Legea nr. 10/2001. Hotărâre pronunţată după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, supusă numai recursului. Apel declarat în termen şi motivat la primul termen de judecată. Nulitatea recursului pentru nemotivare. Cerere de intervenţie în interes propri

Comentarii

0

C. proc. civ., art. 50 alin. (2), alin. (3), art. 306 alin. (1) Legea nr. 10/2001, art. 26 alin. (3) Legea nr. 202/2010

La termenul din 8.03.2011, Curtea, în majoritate, constată că hotărârea atacată pronunţată la 20.12.2010 este ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, respectiv 25.11.2010, astfel că, potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, modificat prin art. XII din Legea nr. 202/2010, hotărârea pronunţată de tribunal în primă instanţă este supusă recursului, competenţa revenind Curţii de apel şi, ca atare, Curtea a constatat că este învestită cu soluţionarea căii de atac a recursului. în cauză, Curtea va constata că recursul a fost declarat la 3.01.2011, iar motivele au fost depuse de parte în şedinţa publică de la 8.03.2011, astfel că sunt aplicabile în cauză dispoziţiile enunţate privind nulitatea recursului. De altfel, recurentul-reclamant nu poate invoca necunoaşterea legii, având în vedere că Legea nr. 202/2010 prin care se modifică şi art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, este aplicabilă de la intrarea sa în vigoare, respectiv 25.11.2010, or, hotărârea de fond este pronunţată ulterior acestei date şi anume, la 20.12.2010.

Conform art. 50 alin. (2) C. proc. civ., cererea de intervenţie în interes propriu se poate face numai în faţa primei instanţe şi înainte de închiderea dezbaterilor, iar potrivit alin. (3), cu învoirea părţilor intervenţia în interes propriu se poate face şi în instanţa de apel. Reglementarea este de strictă interpretare, de unde rezultă că cererea de intervenţie în interes propriu formulată de către T.V. este inadmisibilă în recurs.

C.A. Bucureşti, s. a IV-a civ., dec. nr. 238R din 8 martie 2011 (nepublicată)

Prin acţiunea precizată la 2.09.2010, reclamantul T.O.D. a precizat că dispoziţia nr. 117 din 2009 emisă de Consiliul Local Bucu este actul administrativ contestat, în ce priveşte obligarea pârâţilor Consiliul Local Bucu, prin Primar şi C.Z. Bucu, de a-i lăsa în deplină proprietate şi liniştită posesie casa şi terenul aferent situat în comuna Bucu, lângă gară, conform notificării nr. 17 din 2002 şi obligarea pârâţilor la plata daunelor cominatorii de 100.000 lei pentru toată perioada de nefolosinţă asupra clădirii şi terenului aferent, iar clădirea să fie adusă la starea normală de funcţionare, în caz contrar urmând a fi obligaţi la plata daunelor cominatorii de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere în executarea hotărârii judecătoreşti pronunţate în cauză.

La 5.08.2010 a formulat cerere de intervenţie în interes propriu T.V., precizând că este nepotul lui T.N., cerere respinsă ca inadmisibilă, întrucât intervenientul nu a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001; la acelaşi termen a fost admisă în principiu, cererea de intervenţie în nume propriu formulată de V.M. şi V.V.C., care, în calitate de succesori ai autorului lor, T.N., revendică imobilul compus din casa de lângă gară şi terenul aferent, cu menţiunea că dacă locuinţa a fost restituită, pentru terenul expropriat situaţia retrocedării este incertă.

Prin sentinţa civilă nr. 2851F din 20.12.2010 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamantul T.O. în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local Bucu, prin Primar şi

C.Z. Bucu; a fost admisă cererea de intervenţie formulată de interve-nienţii V.M. şi V.V.C. şi s-a anulat Dispoziţia nr. 117 din 22.04.2009 a Consiliului Local Bucu în privinţa modului de soluţionare a notificărilor nr. 17 din 2002 şi nr. 450 din 2001, referitor la terenul aferent imobilului „de lângă gară” şi s-a dispus restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 3202 mp aferent imobilului „casa de lângă gară”, teren situat în str. 1 D., Bucu, judeţul Ialomiţa, către moştenitorii defunctului T.(T.)N., care au formulat notificări în baza Legii nr. 10/2001 şi anume: moştenitorii defunctului T.D. în cotă de A, intervenienţii V.M. şi V.V.C. în cotă de A pentru amândoi, T.N. în cotă de V« şi moştenitorii defunctei T. M. în cotă de A, fiind respinse ca neîntemeiate celelalte capete de cerere din acţiune.

în esenţă, s-a constatat că, prin cele două notificări adresate Primăriei Comunei Bucu, judeţul Ialomiţa, T.N., T.M. şi respectiv, T.D., V.M. şi V.V.C., în calitate de succesori ai foştilor proprietari au solicitat în temeiul Legii nr. 10/2001 restituirea în natură a imobilului casa de lângă gară şi terenul aferent în suprafaţă de 18 ari, expropriat în baza Decretului nr. 83/1949.

Deşi acţiunea a fost formulată numai de unii dintre notificatori sau moştenitorii acestora, instanţa de fond a apreciat că restituirea în natură trebuia promovată de către toate persoanele ce au formulat notificare conform art. 2 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 şi în aplicarea regulii unanimităţii.

Revendicarea casei de lângă gară nu mai poate fi cerută cât timp aceasta a fost restituită către moştenitorii lui T.(T.)N. cărora le-a fost şi predată.

Situaţia terenului aferent construcţiei restituite este aceeaşi din anul 2002, astfel că, nefiind făcută dovada perceperii unor fructe, a fost respinsă cererea privind plata daunelor cominatorii pe zi de întârziere.

Intervenienţii în interes propriu V.M. şi V.V.C., în calitate de moştenitori ai defunctului T. N. au formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001, iar instanţa de fond a anulat dispoziţia nr. 117 din

22.04.2009 a Consiliului Local Bucu, în privinţa modului de soluţionare a notificărilor nr. 17 din 2002 şi nr. 450 din 2001, în privinţa terenului aferent imobilului „de lângă gară”.

Celelalte capete de cerere au fost respinse ca neîntemeiate.

împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul T.O.D., iar prin cererea înregistrată la 4.03.2011, T.V. formulează cerere de intervenţie în interes propriu în calitate de moştenitor legal al defunctului său bunic, T.(T.)N., solicitând a se constata că este persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în ce priveşte imobilul în litigiu.

La termenul din 8.03.2011, Curtea, în majoritate, constată că hotărârea atacată pronunţată la 20.12.2010 este ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, respectiv 25.11.2010, astfel că, potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, modificat prin art. XII din Legea nr. 202/2010, hotărârea pronunţată de tribunal în primă instanţă este supusă recursului, competenţa revenind Curţii de apel şi, ca atare, Curtea a constatat că este învestită cu soluţionarea căii de atac a recursului.

Reclamantul T.O.D. a declarat apel împotriva hotărârii de fond, înregistrat la Tribunalul Ialomiţa la 3.01.2011, învederând că motivele de apel urmează a fi depuse până la prima zi de înfăţişare în faţa instanţei superioare.

La termenul din 8.03.2010 s-au depus de către reclamant motivele apelului însoţite de înscrisuri.

Din oficiu, la 8.03.2011, Curtea a pus în discuţie excepţia nulităţii recursului, pentru lipsa motivării acestuia.

Conform art. 303 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs.

Sancţiunea nedepunerii în termen a motivelor de recurs este nulitatea recursului conform prevederilor art. 306 alin. (1) C. proc. civ.

în cauză, Curtea va constata că recursul a fost declarat la 3.01.2011, iar motivele au fost depuse de parte în şedinţa publică de la 8.03.2011, astfel că sunt aplicabile în cauză dispoziţiile enunţate privind nulitatea recursului.

De altfel, recurentul-reclamant nu poate invoca necunoaşterea legii, având în vedere că Legea nr. 202/2010 prin care se modifică şi art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, este aplicabilă de la intrarea sa în vigoare, respectiv 25.11.2010, or, hotărârea de fond este pronunţată ulterior acestei date şi anume, la 20.12.2010.

Cererea de intervenţie în interes propriu formulată de petentul T.V. a fost respinsă, în majoritate, ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

La termenul din 8.03.2011, Curtea în raport de excepţia nulităţii recursului şi faţă de prevederile art. 50 C. proc. civ., a pus în discuţie admisibilitatea cererii de intervenţie în interes propriu depusă în recurs, iar petentul T.V. a precizat că cererea de intervenţie reprezintă o continuare a cererii formulată la instanţa de fond şi nu constituie o cerere nouă.

Conform art. 50 alin. (2) C. proc. civ., cererea de intervenţie în interes propriu se poate face numai în faţa primei instanţe şi înainte de închiderea dezbaterilor, iar potrivit alin. (3), cu învoirea părţilor intervenţia în interes propriu se poate face şi în instanţa de apel.

Reglementarea este de strictă interpretare, de unde rezultă că cererea de intervenţie în interes propriu formulată de către T.V. este inadmisibilă în recurs.

Articolul 51 C. proc. civ., dispune că intervenţia în interesul uneia din părţi se poate face chiar înaintea instanţei de recurs, reglementare de asemenea, imperativă şi de strictă interpretare.

în cauză, cererea de intervenţie în interes propriu a fost formulată în recurs, iar petentul T.V., la rândul său, nu poate invoca necunoaşterea legii în ce priveşte calificarea căii de atac exercitată împotriva hotărârii de fond ca fiind recurs, conform art. XII din Legea nr. 202/2010, având în vedere şi celelalte considerente pentru care Curtea s-a considerat învestită cu recursul reclamantului şi nu cu apel.

Cu opinia separată a doamnei judecător A.G. în sensul admiterii recursului, casării sentinţei civile şi trimitere a cauzei spre rejudecare. Respingere ca inadmisibilă cererea de interventie în nume propriu.

[...]

în privinţa recursului declarat de T.O.D., consider că acesta este fondat urmând a fi admis conform art. 3041 C. proc. civ., cu consecinţa casării sentinţei civile recurate şi trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, Tribunalul Ialomiţa, pentru următoarele considerente: Conform art. 3041 C. proc. civ., recursul declarat împotriva unei hotărâri care potrivit legii nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanţa putând să examineze cauza sub toate aspectele:

Recurentul T.O.D. şi-a intitulat calea de atac apel, arătând la data declarării acesteia - 3.01.2011 că va depune motivele de apel la prima zi de înfăţişare, obligaţie pe care şi-a îndeplinit-o, depunând la 08.03.2011 motivele de apel şi un set de acte. în raport de acest aspect, el a solicitat recalificarea căii de atac din recurs în apel.

Consider astfel că recurentul s-a aflat în eroare în privinţa calificării căii de atac, dar incidenţa art. 3041 C. proc. civ., face ca hotărârea pronunţată de prima instanţă să fie supusă analizei instanţei de recurs sub toate aspectele privind legalitatea acesteia şi nu doar a acelora criticate de către parte.

A aplica sancţiunea nulităţii recursului ar echivala cu consecinţa suprimării unei căi de atac şi a afectării dreptului de acces la instanţă. Motivele de apel au fost formulate personal de către T.O.D. care nu a beneficiat de asistenţă juridică şi nu a cunoscut consecinţele nemotivării în termenul prevăzut de art. 301 a căii de atac a recursului. în cazul hotărârilor pronunţate în primă instanţă şi care pot fi atacate doar cu o singură cale de atac - recursul - se impune ca instanţa de recurs, ca instanţă de ultim grad să aibă în vedere toate aspectele de fapt şi de drept greşit soluţionate de instanţa de fond şi implicit astfel cum prevede art. 3041, toate motivele de casare incidente în cauză şi nu doar cele prevăzută la art. 304 C. proc. civ. în acelaşi sens textul art. 3041 precizează că instanţa de recurs poate să examineze cauza sub toate aspectele.

Astfel cum a subliniat Curtea Europeană de Justiţie în cauza Kobler activitatea de interpretare a legii naţionale sau comunitare şi de evaluare a situaţiei de fapt şi a probelor, este partea esenţială a activităţii judecătoreşti şi care trebuie realizată inclusiv de instanţele care pronunţă hotărâri irevocabile.

Rezultă astfel, că instanţa de recurs trebuie să aibă în vedere criticile formulate de T.O.D.,chiar dacă au fost greşit intitulate şi au fost depuse peste termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ. având la bază intima convingere a recurentului că hotărârea poate fi atacată şi cu apel.

în raport de susţinerile acestuia, consider că se impune admiterea recursului şi casarea sentinţei civile recurate nr. 2851 din 20.12.2010 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa S. civ., cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare la acelaşi tribunal, deoarece pe rolul Judecătoriei Braşov se află în curs de soluţionare dosarul nr. xxx din 197 din 2007 având ca obiect dezbaterea succesiunii numitului T.(T.)N., autorul părţilor, cauză care are incidenţă directă asupra acţiunii în revendicare formulată de reclamantul T. O. împotriva pârâţilor Primăria comunei Bucu, C.Z. Bucu din judeţul Ialomiţa şi în contradictoriu cu interve-nienţii în interes propriu V.M. şi V.V.C.

Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond urmează a avea în vedere împrejurarea dacă nu se impune suspendarea prezentei cauze conform art. 244 C. proc. civ. până la soluţionarea dezbaterii succesiunii având în vedere incidenţa cotelor moştenitorilor T.N., care au formulat notificări în baza Legii nr. 10/2001 asupra modalităţii soluţionării contestaţiei şi respectiv a acţiunii în revendicare.

De asemenea urmează a fi avute în vedere susţinerile intervenien-tului în nume propriu T. Virgiliu şi a se administra probe în sensul susţinut de acesta, respectiv împuternicirea dată prin procura autentificată sub nr. 115 din 9.06.2003 lui T.D., în sensul depunerii tuturor actelor necesare restituirii imobilelor ce au aparţinut autorului comun T.(T.)N. şi în numele lui T.V.

Notă:

Potrivit Portalului Instanţelor Judecătoreşti, în dispozitivul hotărârii pronunţate de către Tribunalul Ialomiţa era precizat în mod corect că hotărârea este supusă numai recursului.

<

Vezi şi alte speţe de drept civil: