Nulitate contract de vânzare-cumpărare. Imobil trecut în proprietatea statului român în baza Decretului nr. 223/1974
| Comentarii |
|
Prin sentinţa pronunţată, prima instanţă a admis acţiunea formulată de reclamanţii T.I. şi T.C. împotriva pârâţilor P.Z. şi alţii şi, în consecinţă, a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 11 mai 2002, cu privire la imobilul din litigiu.
Hotărârea a fost confirmată de Tribunalul Satu Mare, care a respins apelul declarat de pârâţi.
Curtea de Apel Oradea a admis recursul declarat de aceştia, a modificat în totalitate decizia, în sensul admiterii apelului şi a schimbat în totalitate sentinţa, respingând acţiunea formulată de cei doi reclamanţi. Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că imobilul din litigiu a format proprietatea reclamanţilor, trecut în proprietatea Statului în baza Decretului nr. 223/1974 prin decizia nr. 475/1985, imobil care a fost închiriat pârâţilor în anul 1986.
Prin decizia nr. 150/2000 a Curţii de Apel Oradea, s-a statuat dreptul foştilor proprietari doar la despăgubirile prevăzute de art. 12 din Legea nr. 112/1995 şi totodată, s-a recunoscut dreptul pârâţilor de a cumpăra imobilul din litigiu conform art. 9 şi 14 din acelaşi act normativ, astfel că anularea ori constatarea nulităţii absolute a unui contract încheiat în temeiul unei hotărâri judecătoreşti irevocabile înseamnă a lipsi de efecte hotărârea respectivă, ceea ce este inadmisibil.
Curtea de Apel Oradea, decizia civilă nr. 165 din 2003
1.38. Contract de vânzare-cumpărare. Nulitate absolută. încălcarea prevederilor art. 845 şi art. 480 Cod civil
Judecătoria a respins acţiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu mai mulţi pârâţi, având ca obiect nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 9365/1994, reţinând că acest act a fost încheiat cu respectarea condiţiilor de fond şi de formă prevăzute de lege şi nu în fraudarea legii.
împotriva sentinţei a declarat apel reclamantul, criticând-o pentru nelega-litate şi netemeinicie, cale de atac admisă de tribunal, care a schimbat sentinţa, în sensul că a admis acţiunea şi a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare în litigiu, obligându-i pe pârâţi la plata cheltuielilor de judecată. Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că actul atacat este fondat pe o cauză nelicită, astfel că acţiunea a fost privită ca întemeiată şi admisă ca atare în temeiul art. 845 Cod civil, raportat la art. 966 Cod civil.
Pârâţii au declarat recurs, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 şi 10 Cod procedură civilă.
Curtea a admis recursul, a modificat decizia pronunţată de instanţa de apel, în sensul că a respins apelul ca nefondat, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată. în considerentele deciziei, instanţa de recurs a reţinut că tribunalul a încălcat prevederile art. 845 Cod civil, ce statuează că valoarea bunurilor înstrăinate unui succesibil în linie dreaptă, cu sarcina unei rendite viagere sau cu rezervă de uzufruct va fi socotită în porţiunea disponibilă şi excedentele, de este, se va trece în masa succesiunii. în speţa dedusă judecăţii, nu se pot aplica aceste prevederi, întrucât este necesară deschiderea succesiunii. T. A., mama reclamantului şi soţia pârâtului T.C., a decedat în 1990, până în prezent succesiunea nefiind dezbătută. Prevederile art. 845 cod civil nu se pot aplica decât după deschiderea succesiunii, ocazie cu care se va stabili dacă bunurile înstrăinate fac parte din succesiune şi dacă, prin contractul de vânzare-cumpărare a cărui nulitate absolută s-a cerut, s-a încălcat sau nu cotitatea disponibilă.
Pe de altă parte, au fost încălcate şi prevederile art. 480 Cod civil, întrucât înstrăinătorii erau proprietarii bunurilor vândute, aşa încât puteau dispune de acestea, legea română neinterzicând vânzarea-cumpărarea între părinţi şi copii. în situaţia în care s-a înstrăinat mai mult decât cotitatea disponibilă, vinderea este rezolubilă până la această cotitate şi numai în cadrul unui proces având ca obiect dezbaterea succesiunii înstrăinătorului.
Prin urmare, actul de vânzare-cumpărare nu este lovit de nulitatea absolută, vinderea este perfectă, prin actul a cărui nulitate se solicită a se constata, cumpărătorul a plătit preţul stipulat în contract vânzătorilor, aceştia din urmă rezervându-şi dreptul de folosinţă viageră, însă operaţiunea de înstrăinare este rezolutorie până la cotitatea disponibilă şi aceasta numai dacă în cadrul acţiunii de ieşire din indiviziune se va stabili că prin actul cu titlu oneros încheiat s-a încălcat această cotitate, ceea ce excede urmând a fi inclus în masa succesiunii. Aşa fiind, recursul a fost admis în temeiul art. 312 alin. 1 şi 3 Cod procedură civilă în modalitatea prezentată mai sus.
Curtea de Apel Piteşti, decizia civilă nr. 1218/R din 26 iunie 2003
| ← Nulitate absolută. Contract de vânzare-cumpărare încheiat... | Preţul de vânzare pentru locuinţele înstrăinate de... → |
|---|
