Acţiune în constatarea simulaţiei. Imprescriptibilitate

Acţiunea în declararea simulaţiei unui act juridic are drept consecinţă stabilirea existenţei voinţei secrete, reale a părţilor, reprezentând o acţiune în constatare ce nu este supusă prescripţiei extinctive, actul juridic simulat nefiind susceptibil de consolidare prin trecerea timpului, în concordanţă cu principiul potrivit căruia aparenţa de drept poate fi înlăturată oricând.

C.A. Craiova, Secţia civilă, decizia civilă nr. 3495/2001, în C.P.J.C.A. Craiova 2001, p. 92

Prin sentinţa civilă nr. 18842 din 6 iunie 1999, Judecătoria Craiova a respins acţiunea reclamantului pentru constatarea simulaţiei actului de vânzare-cumpărare încheiat de mama sa cu un terţ în anul 1989, având ca obiect un imobil, cu motivarea că, în realitate, este un act de donaţie, soluţie menţinută de Tribunalul Dolj prin decizia civilă nr. 426/2000.

Instanţele au reţinut că acţiunea este prescrisă extinctiv, reclamantul având cunoştinţă de actul pe care îl considera simulat, de la data încheierii.

Recursul reclamantului a fost admis şi cauza a fost trimisă instanţei de apel pentru rejudecare.

S-a reţinut că simulaţia creează o situaţie juridică specială, care modifică regimul obişnuit al eficacităţii şi opozabilităţii actelor juridice.

întrucât acţiunea în declararea simulaţiei unui act are drept consecinţă stabilirea existenţei actului secret, real şi inexistenţei actului public, aparent, ea este o acţiune în constatare ce nu este supusă prescripţiei şi, ca atare, poate fi invocată oricând, pe cale principală ori pe cale de excepţie. Această soluţie este în concordanţă cu principiul potrivit căruia aparenţa de drept poate fi înlăturată oricând, actul juridic simulat nefiind susceptibil de consolidare prin trecerea timpului.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Acţiune în constatarea simulaţiei. Imprescriptibilitate