Refuzul neîntemeiat al creditorului de a beneficia de întreţinere. Consecinţe
| Comentarii |
|
Conflictul izolat declanşat între părţi după 9 ani de executare corectă a obligaţiilor născute în sarcina debitorului prin convenţia de întreţinere nu a avut o amploare care să justifice refuzul creditorului de a primi în continuare întreţinere, neputându-se aprecia că incidentul în discuţie i-ar fi insuflat creditorului o temere care ar fi făcut imposibilă continuarea raporturilor contractuale cu debitorul, ţinând seama şi de relaţiile de rudenie dintre ei, ca şi de buna înţelegere pe care s-au întemeiat raporturile lor de-a lungul perioadei îndelungate de la încheierea contractului.
Rezultă că neexecutarea obligaţiei de întreţinere de către debitor începând cu primăvara anului 2002 nu îi poate fi imputabilă, dato-rându-se refuzului nejustificat al creditorului de a primi întreţinerea, situaţie în care nu sunt îndeplinite condiţiile art. 1020 C. civ., privind declararea rezoluţiunii.
C.A. Bucureşti, s. a IV-a civ., dec. nr. 2758 din 17 decembrie 2003,
în P.R. nr. 5/2004, p. 88
Prin sentinţa civilă nr. 664 din 26 martie 2003, Judecătoria Giurgiu a admis acţiunea principală formulată de reclamantul C.I. împotriva pârâtului P.I. şi, în parte, cererea reconvenţională a pârâtului, iar, în consecinţă:
A dispus rezoluţiunea contractului de întreţinere autentificat la 18 octombrie 1994 de notariatul de Stat Judeţean Giurgiu, încheiat între reclamantul-pârât C.J. şi numita C.I., în calitate de înstrăinători, şi pârâtul-reclamant P.I. şi numita P.I., în calitate de dobânditori.
A omologat raportul de expertiză tehnică întocmit de expertul C.N., în varianta B, şi l-a obligat pe reclamantul-pârât să plătească pârâtului-reclamant suma de 15.309.390 lei, reprezentând contravaloarea îmbunătăţirilor aduse imobilului situat în Giurgiu, şos. S. nr. 57, judeţ Giurgiu.
A anulat ca netimbrat capătul de cerere din reconvenţională privind obligarea reclamantului-pârât la restituirea bunurilor proprii ale părţii adverse.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, începând cu primăvara anului 2002, după decesul codebitoarei P.I. şi al cocreditoarei întreţinerii C.I. (contractul de întreţinere a cărui rezoluţiune s-a cerut fiind încheiat între reclamant şi soţia acestuia, pe de o parte, şi pârât şi soţia acestuia, pe de altă parte), pârâtul-reclamant nu şi-a mai executat obligaţia de întreţinere faţă de creditorul rămas în viaţă, respectiv faţă de reclamantul-pârât, nefacând dovada pretinspei opoziţii manifestate de creditor la continuarea întreţinerii.
De asemenea, instanţa a reţinut că pârâtul-reclamant a efectuat îmbunătăţiri la imobil, cuantificate, prin expertiză, la suma de 15.309.390 lei; ca urmare a constatării rezoluţiunii contractului de întreţinere, pârâtul-reclamant este îndreptăţit la primirea contravalorii acestora, pentru a nu se ajunge la îmbogăţirea fără justă cauză a reclamantului, ca parte în patrimoniul căreia va reintra dreptul de proprietate asupra imobilului.
Referitor la capătul de cerere formulat de pârâtul-reclamant, privind restituirea bunurilor proprii, instanţa a făcut aplicarea art. 20 pct. 1 şi 3 din Legea nr. 146/1997, dispunând anularea lui, ca netimbrat.
împotriva sentinţei sus-menţionate a declarat apel pârâtul-reclamant, apel care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 249 din 8 iulie 2003, pronunţată de Tribunalul Giurgiu.
Pentru a decide astfel, Tribunalul a apreciat că, la fond, s-a făcut o analiză judicioasă a probelor administrate, respectiv a declaraţiilor martorilor ambelor părţi, pe baza cărora s-a stabilit corect situaţia de fapt, constând în aceea că pârâtul-apelant nu îşi mai execută obligaţia de întreţinere şi că neexecutarea acestei obligaţii se datorează exclusiv culpei sale, şi nu opoziţiei creditorului.
Decizia Tribunalului a fost atacată cu recurs de către pârâtul-reclamant, care a criticat-o, în baza art. 304 pct. 10 C. proc. civ., pentru următoarele motive:
Instanţa nu s-a pronunţat asupra interogatoriului administrat inti-matului-reclamant, prin care acesta a recunoscut că recurentul şi defuncta sa soţie - cu care se obligase împreună la prestarea întreţinerii faţă de intimatul-reclamant şi soţia acestuia (în prezent decedată) - s-au mutat la Giurgiu pentru a avea grijă de creditorii întreţinerii şi şi-au executat această obligaţie, preocupându-se să nu le lipsească nimic şi îngrijindu-se de starea lor de sănătate.
Recurentul a susţinut că această situaţie reiese şi din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, care au confirmat schimbarea ei abia după decesul unuia dintre creditorii întreţinerii (C.I.) şi a unuia dintre debitori (P.I.), din cauza atitudinii şicanatorii şi capricioase a creditorului rămas în viaţă.
Astfel, s-a arătat că intimatul-reclamant a urmărit prin comportamentul său să-l îndepărteze pe recurent din casă, în favoarea fiicei lui din prima căsătorie, cu care a reluat relaţiile de familie după decesul soţiei şi fiicei (respectiv C.I. şi P.I., soţia recurentului), iar instanţa nu a ţinut seama de această împrejurare şi nici de aceea că timp de nouă ani şi-a îndeplinit obligaţia de întreţinere şi că aceste împrejurări au fost dovedite cu probele administrate, care relevă şi că, la două zile de la scandalul provocat de intimat cu scopul de a-l îndepărta din imobil, recurentul fiind obligat să plece în Bucureşti în interes personal, la întoarcere a găsit lacăt pe poartă, nemaipermiţându-i-se accesul în casă.
Recurentul a susţinut că depoziţia martorei T.J., în sensul că intimatul era speriat, nu este sinceră, pentru că el este ginerele intimatului de peste 30 de ani şi între ei au fost relaţii de familie foarte bune până le-au murit soţiile, fapt relatat de martori; de asemenea, a susţinut că niciun martor nu a declarat că l-ar fi lovit pe intimat, cum eronat a reţinut instanţa, deşi nici măcar martora T. nu a fost prezentă la conflictul spontan iscat între părţi.
Cu privire la depoziţia celuilalt martor al intimatului, recurentul a invocat că instanţa nu a coroborat-o cu celelalte probe.
Faţă de această situaţie şi feţă de nepronunţarea asupra interogatoriului intimatului, recurentul a arătat ca fiind greşită soluţia de rezolvire a contractului de întreţinere, cu atât mai mult cu cât imobilul obiect al contractului a fost proprietatea soţiei sale şi că ei au fost nevoiţi să-l înstrăineze părinţilor la apariţia Legii nr. 5/1994, acesta fiind contextul în care părţile au încheiat apoi contractul de întreţinere, în scopul revenirii imobilului în patrimoniul adevăraţilor proprietari.
Totodată, recurentul a arătat că instanţele anterioare nu au ţinut cont nici de faptul că obligaţia de întreţinere nu poate fi adusă la îndeplinire fară concursul creditorului acesteia, fiind o obligaţie in faciendo, aşa încât culpa creditorului trebuie să determine întotdeauna respingerea acţiunii în rezoluţiunea contractului, ceea ce, în cauză, s-a dovedit prin schimbarea de către intimatul-reclamant a încuietorilor şi refuzul de a-i permite recurentului accesul în imobilul în care locuiau împreună.
Ca înscrisuri noi, recurentul a depus în această fază procesuală, conform art. 305 C. proc. civ., copia contractului de vânzare-cumpărare, autentificat la 30 martie 1974, prin care el şi soţia lui au înstrăinat părinţilor acesteia, respectiv intimatului-reclamant şi soţiei sale, imobilul în litigiu, precum şi copia unui raport medical privind starea de sănătate a recurentului, întocmit la Clinica cardiologie intervenţională Prof. Univ. Dr. I.T., la data de 25 septembrie 2003.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Curtea a constatat că recursul este fondat, în sensul celor ce urmează.
Din considerentele deciziei din apel rezultă că instanţa nu a cercetat interogatoriul administrat la fond reclamantului, făcând exclusiv o analiză a declaraţiilor martorilor părţilor, fără a le corobora cu această probă, deşi pronunţarea soluţiei trebuie să se întemeieze pe analiza completă a probatoriului.
La interogatoriu, reclamantul a recunoscut că recurentul-pârât s-a mutat împreună cu soţia (fiica reclamantului, în prezent decedată) la Giurgiu spre a-l îngriji pe el, că atunci când a fost spitalizat, aceştia l-au vizitat zilnic, ducându-i medicamente şi mâncare şi că recurentul-pârât s-a pensionat la cerere tocmai pentru a se muta cu el, ca să-l poată îngriji (pct. 2, 3 şi 4 din interogatoriul aflat la dosarul de fond).
Recunoaşterile reclamantului se coroborează cu depoziţiile martorilor recurentului-pârât I.F. şi G.O., care confirmă bunele relaţii existente între părţi până la decesul fiicei şi, respectiv, soţiei reclamantului, ca şi prestarea întreţinerii de către recurent până la acest moment; martora I.F. a relatat, în plus, că reclamantul i-a interzis pârâtului-recurent să mai intre în locuinţa sa, încuind poarta (ceea ce reclamantul a recunoscut, în parte, prin acţiune, afirmând însă că, faţă de comportamentul pârâtului, i-a spus acestuia să îl lase în pace, că de aşa un ajutor nu are nevoie) şi că din această cauză încercările pârâtului de a reveni în domiciliul reclamantului au eşuat.
Relatările martorilor pârâtului-recurent sunt credibile şi trebuiau reţinute ca reflectând situaţia reală dintre părţi, atâta timp cât chiar reclamantul a recunoscut că, până în aprilie 2002 (de când se pretinde neexecutarea obligaţiei de întreţinere), pârâtul-recurent şi-a executat corespunzător obligaţia de întreţinere; intervalul mare de timp în care nu se contestă executarea întreţinerii, respectiv 9 ani (1994, data încheierii contractului de întreţinere - 2002) şi sunt recunoscute de către creditor bunele relaţii avute cu pârâtul-recurent, între ei existând relaţii de rudenie (socru-ginere), precum şi existenţa unui singur conflict izolat apărut în primăvara anului 2002, după decesul soţiei creditorului şi fiicei acestuia, respectiv soţia pârâtului-recurent, conflict descris şi de martora reclamantului T.J., nefiind de natură să justifice refuzul creditorului de a primi în continuare întreţinerea.
Astfel, martora T.J. nu a confirmat nici ea susţinerile reclamantului din acţiune, în sensul că pârâtul-recurent l-ar fi lovit în incidentul din 2002, deoarece nu a fost de faţă la acesta; martora a arătat doar că, fiind vecină cu părţile, a auzit vorbindu-se pe un ton ridicat în casa reclamantului şi că, atunci când acesta a venit în poarta ei rugând-o să anunţe telefonic o anumită persoană că ginerele l-a bătut, părea speriat, dar că, în prezenţa ei, pârâtul nu l-a lovit pe reclamant, ci doar i-a reproşat că se plânge lumii de conflictul dintre ei şi că, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, l-a înjurat, făcându-1 comunist.
Aceeaşi martoră T. a declarat că nu ştie dacă după acest moment pârâtul, care a plecat din locuinţa socrului său, a mai încercat să se întoarcă, iar martora C.Z. nu a putut face nicio relatare despre relaţiile dintre părţi, afirmând doar că din mai 2002 nu l-a mai văzut pe pârât la locuinţa reclamantului.
Conflictul izolat iscat între părţi după 9 ani de executare corectă a obligaţiilor născute în sarcina recurentului-debitor din contractul de întreţinere nu a avut, însă, o amploare care să justifice refuzul creditorului de a primi în continuare întreţinere, simpla altercaţie verbală dintre părţi, căci violenţa fizică invocată de reclamant nu se confirmă nici prin depoziţia martorei T.J., dovedită ca manifestare singulară, fără a-i fi lămurite cauzele (toţi martorii s-au referit la incidentul din primăvara anului 2002, fară a putea preciza, însă, sursa exactă a conflictului dintre părţi), nu este de natură să justifice refuzul reclamantului de a primi în continuare întreţinerea, neputându-se aprecia că incidentul în discuţie i-ar fi insuflat reclamantului o temere care ar fi făcut imposibilă continuarea raporturilor contractuale cu pârâtul-recurent, ţinând seama şi de relaţiile de rudenie dintre ei, ca şi de buna înţelegere pe care s-au întemeiat raporturile lor de-a lungul celor 9 ani de la încheierea contractului.
Rezultă că neexecutarea obligaţiei de întreţinere de către recurentul-debitor începând cu primăvara anului 2002 nu îi poate fi imputabilă, datorându-se refuzului nejustificat al reclamantului-creditor de a primi, situaţie în care, nefiind îndeplinite condiţiile art. 1020 C. civ., în mod greşit s-a confirmat în apel soluţia primei instanţe privind declararea rezoluţiunii contractului dintre părţi prin admiterea acţiunii principale.
Pronunţând o hotărâre fără a analiza şi interogatoriul luat reclamantului, probă care, prin coroborarea ei cu celelalte dovezi administrate în cauză, s-a dovedit a fi hotărâtoare în dezlegarea pricinii, potrivit celor deja arătate, instanţei de apel îi este imputabil motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ., în baza căruia recursul pârâtului a fost admis.
în consecinţă, conform art. 312 alin. (3) C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 10 C. proc. civ., Curtea a modificat decizia recurată, în sensul admiterii apelului pârâtului şi schimbării în tot a sentinţei de fond, după cum urmează: a fost respinsă acţiunea principală în rezoluţiune, formulată de reclamantul C.I., ca neîntemeiată; de asemenea, a fost respinsă şi cererea reconvenţională subsidiară a pârâtului P.I., vizând recuperarea contravalorii îmbunătăţirilor aduse imobilului - obiect al contractului atacat - ca neîntemeiată.
Soluţia privind cererea reconvenţională se justifică în condiţiile în care îmbunătăţirile la imobil au fost cerute de pârât în subsidiar, dacă se va dispune desfiinţarea contractului de întreţinere; de vreme ce acest contract nu s-a desfiinţat, pârâtul rămânând proprietarul imobilului, cererea sa în despăgubiri legată de imobil nu poate fi primită.
Faţă de aceste considerente, recursul a fost considerat fondat, fiind admis.
Notă: A se vedea şi C.S.J., s. civ. şi de proprietate intelectuala, dec. nr. 5362 din 27 noiembrie 2001, prin care s-a reţinut că nu se poate dispune rezoluţiunea contractului de întreţinere dacă se face dovada că neexecutarea obligaţiei de către debitor se datorează refuzului creditorului de a primi întreţinerea. Astfel, ceea ce rezultă din probe este că reclamanta a refuzat fără temei primirea întreţinerii, la început prin prestaţii în natură şi după transformarea acestor prestaţii în plata unor sume de bani, punându-i pe debitorii obligaţiei de întreţinere în situaţia de a nu-i putea îndeplini obligaţiile contractuale şi de a cere înlocuirea executării lor în natură prin plata unei sume de bani.
| ← Refuzul creditorului de a primi întreţinerea. Invocarea... | Refuzul creditorului de a primi întreţinerea. Mutarea în... → |
|---|
