Drept de creanţă. Actualizare
| Comentarii |
|
Din dosarul execuţional nr.478/E/2000 al Tribunalului Harghita, rezultă că prin somaţia din 9 noiembrie 2000, urmărita SC Solanum Agroind SA a fost somată să plătească suma de 12.075 USD creditorului PE, conform sentinţei civile nr.619 din 22 octombrie 1999 a Tribunalului Harghita, devenită executorie prin decizia nr. 161/A/ll aprilie 2000 a Curţii de Apel Tg.Mureş şi irevocabilă prin decizia nr.4879/21 septembrie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie - Secţia comercială, prin respingerea apelului şi respectiv a recursului declarat în cauză.
La data de 31 octombrie 2001, debitoarea a introdus o contestaţie la titlu împotriva somaţiei de plată a sumei de 423.207.737 lei, iar prin sentinţa civilă nr. 1990 din 30 noiembrie 2000 a Tribunalului Harghita, contestaţia a fost admisă, stabilindu-se că sentinţa civilă nr.619 din 22 octombrie 1999 a Tribunalului Harghita se referă la suma de 37.092.000 lei.
Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa conchide că reactualizarea făcută de executorul judecătoresc este nelegală, deoarece ea putea fi făcută doar în baza O.G.9/2001.
Mergând pe această logică descrisă în considerentele sentinţei, era firesc ca reactualizarea potrivit O.G. 9/2001 să apară şi în dispozitivul sentinţei, altfel nu se justifică admiterea contestaţiei la titlu.
în această fază a executării silite, instanţa este ea obligată să stabilească întinderea titlului executoriu, astfel dispoziţiile art.400 alin.2 Cod procedură civilă rămân golite de conţinut şi lasă executorului judecătoresc noi posibilităţi de interpretare în aplicarea art.371/2 alin.2 Cod procedură civilă.
Aceasta cu atât mai mult că în privinţa reactualizării sumei de 37.092.000 lei, instanţa face trimitere la O.G. 9/2001 (în realitate O.G. 9/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr.26 din 25.01.2000), susţinând că este unicul mod de calcul legal al dobânzilor cu începere de la "introducerea cererii de executare silită".
Din moment ce s-a contestat modul de calcul în baza căruia executorul a ajuns la suma de 423.207.737 lei, instanţa avea obligaţia să facă ea calculul corect, aşa cum se exprimă în considerentele sentinţei şi să stabilească o sumă care să reprezinte fără nici un echivoc "întinderea titlului executoriu", ori această omisiune echivalează cu nepronunţarea pe fondul cauzei, ce atrage casarea cu trimitere pentru rejudecare în baza art.304 pct.9 şi 312 alin.5 Cod procedură civilă.
Constatarea făcută de instanţă în privinţa sumei de 37.092.000 lei la care s-ar referi sentinţa civilă nr.619/1999 a Tribunalului Harghita este în totală contradicţie cu invocarea în considerentele sentinţei O.G. 9/2000. Problema reactualizării sumelor, precum şi cea a interpretării dispoziţiilor legale în domeniu este extrem de controversată în doctrina şi practica judiciară, mai ales că secţiunea I din Cartea V, privind scopul şi obiectul executării silite a fost introdusă prin O.U.G. 138/2000, intrată în vigoare după formarea dosarului execuţional nr.478/E/09.11.2000 al Tribunalului Harghita şi care la acea dată era şi instanţă de executare.
Acestea sunt o parte din raţiunile pentru care, în aplicarea art.400 alin.2 Cod procedură civilă, instanţa care a pronunţat titlul ce se execută este chemată să lămurească întinderea titlului şi să stabilească întreaga sumă asupra căreia poartă executarea (inclusiv dobânzi, penalităţi, reactualizări, etc.) şi să arate temeiul legal pe care se sprijină, pentru a face posibil şi controlul judiciar într-un eventual recurs.
Cu ocazia rejudecării, instanţa va pune în discuţie şi excepţiile sau apărările invocate de creditorul urmăritor şi a căror analiză a devenit inutilă în raport de soluţia de casare cu trimitere adoptată asupra recursului.
Curtea de Apel Tg.Mureş - decizia civilă nr. 14 februarie 2002
| ← Nulitatea hotărârii Consiliului Local | Drept de creanţă. Actualizare prin hotărâre... → |
|---|
