Contestaţie în anulare specială. Omisiune de pronunţare asupra unui motiv de recurs. înţeles
| Comentarii |
|
Dispoziţiile art. 318 alin. 1 teza a ll-a din codul de procedură civilă au în vedere numai omisiunea de a examina unul din motivele de casare indicate în cererea de recurs, iar nu argumentele de fapt sau de drept folosite de parte în susţinerea respectivului motiv.
Faptul că nu s-a răspuns separat la fiecare argument indicat de parte în dezvoltarea motivului privitor la nelegalitatea hotărârii nu constituie omisiune, care să deschidă calea contestaţiei în anulare, fiind suficient să se răspundă printr-un considerent comun argumentelor subsumate respectivului motiv.
(Decizia nr. 2404 din 18 septembrie 2001 - Secţia a IV-a civilă)
Prin Decizia civilă nr. 621 din 9.03.2001, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a lll-a civilă a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă C.F. împotriva Deciziei civile nr. 3265/A din 18.10.2000, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a lll-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi L.E.S., L.P.S.C.A.S.A. şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti.
împotriva acestei hotărâri a formulat contestaţie în anulare recurenta C.F., cerere înregistrată pe rolul Secţiei a IV-a civilă a Curţii de Apel Bucureşti, sub nr. 2615.
în susţinerea acestei cereri, contestatoarea a invocat prevederile art. 318 alin. 1 teza a 1 l-a din Codul de procedură civilă, arătând că instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra motivului de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
în cadrul acestuia se invocaseră drept motive de nulitate a contractului de vânzare-cumpărare în litigiu cauza ilicită, frauda la lege şi absenţa cauzei, reglementate de art. 948 şi 966 din Codul civil.
Dezvoltarea criticii constă în faptul că la data încheierii Contractului de vânzare-cumpărare nr. 628 din 31.10.1996 exista pe rolul instanţelor acţiune în revendicare în curs de soluţionare, în care vânzătorii Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi S.C. "A." S.A. aveau calitatea de pârâţi.
La data înstrăinării erau aplicabile dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 112/1995, care au fost fraudate, întrucât chiriaşii formulaseră cerere de cumpărare la 30.04.1996, adică anterior termenului prevăzut de art. 14 din lege.
De asemenea, în aplicarea Hotărârii Guvernului nr. 20/1996, comisia municipală de aplicare a Legii nr. 112/1995 a emis Hotărârea nr. 117 din 23.10.1996, care, în art. 3, interzicea expres vânzarea locuinţelor ce fac obiectul dosarelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti.
Pârâţii nu au făcut dovada că la momentul contractării au efectuat verificarea situaţiei juridice a imobilului pentru a stabili dacă acesta făcea sau nu obiectul unei revendicări.
Instanţa de recurs nu a făcut nici o motivare în legătură cu aceste două dispoziţii legale imperative ale Legii nr. 112/1995 şi Hotărârii Guvernului nr. 20/1996, ceea ce echivalează cu necercetarea motivului de casare întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
Intimaţii L.E.S. şi L.P. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea contestaţiei, întrucât instanţa de recurs a răspuns motivat la toate cele trei motive de casare cu care a fost învestită.
Examinând contestaţia în anulare, în raport de motivul pe care se sprijină, Curtea o apreciază ca nefondată, pentru următoarele considerente:
Instanţa de recurs a analizat validitatea contractului de vânzare-cumpărare în litigiu şi, în raport de dispoziţiile Legii nr. 112/1995, a reţinut că acestea au fost respectate la contractare. Pe de altă parte, s-a reţinut că recurenta nu a făcut dovezi concludente, din care să rezulte că pârâţii ar fi avut cunoştinţă de demersurile reclamantei privind retrocedarea imobilului.
Rezultă că instanţa a răspuns motivului de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă prin trimitere la dispoziţiile Legii nr. 112/1995, cu referire la condiţiile concrete în care s-a încheiat actul de vânzare-cumpărare în litigiu.
Faptul că nu s-a răspuns separat la fiecare argument indicat de parte în dezvoltarea motivului referitor la nelegalitatea hotărârii atacate nu constituie omisiune, care să deschidă calea contestaţiei în anulare, întrucât instanţa nu este ţinută să răspundă la toate argumentele recurentului, ci este suficient să arate considerentele pentru care a găsit că motivul de recurs este neîntemeiat, răspunzând aşadar, printr-un considerent comun, argumentelor subsumate respectivului motiv.
Art. 318 alin. 1 teza a ll-a din Codul de procedură civilă, invocat în susţinerea contestaţiei, are în vedere numai omisiunea de a examina unul din motivele de casare sau modificare indicate în cererea de recurs, iar nu argumentele de fapt sau de drept folosite de parte în susţinerea respectivului motiv, oricât de larg ar fi ele dezvoltate.
în speţă, aşa cum s-a arătat anterior, instanţa a cercetat motivul întemeiat pe art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, ceea ce face inoperant cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 318 alin. 1 teza a ll-a din Codul de procedură civilă.
Prin urmare, Curtea va respinge contestaţia în anulare ca nefondată.
| ← Contestatie la executare. Actualizarea creanţei. | Contestaţie în anulare specială. Greşeală materială. înţeles → |
|---|
