Procese similare vizând rezoluţiunea contractului purtate între părţi. Puterea lucrului judecat. Refuzul pârâtei creditoare de a primi întreţinere. Atitudine subiectivă neculpabilă a debitorului obligaţiei ce trebuia executată
| Comentarii |
|
între părţile contractante s-au mai desfăşurat trei procese similare, cererile creditoarei de rezoluţiune a contractului de întreţinere fiind de fiecare dată respinse ca neîntemeiate, aspectele de fapt şi de drept reţinute în mod irevocabil de instanţele de judecată în cuprinsul acestor hotărâri fiind obligatorii, întrucât funcţionează pe deplin puterea de lucru judecat.
Câtă vreme atitudinea subiectivă a debitorului obligaţiei ce trebuia executată nu poate fi caracterizată ca fiind culpabilă, în lipsa uneia dintre condiţiile necesare pentru antrenarea răspunderii contractuale în forma rezoluţiunii, nu se poate aprecia ca întemeiată cererea de rezoluţiune a reclamantei creditoare.
Trib. Bucureşti, s. a lll-a civ., dec. nr. 278 A din 1 aprilie 2011,
nepublicată
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti sub nr. 17992/299/16.10.2008, reclamanta L.M. a chemat în judecată pe pârâţii P.E. şi P.I., solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună rezoluţiunea contractului de întreţinere autentificat la 07.06.1999 de B.N.P. I.M. pentru neexecutarea culpabilă a obligaţiei contractului.
în motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin acest contract a transmis împreună cu P.C., în prezent decedat, drepturile lor de proprietate, respectiv cota de 1/2 fiecare, pârâţilor P., în schimbul întreţinerii viagere, evaluate la 800.000 ROL, începând cu data de 07.06.1999, constând în asigurarea hranei, ajutor în menaj, medicamente, în caz de nevoie spitalizare. La 25.02.2002, P.C. a decedat.
Prin decizia civilă nr. 2295/29.11.2004 s-a constatat nulitatea absolută parţială a contractului de întreţinere pentru lipsa discernământului la încheierea actului, pentru cota de 1/2 ce a aparţinut defunctului P.C., cotă ce-i revenea în calitate de legatar universal al acestuia, conform certificatului de moştenitor nr. 44/19.06.2003. Având în vedere natura contractului, întreţinere viageră, precum şi caracterul juridic, respectiv interdependenţa şi simultaneitatea executării obligaţiilor, pârâţii au recurs la forma lesnicioasă de îndeplinire a acestora, schimbând unilateral natura obligaţiilor în loc de prestaţii alimentare şi de necesitate gospodărească, în prestaţie pecuniară caracteristică rentei viagere în cuantum de 800.000 ROL, respectiv 80 RON/lună, deşi această sumă a fost stabilită în vederea timbrării actului, cuantum ce nu putea fi evaluat nici de părţi, necunoscând durata întinderii obligaţiei, nici de notar. Anterior decesului lui P.C., pârâţii nu au întreprins niciun gest menit să-i descarce succesiv de obligaţiile asumate, nu au contribuit la cheltuielile de înmormântare, dar nici astăzi, după ce reclamanta a încercat pe cale juridică să-i constrângă să-şi îndeplinească obligaţiile, pârâţii nu fac nimic. în data de 18.08.1999, a constituit, pe numele său, un depozit în valoare de 16.013.277 lei pentru 90 zile, reprezentând economii pentru înmormântare, împuternicit P.E.
La 14.08.2000 P.E., fără să o încunoştinţeze, a reconvertit contractul în alte condiţii, pentru alte 90 zile, pentru suma de 20.000.000 lei, care includea şi dobânda, pe numele său, ca împuternicit figurând reclamanta. La 12.02.2001, contractul a fost prelungit de către pârâtă, care devenise „titulara", pentru alte 90 zile, pentru suma de 22.000.000 lei, iar la 25.05.2001 depozitul în sumă de 23.950.000 lei a fost lichidat de pârâta P.E., fără să-i comunice nimic în legătură cu aceste demersuri.
în realitate, cu suma de 80 RON/lună nu face altceva decât încearcă să-i returneze reclamantei economiile pe care pârâta şi le-a însuşit pe nedrept prin lichidarea depozitului, căci îi este cunoscut faptul că reclamanta nu ridică nicio sumă de bani. Reclamanta mai arată că nu i se procură alimente şi nu este ajutată la menaj, fiind foarte bolnavă şi a apelat la vecini să fie dusă la spital. Are 84 ani şi nici după soluţionarea acţiunii precedente nu a încercat să se achite de obligaţii. Nu i se dă un telefon să se verifice dacă are nevoie de ceva şi nici nu este vizitată în condiţiile în care pârâţii locuiesc la aproximativ 20 m de locuinţa sa.
Pârâţii au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată. Pe cale de excepţie, pârâţii au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului P.N. pentru considerentul următor: calitatea de debitor a obligaţiei de întreţinere, aşa cum este stabilit prin contractul de întreţinere autentificat la 07.06.1999 de B.N.P. I.M., o are P.E.
Pe fondul cauzei, se arată că, în fapt, reclamanta a acţionat în instanţă pentru a patra oară pentru rezoluţiunea contractului de întreţinere. Anterior a mai solicitat şi anularea, constatarea nulităţii absolute, reziliere, rezoluţiune, acţiuni respinse de instanţele de judecată ca fiind neîntemeiate. De-a lungul timpului, reclamanta a fost susţinută de vecini „binevoitori", care au fost martorii săi în proces, respectiv H.V., care a şi precizat în declaraţia sa de martor că îşi doreşte acest imobil şi care, crede pârâta, locuieşte cu reclamanta, iar de la decesul lui P.C., respectiv de aproximativ un an, vecinii au început să o influenţeze pe reclamantă să nu mai primească sprijinul oferit de pârâtă sub diverse pretexte, precum că „îi pun farmece în mâncare". Din niciun contract nu reiese cota de 1/2 pe care cei doi creditori ai obligaţiei de întreţinere o deţineau din imobil. Din cauza influenţelor numitului H.V., reclamanta nu primeşte niciun ajutor din partea sa, nici medicamente, nici alimente, nici bani, nici haine, acesta nu o lasă pe pârâtă să ia legătura cu reclamanta, acesta aducându-i injurii, o scuipă şi are un comportament agresiv. Pârâta precizează că îşi respectă obligaţia de întreţinere, dar reclamanta refuză nejustificat să o primească; astfel, merge zilnic la domiciliul său, ţinând cont că sunt vecini, ia legătura cu medicul său de familie pe care intenţionează să-l schimbe. în luna decembrie, pârâta a fost chemată la Secţia 4 de poliţie, deoarece reclamanta a depus o plângere precum că pârâta i-a furat un inel cu briliante, un colier din aur de 18 k, o cruciuliţă din aur, un ceas marca Doxa cu diamante şi alte lucruri, pe care reclamanta nu le-a deţinut niciodată. Mai arată că nu i se permite accesul în imobil, reclamanta, cu sprijinul lui H.V., a schimbat numărul de telefon, iar în legătură cu sumele de bani pe care reclamanta pretinde că pârâta le-a ridicat, nimic nu este real, mai mult, pe lângă îmbunătăţirile pe care le-a făcut la imobil (gresie, faianţă, instalarea apei curente, a unei băi şi toalete, lucruri ce lipseau cu desăvârşire), pârâta îi oferă hrană, haine, medicamente, îi trimite şi a depus la C.E.C. la dispoziţia reclamantei suma de 10.700 RON şi lunar îi trimite prin mandat poştal suma de 500 RON, fără a mai contabiliza alimentele, hainele şi medicamentele care sunt în sumă de 200-300 RON săptămânal, pe care reclamanta nu le primeşte.
Prin încheierea de şedinţă din 23.04.2009, instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului P.N., cu motivarea cuprinsă în această încheiere.
Prin sentinţa civilă nr. 3066/25.02.2010, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis cererea de chemare în judecată şi a dispus rezoluţiunea contractului de întreţinere autentificat la 07.06.1999 de B.N.P. I.M.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că la data de 07.06.1999, între reclamanta L.M. şi P.C., în calitate de beneficiari ai întreţinerii, şi pârâta P.E., în calitate de întreţinător, s-a încheiat un contract de întreţinere autentificat la B.N.P. I.M. şi transcris sub nr. 8458/1999, cu notarea uzufructului viager sub nr. 8459/1999 şi a obligaţiei de întreţinere sub nr. 8460/1999 la Judecătoria Sector 1 Bucureşti.
Reclamanţii au transmis dreptul de proprietate asupra imobilului din Bucureşti, str. T.R. nr. 47, sector 1, compus din suprafaţă de teren de 162 mp şi construcţie, iar întreţinătorul s-a obligat să îi îngrijească şi să le asigure întreţinerea cu toate cele necesare traiului până la decesul ultimului rezervatar, şi anume: hrană, ajutor în menaj, medicamente, în caz de nevoie spitalizare, întreţinere viageră evaluată la suma de 800.000 ROL, care începe de la data autentificării actului, respectiv de la data de 07.06.1999.
P.C. a decedat la data de 25.02.2002, fiind eliberat certificatul de moştenitor nr. 44/19.06.2003 de către B.N.P. E.C. prin care reclamantei, în calitate de legatar universal (conform testamentului autentificat la 26.12.1983 de fostul notariat de stat sector 1 Bucureşti), i-a revenit întreaga masă succesorală.
S-a mai reţinut că prin decizia civilă nr. 2295/29.11.2004 a C.A. Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, într-un proces purtat între părţile de faţă, instanţa a constatat nulitatea absolută a contractului de întreţinere în privinţa creditorului obligaţiei de întreţinere P.C.
Fiind un contract nenumit, contractul de întreţinere intră sub incidenţa principiilor generale care guvernează materia contractului. Prin urmare, nu i se aplică dispoziţiile legale care reglementează contractul numit cel mai apropiat ca figură juridică, deci nu i se aplică dispoziţiile derogatorii de la dreptul comun, menţionate în art. 1647 C. civ. din capitolul referitor la renta viageră. Iată de ce neexecutarea obligaţiei de întreţinere poate justifica aplicarea art. 1020-1021 C. civ., în funcţie de gravitatea neexecutării.
Astfel, în caz de neexecutare culpabilă a obligaţiei de întreţinere, creditorul acesteia poate cere, în temeiul art. 1020-1021 C. civ., rezoluţiunea contractului. Deoarece rezilierea presupune ca obligaţiile ambelor părţi contractante să aibă caracter succesiv, sancţiunea care intervine în această situaţie este rezoluţiunea.
în demersul de a identifica obligaţiile contractuale pentru a putea apoi verifica, pe această bază, executarea acestor obligaţii, instanţa a avut în vedere că, potrivit art. 970 alin. (2) şi art. 981 C. civ., în contract sunt cuprinse nu numai clauzele expres stipulate de părţi, ci şi clauzele pe care echitatea, obiceiul sau legea le presupune într-o anumită specie de contract, însă, în ceea ce priveşte clauzele inserate expres în contract, trebuie să se ţină cont de dispoziţia art. 977 C. civ., care instituie principiul priorităţii voinţei reale a părţilor.
Din analiza contractului de întreţinere, instanţa a reţinut că obligaţia de întreţinere pe care pârâta şi-a asumat-o constă în obligaţia de a o îngriji pe reclamantă şi de a-i asigura întreţinerea cu toate cele necesare traiului, până la deces, şi anume: hrană, ajutor în menaj, medicamente, în caz de nevoie spitalizare, începând cu data de 07.06.1999.
întrebată prin interogatoriul propus de reclamantă, pârâta a răspuns că şi-a asumat obligaţia de a-i asigura hrana zilnic, ajutor menaj, medicamente, spitalizare la nevoie, condiţii decente de trai până la deces -întrebarea nr. 1.
Neexecutarea constituie orice înfrângere sau executare necorespunzătoare a unei obligaţii contractuale, astfel că, prin conţinutul său, această noţiune face parte dintre elementele obiective sau materiale ale răspunderii civile contractuale. Cum Codul civil distinge între neexecutarea culpabilă şi neexecutarea fortuită a obligaţiilor contractuale, rezultă că vinovăţia este o condiţie a răspunderii contractuale în cazul rezoluţiunii.
De esenţa contractului de întreţinere este, cât priveşte obligaţia întreţinătorului, obligaţia de a face, respectiv de a asigura hrană, medicamente, îmbrăcăminte etc. în principiu, această întreţinere se prestează în natură, dar nimic nu împiedică părţile să convină ca ea să fie convertită într-o sumă de bani pe care întreţinătorul să o achite.
Mai trebuie precizat că fundamentul rezoluţiunii este totodată şi fundamentul dreptului creditorului de a opta între executarea silită şi desfiinţarea contractului. Acest drept de opţiune este expresia echilibrului necesar dintre principiul forţei obligatorii a contractului, principiul executării în natură şi cu bună-credinţă a obligaţiilor asumate şi principiul echităţii.
Ca atare, în aprecierea în ce măsură neexecutarea obligaţiei este importantă şi gravă (gravitatea vinovăţiei) şi dacă această neexecutare se datorează unor cauze imputabile debitorului, instanţa a reţinut că starea conflictuală dintre părţi a fost declanşată de faptul că, la data de 25.05.2001, pârâta a lichidat depozitul în sumă de 23.950.301 ROL (inclusiv dobândă), depozit constituit iniţial de către reclamantă, titular-împuternicit P.E., aşa cum rezultă din adresa nr. 209/29.01.2003 a B.R.D. Sucursala Triumf, situaţie despre care reclamanta a aflat în cursul anului 2002 şi care a sădit neîncrederea acesteia în atitudinea şi acţiunile ulterioare ale pârâtei.
Astfel, între părţi au pornit mai multe procese, soluţionate prin sentinţa civilă nr. 855/07.02.2002 a Judecătoriei Sector 1 Bucureşti, decizia civilă nr. 2295/29.11.2004 a C.A. Bucureşti, Secţia a IV-a civilă (acţiune promovată la 06.03.2004) şi prin sentinţa civilă nr. 19467/14.12.2006 a Judecătoriei Sector 1 Bucureşti (acţiune promovată la 30.06.2006), ceea ce a determinat o stare conflictuală gravă şi ireversibilă între acestea. Totul a culminat cu formularea de către reclamantă a unei plângeri penale împotriva pârâtei pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 208-209 C. pen., plângere înregistrată la Secţia 4 Poliţie sub nr. 1105206/2008, în curs de soluţionare.
Apoi, deşi pârâta susţine că a executat „îmbunătăţiri" la imobilul din litigiu (gresie, faianţă, instalarea apei curente, a unei băi şi toalete, lucruri ce lipseau cu desăvârşire), situaţia de fapt este alta şi rezultă din adresa nr. 33662/2582/08.01.2003 a Primăriei sector 1 Bucureşti, pârâta fiind sancţionată, conform art. 23 lit. a) din Legea nr. 50/1991, republicată, modificată şi completată prin Legea nr. 453/2001, cu procesul-verbal contravenţional nr. 1/08.01.2003, dispunându-se, totodată, măsura desfiinţării construcţiei executate fără autorizaţie de construire până la data de 31.01.2003.
La data de 21.11.2002, pârâta a fost sancţionată contravenţional şi prin procesul-verbal seria AS nr. 110764, conform art. 29 din Legea nr. 105/1996, deoarece a fost găsită locuind fără forme legale în imobilul din litigiu.
La data de 14.10.2008, reclamanta a promovat acţiunea de faţă.
Abia începând cu anul 2008, respectiv la 08.09.2008, 02.10.2008, 03.11.2008 şi 08.12.2008, în cursul anului 2009, la 08.01.2010 şi 06.02.2010, pârâta a transmis mandate poştale în sumă de 500 lei în favoarea reclamantei, pe care aceasta din urmă, într-adevăr, nu le-a primit, deoarece se afla în litigiu cu pârâta şi, totodată, pârâta a hotărât unilateral să convertească întreţinerea în natură la care s-a obligat prin contract faţă de reclamantă într-o sumă de bani, respectiv cei 500 lei.
Tot în cursul anului 2009 (iulie-decembrie) şi la data de 14.01.2010, pârâta a constituit depozite la termen cu rată fixă a dobânzii, împuternicit fiind L.M., ceea ce nu are relevanţă juridică în speţă şi nu o exonerează de răspundere contractuală pentru neexecutarea obligaţiei de întreţinere asumată prin contract.
Instanţa a înlăturat înscrisurile sub semnătură privată depuse de pârâtă în cauză şi intitulate „procese-verbale" încheiate în perioada octombrie 2007-februarie 2010 în prezenţa „martorilor", având în vedere că acestea sunt preconstituite pro cama, mai ales că cei care le-au semnat au fost audiaţi ca martori de către instanţă în speţa de faţă.
Din probele administrate în cauză rezultă că, într-adevăr, pârâta nu şi-a executat corespunzător obligaţia de întreţinere prevăzută în contract şi constând în obligaţia de a o îngriji pe reclamantă şi de a-i asigura întreţinerea cu toate cele necesare traiului până la deces, şi anume: hrană, ajutor în menaj, medicamente, în caz de nevoie spitalizare.
Astfel, martorul audiat Z.M., care este vecina părţilor, a declarat că „nu a văzut-o vreodată intrând pe pârâtă în casa reclamantei", „a văzut-o mai des din ianuarie anul acesta, de când au început procesele între părţi", „niciodată nu a văzut-o pe pârâtă ducându-i alimente, medicamente, hrană, ducând-o la medic", reclamanta este ajutată de vecini, iar baia şi bucătăria făcute de pârâtă nu pot fi folosite, mandatele poştale au fost trimise de pârâtă deoarece a început procesul, reclamanta este dusă la medic de martor şi dna E.L., „niciodată pârâta nu i-a igienizat casa reclamantei", chiar reclamanta i-a povestit că a chemat poliţia, pârâta fiind amendată, între părţi având loc şi un alt proces, deoarece pârâta nu o îngrijeşte pe reclamantă.
Martorul E.L., vecina părţilor, declară că în cei patru ani, de câte ori a vizitat-o pe reclamantă, nu a văzut-o pe pârâtă; reclamanta are pensie, se hrăneşte singură, îşi cumpără medicamentele, martorul a însoţit-o la medic; după încheierea actului, pârâta a făcut o baie şi bucătărie care nu sunt funcţionale: între părţi au avut loc şi alte procese; în perioada 2002-2003 a fost la bancă cu reclamanta, care a vrut să scoată nişte bani, dar nu-i mai avea, ocazie cu care a aflat cine a scos banii.
Martorul audiat S.E.G., care este vecina părţilor, declară că ştie că „după moartea soţului reclamantei, părţile s-au certat din cauza lui E., care bănuieşte că vroia casa reclamantei", că „după moartea soţului reclamantei, pârâta a încercat să continue să păstreze obligaţiile de întreţinere şi deoarece erau certate, a luat-o pe dânsa, pe P. şi N., fiind prieteni de familie, ca martori, deoarece reclamanta refuza alimentele, hainele, medicamentele, banii trimişi prin poştă, respectiv 500 lei, că îmbunătăţirile făcute nu au fost finalizate, astfel că baia nu a devenit funcţională. Martorul C.P., care o cunoaşte pe pârâtă din anul 2005, deoarece colaborează cu ginerele acesteia, declară că ştie că pârâta îi duce medicamente, o îngrijeşte, „o spală" pe reclamantă, dar aceasta refuză ajutorul acesteia, bănuieşte că pârâta „trebuia să îşi respecte obligaţiile contractuale datorită casei", ştie că între părţi au existat şi alte procese, că anul trecut (2009) a însoţit-o pe pârâtă, ce avea o sacoşă de alimente, dar reclamanta le-a refuzat.
Ca atare, declaraţiile martorilor se coroborează cu înscrisurile depuse de părţi în cauză şi menţionate şi în parte cu răspunsurile părţilor la interogatoriu, respectiv pârâta afirmă că până în anul 2002 a oferit reclamantei haine, hrană, medicamente (întrebarea nr. 23 din interogatoriul propus de reclamantă), iar reclamanta afirmă că părţile s-au înţeles bine până la decesul lui P.C. (întrebarea nr. 2 din interogatoriul propus de pârâtă).
împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta P.E., solicitând schimbarea în tot a sentinţei apelate.
în motivare, se arată de către apelantă că se observa din atitudinea reclamantei că aceasta refuza în mod vehement, cu rea-credinţă, prestaţiile debitoarei pârâte.
Din declaraţiile martorelor, care sunt nu numai rău-voitoare, ci şi contradictorii, rezultă cu precădere că înseşi martorele, în mod voit, au alterat componenta psihologică a relaţiei contractuale dintre reclamantă şi pârâtă, încercând acest fapt de la momentul decesului lui P.C., concubinul reclamantei, profitând de vârsta înaintată şi de vulnerabilitatea reclamantei.
De asemenea, instanţa de fond, deşi a precizat componenta psihologică în relaţia contractuală în ceea ce priveşte contractul de întreţinere, în mod greşit reţine că prestaţia pe care o acordă pârâta este o prestaţie pecuniară, „obligaţie de a da" şi nu „de a face", astfel că pârâta a schimbat natura prestaţiei, fără însă să reţină că în cadrul obligaţiei de întreţinere, o componentă necesară pe lângă cea materială, psihologică, este şi cea pecuniară.
Deşi întreţinerea trebuie executată în natură, se pot plăti, în subsidiar, şi unele sume de bani pentru procurarea unor servicii curente creditorului, atunci când debitorul nu le poate realiza nemijlocit, prin persoana sa, aşa cum s-a dovedit în prezenta cauză, pârâta nefiind lăsată să ia legătură cu reclamanta, fiind pusă în imposibilitatea de a-şi executa obligaţiile chiar de către martori.
Dacă executarea în natură a devenit imposibilă din culpa debitorului, la cererea creditorului dovedindu-şi buna-credinţă, instanţa de judecată poate stabili obligaţia de întreţinere printr-o sumă de bani, plătibilă la anumite intervale, sub forma unor prestaţii periodice şi cu titlu de despăgubire echivalentă (art. 1075 C. civ.). La rândul lor, părţile, prin acordul lor de voinţă, pot să convină asupra transformării obligaţiei de întreţinere într-o obligaţie de plată periodică a unei sume de bani, mai ales că reclamanta susţine că nu are nevoie de prestaţiile pârâtei, dovedind astfel faptul că nu împiedică desfăşurarea contractului.
Intimata-reclamantă L.M. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat.
în motivare, s-a arătat, în esenţă, că rezoluţiunea din prezenta cauză poartă numai asupra cotei de 1/2, transmisă prin acelaşi contract către apelanta-pârâtă de astăzi, cota defunctului P.C. revenindu-i intimatei, în calitate de legatar universal al acestuia, conform certificatului de moştenitor nr. 44/19.06.2003.
în ceea ce priveşte înscrisurile înfăţişate instanţei, reprezentând aşa-zise dovezi ce s-ar fi vrut justificarea executării obligaţiilor asumate, reprezentând înscrisuri sub semnătură privată, intitulate „proces-verbal" întocmite în perioada noiembrie 2007-februarie 2010, în prezenţa „martorilor", acestea au fost în mod corect înlăturate, apreciindu-se ca fiind preconstituite, de natură să inducă instanţei, în mod fals, convingerea asupra pretinsei realităţi, susţinută de altfel, de chiar semnatarii acestora.
De altfel, aceste procese-verbale au fost însoţite de bonuri de cumpărături fără dată, ce conţin produse incompatibile cu nevoile sale cotidiene, cum ar fi: cafea, popcorn, porumb de floricele, multipack, blaturi, pizza, arahide decojite, ciocolată neagră, jeleuri gumate, detergent automat 50 kg, pufuleţi, lichior de cacao, precum şi cantităţi de mezeluri, paste făinoase diferite, pui rotisaţi, în cantităţi nejustificate pentru o singură persoană şi la aceeaşi dată.
în cadrul aceloraşi pretinse dovezi, menite să descarce partea datoare de obligaţiile asumate, se face arătare despre sume de bani transmise prin mandat poştal, sume ce ar putea reprezenta fie contravaloarea întreţinerii datorate şi neprestate în natură, fie restituirea contravalorii depozitelor, reprezentând economii de înmormântare însuşite fără încuviinţarea sa, prin lichidarea depozitului încă din anul 2001; acestea denotă o recunoaştere a actelor întreprinse în dauna beneficiului întreţinerii.
Prin apelul declarat de apelanta-pârâtă împotriva sentinţei civile nr. 3066, pronunţată în şedinţa publică din 25.02.2010, nu se precizează motivele de nelegalitate şi netemeinicie ale căii de atac, ci se arată ceea ce în mod corect a reţinut instanţa, în ceea ce priveşte lipsa incidenţei dispoziţiilor art. 1647 C. civ., ca raport juridic civil specific contractelor numite - contractul de renta viageră - în contra a ceea ce reprezintă obligaţia asumată de partea debitoare prin contractul de întreţinere, ca raport juridic obligaţional intuitu personae.
Instanţa a argumentat soluţia admisă, făcând trimitere la componenta juridică a actelor şi faptelor convenite de părţi şi asumate de debitorul obligaţiei, sens în care a remarcat, pe lângă componenta de natură alimentară executabilă zi de zi, continuu, consecvent, şi pe cea de natură psihologică, menită să asigure creditorului obligaţiei un climat de certitudine, de încredere, de apropiere emoţională specifică unei atmosfere calde, întrucât termenul contractului este incert, niciuna dintre părţile sale neprevăzând întinderea lui.
în materie, instanţele se raportează la unicitatea practicii, aspect pe care-1 relevă însăşi instanţa de fond, care face trimitere la decizia I.C.C.J. nr. 6943/09.12.2003, dincolo de care se simţea nevoia aprecierii a însuşi principiului priorităţii voinţei reale a părţilor, statuat de dreptul comun.
Este incontestabil faptul că raporturile de apropiere dintre părţi s-au deteriorat iremediabil din momentul în care apelanta-pârâtă a sustras întreaga sumă de bani din contul intimatei-reclamante, sumă agonisită cu greu din pensie, pentru a-şi asigura cheltuielile de înmormântare, girând-o pe aceasta cu încrederea deplină de a o împuternici la retragerea banilor. Relaţiile s-au deteriorat şi prin încălcarea dreptului de uzufruct asupra întregului imobil, prin mutarea debitoarei obligaţiei cu soţul şi nepoata în imobil. De asemenea, prin dezafectarea unei părţi din construcţie şi simularea edificării unor îmbunătăţiri nefuncţionale, demers nici până azi sancţionat de autorităţile competente.
Rezultă că asupra psihicului beneficiarului întreţinerii s-a exercitat o presiune care i-a indus nu numai neîncrederea, dar şi incertitudinea şi disconfortul unei vieţi tihnite în singurătate, precum şi temerea că starea sănătăţii şi aşa şubrede în raport de vârsta înaintată se va agrava.
De aceea, legiuitorul a calificat atitudinea creditorului obligaţiei ca pe o rezervă, o îngrijorare, şi nu ca pe un refuz de a primi serviciile angajate de debitor, dat fiind că actele brutale la adresa psihicului acestuia creează teamă, neîncredere, stres.
Tribunalul Bucureşti, Secţia a IlI-a civilă, prin decizia civilă nr. 278 A/01.04.2011, a admis apelul formulat şi a schimbat în tot sentinţa civilă apelată, în sensul că a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.
în motivare, Tribunalul a reţinut că un prim aspect ce constituie o critică referitoare la soluţia pronunţată de prima instanţă şi la motivele pe care s-a fundamentat aceasta îl reprezintă omisiunea instanţei de a reţine şi de a analiza atitudinea reclamantei de a refuza să primească întreţinere din partea pârâtei.
Referitor la aceasta, Tribunalul a observat, în primul rând, că este esenţial să se reţină faptul că între părţi s-au mai desfăşurat trei procese pornite din iniţiativa intimatei-pârâte, primul soluţionat prin sentinţa civilă nr. 855/07.02.2003, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, al doilea, prin sentinţa civilă nr. 3067/03.05.2004, pronunţată de aceeaşi judecătorie, iar cel de-al treilea soluţionat prin sentinţa civilă nr. 19467/14.12.2006, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, cererile intimatei-reclamante de rezoluţiune a contractului de întreţinere încheiat între părţi fiind de fiecare dată respinse ca neîntemeiate, aspectele de fapt şi de drept reţinute în mod irevocabil de instanţele de judecată în cuprinsul acestor hotărâri fiind obligatorii, întrucât funcţionează pe deplin puterea de lucru judecat.
în al doilea rând, Tribunalul a constatat că prin hotărârea pronunţată asupra cererii de rezoluţiune formulată de reclamanta L.M. în anul 2002, s-a reţinut de către instanţă că pârâta P.E. şi-a îndeplinit obligaţia asumată prin contract, aceea de a o întreţine pe reclamantă. Ca urmare a formulării unei noi cereri de rezoluţiune a contractului de întreţinere, instanţele au analizat modul în care obligaţiile asumate prin acest contract au fost executate de către pârâtă pentru perioada ulterioară datei la care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 855/07.02.2003, reţinându-se că „reclamanta nu a făcut dovada neîndeplinirii culpabile de către pârâtă a obligaţiilor contractuale, ci dimpotrivă, a reieşit că aceasta a refuzat accesul pârâtei în locuinţă şi ajutorul primit de la aceasta, împrejurare de care nu se poate prevala pentru desfiinţarea contractului, în condiţiile în care neexecutarea nu este imputabilă debitoarei întreţinerii". S-a ţinut seama de declaraţiile martorilor, care au arătat că reclamanta a schimbat încuietoarea de la poartă, pe motiv că nu poate primi nimic de la pârâtă, întrucât aceasta „îi face farmece", în plus refuzul de a primi ajutorul pârâtei şi de a permite accesul acesteia în locuinţă a fost recunoscut de reclamantă prin răspunsurile la interogatoriu.
în ceea ce priveşte cea de-a treia hotărâre pronunţată asupra următoarei cereri de reziliere, respectiv sentinţa civilă nr. 19467/14.12.2006, instanţa a reţinut, pe baza declaraţiilor martorilor, că reclamanta este cea care nu mai doreşte să primească întreţinere de la pârâtă, refuzând primirea alimentelor oferite de aceasta, că aceasta din urmă s-a preocupat să creeze condiţii mai bune de trai reclamantei, efectuând lucrări de construire şi reparare a unor încăperi din imobilul reclamantei. Apelul şi recursul declarate împotriva hotărârii au fost respinse, decizia pronunţată în recurs datând din 12.03.2008.
Pornind de la situaţia expusă mai sus, vizând succesiunea proceselor purtate între părţi, Tribunalul a observat că prima instanţă nu a examinat în vreun fel aspectul referitor la refuzul pârâtei de a primi întreţinere din partea reclamantei, ambele declaraţii ale martorilor audiaţi la propunerea apelantei-intimate fiind, în acest sens, declaraţii cu privire la care instanţa descrie susţinerile martorilor, însă nu face nicio apreciere în sensul înlăturării acestora şi a argumentelor pentru acest demers.
Mai mult, instanţa înlătură înscrisurile sub semnătură privată, intitulate „procese-verbale", încheiate în perioada octombrie 2007-februarie 2010, pentru motivul că ar fi fost încheiate pro causa şi, în plus, că au fost încheiate în prezenţa unor persoane dintre care două au fost audiate ca martori în cauză. Or, Tribunalul a considerat că nu poate fi de admis acest argument, în condiţiile în care este evident că toate probele pe care părţile le puteau administra vizau perioada ulterioară anului 2006 (când s-a pronunţat hotărârea asupra ultimei cereri de rezoluţiune), împrejurarea că persoanele despre care se face referire în înscrisurile înlăturate au fost audiate ca martori reprezentând, dimpotrivă, un argument pentru luarea în considerare a înscrisurilor.
De asemenea, Tribunalul a remarcat şi împrejurarea că instanţa, descriind situaţia de fapt pe baza căreia a concluzionat că pârâta nu şi-a îndeplinit în mod corespunzător obligaţiile decurgând din contract, aminteşte aspecte de fapt petrecute în perioada anterioară formulării cererii de chemare în judecată ce face obiectul prezentei cauze şi care au fost luate în considerare şi analizate de instanţele care au pronunţat hotărârile la care s-a făcut referire anterior, astfel încât în mod cert nu mai pot fi avute în vedere în prezenta cauză ca împrejurări de natură a dovedi susţinerile reclamantei prin neexecutarea obligaţiei de întreţinere. Printre acestea se numără lichidarea depozitului bancar de către pârâtă în anul 2001 ori efectuarea unor lucrări de extindere ori îmbunătăţire a imobilului pentru care s-a dispus sancţionarea contravenţională pentru edificarea unor lucrări de construcţie fără autorizaţie.
Ca atare, raportat la situaţia de fapt analizată prin luarea în considerare numai a perioadei ulterioare anului 2006, Tribunalul a constatat că probele administrate (înscrisuri, declaraţii de martori) sunt de natură a conduce la concluzia că neexecutarea obligaţiei de întreţinere, astfel cum aceasta a fost asumată prin contract, nu este imputabilă debitoarei obligaţiei, în condiţiile în care reclamanta a continuat să aibă aceeaşi atitudine ca şi cea constatată de instanţe în procesele anterioare, respectiv de a refuza primirea întreţinerii, în orice formă a acesteia (alimente, plata facturilor, medicamente şi consultaţii medicale etc.).
Susţinerile martorilor audiaţi de prima instanţă, la propunerea reclamantei, nu vin să contrazică această concluzie, câtă vreme martora E.L. arată că în ultimii patru ani, de când nu mai este vecină cu părţile, a vizitat-o cam de trei ori pe lună pe pârâtă şi nu a întâlnit-o pe pârâtă (aspectul fiind irelevant, chiar şi în ipoteza în care s-ar reţine că pârâtei i-a fost permis accesul în casa reclamantei, dată fiind frecvenţa redusă a vizitelor); nu ştie dacă reclamanta primea bani de la pârâtă, dar i-au fost arătate de către prima nişte mandate poştale pe care le rupea (aspect ce confirmă teza pârâtei privind refuzul de a se primi ajutor de orice natură); deşi iniţial se arată de martoră că reclamanta nu avea nevoie de nimic, dat fiind că aceasta primea pensie şi se hrănea singură, arată ulterior că banii nu îi ajung pentru hrană şi pentru medicamente. Oricum, Tribunalul a constatat că restul susţinerilor din declaraţie nu sunt relevante, dat fiind că vizează perioada analizată prin hotărârile judecătoreşti amintite, aceeaşi fiind situaţia şi în ce priveşte declaraţia celeilalte martore propuse de reclamantă, Z.M.
Referitor la declaraţia acesteia din urmă, Tribunalul a constatat, în plus, că, deşi martora menţionează că nu a văzut-o niciodată pe pârâtă ducându-i alimente, medicamente sau ducând-o la medic, această susţinere nu se coroborează cu niciuna din celelalte probe administrate în cauză, în plus, martora nefăcând nicio menţiune referitor la atitudinea reclamantei sub aspectul primirii întreţinerii.
Ca atare, ţinând seama de cele arătate, Tribunalul a considerat că prima instanţă a apreciat greşit că în cauză sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de dispoziţiile legale pentru a putea fi dispusă rezoluţiunea contractului pentru neexecutarea obligaţiilor decurgând din acesta, deşi a realizat o analiză teoretică riguroasă sub acest aspect, câtă vreme cerinţa vizând atitudinea subiectivă a debitorului obligaţiei ce trebuia executată nu poate fi caracterizată ca fiind culpabilă. Or, în lipsa uneia dintre condiţiile necesare pentru antrenarea răspunderii contractuale în forma rezoluţiunii, nu se putea aprecia că cererea reclamantei este întemeiată.
In consecinţă, ţinând seama de considerentele expuse, Tribunalul a considerat că apelul este fondat, motiv pentru care, în temeiul art. 296 C. proc. civ., a admis şi a schimbat în tot sentinţa civilă apelată, în sensul că a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.
| ← Refuzul creditorului de a primi întreţinerea. Mutarea în... | Atitudine capricioasă a beneficiarului întreţinerii.... → |
|---|
