Răspundere civilă. Raportul dintre răspunderea contractuală şi răspunderea delictuală. Caracterul special, derogatoriu, al răspunderii contractuale
| Comentarii |
|
în condiţiile în care între părţile din litigiu a intervenit un contract, răspunderea în legătură cu neexecutarea acestuia nu poate fi angajată pe plan delictual, dacă fapta cauzatoare de prejudiciu nu are caracter penal. Aceasta, deoarece răspunderea civilă delictuală reprezintă dreptul comun al răspunderii civile, iar răspunderea contractuală este o răspundere cu caracter special, derogatoriu, partea contractantă prejudiciată putând obţine despăgubiri numai în baza şi în limitele stabilite prin contract, care reprezintă legea părţilor.
(Decizia nr. 237 din 14 septembrie 2001 - Secţia a IV-a civilă)
Prin Sentinţa civilă nr. 7801 din 18.05.1999, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a respins cererea formulată de reclamanta S.C. "R." S.A. împotriva pârâtului I.M.G., cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata sumei de 52.520.330 lei, în baza art. 998 - 999 din Codul civil.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost admis prin Decizia civilă nr. 3955 din 30.11.2000, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a lil-a civilă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut în fapt că, la data de 21.06.1995, între părţi s-a încheiat un contract de management pentru o perioadă de un an, ce a fost prelungită ulterior, iar raporturile juridice dintre părţi au încetat în luna aprilie 1998. în executarea contractului de management pârâtul a produs un prejudiciu reclamantei, rezultat din plata unor penalităţi de întârziere la livrarea unor aparate electrocasnice, în derularea unui contract de vânzare-cumpărare încheiat între reclamantă şi o societate comercială.
Instanţa de apel a apreciat că intimatul-pârât nu a acţionat cu diligentă în exercitarea funcţiei de manager, a operat necorespunzător în derularea contractului de vânzare-cumpărare şi a provocat curgerea penalităţilor pentru nelivrarea mărfii, în cuantum de 52.514.330 lei, suportate de către reclamantă. Fiind întrunite cerinţele răspunderii pentru fapta proprie, prevăzute de art. 998 -999 din Codul civil, precum şi condiţia realizării faptei în exercitarea mandatului încredinţat, instanţa a concluzionat că este echitabil ca autorul prejudiciului să suporte repararea pagubei, comitentul fiind îndreptăţit la regres împotriva prepusului pentru recuperarea sumei plătite.
împotriva acestei decizii a declarat recurs intimatul I.M.G., solicitând casarea deciziei în baza art. 304 pct. 8 din Codul de procedură civilă.
în dezvoltarea motivelor de casare, recurentul a susţinut că, deşi acţiunea reclamantei s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 998 - 999 din Codul civil (angajarea răspunderii civile delictuale), totuşi motivarea şi hotărârea instanţei de apel se bazează pe analizarea şi angajarea răspunderii civile contractuale rezultate din contractul de management. De asemenea, instanţa a făcut referire la relaţiile de subordonare şi prepuşenie, amintind de calitatea de salariat a managerului, deşi este evident că această răspundere civilă are o altă natură şi reglementare juridică (art. 1000 alin. 3 din Codul civil). Astfel, instanţa de apel a ignorat temeiul juridic al cererii reclamantei, schimbând natura şi înţelesul vădit neîndoielnic al acţiunii.
Recursul este fondat în baza următoarelor motive:
Considerentele care au justificat pronunţarea hotărârii atacate se întemeiază pe o calificare greşită a cererii, pe o modificare nejustificată a temeiului acţiunii. Fundamentul juridic al cererii reclamantei este, în mod vădit, angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului în baza art. 998 - 999 din Codul civil. Instanţa de apel a considerat că cererea reprezintă un regres al comitentului împotriva prepusului şi că acesta din urmă trebuie să răspundă pentru fapta proprie pentru acoperirea unor sume de bani achitate de reclamantă către un terţ. însă, în speţă, nu se poate pune problema unui raport de subordonare sau de prepuşenie între reclamantă şi pârât. Pârâtul, în exercitarea contractului de management, nu a avut calitatea de prepus. Contractul de management are, într-adevăr, natura juridică a unui contract de mandat, dar chiar şi în acest caz, numai în mod excepţional contractul de mandat dă naştere unor raporturi de subordonare, şi anume atunci când prin contractul de mandat se stabileşte o deplină subordonare a mandatarului faţă de mandant, în mod expres. Or, conform art. 14 din Legea nr. 66/1993, managerul, în exercitarea contractului de management, deţine deplina putere în conducerea, organizarea şi gestionarea activităţii societăţii comerciale. Managerul are prerogativele de a concepe şi aplica, în mod independent, politici şi strategii de dezvoltare a societăţii comerciale şi se bucură de iniţiativă şi autonomie în exercitarea obligaţiilor asumate prin contractul de management.
în consecinţă, calificarea naturii juridice a acţiunii ca fiind un regres al comitentului împotriva prepusului, ca urmare a subrogării comitentului în drepturile şi acţiunile victimei, este exclusă, greşeala de interpretare a instanţei de apel fiind, astfel, dovedită.
Acţiunea reclamantei este întemeiată pe dispoziţiile art. 998 - 999 din Codul civil şi îşi are fundamentul în răspunderea civilă delictuală a pârâtului pentru o faptă proprie, prin care a produs un prejudiciu reclamantei, şi nu unui terţ, faţă de care reclamanta a fost obligată să răspundă în calitate de comitent, răspunderea civilă delictuală angajată fiind directă şi nu mediată, prin subrogarea reclamantei în drepturile altei persoane.
Având în vedere că între părţile din proces s-a încheiat un contract de management, problema care se pune este aceea dacă reclamanta avea alegerea între angajarea răspunderii civile a pârâtului pe cale delictuală sau contractuală.
Reclamanta a ales calea angajării răspunderii civile delictuale, însă instanţa apreciază că ea nu avea decât posibilitatea de a angaja răspunderea civilă contractuală a pârâtului, în condiţiile în care fapta cauzatoare de prejudiciu nu a avut un caracter penal. Aceasta, deoarece răspunderea civilă delictuală reprezintă dreptul comun al răspunderii civile, iar răspunderea contractuală este o răspundere cu caracter special, derogatoriu. în condiţiile în care părţile au încheiat un contract, contractantul prejudiciat poate obţine despăgubiri numai în baza şi în limitele stabilite prin contract, care reprezintă legea părţilor. Contractul este actul prin care părţile au ales să supună unor reguli, stabilite de ele, dobândirea unor drepturi şi îndeplinirea unor obligaţii. Ca atare, oricare dintre părţi este obligată şi constrânsă, în baza contractului, să supună aceluiaşi regim juridic contractual şi litigiile provenind din neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a contractului, deci să acţioneze în baza răspunderii cu caracter special (cea contractuală) şi nu în baza răspunderii de drept comun (cea delictuală).
Faţă de cele menţionate, recursul va fi admis şi hotărârea va fi modificată în baza art. 304 pct. 8 din codul de procedură civilă pentru interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii. (Judecator Adina Nicolae)
| ← Răspundere civilă delictuală. Răspundere pentru prejudiciile... | Răspundere civilă. Raportul dintre răspunderea contractuală... → |
|---|
