Contract de locaţiune. Răspunderea pentru incendiu. Raporturile cu un terţ
| Comentarii |
|
Apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei civile nr. 26 din 5.01.2001 a Judecătoriei Sectorului 5 a fost respins ca nefondat prin decizia civilă din 12.10.2001 a Tribunalului Bucureşti.
în faza apelului, pârâta a invocat forţa majoră, cu consecinţa exonerării sale de răspundere, conform contractului încheiat cu locatorul (pârâta având calitate de chiriaş), iar instanţa a înlăturat această apărare invocând dispoziţiile art. 1435 C. civ. în conformitate cu care „locatarul este răspunzător de incendiu, dacă nu probează că incendiul s-a întâmplat prin caz fortuit sau forţă majoră, sau prin defect de construcţie (...)".
Sub aspectul invocat, respectiv inexistenţa forţei majore, instanţa de apel a precizat că, din adresa nr. 434/1998 a Ministerului de Interne - Brigada de Pompieri Dealul Spirii, rezultă că incendiul a fost cauzat de un scurtcircuit, produs de un motor de aparat electrocasnic suprasolicitat, ceea ce exclude incidenţa forţei majore şi arată, în mod direct, culpa locatorului în producerea incendiului.
Instanţa de apel a precizat şi faptul că încasarea de către locator a indemnizaţiei de asigurare nu este de natură a înlătura răspunderea apelantei, acest aspect având relevanţă în raporturile dintre locator şi locatar, cât priveşte răspunderea acestuia din urmă pentru pierirea lucrului.
împotriva acestei decizii a declarat recurs apelanta SC F.I. SRL, invocând aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1435 C. civ., care este străină prezentei cauze, deoarece ea are în vedere raporturile dintre locator şi locatar; or, în speţă, raporturile juridice privesc pe locator şi pe un terţ, respectiv Ministerul de Interne.
Acest motiv de casare nu a fost găsit fondat de curtea de apel, care a considerat că instanţa de apel nu şi-a întemeiat hotărârea pe dispoziţiile legale menţionate, ci a înlăturat, prin invocarea acestora, apărarea apelantei privind existenţa forţei majore în producerea incendiului.
Temeiul obligării pârâtei la plata contravalorii materialelor stingătoare îl reprezintă art. 19 lit. 1 din O.G. nr. 60/1997 aprobată prin Legea nr. 212/1997, precum şi contractul de prestări servicii încheiat între reclamantă şi pârâtă.
în consecinţă, raporturile juridice au fost reglementate, în speţă, de legea menţionată, şi nu de dispoziţiile Codului civil.
în cauza de faţă nu interesează raporturile juridice dintre locator şi locatar şi nici raporturile juridice dintre locator şi beneficiarul asigurării ori asigurătorul.
Instanţa de apel a precizat deja aceste aspecte, iar criticile formulate de recurentă privind cele menţionate sunt lipsite de obiect, deoarece obiectul procesului priveşte numai raporturile juridice create între pârâtă şi Ministerul de Interne, în urma incendiului produs la restaurantul agentului economic pârât.
C.A. Bucureşti, decizia civilă nr. 1714 din 2.09.2002
