Perimare nelegal dispusă

Comentarii

0

C. proc. civ., art. 248 alin. (1)

Articolul 248 alin. (1) C. proc. civ. prevede că orice cerere de chemare în judecată, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din voinţa părţii timp de un an.”

Prin aplicarea greşită a sancţiunii perimării de către instanţă, au fost vătămate şi interesele pârâtei care a făcut cerere de reluare a judecăţii după trecerea unui termen rezonabil în care reclamanţii îşi puteau îndeplini obligaţiile. în acest mod s-a ajuns nelegal lâ posibilitatea reclamanţilor să determine sancţionarea pârâtei apelante, prin privarea sa de acces la justiţie.

Decizia civilă nr. 258/R din 20 aprilie 2006 - L. V.

Printr-o decizie civilă, Tribunalul B. a admis excepţia perimării cererilor de apel, invocată din oficiu de către instanţă şi în consecinţă:

A constatat perimate cererile de apel formulate de apelanta pârâtă M.E. şi apelanţii reclamanţi O.I. şi O.M., împotriva sentinţei civile pronunţată de Judecătoriei Zămeşti.

în considerentele acestei hotărâri, s-a reţinut că potrivit art. 248, alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare, se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din voinţa părţii timp de un an.

Obligaţia de a depune certificatele de moştenitor după părţile al căror deces s-a dovedit în cursul procesului, revenea tuturor părţilor din proces, nu numai apelanţilor reclamanţi, aşa cum susţine apelanta pârâtă, acest fapt rezultând fară echivoc din dispoziţiile încheierii de şedinţă din 26 aprilie 2004.

Cererea de repunere pe rol formulată la data de 10.02.2005 de către apelanta pârâtă nu a condus la întreruperea cursului perimării, potrivit art. 249 C. proc. civ., întrucât, instanţa a dispus „menţinerea măsurii suspendării” şi nu suspendarea din nou a judecăţii pricinii.

De precizat este faptul că dispoziţiile celor două încheieri de şedinţă din 26.04.2004 şi 21.03.2005 au intrat în puterea lucrului judecat, împotriva acestora neexercitându-se calea de atac a recursului, potrivit art. 2441 C. proc. civ. Ca urmare, instanţa nu poate aprecia după expirarea termenului de recurs, asupra justeţei măsurii suspendării.

Este adevărat că în doctrină s-a exprimat părerea că, în cazul în care instanţa a suspendat în mod greşit judecata, perimarea nu operează (prof. univ. dr. Viorel Mihai Ciobanu - „Tratat teoretic şi practic de procedură civilă”- voi. II, p. 227, Ed. Naţional, Bucureşti, 1997), însă această opinie a fost redactată ca atare în condiţiile în care la acea dată nu era reglementat dreptul de a ataca separat de fondul cauzei, încheierea prin care se dispune suspendarea judecăţii pricinii. Art. 2441 C. proc. civ., a fost introdus prin art. I, pct. 77 din O.U.G. nr. 138/2000, singura cale procedurală pentru desfiinţarea unei încheieri nelegale, prin care s-a dispus suspendarea, fiind exercitarea recursului, cale de atac care, în speţă, nu a fost promovată.

împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, pârâta M.E., criticând-o în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât în mod nelegal s-a dispus perimarea cauzei.

Recursul este fondat, întrucât hotărârea atacată a aplicat greşit legea.

Reclamanţii au solicitat citarea prin publicitate a pârâţilor, nefa-când dovada prealabilă prevăzută de art. 95 C. proc. civ., iar, în apel, s-a constatat că o parte a acestora erau decedaţi la data introducerii petiţiei, împrejurare ce a determinat suspendarea greşită a cauzei în temeiul art. 243, pct. 1 C. proc. civ.

Reclamanţilor le incumba obligaţia de a depune certificat de moştenitor, în temeiul art. 243, art. 245 C. proc. civ., raportat la art. 1169 C. civ.

Instanţa de apel, ignorând dispoziţiile procedurale mai sus invocate şi sarcina probei, a aplicat sancţiunea procesuală a perimării, vătămând în acest mod şi interesele pârâtei apelante, care a făcut cerere de reluare a judecăţii, după trecerea unui termen rezonabil în care reclamanţii îşi puteau îndeplini obligaţiile.

în acest mod, s-a ajuns nelegal la posibilitatea reclamanţilor să determine sancţionarea pârâtei apelante, prin privarea sa de dreptul de acces la justiţie.

Faţă de cele mai sus expuse, în temeiul art. 312 C. proc. civ., hotărârea tribunalului a fost casată, iar cauza trimisă spre judecarea fondului pricinii.

<

Vezi şi alte speţe de drept civil: