Contract de întreţinere. Rezoluţiune. Condiţii de admisibilitate
| Comentarii |
|
Prevalându-se de dispoziţiile art. 1020-1021 Cod civil, cu referire şi la dispoziţiilor art. 969 din acelaşi Cod, reclamanţii H.P. şi H.I. au cerut la 21.10.2002 Judecătoriei Lugoj ca, prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa, în contradictoriu cu pârâţii C.V. şi C.M., să dispună rezoluţiunea contractului de întreţinere, intervenit între părţile litigante, la 02.03.1999 şi autentificat pe aceeaşi dată de către Biroul Notarului Public E.F. - Circumscripţia Lugoj. Argumentându-şi demersul judiciar iniţiat, prin motivaţia redată în scris, în cuprinsul actului procedural investitor de instanţă, reclamanţii au învederat că sancţiunea rezoluţiunii este atrasă în cauză de neexecutarea de către pârâţi (debitori ai întreţinerii), a obligaţiei asumate prin deja enunţatul contract, prin care, în schimbul nudei proprietăţi asupra imobilului înscris în C.F. nr. 502 S.M., ce le-a fost transmisă de către reclamanta de rang 2.
H.I., în calitate de proprietar tabular exclusiv al imobilului în discuţie, s-a obligat să presteze întreţinere atât transmiţătoarei, cât şi soţului său, reclamantul de rang 1 H.P. „pe toată durata vieţii", în sensul de a le asigura alimente, îmbrăcăminte, încălţăminte, medicamente, îngrijiri medicale, încălzitul, iluminatul şi igienizarea locuinţei, iar în caz de deces să îi înmormânteze conform obiceiului locului. Debitorii-pârâţi nu au înţeles însă să facă -context în care, susţin reclamanţii, sunt îndrituiţi, în calitate de creditori ai întreţinerii, să apeleze la concursul justiţiei - pentru ca pe calea acţiunii în rezoluţiune pendinte, ce-şi găseşte fundamentare juridică în deja evocatele art. 1020-1021 Cod civil, să fie desfiinţat contractul pentru neexecutarea culpabilă a angajamentului asumat, constând în susţinerea beneficiarilor întreţinerii cu cele necesare traiului, învederând, în final, că pe durata spitalizărilor reclamantului creditor de rang 1 H.P, pârâţii-debitori nu au efectuat celui din urmă nici o vizită, deşi, în aceeaşi perioadă, au vizitat alţi bolnavi.
Apreciind, prin raportare la probatoriul administrat că, în speţă, nu sunt întrunite condiţiile de admisibilitate ale rezoluţiunii, prin sentinţa civilă nr. 300 din 17.02.2003, Judecătoria Lugoj, a respins ca neîntemeiat demersul judiciar iniţiat de către creditorii întreţinerii. Pentru a ajunge la această soluţie, prima instanţă a conchis, întemeindu-se pe probele testimoniale administrate la cererea părţilor şi, nu în ultimul rând, la răspunsurile reclamanţilor-creditori la interogatoriu, că, sancţiunea spre a cărei aplicare tinde, nu poate primi eficienţă de vreme ce probatoriul cauzei, confirmat parţial de chiar beneficiarii întreţinerii, relevă culpa beneficiarilor întreţinerii, în întreruperea raporturilor contractuale, exprimată prin refuzul nejustificat al celor din urmă, începând cu vara anului 2002, de a mai primi prestaţiile ce li se cuveneau, iar nu a pârâţilor-debitori care, în schimbul nudei proprietăţi imobiliare ce le-a fost transmisă de către proprietara imobilului, reclamanta de rang 2, şi-au îndeplinit angajamentul asumat, prestând nu numai întreţinerea la care s-au obligat prin convenţie, dar extraneu convenţiei scrise, au efectuat, potrivit actului verbal de întreţinere (recunoscut de către reclamanţii - creditori, prin răspunsurile la interogatorii), intervenit anterior, o serie de activităţi gospodăreşti (specifice gospodăriilor rurale, acelea de creştere şi îngrijire a animalelor) şi au exploatat terenul agricol proprietatea creditorilor întreţinerii. Aceştia au utilizat banii proveniţi din comercializarea produselor agricole rezultate din cultivarea terenurilor de către debitori şi, respectiv, din înstrăinarea animalelor (la a căror creştere şi îngrijire a contribuit cu precădere pârâtul debitor de rang 1 C. V.), aşa cum o recunoaşte chiar reclamanta pe calea interogatoriului scris, atunci când spune că „noi nu am fi spart contractul pentru că -pârâtul C.V. este un om harnic
în finalul considerentelor, instanţa de fond reţine că neînţelegerile dintre părţi, survenite în vara anului 2002, concomitent cu stabilirea în localitatea S.M. a unei nepoate a reclamantului de rang 1 S.V., sunt imputabile în exclusivitate reclamanţilor-creditori, care, începând cu acel moment au refuzat cu obstinaţie orice serviciu din partea pârâţilor-creditori, interzicându-le celor din urmă şi de a-1 vizita pe reclamantul de rang 1, în vara şi toamna aceluiaşi an 2002, la unitatea sanitară unde cel din urmă se afla spitalizat şi aceasta pentru că beneficiau de ajutorul nepoatei reclamantului şi, în completare, apelau, începând cu acelaşi moment, pentru diferite treburi gospodăreşti la ajutorul vecinilor.
Criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declanşat calea de atac a apelului reclamanţii creditori ai întreţinerii, susţinând, în esenţă, că demersul judiciar iniţiat poartă asupra rezilierii contractului de întreţinere intervenit între părţi, pentru neexecutarea de către pârâţii-debitori a contraprestaţiei pe care şi-au asumat-o prin contractul spre a cărei desfiinţare a tins. Sancţiunea rezilierii este atrasă în cauză de prestarea sporadică a întreţinerii de către pârâţii-debitori, în sensul că cei din urmă, dobândind prin enunţatul contract doar nuda proprietate a imobilului (care, în temeiul dreptului de uzufruct viager pe care reclamanta-apelantă transmiţătoare şi 1-a rezervat ei şi soţului său reclamantului-apelant de rang 1, a fost folosit în continuare de beneficiarii întreţinerii), veneau doar în vizită la domiciliul lor, context în care, igienizau locuinţa doar cu ocazia sărbătorilor creştineşti, iar nu săptămânal sau cum se impunea. Ignorând restul obligaţiilor ce izvorau din contractul de întreţinere, efectuau, învederează pe aceeaşi cale reclamanţii, munci ce exced angajamentului asumat prin contract, respectiv exploatau terenul lor agricol, ceea ce însă nu poate fi asimilat întreţinerii şi nici nu poate duce la concluzia, aşa cum a făcut instanţa de fond, ca din banii rezultaţi din comercializarea produselor agricole obţinute prin munca pârâţilor-debitori, şi-au achiziţionat pe durata convenţiei în discuţie, o serie de bunuri de uz casnic, câtă vreme, susţin reclamanţii-apelanţi, bunurile au fost achiziţionate fără contribuţia pârâţilor, din economii proprii, provenite din pensiile de care beneficiază şi care, însumate, se cifrează la nivelul sumei de 2.200.000 lei.
în raport de aceste împrejurări, au cerut reformarea în tot a soluţiei primei instanţe, în sensul admiterii acţiunii, în modalitatea şi pentru motivaţia constant susţinute pe durata dezbaterilor, învederând, în final, că întreruperea raporturilor contractuale s-a datorat culpei întreţinătorilor şi nu culpei lor, cum fară temei a statuat instanţa de fond, atunci când a reţinut refuzul lor nejustificat de a mai primi întreţinere şi nici pretinsei influenţe a nepoatei lor, numita S.M., câtă vreme aşa cum a dovedit probatoriul, pârâţii-debitori şi-au executat sporadic, obligaţiile asumate.
Examinând sentinţa atacată, în limitele devoluţiunii stabilite prin motivele invocate şi în raport de întregul complex probator, ca şi de dispoziţiile legale aplicabile sau reproşurile aduse instanţei de fond, pentru consideraţiile ce urmează, Tribunalul va confirma soluţia atacată, apreciind că aceasta îşi găseşte suport în probatoriul administrat, a cărui analiză judicioasă a condus la stabilirea unei situaţii de fapt, la pronunţarea unei hotărâri temeinice şi legale, care îşi găseşte fundament juridic în dispoziţiile legale invocate în considerente.
Aşa cum rezultă din expunerea rezumată a lucrărilor dosarului, în speţă tema pretenţiilor şi a probaţiunii vizează rezoluţiunea contractului de întreţinere, intervenite între părţile litigante, pentru neexecutarea obligaţiilor ce incumbă întreţinuţilor. în alţi termeni, reclamanţii-creditori ai întreţinerii, invocând neexecutarea angajamentului asumat de către pârâţii-debitori ai întreţinerii, prin contractul de întreţinere, intervenit între părţile litigante la 02.03.1999 (prin care, în schimbul nudei proprietăţi asupra imobilului ce a constituit proprietatea tabulară, exclusiv a reclamantei de rang 2 H.I., s-au obligat să presteze întreţinere „pe toată durata vieţii", atât reclamantei-transmiţă-toare, cât şi soţului său, reclamantul de rang 1, H.P.), au cerut, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 1020-1021 cod civil rezilierea contractului în discuţie.
în atare situaţie, în mod judicios prima instanţă şi-a circumscris analiza cauzei întreruperii raporturilor dintre părţi, respectiv, dacă întreruperea îşi are baza în culpa întreţinuţilor (prin neexecutarea obligaţiei de întreţinere) sau în culpa beneficiarilor întreţinerii (prin refuzul nejustificat de a mai primi întreţinerea convenită) şi aceasta pentru că rezoluţiunea spre a cărei aplicare se tinde devine operantă numai atunci când una din părţi şi-a executat obligaţiile ce-i revin şi numai dacă neexecutarea îi este imputabilă pentru că nu şi-a îndeplinit obligaţia aşa cum statuează legea civilă (art. 1020 şi 1021 Cod civil), prin care reclamanţii-creditori ai întreţinerii îşi fundamentează demersul judiciar. Or, verificând, în coordonatele enunţate, admisibilitatea rezoluţiunii judiciare, spre a cărei aplicare în procesul pendent se tinde, se constată că, în speţă, cea din urmă condiţie, vizând culpa dobânditorilor nudei proprietăţi imobiliare, respectiv, a pârâţilor-debitori ai obligaţiei de întreţinere nu este dată, câtă vreme probatoriul cauzei relevă că, timp de trei ani, pârâţii-debitori au satisfăcut toate cererile reclamanţilor-debitori, executând, extraneu contractului şi munci agricole, precum şi o serie de treburi gospodăreşti, constând în îngrijirea şi creşterea animalelor şi, respectiv, exploatarea terenurilor agricole şi a grădinii aparţinând reclamanţilor (aşa cum o recunoaşte chiar reclamanta de rang 2 prin răspunsurile la interogatoriu), activităţi care, chiar dacă nu pot fi asimilate întreţinerii, au fost prestate, la cererea reclamanţilor, în considerarea relaţiilor contractuale existente.
Cum din întregul ansamblu probator rezultă că, începând cu vara anului 2002, reclamanţii întreţinuţi au refuzat orice serviciu din partea pârâţilor şi că neînţelegerile dintre părţi se datorează intenţiei unilaterale a reclamanţilor-creditori de a desfiinţa contractul şi de a perfecta un eventual nou contract cu nepoata reclamantului de rang 1 (care, stabilindu-se în vara anului 2002, în localitatea de domiciliu a creditorilor întreţinerii, a început a presta ajutor celor din urmă), cu temei a conchis instanţa de fond că neexecutarea de către pârâţii-debitori a angajamentului asumat prin contract, începând cu vara-toamna anului 2002, nu le este imputabilă celor din urmă şi că, într-o atare situaţie, în absenţa culpei debitorilor, nefiind întrunite cerinţele art. 1020-1021 Cod civil, nu se poate dispune rezoluţiunea contractului.
Tribunalul Timiş, decizia civilă nr. 609/A din 6 mai 2003
| ← Partaj succesoral. Inexistenţa stării de indiviziune.... | Contract de vânzare-cumpărare. Efecte juridice → |
|---|
