Recurs semnat de către directorul societăţii. Lipsa dovezii calităţii de reprezentant. Anularea recursului

C. proc. civ., art. 67 alin. (1), art. 83

în cauză, cererea de recurs formulată de SC A. SRL cuprinde menţiunea formulării şi, implicit, a semnării ei prin director. Or, în raport cu dispoziţiile Legii nr. 31/1990, legea societăţilor comerciale, în mod obişnuit calitatea de reprezentant al societăţii, inclusiv în justiţie, revine, potrivit actului constitutiv, administratorului, asociatului societăţii. Directorul poate exercita calitatea de reprezentant al societăţii comerciale în justiţie doar dacă i s-a conferit o astfel de atributie.

»

C.A. Bucureşti, s. a Vl-a com., dec. nr. 973R din 11 august 2010 (nepublicată)

Prin cererea înregistrată în data de 10.12.2009 la Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a comercială reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pârâta SC E.D.M. SA solicitând c a, pe cale de ordonanţă preşedinţială, să fie obligată aceasta la alimentarea cu o putere instalată de 23 Kw, până la data racordării definitive, a birourilor din şoseaua F., sector 2, Bucureşti, la reţeaua electrică, precum şi la plata unor daune cominatorii de 150 Euro pe zi de întârziere până la data la care va alimenta cu energie electrică, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa comercială nr. 6126 pronunţată la 17 mai 2010 Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a comercială a respins cererea reclamantei, ca nefondată.

Pentru a pronunţa această sentinţă comercială tribunalul a reţinut că în baza dreptului de folosinţă dobândit prin contractul de închiriere nr. 1 din 03.08.2009 asupra unui spaţiu de birouri, şi cu acordul proprietarului, reclamanta a cerut avizul de racordare la reţeaua electrică a imobilului respectiv, iar în lipsa unui răspuns s-a considerat îndreptăţită să solicite dispunerea racordării pe calea ordonanţei preşedinţiale. Potrivit dispoziţiilor art. 581 alin. (1) C. proc. civ. pentru luarea măsurii pe calea solicitată trebuie să se dovedească îndeplinirea condiţiilor legale privind urgenţa, vremelnicia măsurii, precum şi neprejudecarea fondului.

Or, racordarea utilizatorilor la reţelele electrice de interes public se poate realiza numai cu respectarea procedurilor prevăzute în regulamentul existent în acest sens, potrivit căruia, în lipsa unui aviz tehnic, racordarea nu se poate dispune, fie şi numai provizoriu, decât cu încălcarea dispoziţiilor legale. Din probele administrate nu rezultă că pârâta ar avea un comportament abuziv, refuzând nejustificat eliberarea avizului tehnic de racordare. Aceasta în condiţiile în care pârâta nu se află în posesia vreunei cereri a reclamantei, aceasta din urmă prezentând doar confirmarea de primire a unei cereri de către o altă societate comercială, SC E.E.M. SA.

Condiţia urgenţei nu este îndeplinită deoarece un posibil prejudiciu determinat de imposibilitatea folosirii bunului la parametrii normali este unul patrimonial, recuperabil.

în raport cu obiectul pricinii, respectiv obligarea pârâtei să procedeze la alimentarea cu energie electrică, constând într-o obligaţie de a face, nu este îndeplinită nici cerinţa vremelniciei, măsura solicitată având caracter definitiv iar nu temporar, până la un anumit moment în timp.

De asemenea, în procedura specială a ordonanţei preşedinţiale instanţa nu poate cerceta fondul pricinii, ci doar aparenţa de drept în favoarea uneia sau alteia dintre părţi, în cadrul unei examinări sumare.

Pentru a se dispune măsura racordării, tribunalul ar trebui să analizeze dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru emiterea avizului de racordare, ceea ce ar echivala cu prejudecarea fondului, deoarece în raport cu art. 21 din H.G. nr. 90/2008, avizul poate fi emis numai în situaţia în care documentaţia înaintată este completă.

împotriva acestei sentinţe comerciale reclamanta SC A. SRL a declarat recurs, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii formulate.

în motivarea recursului s-a arătat, în esenţă, în raport cu prevederile art. 304 pct. A) C. proc. civ. că sentinţa primei instanţe este lipsită de temei legal sau a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, astfel, în mod greşit tribunalul a reţinut că reclamanta nu a parcurs toate etapele emiterii avizului tehnic de racordare, că pârâta nu a primit actele depuse de reclamantă şi nici SC E. E. M. SA nu i le-ar fi transmis sau că cererea reclamantei nu ar avea un caracter urgent şi vremelnic.

Intimata SC E.D.M. SA a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

La termenul de judecată de la 21.07.2010, având în vedere că în cererea de recurs s-a menţionat că societatea recurentă este reprezentată prin P.C., în calitate de director şi astfel cum a indicat chiar apărătorul acesteia şi rezultă din alte înscrisuri aflate la dosarul cauzei, semnătura aplicată pe cererea de recurs este asemănătoare celei a administratorului societăţii, P.M., intimata a invocat din oficiu excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a semnatarului cererii de recurs, iar Curte a amânat judecata la termenul de la 11.08.2010 pentru când a pus în vedere recurentei să facă dovada că reprezentantul legal al societăţii îşi însuşeşte cererea recurentei în acest sens.

La termenul la care a fost amânată judecată în cauză nu s-a făcut, însă, de către recurentă, în vreun fel, dovada în sensul menţionat, iar instanţa a respins ca neîntemeiată solicitarea acestei părţi pentru o nouă amânare a cauzei în vederea aducerii administratorului societăţii pentru însuşirea semnăturii de pe cererea de recurs, a pus în discuţia părţilor excepţia lipsei calităţii de reprezentant invocată anterior şi a rămas în pronunţare cu privire la aceasta.

Analizând actele dosarului Curtea a constatat că excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a semnatarului cererii este întemeiată, având în vedere următoarele considerente:

în raport cu prevederile art. 67 alin. (1) C. proc. civ., societatea comercială recurentă, persoană juridică de drept privat, poate formula în justiţie o cerere de chemare în judecată, cum ar fi aceea privind calea de atac a recursului, prin reprezentantul său legal sau prin mandatar, în ambele cazuri potrivit art. 83 C. proc. civ., fiecare dintre aceştia având obligaţia de a alătura cererii înscrisul, respectiv procura dovedind calitatea menţionată. în cauză, cererea de recurs formulată de SC A. SRL cuprinde menţiunea formulării şi, implicit, a semnării ei prin director. Or, în raport cu dispoziţiile Legii nr. 31/1990, legea societăţilor comerciale, în mod obişnuit calitatea de reprezentant al societăţii, inclusiv în justiţie, revine, potrivit actului constitutiv, administratorului, asociatului societăţii. Directorul poate exercita calitatea de reprezentant al societăţii comerciale în justiţie doar dacă i s-a conferit o astfel de atribuţie. în speţă, directorul, presupus semnatar al cererii de recurs, nu a fost în măsură să facă dovada pretinsei sale calităţi de reprezentant al societăţii comerciale recurente în raport cu actul constitutiv sau potrivit altui înscris.

în cazul în care semnătura aplicată pe cererea de recurs ar aparţine în fapt administratorului societăţii comerciale recurente, este de reţinut că acesta nu s-a prezentat în instanţă pentru a-şi însuşi formularea în sine a cererii de recurs, iar instanţa a acordat un termen de judecată în acest scop.

Potrivit dispoziţiilor art. 161 C. proc. civ., în cazul în care reprezentantul părţii nu face dovada calităţii sale, dacă lipsurile nu se împlinesc instanţa este datoare să anuleze cererea formulată.

Având în vedere considerentele menţionate Curtea a reţinut că excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a semnatarului cererii este întemeiată, a admis-o şi, în consecinţă, a anulat recursul.

Comentariu:

Excepţia lipsei calităţii de reprezentant este prevăzută în art. 81 N. C. proc. civ. Se remarcă o diferenţă de formulare în art. 81 alin. (1) N. C. proc. civ., care prevede că instanţa va da un termen pentru acoperirea lipsurilor, acordarea unui termen devenind obligatorie, nu facultativă, cum reiese din formularea art. 161 alin. (1) C. proc. civ.

Capitolul XIV Excepţia lipsei de interes

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Recurs semnat de către directorul societăţii. Lipsa dovezii calităţii de reprezentant. Anularea recursului