Despăgubiri acordate în temeiul Legii nr. 10/2001
| Comentarii |
|
Sentinţa supusă examinării Tribunalului Harghita a reţinut o stare de fapt care este confirmată în tot de probele care au fost administrate în cauză.
Susţinerea apelantei P.C.F., privitoare la imposibilitatea restituirii în natură a construcţiei în care funcţionează în localitatea T Şcoala generală cu patru clase şi grădiniţă de copii, construcţie care a aparţinut antecesorului reclamanţilor intimaţi, fapt necontestat, este neîntemeiată.
Din probele administrate în cauză rezultă că în localitatea respectivă, şi nu departe de construcţia în litigiu, mai există o şcoală în care îşi pot desfăşura activitatea ambele instituţii care ar urma să elibereze imobilul revendicat de reclamanţi.
Imposibilitatea restituirii în natură a imobilului respectiv ar exista în situaţia în care, clasele I - IV şi Grădiniţa de copii la care se referă apelanta, nu ar avea condiţii de desfăşurare a activităţii într-un alt imobil, or, existând condiţii de desfăşurare a activităţii în imobilul învecinat nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 16 alin. 1 din Legea nr. 10/2001.
Bineînţeles că restituirea în natură a imobilului către reclamanţii intimaţi impune obligarea acestora să restituie despăgubirile primite în baza Legii nr. 112/1995, actualizate cu indicele inflaţiei, astfel cum, în mod corect, a dispus prima instanţă.
Neîntemeiată este şi susţinerea apelantei D.G.F.P. Harghita privitoare la întinderea suprafeţei de teren în litigiu şi modalitatea de trecere a acesteia în proprietatea statului.
Din aceleaşi probe administrate în cauză, rezultă că terenurile în litigiu au trecut în proprietatea statului în mod abuziv. Menţiunea din C.F. priveşte aplicarea unui sechestru asigurator, care nu atrăgea după sine trecerea în proprietatea statului fără să fi existat un titlu valabil în acest sens.
Dacă apelanta consideră că trecerea în proprietatea statului a terenului s-a făcut în baza unei sentinţe de condamnare, avea obligaţia să facă o atare dovadă, întrucât potrivit art. 1169 Cod civil, sarcina probei îi revenea. Argumentul este valabil şi cu privire la întinderea suprafeţei de teren, pentru care reclamanţii intimaţi solicită despăgubiri.
Sentinţa apelată este însă nelegală în privinţa obligării pârâţilor să plătească reclamanţilor suma de 10.667.600 lei cu titlu de despăgubiri şi a dobânzilor calculate începând cu data de 12.07.2002. Pârâţii nu puteau în mod legal să fie obligaţi la despăgubiri, întrucât cuantumul acestora şi modalităţile de plată nu se stabilesc de către instanţele judecătoreşti.
în conformitate cu dispoziţiile art. 36 alin. 3 din Legea nr. 10/1001, primăria va transmite decizia, respectiv dispoziţia privind oferta de acordare a despăgubirii băneşti, Prefecturii în a cărei rază acestea îşi au sediul, în termen de 60 de zile de la primirea notificării. Dacă valoarea imobilului s-a stabilit prin expertiză, se va anexa şi copia acesteia, iar dacă oferta nu a fost acceptată şi persoana îndreptăţită s-a adresat instanţei, se va face această menţiune.
Potrivit dispoziţiilor art. 37 din aceeaşi lege, după centralizarea notificărilor şi a ofertelor de acordare a despăgubirilor băneşti, prefecturile vor transmite centralizatoarele împreună cu materialele primite Ministerului Finanţelor Publice. în articolele următoare din legea menţionată se prevede procedura pe care trebuie să o urmeze organele abilitate pentru soluţionarea unor astfel de cereri.
Pentru considerentele arătate, văzând şi dispoziţiile art. 296 Cod procedură civilă, Curtea de Apel va admite cele două apeluri şi va schimba în parte sentinţa civilă apelată, în sensul că măsurile reparatorii sub forma despăgubirilor civile se vor stabili în cuantumul şi în condiţiile prevăzute de art. 37-40 din Legea nr. 10/2001.
Curtea de Apel Tg. Mureş, decizia civilă nr. 171 din 18 noiembrie 2003
| ← Solicitare despăgubiri reprezentând contravaloare recoltă... | Anulare titlu de proprietate. Aplicarea art. 36 alin. 3 din... → |
|---|
