Constatarea caducităţii. Decret de expropriere. Interpretarea art. 35 din Legea nr. 33/1994. Neretroactivitatea legii
| Comentarii |
|
1. Caducitatea este acea sancţiune care determină ineficacitatea unui act juridic născut valid şi care nu a produs încă efecte, intervenţia acesteia fiind ulterioară formării valabile a actului şi independentă de voinţa autorului acestuia.
Pentru constatarea ineficacităţii unui act juridic, în privinţa actului caduc, este necesar ca actul în discuţie să nu-şi fi produs efectele, nici măcar parţial, până la data învestirii instanţei cu cererea privind constatarea caducităţii.
2. Interpretarea prevederilor art. 35 din Legea nr. 33/1994, pentru a nu se aduce atingere principiului constituţional privind neretroactivitatea legii noi, trebuie să se facă în sensul că termenul de un an prevăzut de dispoziţiile normative menţionate se calculează de la data intrării în vigoare a Legii nr. 33/1994, chiar dacă exproprierea a avut loc anterior şi numai dacă lucrările pentru realizarea cărora s-a dispus exproprierea nu au fost începute.
Pentru soluţionarea cererii privind constatarea caducităţii decretului de expropriere, este irelevant faptul că lucrările de construcţii preconizate la data exproprierii nu au fost realizate în termen de un an de la emiterea actului de trecere în proprietatea statului, în condiţiile în care acest termen nu a fost prevăzut de decretul de expropriere, iar la data promovării cererii de chemare în judecată, pe terenurile în litigiu erau realizate lucrări de construcţii necontestate de reclamanţi (pasaj rutier şi utilităţi de exploatare a unei staţii de benzină), lucrări care se încadrează în categoria „dotărilor comerciale şi tehnico-edilitare (...)" şi a arterelor de circulaţie, în scopul edificării cărora a fost adoptat Decretul nr. 32/1983.
I.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 1656 din 15 februarie 2006, în B.C. nr. 4/2006, p. 15
Reclamanţii Z.M., Z.D., ZO. şi S.L. au chemat în judecată municipiul Cluj-Napoca, prin Primar, şi Consiliul local Cluj-Napoca, solicitând Tribunalului Cluj să constate caducitatea Decretului de expropriere nr. 32/1983 în ce priveşte exproprierea terenurilor nr. top. 14879, 14880, 14881, identificate actualmente în C.F. nr. 12822 în proprietatea Statului român, să dispună retrocedarea în favoarea reclamanţilor a acestor terenuri în suprafaţă totală de 788 mp, ieşirea din indiviziune, prin crearea unor loturi separate, înscrise separat în cartea funciară pentru reclamanţi, restul rămânând în proprietatea statului şi să dispună intabularea dreptului de proprietate al reclamanţilor, în indiviziune.
In motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că terenul revendicat nu este afectat de construcţii, nu a fost utilizat în termen de un an potrivit scopului pentru care a fost preluat, lucrările prevăzute realizându-se parţial, şi nu pe numerele topografice ale reclamanţilor (proprietari sau moştenitori ai proprietarilor expropriaţi).
Tribunalul Cluj, Secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 32312003, a respins acţiunea, ca neîntemeiată, soluţia fiind menţinută de Curtea de Apel Cluj, Secţia civilă, potrivit deciziei nr. 102 din 12 iunie 2003, prin care a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanţi, instanţa având în vedere următoarele considerente.
Caducitatea este ineficacitatea unui act juridic valid, ce nu a produs încă efecte şi care se datorează unui eveniment survenit după formarea valabilă a actului şi independent de voinţa autorului actului. Un act care a primit un început de executare nu poate fi caduc.
în speţă, chiar reclamanţii recunosc că decretul de expropriere şi-a produs efectele, în sensul că pe terenurile expropriate s-a construit un pasaj rutier.
Referitor la celelalte capete ale acţiunii, s-a reţinut că, de la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, restituirea în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate abuziv se face numai în temeiul acestei legi, iar reclamanţii au început procedura de restituire administrativă, prin dispoziţiile nr. 399, 400 şi 401 din 3 februarie 2003, fiind respinsă cererea petenţilor privind restituirea în natură, urmând să se acorde măsuri reparatorii prin echivalent.
Reclamanţii au avut posibilitatea să atace aceste dispoziţii în temeiul Legii nr. 10/2001.
împotriva deciziei pronunţate în apel au declarat recurs ape-lanţii-reclamanţi, criticând-o pentru următoarele motive:
1. a) decizia este „afectată" de nulitate absolută, întrucât hotărârea comunicată părţilor nu are dovada datei la care s-a comunicat şi nu cuprinde semnăturile judecătorilor participanţi şi a grefierei de şedinţă (art. 261 C. proc. civ.);
b) instanţele au respins nemotivat dovezile solicitate care se refereau la elemente importante raportate la dovedirea caducităţii decretului de expropriere (planul de situaţie anexă, tabelul anexă nr. 2 şi 3 şi documentaţia de expropriere) şi, în acest mod, instanţele s-au antepronunţat faţă de rezultatul procesului;
2. instanţa de apel a considerat în mod nelegal că, dacă pe terenurile solicitate s-a construit un pasaj rutier, chiar după trecerea termenului de un an prevăzut de Legea nr. 33/1994, decretul nu mai poate fi caduc, omiţând să verifice când a început construcţia acelui pasaj, ce lucrări s-au realizat efectiv după acest termen de un an şi dacă acele lucrări corespundeau scopului pentru care a fost expropriat terenul.
Curtea de apel a considerat că prevederile Legii nr. 33/1994 nu se aplică, raportat la prevederile Legii nr. 10/2001, fără să observe că, la data la care s-a introdus acţiunea - decembrie 2002 -, Primăria Cluj nu realizase încă răspunsul necesar la procedura administrativă începută la Legea nr. 10/2001, dispoziţiile de respingere a cererii de restituire în natură fiind comunicate reclamanţilor după data de 4 februarie 2003.
Aşa cum a fost concepută şi redactată acţiunea, aceasta vizează constatarea faptului că titlul statului nu a fost valabil, situaţie în care acţiunea este admisibilă şi raportată la Legea nr. 10/2001, suspendarea procedurii la Legea nr. 10/2001 fiind necesară şi eficientă.
Recursul este nefondat.
l.a) Afirmaţia recurenţilor privind nulitatea absolută a deciziei atacate, ce ar fi determinată de faptul că hotărârea comunicată părţilor nu cuprinde semnăturile judecătorilor şi grefierului de şedinţă, este lipsită de temei legal.
Prevederile art. 261 C. proc. civ. impun necesitatea semnării de către membrii completului de judecată doar a exemplarelor originale ale hotărârii judecătoreşti, în niciun caz şi a copiilor comunicate păr{ilor. în cazul în care comunicarea este necesară pentru exercitarea căilor de atac, „dovada datei" la care s-a comunicat hotărârea nu trebuie şi nu poate să rezulte din conţinutul hotărârii comunicate, ci, conform dispoziţiilor art. 100 C. proc. civ., din procesul-verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare.
b) Respingerea probatoriului solicitat de reclamanţi în faza procesuală a apelului, ca nefiind util şi concludent, este justificată de limitele în care instanţa de apel a fost învestită prin motivele invocate în această etapă procesuală.
Instanţa de fond nu a reţinut că terenurile revendicate au fost utilizate de stat în primul an următor decretului de expropriere, pentru ca, în cauză, să fie necesar ca apelanţii să facă dovada contrară.
Pentru soluţionarea capătului principal de cerere privind constatarea caducităţii decretului de expropriere, era irelevant faptul că lucrările de construcţii preconizate la data exproprierii nu au fost realizate în termen de un an de la emiterea actului de trecere în proprietatea statului, în condiţiile în care acest termen nu a fost prevăzut de decretul de expropriere, iar la data promovării cererii de chemare în judecată, pe terenurile în litigiu erau realizate lucrări de construcţii necontestate de reclamanţi (pasaj rutier şi utilităţi de exploatare a unei staţii de benzină), lucrări care se încadrează în categoria „dotărilor comerciale şi tehnico-edilitare (...)" şi a arterelor de circulaţie, în scopul edificării cărora a fost adoptat Decretul nr. 32/1983.
Pentru constatarea ineficacităţii unui act juridic, în privinţa actului caduc, este necesar ca actul în discuţie să nu-şi fi produs efectele, nici măcar parţial, până la data învestirii instanţei cu cererea privind constatarea caducităţii, condiţie neîndeplinită în prezenta cauză.
2.a) Modul de interpretare a art. 35 din Legea nr. 33/1994, propus de recurenţi, în sensul că decretul de expropriere emis anterior Legii nr. 33/1994 ar fi caduc, dacă lucrările de utilitate publică nu au fost realizate în termen de un an de la data actului de expropriere, contravine, inadmisibil, principiului constituţional privind neretroactivitatea legii noi.
în interpretarea corectă a art. 35 din Legea nr. 33/1994, în cazul imobilelor expropriate înainte de intrarea în vigoare a acestui act normativ, termenul de un an prevăzut de lege se calculează de la data intrării în vigoare a Legii nr. 33/1994 şi, evident, numai în măsura în care lucrările pentru realizarea cărora s-a dispus exproprierea „nu au fost începute".
Odată începute obiectivele de investiţii (fapt ce rezultă în cauză din adresa nr. 336 din 20 ianuarie 1994 a Prefecturii judeţului Cluj şi adresa nr. 2816/301 din 20 februarie 1991 a Primăriei municipiului Cluj-Napoca), care trebuie avute în vedere în funcţie de ansamblul terenurilor expropriate (în speţă cea de 12 ha, conform Decretului nr. 32/1983), susţinerea recurenţilor privind caducitatea actului de expropriere este neîntemeiată.
b) Astfel cum corect a reţinut instanţa de apel, după apariţia Legii nr. 10/2001, lege specială de reparaţie, aplicabilă imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 — 22 decembrie 1989 (inclusiv imobilelor expropriate), restituirea în natură sau prin echivalent nu mai poate fi solicitată decât în temeiul acestei legi, iar, la data înregistrării cererii de chemare în judecată, Legea nr. 10/2001 era în vigoare, excluzând calea dreptului comun în materie de expropriere reprezentată de Legea nr. 33/1994, conform principiului specialia generalibus derogant.
Pentru considerentele prezentate, constatând că, în cauză, nu sunt incidente cazurile de casare şi modificare invocate, recursul a fost respins, ca nefondat.
Notă: Prin Decizia nr LIII (53) din 4 iunie 2007 (M. Of. nr. 769 din 13 noiembrie 2007), înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite, admiţând recursul în interesul legii, a stabilit că dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică nu se aplică în cazul acţiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001. A se vedea speţa nr. 128.
| ← Caducitatea legatului cu titlu particular. Expropriere | Act de expropriere. Nerealizarea scopului urmărit Caducitate... → |
|---|
