Drept de proprietate stabilit prin hotărâre judecătorească. Inopozabilitatea hotărârii în raport cu titularul înscris în cartea funciară
| Comentarii |
|
în conformitate cu principiile pe care se bazează sistemul de evidenţă reglementat prin Decretul-lege nr. 115/1938, conform art. 31 din această lege, aplicând regula qui prior tempore, potior iu re, cel care îşi înscrie mai înainte titlul în cartea funciară dobândeşte rang tabular prioritar celui secund. înscrierea dreptului tabular se poate realiza numai împotriva aceluia care la data înregistrării cererii în cartea funciară era titular de drept asupra imobilului privitor la care se face înscrierea, conform art 19 din Decretul-lege nr. 115/1938. în raport de aceste principii, rezultă că hotărârea judecătorească invocată de reclamant nu este opozabilă Consiliului local, acesta nefiind parte în litigiul soluţionat prin respectiva hotărâre.
Pentru a soluţiona cererea reclamantului ca o acţiune în rectificare, raportând susţinerile sale la prevederile art 34 din Decretul-lege nr. 115/1938, rezultă că înscrierea titlului reclamantului nu are la bază consimţământul Consiliului local, ca titular de drept tabular, iar hotărârea judecătorească invocată nu suplineşte lipsa acestui consimţământ
C.A. Timişoara, Secţia civilă, decizia nr. 2665 din 4 noiembrie 2002, în publicitatea imobiliară, p. 12
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 10547 din 25 aprilie 2002, reclamantul K.F. a chemat în judecată Consiliul local al municipiului Timişoara, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună intabularea în C.F. a dreptului de proprietate dobândit prin cumpărare de la numita M.L. Reclamantul a susţinut că, potrivit convenţiei încheiate cu M.L. la 7 noiembrie 1950, a cumpărat imobilul în litigiu, pe care nu l-a putut intabula datorită condiţiilor politice de la acea vreme. Ulterior, prin decizia civilă nr. 703 din 13 martie 2002, Curtea de Apel Timişoara a constatat calitatea de proprietar asupra imobilului în litigiu a reclamantului, pârâtul intabulându-şi un titlu nereal, imobilul nefiind proprietatea numitei M.L.
Prin sentinţa civilă nr. 10666 din 10 iunie 2002, Judecătoria Timişoara a respins acţiunea reclamantului, reţinând că atât reclamantul, cât şi pârâta prezintă titluri cu privire la proprietatea tabulară asupra imobilului evidenţiat în C.F., însă formalităţile cerute de art. 17 din Decretul-lege nr. 115/1938 au fost îndeplinite numai de pârât, titlul acestuia nu a fost atacat în justiţie, acţiunea fiind neîntemeiată, conform art. 31 din Decretul-lege nr. 115/1938.
împotriva hotărârii primei instanţe reclamantul a declarat apel, susţinând că hotărârea este nelegală, că nu ţine cont de faptul esenţial că intabularea dreptului său de proprietate, în locul fostei proprietare L.B., nu aduce atingere dreptului tabular înscris în favoarea Statului român, urmând ca examinarea legalităţii acestui ultim titlu să fie realizată într-o altă cauză.
în faza apelului, M.I., în calitate de chiriaş, a formulat cerere de intervenţie accesorie întemeiată pe art. 49 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., în susţinerea apărării pârâtului, solicitând respingerea apelului, întrucât pretinsa convenţie de vânzare-cumpărare nu este opozabilă pârâtului.
Tribunalul Timiş, prin decizia civilă nr. 1239 din 24 septembrie 2002, a admis apelul reclamantului, a schimbat în tot hotărârea primei instanţe, a admis excepţia nulităţii absolute a nevalabilităţii şi nele-galităţii înscrierii dreptului de proprietate în favoarea Statului român, respingând excepţia autorităţii de lucru judecat şi cererea de intervenţie formulată de intervenientul accesoriu M.I.
Rejudecând cauza, instanţa a admis acţiunea şi a dispus intabularea dreptului de proprietate în favoarea reclamantului, în conformitate cu decizia civilă nr. 703 din 13 martie 2002 a Curţii de Apel Timişoara.
Tribunalul a reţinut că, potrivit deciziei civile nr. 703 din 13 martie 2002 a Curţii de Apel Timişoara, intrată în puterea lucrului judecat, s-a constatat că reclamantul a dobândit proprietatea imobilului din C.F., în baza contractului din 7 noiembrie 1950, astfel că trebuia intabulat în cartea funciară. Fiind o operaţiune anterioară titlului statului, pe cale de excepţie, se reţine nulitatea absolută a înscrierii titlului de proprietate în favoarea Statului român.
Statul român nu şi-a constituit dreptul tabular cu bună-credinţă, înscrierea fiind lipsită de un titlu care să ateste transmiterea dreptului de proprietate, astfel că acţiunea reclamantului este întemeiată potrivit art. 46 din Decretul-lege nr. 115/1938.
Cererea de intervenţie a fost considerată lipsită de interes, faţă de împrejurarea că reclamantul nu a pretins evacuarea intervenientului şi
nici nu a invocat nulitatea contractului de închiriere al cărui titular este intervenientul.
împotriva hotărârii din apel au formulat recursuri pârâtul şi intervenientul, invocând, în esenţă, nelegalitatea hotărârii prin prisma prevederilor art. 1182, art. 1890 C. civ., art. 31 din Decretul-lege nr. 115/1938, cu referire la art. 19 din Decretul nr. 224/1951.
Pârâtul a susţinut că hotărârea instanţei de apel este supusă modificării conform art. 304 pct. 6, 8 şi 9 C. proc. civ., întrucât a acordat mai mult decât s-a cerut, interpretându-se greşit actul juridic dedus judecăţii. Acţiunea reclamantului a fost formulată ca o acţiune în prestaţie tabulară, iar temeiul juridic al acţiunii nu a fost modificat nici în primă instanţă şi nici în apel, astfel că statuarea instanţei de apel asupra nevalabilităţii titlului statului se situează în afara obiectului dedus judecăţii.
Intervenientul a invocat temeiurile de modificare prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 şi 10 C. proc. civ., susţinând că a fost interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, că hotărârea a fost pronunţată în lipsa unui temei legal şi nu s-a pronunţat în raport de hotărârile nr. 522/2000 şi nr. 4018/2000 ale Curţii de Apel Timişoara, care aveau autoritate de lucru judecat. în esenţă, intervenientul a susţinut că, potrivit art. 17 din Decretul-lege nr. 115/1938, drepturile reale imobiliare pot fi dobândite, modificate sau stinse numai prin înscriere în cartea funciară, reclamantul fiind un terţ, titular al unor drepturi neintabulate, pe care nu şi le-a valorificat, hotărârea a cărei intabulare o solicită nefiind aptă să fie pusă în executare.
Datorită legăturii şi interesului existent între recursuri, criticile vor »
fi analizate concomitent, reţinându-se, în concordanţă cu temeiurile de modificare invocate, următoarele:
Acţiunea introductivă formulată de reclamant, deşi redactată prin avocat, persoană calificată, nu cuprinde toate elementele necesare încadrării în drept a obiectului cererii. Din cuprinsul cererii rezultă însă că reclamantul a pretins înscrierea în cartea funciară a unei hotărâri judecătoreşti, respectiv a deciziei civile nr. 703 din 13 martie 2002 a Curţii de Apel Timişoara. Rezultă din cuprinsul acestei hotărâri că a fost pronunţată într-un litigiu privind pe reclamant şi numita M.L. Hotărârea a constatat că între reclamant şi numita M.L. s-a încheiat la 7 noiembrie 1950 o convenţie de vânzare-cumpărare în temeiul căreia reclamantul ar fi dobândit drept de proprietate asupra imobilului evidenţiat în C.F. Din considerentele hotărârii rezultă că
temeiul acţiunii şi respectiv al hotărârii judecătoreşti rezidă în prevederile art. 969 C. civ., având drept scop valorificarea drepturilor recunoscute conform Legii nr. 10/2001 persoanelor ale căror proprietăţi au fost preluate de stat.
în regim de carte funciară, acţiunile ce vizează înscrierile în cartea funciară sunt cele în prestaţie tabulară şi respectiv în rectificarea înscrierilor din cartea funciară. Este evident că acţiunea promovată de reclamant urmăreşte înscrierea unui drept real, în contradictoriu cu titularul dreptului tabular.
în acest sens, în conformitate cu principiile pe care se bazează sistemul de evidenţă reglementat prin Decretul-lege nr. 115/1938, conform art. 31 din această lege, aplicând regula qui prior tempore, potior iure, cel care îşi înscrie mai înainte titlul în cartea funciară dobândeşte rang tabular prioritar celui secund. înscrierea dreptului tabular se poate realiza numai împotriva aceluia care la data înregistrării cererii în cartea funciară era titular de drept asupra imobilului privitor la care se face înscrierea, conform art. 19 din Decretul-lege nr. 115/1938. în raport de aceste principii, rezultă că hotărârea judecătorească invocată de reclamant nu este opozabilă Consiliului local al municipiului Timişoara, acesta nefiind parte în litigiul soluţionat prin decizia civilă nr. 703/2002 a Curţii de Apel Timişoara.
Pentru a soluţiona cererea reclamantului ca o acţiune în rectificare, raportând susţinerile sale la prevederile art. 34 din Decretul-lege nr. 115/1938, rezultă că înscrierea titlului reclamantului nu are la bază consimţământul Consiliului local al municipiului Timişoara, ca titular de drept tabular, iar hotărârea judecătorească invocată nu suplineşte lipsa acestui consimţământ. Nu sunt îndeplinite nici cerinţele art. 34, invocate mai sus, întrucât acţiunea nu a pus în discuţie valabilitatea titlului statului, iar instanţa de apel a încălcat dispoziţiile imperative ale art. 129 alin. (6) C. proc. civ., depăşind obiectul cererii de chemare în judecată care a învestit instanţele cu analiza raportului juridic.
în consecinţă, hotărârea din apel este pronunţată cu încălcarea principiului disponibilităţii pe care se bazează procesul civil, prevăzut de art. 129 C. proc. civ., este consecinţa încălcării dispoziţiilor art. 19 şi art. 31 din Decretul-lege nr. 115/1938, fiind supusă modificării conform art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Este lipsit de interes a se examina efectele hotărârilor judecătoreşti invocate ca având autoritate de lucru judecat, respectiv deciziile civile nr. 522/2000 şi nr. 4018/2000 ale Curţii de Apel Timişoara, ţinând cont de obiectul litigiului asupra căruia instanţele erau obligate să se pronunţe. In speţă, aşa cum s-a subliniat mai sus, cererea reclamantului viza înscrierea unui titlu juridic, respectiv o hotărâre judecătorească în temeiul căreia se pretinde că s-au născut drepturi de proprietate, titlul fiind valid pentru înscrierea în cartea funciară. Sub aspect procedural, instanţele erau obligate să se pronunţe asupra condiţiilor pretinse de art. 17 şi art. 31 din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru înscrierea unui titlu în cartea funciară. Prima instanţă a stabilit corect că, în raport de titularul dreptului tabular înscris la data formulării acţiunii, respectiv Statul român, prin Consiliul local al municipiului Timişoara, decizia civilă nr. 703/2002 nu era de natură să confere vreun drept.
| ← înscriere în cartea funciară. Momentul de la care devine... | Acţiune în rectificarea cărţii funciare. Efecte fată de... → |
|---|
