Lipsa culpei pârâtei întreţinătoare. Intenţia reclamantului întreţinut de retractare a consimţământului la înstrăinare. Efecte asupra cererii de rezoluţiune
| Comentarii |
|
Rezoluţiunea judiciară a contractului poate fi pronunţată numai în condiţiile art. 1021 C. civ., un element esenţial fiind culpa debitorului, care trebuie dovedită de către reclamant.
Dacă prin probele administrate, reclamantul întreţinut nu a probat culpa pârâtei întreţinătoare, rezultând, dimpotrivă, intenţia reclamantului de retractare a consimţământului la înstrăinare, la îndemnul persoanei cu care convieţuieşte în prezent în concubinaj, în altă localitate, nu se poare admite rezoluţiunea contractului.
I.C.C.J., s. civ. şi de proprietate intelectuala, dec. nr. 4286 din 23 mai 2005,
Prin acţiunea înregistrată la 8 martie 2004 pe rolul Judecătoriei Câm-pina, reclamantul L.A. a chemat în judecată pe pârâta P.E., fiica sa, solicitând rezoluţiunea contractului nr. 992 din 26 februarie 2002 încheiat între părţi, prin care i-a înstrăinat pârâtei locuinţa sa din comuna Măgureni, judeţul Prahova, în schimbul sumei de 5 milioane lei şi a obligaţiei de întreţinere.
S-a susţinut în motivarea acţiunii că, după încheierea contractului, pârâta nu i-a acordat niciun fel de întreţinere, fiind nevoit să se gospodărească singur într-o casă de ţară cu două camere. în drept au fost invocate dispoziţiile art. 1020-1021 şi art. 1646 C. civ.
După administrarea probei cu înscrisuri, interogatorii şi declaraţii de martori, Judecătoria Câmpina, prin sentinţa civilă nr. 1379 din 22 iunie 2004, a respins atât acţiunea principală, cât şi cererea reconvenţională prin care pârâta solicitase transformarea în bani a obligaţiei de întreţinere.
S-a reţinut, în motivare, că pârâta şi-a îndeplinit obligaţiile asumate, atât faţă de reclamant, cât şi faţă de soţia acestuia, de a cărei înmormântare şi pomenire s-a şi ocupat. După intrarea reclamantului în concubinaj cu o altă femeie, acesta a început însă să refuze întreţinerea din partea fiicei sale, astfel încât culpa reclamantului nu poate conduce la rezoluţiunea contractului.
In privinţa cererii reconvenţionale, aceasta a fost respinsă, cu motivarea că nu există consimţământul înstrăinătorului pentru transformarea în bani a obligaţiei de întreţinere.
Apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentinţe a fost respins prin decizia civilă nr. 2897 din 17 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti.
A reţinut instanţa de apel că, potrivit principiului disponibilităţii, reclamantul este cel care determină cadrul procesual şi, atât timp cât nu a fost chemat în judecată şi soţul pârâtei, instanţa nu era obligată să-l introducă din oficiu în cauză. Cu privire la fondul pricinii, s-a reţinut că probele administrate au fost corect apreciate, ele conducând la concluzia lipsei de culpă a pârâtei.
împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs reclamantul, susţinând că sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.
Sub un prim aspect, se reia critica din apel privind omisiunea instanţei de fond de a-l introduce în cauză din oficiu şi pe soţul pârâtei.
în al doilea rând, este criticat modul de apreciere a probelor şi înlăturarea mărturiei concubinei sale, V.A., susţinând că nici după declanşarea litigiului pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate. A depus în copie notificarea adresată pârâtei în luna ianuarie 2005 şi procesele-verbale din 5 februarie, 5 martie şi 5 aprilie 2005.
Intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului.
Recursul este nefondat.
între părţi a intervenit un contract de întreţinere, contract nenumit, prin care tatăl a înstrăinat fiicei sale din prima căsătorie un imobil în care locuiau de mai mult timp nepoţii săi de fiică. Conform clauzelor contractului, o parte din prestaţii a fost stabilită sub forma unei sume de bani de 5 milioane lei, achitată de pârâtă la data încheierii contractului în formă autentică.
Rezoluţiunea judiciară a contractului poate fi pronunţată numai în condiţiile art. 1021 C. civ., un element esenţial fiind culpa debitorului, care trebuie dovedită de reclamant.
Prin probele administrate în faţa instanţei de fond şi a celei devo-lutive de control judiciar, reclamantul nu a probat culpa pârâtei, dove-dindu-se, dimpotrivă, intenţia reclamantului de retractare a consimţământului la înstrăinare, la îndemnul persoanei cu care convieţuieşte în prezent în altă localitate.
Ca atare, respectând principiile aplicabile rezoluţiunii judiciare, instanţele nu au încălcat legea în hotărârile pronunţate, iar aprecierea probatoriului nu intră în competenţa instanţei de recurs.
Motivul invocat de recurent, privind lipsa rolului activ al instanţei în a introduce în cauză şi o altă persoană, terţ faţă de contract, nu este fondat, în raport de principiul disponibilităţii şi de prevederile art. 112 pct. 1 C. proc. civ., acest aspect fiind corect soluţionat şi de instanţa de apel.
în lipsa dovedirii culpei pârâtei, încetarea contractului şi repunerea părţilor în situaţia anterioară sau modificarea prestaţiei iniţial convenite în plata unei sume periodice în bani poate interveni oricând prin consensul părţilor, ţinând seama şi de afecţiunea care trebuie să guverneze raporturile tată-fiică.
Pentru aceste considerente, având în vedere că niciunul dintre motivele invocate nu este întemeiat, recursul a fost respins ca nefondat.
| ← Atitudine capricioasă a beneficiarului întreţinerii.... | Obligaţie de întreţinere. Imposibilitate obiectivă de... → |
|---|
