Răspundere civilă delictuală. Răspunderea comitentului pentru fapta prepusului. Condiţii
| Comentarii |
|
Pe lângă condiţiile generale, art. 1000 alin. 3 din Codul civil prevede două condiţii speciale pentru angajarea răspunderii comitentului pentru fapta prepusului, şi anume: existenţa raportului de prepuşenie şi săvârşirea faptei de către prepuşi în funcţiile ce li s-au încredinţat.
Raportul de prepuşenie presupune încredinţarea de către comitent a unei funcţii sau însărcinări, având dreptul de a direcţiona activitatea prepusului, de a-1 îndruma şi a-i controla activitatea încredinţată.
Atât timp cât, la data săvârşirii faptei ilicite, nu se reţine raportul de prepuşenie cu aspectele precizate, nu are relevanţă conducerea unui vehicul proprietate a celui indicat drept comitent.
(Decizia nr. 1236 din 25 aprilie 2001 - Secţia a IV-a civilă)
Prin cererea înregistrată în Dosarul nr. 539/2000 la Judecătoria Lehliu Gară, reclamantul B.G. a chemat în judecată pe pârâţii L.l. şi D.A., solicitând obligarea acestora în solidar la plata sumei de 10.000.000 lei reprezentând prejudiciul cauzat ca urmare a avarierii autoturismului proprietatea personală a reclamantului şi lipsa de folosinţă a acestuia pe durata avarierii.
La 25.05.2000, instanţa a suspendat judecarea pricinii în conformitate cu art. 242 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă, încheiere ce a fost desfiinţată de Tribunalul Călăraşi, prin Decizia civilă nr. 475 din 15.06.2000.
Judecând cauza în fond, Judecătoria Lehliu Gară, prin Sentinţa civilă nr. 1013 din 29.08.2000, a admis în parte acţiunea reclamantului şi a obligat pe pârâtul L.l. la plata sumei de 4.161.357 lei despăgubiri către reclamant şi la 2.000.000 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a autoturismului.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, în seara de 8.12.1999, în timp ce pârâtul conducea tractorul proprietatea numitului D.A., a încălcat prevederile Decretului nr. 328/1966, accidentând autoturismul proprietatea reclamantului.
Deşi reclamantul a înţeles să-l cheme în judecată şi pe proprietarul tractorului, instanţa a constatat lipsa calităţii procesuale pasive a acestuia, pe considerentul că reclamantul nu a încercat să facă dovada existenţei vreunui raport de prepuşenie între cei doi pârâţi, neadministrând nici o probă în acest sens.
Prin Decizia civilă nr. 20 din 20.01.2001, Tribunalul Călăraşi a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul B.G.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că reclamantul nu a făcut dovada existenţei unui raport de prepuşenie între pârâţi.
împotriva acestei decizii a formulat recurs apelantul, invocând critici încadrate în djspoziţiile art. 304 pct. 11 din Codul de procedură civHă.
în acest sens, reclamantul arată că instanţa a interpretat eronat probele administrate în ce priveşte soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a intimatului-pârât D.A.
în realitate, pârâtul D.A. l-a însărcinat pe celălalt pârât să execute, pe data de 8.12.1999, lucrări agricole, scop în care i-a încredinţat tractorul proprietatea sa, spre a se deplasa pe un drum public din comuna S., până la staţia Peco "F.", pentru a alimenta tractorul cu carburant, deşi a cunoscut faptul că pârâtul L.l. nu posedă permis de conducere corespunzător.
S-a depus la dosar, în copie, ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală din 18.04.2000, emisă în Dosarul nr. 104/P/2000, de către Parchetul de peiângă Judecătoria Lehliu Gară.
Examinând criticile formulate, Curtea constată că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerentele:
Potrivit art. 1000 alin. 3 din Codul civil, pe care reclamantul-recurent îşi întemeiază acţiunea, pentru a se angaja răspunderea comitentului pentru fapta prepusului său este necesar a se dovedi existenţa raportului de prepuşenie, precum şi săvârşirea faptei ilicite de către prepus în funcţiile ce i-au fost încredinţate.
Raportul de prepuşenie trebuie să existe în momentul săvârşirii faptei ilicite de către prepus.
Raportul de prepuşenie se naşte pe baza unui acord de voinţă, comitentul încredinţând prepusului o anumită funcţie ori însărcinare şi având dreptul de a direcţiona activitatea prepusului, de a-l îndruma şi controla în activitatea încredinţată. Acest raport apare de regulă dintr-un contract de muncă, dar el poate exista şi în afara unui contract prealabil între comitent şi prepus, situaţie în care victima trebuie să facă dovada faptelor din care decurge raportul de prepuşenie.
în speţă, martorii audiaţi în cauză nu relatează nimic în legătură cu acest aspect; în procesul-verbal de contravenţie nu se menţionează decât că L.l. conducea tractorul proprietatea intimatului-pârât D.A., acelaşi aspect fiind reţinut şi de ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală din 18.04.2000, emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Lehliu Gară, depusă în faza recursului.
Aceste probe nu sunt suficiente pentru a concluziona îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 1000 alin. 3 din Codul civil, expuse mai sus.
Susţinerile intimatului-pârât L.l. cu prilejul dezbaterilor din apel nu pot fi reţinute, neputându-se proba împrejurarea că acesta ar fi lucrat ca zilier pentru intimatul-pârât D.A.
în raport de aceste considerente, în baza art. 316 din Codul de procedură civilă, raportat la art. 296 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
| ← Răspundere civilă delictuală. Răspunderea comitentului... | Răspundere civilă delictuală. Răspundere pentru prejudiciile... → |
|---|
