Obligaţia legală şi obligaţia contractuală de întreţinere. Distincţie. Cauza falsă şi ilicită a convenţiei
| Comentarii |
|
Susţinerile reclamanţilor, în sensul că prin încheierea contractului de întreţinere între părinţi şi copii s-a urmărit înlăturarea lor, ca fraţi consangvini, de la moştenire şi că încheierea contractului de întreţinere între părinţi şi copii nu era necesară, deoarece există o atare obligaţie de întreţinere prevăzută de Codul familiei, nu sunt întemeiate.
Nu se poate reţine că încheierea contractului de întreţinere s-a fondat pe o cauză falsă sau ilicită, în condiţiile în care din probele administrate în cauză rezultă faptul că întreţinerea a fost prestată şi primită efectiv. Totodată, niciun act normativ nu interzice încheierea unui contract de întreţinere între părinţi şi copii, iar obligaţia de întreţinere prevăzută de art. 86 alin. (2) C. fam. este una legală, distinctă ca regim juridic şi independentă de obligaţia de întreţinere stabilită prin convenţia părţilor.
C.A. Târgu Mureş, Secţia civilă, decizia nr. 624 din 1 octombrie 2004, în Jurisprudenţă naţională 2004-2005, p. 116
Prin sentinţa civilă nr. 1068 din 11 iulie 2003, pronunţată de Judecătoria Odorheiu Secuiesc, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii S.M. şi B.N.A.A. împotriva pârâţilor B.L., K.E., K..F. şi B.F. şi, în consecinţă, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de întreţinere, autentificat sub nr. 5350 din 22 septembrie 1995, încheiat între foştii soţi B.F. senior, decedat, şi B.L., în calitate de întreţinuţi, pe de o parte, şi pârâţii K.F., K.E. şi B.F. junior, în calitate de întreţinători, pe de altă parte, având ca obiect transmiterea, în schimbul întreţinerii, a proprietăţii asupra imobilului înscris în C.F. nr. 3 Beclean, în favoarea pârâţilor K.F. şi K.E., în cotă-parte de 1/2, şi a pârâtului B.F. junior, în cotă-parte de 1/2. Prin aceeaşi sentinţă s-a constatat nulitatea absolută a contractului de donaţie, autentificat sub nr. 5461 din 9 octombrie 1995, încheiat între pârâtul B.F. junior, în calitate de donator, şi pârâta K.E., în calitate de donatară, având ca obiect cota-parte de 1/2 din imobil, dobândită de pârât prin contractul de întreţinere.
în urma constatării nulităţii absolute a celor două contracte, instanţa a reţinut că imobilul ce a făcut obiectul contractelor intră în masa succesorală rămasă după defunctul B.F. senior şi a procedat la partajarea acestuia între moştenitori.
Prin decizia civilă nr. 11 din 4 februarie 2004 a Tribunalului Harghita, s-a admis apelul declarat de pârâţi împotriva sentinţei civile sus-menţionate şi, în consecinţă, s-a schimbat sentinţa atacată şi s-a dispus respingerea în tot a acţiunii formulate de reclamanţi. Prin aceeaşi decizie s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanţi împotriva aceleiaşi sentinţe civile.
Instanţa de apel a reţinut că din probele administrate în cauză nu rezultă că încheierea contractelor s-ar fi făcut cu eludarea legii, iar contractul de întreţinere nu a fost unul formal. De asemenea, s-a reţinut că izvor al obligaţiei de întreţinere este convenţia părţilor, în speţă nefiind aplicabile prevederile art. 86 alin. (2) C. fam.
împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii şi au solicitat modificarea hotărârii şi, în consecinţă, respingerea apelului pârâţilor, respectiv admiterea apelului declarat de ei, invocând faptul că defunctul B.F. senior, care a fost parte în contractul de întreţinere, era un om înstărit, astfel că nu avea nevoie de întreţinere, obligaţia de întreţinere fiind, astfel, fondată pe o cauză falsă. S-a susţinut, de asemenea, că prin încheierea contractului s-a urmărit înlăturarea fraţilor consangvini, în speţă a reclamanţilor, de la moştenire şi că încheierea contractului de întreţinere între părinţi şi copii nu era necesară, deoarece există o atare obligaţie de întreţinere prevăzută de Codul familiei.
Recursul declarat de reclamanţi este nefondat.
Reclamanţii au pretins că defunctul B.F. senior şi pârâta B.L. erau o familie înstărită, astfel că cei doi nu aveau nevoie de întreţinere, argumentând acest lucru pe faptul că, la data încheierii contractului de întreţinere cu ceilalţi pârâţi, defunctul B.F. senior presta muncă în atelierul propriu, precum şi pe faptul că avea o pensie substanţială.
Accst motiv, invocat de recurenţi, nu este, însă, fondat. Astfel, martorii O.J. şi L.F. arată că, în ultima perioadă a vieţii, defunctul B.F. senior, din cauza bolii, nu s-a putut mişca, fiind îngrijit în primul rând de fiica lui, pârâta K.E. (născută B.), dar şi de soţul acesteia, pârâtul K.F.
în al doilea rând, conform certificatelor de naştere de la dosar, atât defunctul B.F. senior, cât şi pârâta B.L. aveau, la data închcierii contractului de întreţinere, vârsta de 77 de ani. Este discutabilă, şi din această perspectivă, susţinerea reclamanţilor şi a instanţei de fond că defunctul B.F. senior şi pârâta B.L. nu ar fi fost în nevoie, având în vedere vârsta înaintată, ştiut fiind că la această vârstă greu se poate desfăşura o activitate lucrativă, aşa cum afirmă reclamanţii că ar fi desfăşurat defunctul B.F. senior.
Prin probele administrate în cauză s-a dovedit faptul că întreţinerea a fost prestată efectiv pe seama celor doi întreţinuţi şi, prin urmare, nu se poate reţine că încheierea contractului de întreţinere s-a fondat pe o cauză falsă. Coroborat cu această situaţie de fapt, şi cel de-al doilea motiv invocat de reclamanţi, cum că în speţă contractul de întreţinere se fondează pe o cauză ilicită, este nefondat. în acest sens, reclamanţii au susţinut că încheierea contractului de întreţinere nu era necesară între părinţi şi copii, cum este cazul de faţă, deoarece există o atare obligaţie de întreţinere potrivit dispoziţiilor Codului familiei.
Aşa cum a reţinut şi instanţa de apei, izvorul obligaţiei de întreţinere este convenţia dintre părţi, în speţă nefiind aplicabile prevederile art. 86 alin. (2) C. fam.
într-adevăr, nicio dispoziţie legală nu interzice încheierea unui contract de întreţinere, având ca obiect, în cazul de faţă, transmiterea unui dezmembrământ al dreptului de proprietate, în schimbul unor prestaţii periodice (întreţinere), între părinţi şi copii. Având în vedere probele administrate în cauză, relevate mai sus, nu sc poate susţine că acest contract de întreţinere a fost unul pur formal.
Pe de altă parte, este de observat că izvorul celor două obligaţii este diferit: în cazul obligaţiei de întreţinere prevăzute de art. 86 alin. (2) C. fam., izvorul este legea, norma fiind imperativă, pe când în cazul contractului de întreţinere, izvorul obligaţiei este tocmai convenţia. în al doilea rând, obligaţia de întreţinere prevăzută de art. 86 alin. (2) C. fam. se acordă de la data cererii de chemare în judecată, or, obligaţia de întreţinere convenţională se naşte de la data convenită de părţi, drept contraprestaţie. Fără îndoială, fiind demonstrată de către pârâţi starea de nevoie a defunctului B.F. senior şi a pârâtei B.L., precum şi faptul că pârâta K.E. 1-a îngrijit pe defunct, în cazul de faţă contractul de întreţinere dintre părţi nu a fost unul formal.
Pentru aceleaşi argumente, fiind contract succesiv celui de întreţinere, şi contractul de donaţie amintit mai sus este unul valabil.
întrucât motivele invocate de recurenţi nu se confirmă, în temeiul art. 312 C. proc. civ., instanţa a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii S.M. şi B.N.A.A.
| ← Invocarea nulităţii absolute a contractului de întreţinere.... | Lipsa riscului la contractul de întreţinere. Consecinţe... → |
|---|
