Dezbaterea succesiunii. înţeles. Constatarea deschiderii succesiunii. Stabilirea persoanelor care au calitatea de moştenitori, a cotelor ce le revin acestora şi a masei succesorale. Inexistenţa necesităţii unui certificat de moştenitor
Comentarii |
|
Curtea, analizând criticile dezvoltate în cuprinsul cererii de recurs, a constatat următoarele:
Instanţa de fond a fost învestită de către reclamantă cu o cerere prin care, potrivit petitului său, aceasta a solicitat să se stabilească masa bunurilor de împărţit rămasă de pe urma defunctului I.M., cotele ce le revin părţilor în calitate de copărtaşi, ieşirea din indiviziune cu privire la bunurile rămase de pe urma defunctului şi atribuirea către ea a întregii mase succesorale.
în motivarea cererii reclamanta a arătat, în esenţă, că defunctul
I.M. a decedat la dala de 27 mai 2004, iar de pe urma acestuia au rămas ca moştenitori legali ea, căreia îi revine o cotă de 1/4 şi pârâţii
l.C. şi I.A., cărora le revine o cotă de 1/2 din 1/4 din masa succesorală. Reclamanta a mai menţionat că masa succesorală rămasă de pe urma defunctului se compune din cota de 1/2 din apartamentul nr. 5 situat în Bucureşti, str. T. nr. 12, bl. 56, sector 5. întrucât are deja un drept de
proprietate asupra unei cote din imobilul în litigiu, a solicitat atribuirea în natură către ea a acestui imobil.
La termenul de judecată din data de 19 iunie 2007, reclamanta a depus o cerere precizatoare prin care a menţionat că solicită atât dezbaterea succesiunii defunctului I.M., cât şi ieşirea din indiviziune cu privire la bunurile rămase de pe urma acestuia.
Curtea a constatat că susţinerile recurentului referitoare la tardivitatea cererii precizatoare, prin raportare la art. 132 C. proc. civ., sunt nefondate, întrucât reclamanta, prin cererea depusă la data 19 iunie 2007, nu şi-a completat obiectul cererii deduse judecăţii.
Astfel, Curtea a reţinut că, deşi reclamanta nu a solicitat expres în petitul cererii dezbaterea succesiunii, care rezidă în constatarea deschiderii succesiunii de pe urma defunctului, stabilirea persoanelor care au calitatea de moştenitori, cotele ce revin acestora, stabilirea masei succesorale, aceasta a făcut referire la toate aceste aspecte în motivarea în fapt a cererii.
Mai mult, potrivit temeiului de drept indicat de către reclamantă în cererea iniţială — art. 6731 şi urm. C. proc. civ. — instanţa era ţinută să stabilească, pe lângă bunurile supuse împărţelii, calitatea de coproprietar, cota-parte ce se cuvine fiecăruia şi creanţele născute din starea de proprietate comună, datoriile şi creanţele comoştenitorilor faţă de defunct, precum şi sarcinile moştenirii, în limita în care acestea s-au solicitat.
Curtea a constatat că în mod corect atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel s-au preocupat de lămurirea obiectului cererii deduse judecăţii şi au trecut la darea unor soluţii stăruind în acordarea unei eficienţe demersului judiciar al reclamantei.
Susţinerea recurentului în sensul că reclamanta nu a depus niciun titlu în baza căruia s-a cerut împărţeala nu poate fi primită având în vedere că aceasta a ataşat cererii introductive contractul de vânzare-cumpărare nr. 21706/05/1992 încheiat cu SC C. SA, care face dovada proprietăţii asupra imobilului ce s-a solicitat a fi inclus, în parte, în masa partajabilă. Mai mult, existenţa unui certificat de moştenitor nu este necesară, aşa cum a reţinut şi instanţa de apel, pentru promovarea unei acţiuni cum este şi cea formulată de către reclamantă, având în vedere că aceasta urmăreşte prin prezentul demers judiciar tocmai constatarea aspectelor ce pot face obiect al unui certificat de moştenitor.
← Cerere de dezbatere a succesiunii. Calitate procesuală activă.... | Moşteniri succesive. Competenţa atrasă de domiciliul... → |
---|