Dezbaterea succesiunii. Domiciliu în fapt
Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 la data de 20 decembrie 2008, reclamanta M.V. l-a chemat în judecată pe pârâtul M.D.Ş., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate deschisă succesiunea de pe urma defunctului M.C.; să se constate că moştenitorii legali rămaşi de pe urma acestuia sunt M. V., în calitate de soţie supravieţuitoare şi M.D.Ş., în calitate de fiu rezultat din prima căsătorie; să se constate că masa succesorală este formată din activul succesoral, respectiv bunuri mobile, din pasivul succesoral, format din cheltuielile ocazionate cu înmormântarea defunctului; să se constate că în timpul căsătoriei cu defunctul M.C. au dobândit apartamentul nr. 4 situat în oraşul M., vila 28, sc. A, et. 1, jud. Giurgiu, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 1596/13 iulie 2006, la care reclamanta are o contribuţie exclusivă la plata preţului; să se dispună ieşirea din indiviziune cu privire la bunurile dobândite în timpul căsătoriei, compensând şi pasivul succesoral în raport de cota legală ce-i revine pârâtului.
Analizând actele dosarului, cu privire la conflictul negativ de competenţă ivit între cele două judecătorii, Curtea a constatat competentă în judecarea cauzei Judecătoria Bolintin Vale pentru considerentele expuse mai jos.
Potrivit art. 14 C. proc. civ., sunt de competenţa instanţei celui din urmă domiciliu al defunctului cererile privitoare la moştenire, precum
şi cele privitoare la pretenţiile pe care moştenitorii le-ar avea unul împotriva altuia.
Potrivit practicii judiciare şi doctrinei, interesează situaţia de fapt concretă, ultima locuinţă efectivă a defunctului, iar nu domiciliul înscris în actul de identitate, întrucât la ultimul domiciliu ai defunctului, care este şi locul deschiderii succesiunii, se găsesc, de regulă, înscrisuri privind raporturile juridice dintre defunct şi moştenitori, precum şi dintre defunct şi terţi, testamente autentice sau olografe, multe din bunurile ce alcătuiesc masa succesorală, se iau o serie de măsuri referitoare la inventarierea sau conservarea bunurilor succesorale.
C.A. Bucureşti, s. a IX-a civ. şi propr. int., sentinţa nr. 4/F din 10 martie 2009
← Moşteniri succesive. Competenţa atrasă de domiciliul... | Ultimul domiciliu. Chestiune de fapt → |
---|