Contract de vânzare-cumpărare. Nulitate. Repunerea părţilor în situaţia anterioară. Neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 19 alin. 3 teza finală din Legea nr. 85/1992, republicată
| Comentarii |
|
Repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului de vânzare-cumpărare, ca efect al nulităţii, presupune, pe lângă redobândirea calităţii părţilor, acoperirea prejudiciului produs de procesul inflaţionist existent în intervalul de timp dintre data plăţii preţului şi data restituirii acestuia.
Dispoziţiile de excepţie prevăzute de art. 19 alin. 3 teza finală din Legea nr. 85/1992, republicată, conform căreia "sumele restituite nu sunt purtătoare de dobânzi şi nici nu se actualizează", au fost declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 70/2001 a Curţii Constituţionale.
(Decizia nr. 1568 din 24 mai 2001 - Secţia a IV-a civilă)
Prin Sentinţa civilă nr. 6715 din 5.06.1998, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a respins acţiunea înaintată de reclamanta S.C. "O." S.A. împotriva pârâtei A.N., pentru constatarea nulităţii Contractului nr. 348/1991, prin care reclamanta i-a vândut pârâtei locuinţa situată în Bucureşti, cu preţul de 109.488 lei, vânzare întemeiată pe dispoziţiile Decretului-lege nr. 61/1990.
Judecătoria a motivat că nu poate fi reţinută cauza de nulitate a contractului, prevăzută de art. 19 alin. 2 din Legea nr. 85/1992, republicată, deoarece nu era prevăzută şi în dispoziţiile legale contemporane încheierii contractului, iar, pe de altă parte, reclamanta nici nu a făcut dovada faptei care ar reprezenta un astfel de motiv de nulitate, şi anume că acea locuinţă ar fi fost preluată de stat de la un alt proprietar în baza Decretului nr. 223/1974, dispoziţiile Decretului-lege nr. 61/1990 interzicând vânzarea de către stat chiriaşilor a locuinţelor din această categorie.
Tribunalul Bucureşti, prin Decizia nr. 3560/A din 11.12.1998, a respins apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 2032 din 4 octombrie 1999, a admis recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei tribunalului, pe care a casat-o, admiţând apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei şi schimbând-o, în sensul constatării nulităţii absolute a contractului pe temeiul de drept invocat de reclamantă: art. 1 din Decretul-lege nr. 61/1990 şi art. 19 din Legea nr. 85/1992, republicată.
Totodată, Curtea a dispus trimiterea cauzei pentru rejudecare la judecătorie în vederea soluţionării în fond a capătului de cerere privitor la repunerea părţilor în situaţia anterioară.
în rejudecare, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, prin Sentinţa civilă nr. 298 din 12.01.2000, a admis cererea reclamantei de repunere a părţilor contractului în situaţia anterioară, în sensul că a constatat calitatea de chiriaşă a pârâtei asupra locuinţei, a obligat-o pe reclamantă să-i restituie pârâtei preţul stabilit în contract şi plătit de aceasta, dar actualizat prin aplicarea ratei inflaţiei, cu începere din luna iunie 1993 şi până la data restituirii, precum şi să-i mai plătească taxele şi impozitele plătite pentru imobil, ce cad în sarcina proprietarului, pe perioada 1991 - 1999, actualizate şi acestea de la data plăţii şi până la data restituirii, iar pe pârâtă a obligat-o să-i plătească reclamantei chiria legală pentru intervalul de timp februarie 1991 - decembrie 1999, actualizată cu rata inflaţiei de la data scadenţei în fiecare lună şi până la data plăţii efective.
Tribunalul Bucureşti- Secţia a lll-a civilă, prin Decizia nr. 1922/A din 7.06.2000, a admis apelul declarat de reclamantă împotriva ultimei sentinţe, pe care a schimbat-o în parte, în sensul înlăturării dispoziţiei de actualizare a creanţelor stabilite în sarcina reclamantei, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pârâta a declarat recurs împotriva acestei decizii, cerând menţinerea dispoziţiei de actualizare a creanţelor stabilite prin sentinţă în favoarea ei şi în sarcina reclamantei.
în legătură cu justificarea juridică a acestei cereri, recurenta-pârâtă a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. 3 teza ultimă din Legea nr. 85/1992, republicată, în măsura care prevede că preţul restituit de vânzătoare cumpărătorului, ca urmare a constatării nulităţii contractului de vânzare-cumpărare, nu este purtător de dobânzi şi nici nu se actualizează.
Curtea constată că recursul este fondat.
Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 70/2001, a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. 3 teza finală din Legea nr. 85/1992, republicată, ridicată de intimata-pârâtă, şi a constatat că dispoziţia "sumele restituite nu sunt purtătoare de dobânzi şi nici nu se actualizează" este neconstituţională.
Faţă de soluţia Curţii Constituţionale, urmează a se aprecia că nu mai există o dispoziţie legală care să interzică obligarea reclamantei la plata către pârâtă a preţului actualizat până la data restituirii. Soluţia primei instanţe în această privinţă este deci legală şi temeinică, deoarece repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului s-a dispus, în ce o priveşte pe pârâtă, în măsura în care aceasta să nu fie prejudiciată de procesul inflaţionist existent în intervalul de timp dintre data plăţii preţului şi data restituirii acestuia.
în consecinţă, Curtea, reţinând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 din codul de procedură civilă şi art. 312 alin. 3 din Codul de procedură civilă, va admite recursul şi va modifica decizia tribunalului, în sensul respingerii apelului ca nefondat.
în baza art. 274 din Codul de procedură civilă se va admite cererea de cheltuieli de judecată formulată de recurentă şi justificată cu taxa de timbru.
| ← Contract de vânzare-cumpărare. Reaua-credinţă a părţilor... | Contract de vânzare-cumpărare. Lipsa discernământului.... → |
|---|
