Procedura insolvenţei. Recurs. Neindicarea sentintei atacate. Identificarea de către instantă. Nemotivarea recursului în termen legal. Sancţiune
| Comentarii |
|
C. proc. civ., art. 3021, 303 alin. (2), art. 103 Legea nr. 85/2006, art. 8 alin. (2), art. 7 alin. (1)
în măsura în care un dosar de insolvenţă privind un debitor comerciant este unic, iar într-un astfel de dosar nu poate fi pronunţată decât o singură sentinţă de intrare în faliment, în măsura în care din circumstanţele formulării cererii de recurs se poate deduce denumirea părţilor şi calitatea în care stau în judecată, care se suprapune cadrului procesual originar, Curtea apreciază că elementele prezentate de recurent pot să ducă, dincolo de orice confuzie, la identificarea hotărârii atacate.
Articolul 103 C. proc. civ. arată că neefectuarea unui act de procedura în termenul prevăzut de lege pentru efectuarea acelui act atrage decăderea părţii din dreptul de a efectua actul corespunzător, afară de cazul când legea prevede altfel, iar prin dispoziţia specială conţinută de art. 306 C. proc. civ. se arată că recursul este nul dacă nu va fi fost motivat în termen, iar faţă de excepţia conţinută de teza finală, Curtea arată că motivele recursului nu se încadrează în categoria celor de ordine publică, pentru înlăturarea sancţiunii.
C.A. Bucureşti, s. a Vl-a com., dec. nr. 304R din 22 februarie 2011 (nepublicată)
Prin sentinţa comercială nr. 5494 din 15.09.2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vil-a comercială, judecătorul sindic a admis cererea administratorului judiciar Rodicom IPURL şi a dispus, potrivit art. 107 alin. (1) lit. a) raportat la art. 1 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 85/2006, intrarea SC A.A.L. SRL în procedura falimentului, luând măsura dizolvării societăţii debitoare, a desemnării lichidatorului, căruia i-a stabilit toate obligaţiile, potrivit art. 108 din Legea nr. 85/2006, luând şi alte măsuri subsecvente subordonate procedurii de lichidare.
In motivarea acestei hotărâri s-a arătat că, după deschiderea procedurii generale a insolvenţei prin sentinţa comercială nr. 2164 din 15.04.2003, şi după ce la 15.09.2010 administratorul judiciar a adus la cunoştinţa judecătorului sindic, prin raportul lunar, faptul că debitoarea nu se conformează planului de reorganizare confirmat de către instanţă, s-a propus, în mod întemeiat, trecerea la procedura falimentului.
La data de 13.10.2010, administratorul statutar al debitoarei SC A.A.L. SRL a declarat recurs, fară a indica, potrivit art. 302 lit. b) C. proc. civ., hotărârea atacată.
La primul termen de judecată în recurs, Curtea, din oficiu, a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neindicarea hotărârii atacate, acordând termen în cauză în chestiuni derivate de nelegala citare a părţilor la proces.
Abia ulterior, prin memoriul conţinând motivele de recurs, înaintat la dosar la 21.02.2011, recurentul a arătat că se critică hotărârea de intrare în faliment a societăţii debitoare SC A.A.L. SRL.
Astfel, în motivele de recurs recurentul a arătat că, instanţa nu şi-a exercitat rolul activ de a controla activitatea administratorului judiciar în rapoartele sale de activitate, astfel că hotărârea judecătorească pronunţată s-a bazat doar pe încrederea pe care judecătorul sindic i-a acordat-o administratorului judiciar desemnat.
Cu încălcarea Legii nr. 85/2006, administratorul judiciar a făcut, prin raportul său de activitate, o propunere radicală şi discreţionară, de natură să prejudicieze atât pe debitor, cât şi pe creditori, fără consultarea comitetului şi adunării creditorilor.
S-a mai susţinut în recurs că, la data intrării societăţii debitoare în insolvenţă, aceasta avea suficiente lichidităţi pentru achitarea datoriei creditorului care a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei, lucru neconsiderat de către instanţă, iar ulterior, deşi s-a aprobat un plan de reorganizare, eşecul acestuia s-a datorat în principal refuzului administratorului judiciar de a-şi îndeplini atribuţiile potrivit legii.
în aceste condiţii, judecătorul sindic a aplicat o măsură extrem de gravă, aprobând propunerea administratorului judiciar fără a verifica dacă acesta a fost comunicat creditorilor şi dacă cuprinde toate elementele necesare prevăzute de lege.
După depunerea motivelor de recurs şi comunicarea de către Tribunalul Bucureşti a datei la care sentinţa atacată a fost publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, din oficiu, Curtea a invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivarea sa în termen, potrivit dispoziţiilor art. 306 C. proc. civ.
Având în vedere caracterul procedural al excepţiilor invocate şi natura efectelor determinate, Curtea consideră că este prioritară excepţia nulităţii derivată din neindicarea hotărârii atacate, excepţie întemeiata pe dispoziţiile art. 302* lit. b) C. proc. civ.
Deşi Curtea notează că recurentul nu indică hotărârea atacată nici sub numărul sau unic şi data pronunţării, şi nici prin indicarea numărului de dosar în care a fost pronunţată, totuşi, reţine că prin motivele de recurs înaintate la dosarul cauzei separat de declaraţia de recurs, partea foloseşte un criteriu de identificare al sentinţei arătând că este acea sentinţă prin care judecătorul-sindic a dispus intrarea în faliment a SC A.A.L. SRL.
Aspectul formal al indicării hotărârii care se atacă nu trebuie absolutizat însă, astfel, Curtea consideră că el trebuie să răspundă imperativului de a putea face hotărârea cunoscută instanţei de control judiciar şi părţilor, dincolo de orice confuzie asupra obiectului cererii de recurs.
în măsura în care un dosar de insolvenţă privind un debitor comerciant este unic, iar într-un astfel de dosar nu poate fi pronunţată decât o singură sentinţă de intrare în faliment, în măsura în care din circumstanţele formulării cererii de recurs se poate deduce denumirea părţilor şi calitatea în care stau în judecată, care se suprapune cadrului procesual originar, Curtea apreciază că elementele prezentate de recurent pot să ducă, dincolo de orice confuzie, la identificarea hotărârii atacate.
In aceste condiţii, indicarea hotărârii atacate va fi considerată o condiţie formală îndeplinită, şi va respinge excepţia nulităţii recursului derivată din aceasta lipsă, ca nefondată.
Cu privire la excepţia de nulitate a recursului derivată din nemotivarea recursului în termen legal, Curtea arată următoarele:
Conform art. 303 alin. (2) C. proc. civ., motivarea recursului se va face înăuntrul termenului de recurs atunci când partea expune motivele sale prin memoriu separat de declaraţia de recurs, termenul pentru depunerea motivelor de recurs socotindu-se de la comunicarea hotărârii.
în măsura în care, în materia hotărârilor date de judecătorul sindic în domeniul Legii nr. 85/2006 legea statuează prevederi speciale, Curtea urmează a da eficienţă acestora, astfel că motivarea recursului se face potrivit art. 8 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, modificată prin Legea nr. 209/2010 raportat la art. 303 alin. (2) C. proc. civ., în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii.
în materia insolvenţei, comunicarea hotărârilor se realizează, ca regulă, prin publicarea acestora în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, potrivit prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, iar din dovezile de comunicare înaintate instanţei de recurs de către Tribunalul Bucureşti, hotărârea atacată a fost publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă la 03.11.2010.
în consecinţă, termenul de motivare a recursului, calculat potrivit art. 101 C. proc. civ. se va fi împlinit la 11.11.2010. Motivarea recursului la 21.02.2011 apare, în acest context, realizată în afara termenului legal şi peremptoriu, deci tardivă.
De asemenea, art. 103 C. proc. civ. arată că neefectuarea unui act de procedură în termenul prevăzut de lege pentru efectuarea acelui act atrage decăderea părţii din dreptul de a efectua actul corespunzător, afară de cazul când legea prevede altfel, iar prin dispoziţia specială conţinută de art. 306 C. proc. civ. se arată că recursul este nul dacă nu va fi fost motivat în termen, iar faţă de excepţia conţinută de teza finala, Curtea arată că motivele recursului nu se încadrează în categoria celor de ordine publică, pentru înlăturarea sancţiunii.
Aşadar, tardivitatea motivării recursului implică nulitatea acestuia.
Şi întrucât sancţiunea nulităţii conţinută de art. 306 C. proc. civ. are un caracter absolut, afectând eficacitatea actului de procedura efectuat cu depăşirea termenului imperativ şi nu este condiţionată de vătămare, Curtea a dat eficienţă acesteia şi, a admis excepţia invocată din oficiu, constatând nul recursul.
Comentariu:
Articolul 180 alin. (1) N. C. proc. civ. prevede că atunci când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate. Raportându-ne la dispoziţiile art. 171 pct. 6 N. C. proc. civ. putem spune că declararea unei căi de atac în afara termenului legal atrage o nulitate necondiţionată de existenţa unei vătămări.
Articolul 483 alin. (1) N. C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia situaţia în care există cazuri de casare de ordine publică, pe care instanţa le poate invoca din oficiu, atât în procedura de filtrare a recursului cât şi în şedinţă publică. Art. 483 alin (2) N. C. proc. civ. dispune aceeaşi sancţiune şi în cazul în care motivele de recurs invocate nu se încadrează în cele expres enumerate de art. 482.
Prin preconizatele modificări ale art. 8 din Legea nr. 85/20061’1, hotărârile tribunalului în materia insolvenţei vor fi supuse apelului, nu recursului, acesta fiind de competenţa Curţilor de Apel.
[11 Articolul 56 pct. 2 din Proiectul legii pentru punere în aplicare a Codului de procedură civilă.
| ← Legea nr. 10/2001. Hotărâre pronunţată după intrarea în... | Insolvenţă. Societate aflată în procedura simplificată a... → |
|---|
