Anularea contractului de vânzare-cumpărare. Cauză civilă declinată instanţei comerciale. Lipsa concilierii prealabile. Intervenirea condiţiei rezolutorii
| Comentarii |
|
C. proc. civ., 105 alin. (2), art. 7201
Litigiul de faţă a pornit ca fiind civil, motiv pentru care a fost sesizată o instanţă civilă. Se reţine că în acest cadru procesual pârâtul a luat cunoştinţă de pretenţiile reclamantului, exprimându-şi poziţia faţă de acestea. în consecinţă, calificarea litigiului ca fiind comercial la un interval de 6 luni de la data promovării acţiunii în justiţie nu poate atrage sancţiunea nulităţii cererii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile.
împrejurarea că ar fi intervenit o condiţie rezolutorie care ar fi condus la încetarea efectelor contractului nu este de natură a determina lipsa de interes a cererii de constatare a nulităţii contractului. Se subliniază că în cadrul constatării nulităţii unui contract sunt verificate condiţiile existente la momentul încheierii acelui act, condiţii care ar fi de natură a atrage nevalabilitatea sa. Or, în situaţia în care s-ar aprecia cu privire la intervenirea unei condiţii rezolutorii, această apreciere ar porni de la constatarea existenţei unui contract valabil încheiat.
I.C.C.J., s. com., dec. nr. 260 din 22 iunie 2010
Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, reclamantul C.I.B. a chemat în judecată pe pârâtul A.D. solicitând să se constate nulitatea contractului de vânzare cumpărare de echipamente şi bunuri mobile din 16 aprilie 2007 şi repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii acestuia, motivat pe vicierea consimţământului său la momentul încheierii contractului prin falsa prezentare a obiectului vânzării.
Prin sentinţa civilă nr. 735 din 29 ianuarie 2008 judecătorul din cadrul Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat cauza în favoarea Tribunalului Bucureşti, reţinând că valoarea pretenţiilor atrage competenţa acestei ultima instanţe.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a IlI-a civilă, judecătorul acestei secţii, constatând natura comercială a cauzei, a admis excepţia de necompetenţă funcţională şi a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi înaintarea la S. com. din cadrul aceleiaşi instanţe (încheierea de şedinţă din 14 aprilie 2008).
La termenul din date de 10 septembrie 2008, judecătorul fondului a respins excepţia prematurităţii acţiunii, invocată de pârât, reţinând că procedura prealabilă a concilierii reprezintă o formalitate legală reglementată de norme ce se sancţionează cu nulitatea relativă, iar pârâtul nu a dovedit vătămarea ce i s-ar fi produs prin neparcurgerea acestei proceduri.
Prin sentinţa comercială nr. 3643 din 4 martie 2009 judecătorul fondului din cadrul Tribunalului Bucureşti, secţia a Vl-a comercială, a respins excepţia lipsei de interes ca nefondată; a admis acţiunea reclamantului C.I.B. împotriva pârâtului A.D. şi a anulat contractul de vân-zare-cumpărare de echipamente şi bunuri mobile din 16 aprilie 2007 atestat de avocat M.M.T.
în considerentele sentinţei, judecătorul a motivat respingerea excepţiei lipsei de interes invocată de pârât (şi întemeiată pe faptul că reclamantul a denunţat unilateral contractul de cesiune de părţi sociale, fiind împlinită condiţia rezolutorie care afecta contractul de vânzare-cumpărare echipamente) pe faptul că chiar dacă s-ar fi împlinit o condiţie rezolutorie, acest aspect nu afectează solicitarea de constatare a nulităţii contractului, având în vedere că nulitatea sancţionează neregu-larităţi existente la momentul încheierii contractului, în timp ce analiza condiţiei rezolutorii presupune un contract valabil încheiat.
Pe fondul cauzei, temeinicia acţiunii a fost apreciată, în baza ansamblului probator administrat, cu următoarele considerente: reclamantul nu a ştiut clar, încă de la început ce anume cumpără, anexa la contract făcând referire la o listă de bunuri — echipamente ale unei televiziuni, aceste bunuri nefiind evaluate de părţi, pârâtul inducându-1 în eroare pe reclamant prin indicarea unei valori de vânzare peste cea de piaţă; expertiza tehnică efectuată în cauză a stabilit că bunurile au o valoare mult inferioară pe piaţă, faţă de cea înscrisă în contract; lista anexă a apărut ulterior semnării contractului, astfel încât la momentul formării acordului de voinţă reclamantul a avut o anumită reprezentare indusă de către pârât, ce prezintă elemente de doi omisiv prin neaducerea la cunoştinţa reclamantului a aspectelor esenţiale ale contractului; s-a mai reţinut că deşi echipamentele trebuiau vândute la o „valoare de lichidare”, pârâtul a înstrăinat bunurile la o valoare cu mult superioară. în consecinţă, s-a reţinut incidenţa în cauză a prevederilor art. 961 C. civ.
Pârâtul A.D. a formulat apel împotriva acestei sentinţe, precum şi a încheierii prin care a fost respinsă excepţia de prematuritate, solicitând, în principal admiterea acestei excepţii, iar în subsidiar, respingerea acţiunii ca nefondată.
Prin decizia comercială nr. 511 din 7 decembrie 2009 completul de apel din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a respins apelul pârâtului ca nefondat, cu următoarele considerente: s-a apreciat corecta soluţionare a excepţiei de prematuritate, fiind reţinut că reclamantul a avut reprezentarea unui litigiu civil, instanţele fiind cele care au stabilit caracterul comercial al cauzei, în această situaţie nu se poate imputa reclamantului neparcurgerea procedurii prealabile; a fost reţinut şi considerentul judecătorului fondului cu privire la sancţiunea nulităţii relative ce se aplică în caz de neîndeplinire a procedurii prealabile, precum şi faptul că pârâta nu a dovedit vătămarea produsă.
S-a apreciat, de asemenea, corect soluţionată excepţia lipsei de interes, faptul executării sau rezilierii contractului neîmpiedicând constatarea nulităţii acestuia.
Pe fond a fost apreciată ca fiind legală şi temeinică soluţia pronunţată de judecătorul fondului, reţinându-se că din ansamblul probator a rezultat că pârâtul - vânzător, prin utilizarea de mijloace dolozive, ascunzând reclamantului - cumpărător că bunurile sunt valorificate ca urmare a desfiinţării unui post de televiziune şi au un grad de uzură neavut în vedere la data contractării, a determinat reclamantul să încheie contractul, care în lipsa erorii provocate nu ar fi fost încheiat. S-a mai reţinut că deşi judecătorul fondului a reţinut incidenţa prevederilor art. 225 C. proc. civ., acest aspect nu a fost apreciat ca singurul relevant, ci a fost considerat în lumina întregului ansamblu probator.
Decizia completului de apel a fost recurată de către pârâtul A.D., aceste invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Pârâtul a apreciat aplicarea greşită a legii în raport de soluţia dată excepţiei de prematuritate, susţinând că prevederile legale ce reglementează procedura prealabilă sunt imperative, fiind sancţionate cu nulitatea absolută, fără a mai fi necesară dovedirea vătămării.
A apreciat de asemenea eronată soluţia dată excepţiei lipsei de interes, susţinând că reclamantul nu mai avea interes în soluţionarea cauzei în condiţiile în care a denunţat unilateral contractul de cesiune de părţi sociale, împlinindu-se astfel condiţia rezolutorie ce afecta contractul supus analizei în prezentul litigiu.
Pârâtul a criticat soluţia dată de completul de apel şi pe aspectul greşitei soluţionări a fondului cauzei, prin însuşirea unui singur argument, respectiv raportul de expertiză efectuat în cauză, fără lua în considerare alte aspecte, referitoare la neprezentarea reclamantului la interogatoriu, neanalizarea contractului în raport de celelalte două contracte - cel de cesiune părţi sociale şi de vânzare cumpărare acţiuni, neluarea în considerare a faptului că preţul contractului este reprezentat nu de bunurile individuale, ci de ansamblul acestora, ca un fond de comerţ pentru activitatea de radiodifuziune şi televiziune.
La termenul din data de 11 mai 2010, completul de recurs a respins excepţia necompetenţei instanţei comerciale, fiind reţinut că obiectul contractului se încadrează în categoria faptelor de comerţ prevăzute de art. 3 C. com.
în şedinţa publică din data de 22 iunie 2010, reclamantul a invocat excepţia nulităţii cererii de recurs, susţinând că aceasta nu conţine critici de nelegalitate ci doar de netemeinicie ale deciziei de apel.
Analizându-se cu prioritate excepţia nulităţii cererii de recurs, în conformitate cu prevederile art. 137 C. proc. civ., se constată netemeinicia acesteia urmând a fi respinsă ca atare, motivat de faptul că, în parte, susţinerile pârâtului constituie critici de nelegalitate, subsumate prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Analizându-se cauza în raport de criticile formulate, se apreciază netemeinicia recursului declarat de pârât pentru următoarele considerente:
Critica pârâtului vizând nelegalitatea soluţiei de respingere a excepţiei de prematuritate este înlăturată, apreciindu-se corecta soluţionare a acestei excepţii de către instanţele inferioare. Se reţine sub acest aspect că în lipsa unei prevederi exprese a legii, practica judecătorească şi doctrina au fost cele care au conturat caracterul sancţiunii aplicabile în cazul neîndeplinirii procedurii prealabile. în aceste condiţii s-a conturat opinia majoritară, stabilită, de altfel şi în decizii de speţă pronunţate de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în sensul că sancţiunea aplicabilă este cea a nulităţii în condiţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., partea care invocă nulitatea trebuind să dovedească vătămarea produsă.
în altă ordine de idei, litigiul de faţă a pornit ca fiind civil, motiv pentru care a fost sesizată o instanţă civilă. Se reţine că în acest cadru procesual pârâtul a luat cunoştinţă de pretenţiile reclamantului, expri-mându-şi poziţia faţă de acestea. în consecinţă, calificarea litigiului ca fiind comercial la un interval de 6 luni de la data promovării acţiunii în justiţie nu poate atrage sancţiunea nulităţii cererii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile. Intenţia legiuitorului prin introducerea procedurii de conciliere prealabilă nu a fost aceea de a împiedica accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil, ci aceea de a degreva instanţele de judecată de acele litişii comerciale ce ar putea fi soluţionate fără intervenţia judecătorilor. In lumina acestor considerente, se apreciază că prima etapă de soluţionare a litigiului în faţa instanţelor civile are natura juridică a unei încercări de soluţionare amiabilă a procesului, în cadrul căreia reclamantul a comunicat pârâtului pretenţiile sale, iar pârâtul şi-a exprimat poziţia faţă de acestea.
în consecinţă, se apreciază legala soluţionare a excepţiei de prematuritate de către instanţele inferioare.
Este respinsă şi critica pârâtului referitoare la modul de soluţionare a excepţiei lipsei de interes, apreciindu-se că instanţele inferioare au aplicat corect şi prevederile legale în materie. Aşa cum au reţinut şi judecătorii ce au soluţionat cauza în fond şi apel, împrejurarea că ar fi intervenit o condiţie rezolutorie care ar fi condus la încetarea efectelor contractului nu este de natură a determina lipsa de interes a cererii de constatare a nulităţii contractului. Se subliniază că în cadrul constatării nulităţii unui contract sunt verificate condiţiile existente la momentul încheierii acelui act, condiţii care ar fi de natură a atrage nevalabilitatea sa. Or, în situaţia în care s-ar aprecia cu privire la intervenirea unei condiţii rezolutorii, această apreciere ar pomi de la constatarea existenţei unui contract valabil încheiat. Prin cererea sa, reclamantul contestă însuşi caracterul valabil al contractului, astfel că nu poate fi apreciată o eventuală lipsă de interes a acestuia în cererea cu care a investit judecătorul, prin raportare la o clauză contractuală ce ar viza o condiţie rezolutorie.
Criticile pârâtului vizând aspectul greşitei soluţionări a fondului cauzei, prin însuşirea unui singur argument, respectiv raportul de expertiză efectuat în cauză, fără lua în considerare alte aspecte, referitoare la neprezentarea reclamantului la interogatoriu, neanalizarea contractului în raport de celelalte două contracte - cel de cesiune părţi sociale şi de vânzare-cumpărare acţiuni, neluarea în considerare a faptului că preţul contractului este reprezentat nu de bunurile individuale, ci de ansamblul acestora, ca un fond de comerţ pentru activitatea de radiodifuziune şi televiziune nu constituie motive de nelegalitate ale deciziei recurate, ci constituie motive de netemeinicie ce nu pot fi analizate în această fază procesuală.
Pentru considerentele reţinute şi constatându-se că decizia completului de apel este legală, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul declarat în cauză a fost respins ca nefondat.
Articolul 7201 C. proc. civ. a fost modificat de Legea nr. 71/2011 şi are în prezent următoarea formă: în procesele şi cererile dintre profesionişti evaluabile în bani şi derivate din raporturi contractuale, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluţionarea litigiului fie prin mediere, fie prin conciliere directă cu cealaltă parte. per a contrario, în cazul cererilor evaluabile în bani derivate din raporturi extracontractuale, nu va mai fi obligatorie procedura concilierii directe.
Capitolul XV Excepţia prematurităţii
| ← Repunere pe rol pentru discutarea excepţiei. Citarea fără... | Nerespectarea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 7 alin.... → |
|---|
