Competenţa materială
| Comentarii |
|
- Cod procedură civilă: art. 373 alin. 2
- Legea nr. 10/2001: art. 25 alin. 4, art. 26 alin. 3, art. 27 alin. 6, art. 28 alin. 3, art. 32 alin. 2
- Î.C.C.J., Secţiile Unite, decizia nr. IX/20.03.2008
Instanţa competentă să soluţioneze în primă instanţă acţiunea având ca obiect punerea în posesie a titularului dispoziţiei de restituire în natură, emise în temeiul Legii nr. 10/2001, este tribunalul - secţia civilă şi nu judecătoria.
(Decizia nr. 515/R din 4 martie 2009)
Prin sentinţa civilă nr. 9540/08.09.2008 a Judecătoriei Cluj-Napoca, s-a admis în parte cererea formulată de reclamantele H.E., V.I., în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca.
A fost obligat pârâtul la punerea în posesie a reclamantelor cu privire la apartamentele restituite în natură şi individualizate în dispoziţiile de restituire nr. 1527/27.02.2008 şi nr. 1528/27.02.2008.
Prin decizia civilă nr. 643/A/14.11.2008 a Tribunalului Cluj s-au respins ca nefondate apelurile declarate de reclamantele H.E. şi V.l. şi de pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca, împotriva sentinţei civile nr. 9540/08.09.2008 a Judecătoriei Cluj-Napoca, pe care a păstrat-o în întregime.
împotriva acestei decizii au declarat recurs în termen legal atât reclamantele, cât şi pârâtul.
Procedând la judecarea recursurilor, la termenul de judecată din 4.03.2009, curtea, din oficiu, a invocat excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Cluj-Napoca de a judeca litigiul în fond, raportat la obiectul şi temeiul de drept al acestuia, recursul fiind fondat prin prisma acestei excepţii.
Aşa cum reiese din însăşi cuprinsul acţiunii introductive şi aşa cum au reţinut instanţele de fond, acţiunea se întemeiază pe dispoziţiile art. 25 alin. 5 din Legea nr. 10/2001 şi art. 40 din acest act normativ.
Potrivit art. 25 alin. 5 din Legea nr. 10/2001 proprietarii cărora, prin procedurile administrative prevăzute de prezenta lege, le-au fost restituite în natură imobilele solicitate vor încheia cu deţinătorii actuali ai acestora un protocol de predare-preluare, în mod obligatoriu, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziei/dispoziţiei de restituire, termen după care, dacă protocolul nu a fost semnat, se va încheia în prezenta executorului judecătoresc un proces-verbal de constatare unilaterala a preluării imobilului.
Totodată, conform art. 40 din aceeaşi lege nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 25 alin. 5 atrage obligaţia destinatorului căruia ii revine aceasta obligaţie de a plaţi noului proprietar o suma calculata pe zi de întârziere, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului restituit.
Reiese că ambele pretenţii formulate de reclamante - atât cea de obligare a pârâtului să-şi îndeplinească obligaţia de punere în posesie a reclamantelor cu privire la apartamentele ce au făcut obiectul restituirii în natură, în baza a două dispoziţii emise în temeiul Legii nr. 10/2001, cât şi cea de obligare la plata sumei de 5000 lei, calculată pe fiecare zi de întârziere, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a fiecărui apartament din imobilul restituit - îşi au fundamentul juridic în dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Acţiunea reclamantelor constituie practic demersul acestora de punere în executare silită a celor două dispoziţii, emise în cadrul procedurii administrativ -jurisdicţionale.
întrucât, pe de o parte, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că şi procedurile administrativ - jurisdicţionale se integrează în noţiunea de proces echitabil, în sensul art. 6 par. 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului, iar, pe de altă parte, dispoziţiile emise în aplicarea Legii nr. 10/2001 constituie titluri executorii pentru punerea în posesie potrivit art. 25 alin. 4 din Legea nr. 10/2001, executarea silită a celor două dispoziţii de restituire emise pe numele reclamantelor, trebuie asimilată cu executarea silită a unei hotărâri judecătoreşti.
Doctrina şi practica au statuat că, executarea silită este cea de-a doua fază a procesului civil având ca scop realizarea definitivă şi practică a unor drepturi recunoscute printr-o hotărâre judecătorească sau un alt titlu executoriu.
Potrivit art. 373 alin. 2 C. pr. civ., instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
Curtea constată că, dat fiind faptul că titlul executoriu cu privire la care reclamantele au demarat procedura executării silite - cele două dispoziţii - s-a emis în baza unei legi speciale - Legea nr. 10/2001 - în privinţa punerii în executare a acestor titluri competenţa revine instanţei desemnate de actul normativ special în baza căruia s-au emis titlurile executorii.
Toate dispoziţiile Legii nr. 10/2001, Cap. III, „Proceduri de restituire”, când fac referire la procedura contencioasă atribuie competenţa în primă instanţă Secţiei civile a tribunalului: art. 26 alin. 3, art. 27 alin. 6, art. 28 alin. 3, art. 32 alin. 2.
Totodată, prin Decizia nr. IX/20.03.2008 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii, s-a statuat că instanţa căreia îi revine competenţa de a soluţiona cererile formulate împotriva refuzului persoanei juridice notificate, deţinătoare a imobilului, de a emite decizie sau dispoziţie motivată de restituire în natură ori de acordare de despăgubiri, potrivit Legii nr. 10/2001, este secţia civilă a tribunalului în a cărui rază teritorială îşi are sediul persoana juridică respectivă.
Curtea apreciază că dacă din întreaga economie a prevederilor Cap. III, „Proceduri de restituire” din Legea nr. 10/2001 procedura contencioasă ivită cu ocazia aplicării dispoziţiilor acestui act normativ este atribuită spre competentă soluţionare Secţiei civile a tribunalului şi dacă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe calea recursului în interesul legii a statuat că aceleiaşi instanţe îi revine competenţa soluţionării cererilor prealabile emiterii deciziilor sau dispoziţiilor de soluţionare a notificărilor, mutatis mutandis, tot această instanţă este competentă în primă instanţă să soluţioneze şi cea de-a doua fază a procedurii contencioase născută din aplicarea Legii nr. 10/2001 şi anume, cea a executării silite, constând în obligarea emitentului dispoziţiei de restituire în natură să procedeze la punerea efectivă în posesie.
Faţă de considerentele expuse, reiese că soluţionarea în primă instanţă a acţiunii reclamantelor V.l. şi H.E., de către Judecătoria Cluj-Napoca s-a făcut de o instanţă necompetentă material, motiv pentru care, în baza art. 312 alin. 1, 6 raportat la art. 304 pct. 3 C. pr. civ., curtea va admite ambele recursuri declarate împotriva deciziei civile nr. 634/A din 14 noiembrie 2008 a Tribunalului Cluj, pe care o va casa şi rejudecând apelurile declarate de reclamante şi pârât, în baza art. 297 alin. 2 C. pr. civ., va admite apelurile împotriva sentinţei civile nr. 9540/08.09.2008 a Judecătoriei Cluj-Napoca, pe care o va anula şi va trimite cauza spre judecată în prima instanţă Secţiei civile a Tribunalului Cluj. (Judecător Marta Vitos)
| ← Competenţa materială a judecătoriei | Cerere de anulare a dispoziţiei primarului de restituire a... → |
|---|
