Procedura somaţiei de plată. Raport juridic de natură administrativă. Competenţa materială a instanţei de contencios-administrativ
| Comentarii |
|
O.G. nr. 5/2001, art. 2 alin. (1) şi (3) Legea nr. 554/2004, art. 8 alin. (2) C. proc. civ., art. 158 alin. (1)
Raportul juridic din care decurge creanţa pentru care s-a cerut emiterea unei somaţii de plată s-a născut dintr-un raport de putere, creditoarea acţionând în calitate de autoritate publică ce are dreptul să perceapă o taxă pentru autorizaţie, în scopul prestării unui serviciu public (cel de finanţare a lucrărilor de întreţinere a infrastructurii rutiere), iar debitoarea având obligaţia de a o achita, fără ca vreuna dintre clauzele esenţiale să poată fi negociată, aşa încât Curtea constată că tribunalului îi revine competenţa de soluţionare a cauzei.
C.A. Bucureşti, s. a Vl-a com., sent. nr. 91 din 17 iunie 2010 (irevocabilă - nepublicată)
Prin sentinţa civilă nr. 6597 din 23.11.2009, Judecătoria Giurgiu a admis excepţia de necompetenţă materială invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Giurgiu.
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria a constatat că a fost sesizată cu soluţionarea unei cereri de emitere a ordonanţei care să cuprindă o somaţie de plată, prin care debitoarea SC I.I.G. SRL să fie obligată să achite creditoarei Direcţia Judeţeană de Transport şi Administrare a Drumurilor Judeţene şi Control Trafic Giurgiu suma de 1.896 lei, reprezentând contravaloarea autorizaţiei speciale de transport. în continuare, a mai reţinut că potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 5/2001, „cererile privind somaţia de plată se depun la instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă”. în acest context, apreciind că raportul juridic din care decurge creanţa pentru care s-a cerut emiterea unei somaţii de plată s-a născut dintr-un raport de putere, creditoarea având dreptul să perceapă o taxă pentru autorizaţie, iar debitoarea având obligaţia de a o achita, fără ca vreuna dintre clauzele esenţiale să poată fi negociată, Judecătoria a constatat că litigiul are natură administrativă, ceea ce face ca şi cererea de emitere a somaţiei de plată să se soluţioneze de tribunal.
Astfel, a constatat că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 2 alin. (1) şi (3) din O.G. nr. 5/2001, dar şi art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, litigiul fiind de natură administrativă, aşa încât a admis excepţia de necompetenţă materială invocată din oficiu, în baza art. 158 alin. (1) C. proc. civ. şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Giurgiu.
La rândul său, Tribunalul Giurgiu, s. civ., prin sentinţa comercială nr. 97 din 18.02.2010 a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Giurgiu.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul a apreciat că litigiul are o natură comercială şi, în raport de valoarea care nu depăşeşte pragul de 100.000 lei a pretenţiilor, competenţa aparţine Judecătoriei Giurgiu.
Sesizată legal cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, potrivit art. 21 C. proc. civ., Curtea constată următoarele:
Creditoarea urmăreşte ca, pe calea specială a somaţiei de plată, debitoarea să-i achite suma de 1.896 lei.
Potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 5/2001, „cererile privind somaţia de plată se depun la instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă”.
De asemenea, în conformitate cu art. 2 pct. 1 lit. d) C. proc. civ., tribunalul judecă, în primă instanţă, procesele şi cererile în materie de contencios administrativ, în afară de cele date în competenţa curţilor de apel.
Cererea creditoarei are evident o natură administrativă, întrucât raportul juridic din care decurge creanţa pentru care s-a cerut emiterea unei somaţii de plată s-a născut dintr-un raport de putere, creditoarea acţionând în calitate de autoritate publică ce are dreptul să perceapă o taxă pentru autorizaţie, în scopul prestării unui serviciu public (cel de finanţare a lucrărilor de întreţinere a infrastructurii rutiere), iar debitoarea având obligaţia de a o achita, fără ca vreuna dintre clauzele esenţiale să poată fi negociată, aşa încât Curtea constată că tribunalului îi revine competenţa de soluţionare a cauzei.
Ca urmare, în soluţionarea conflictului negativ de competenţă, Curtea a stabilit, în temeiul art. 22 alin. (2) C. proc. civ., competenţa Tribunalului Giurgiu, pentru soluţionarea cauzei.
| ← Contract de servicii turistice încheiate cu un consumator.... | Acţiuni prin care debitorul în insolvenţă tinde la... → |
|---|
