Relaţiile patrimoniale dintre soţi. Dreptul unui soţ de a efectua acte de administrare fără consimţământul celuilalt soţ. Caracterul acţiunii în grăniţuire
| Comentarii |
|
Exercitarea de către unul din soţi a unei acţiuni în grăniţuire cu privire la un imobil bun comun constituie un act de administrare, astfel că, potrivit art. 35 alin. 2 din Codul familiei, pentru aceasta nu era necesar şi consimţământul expres al celuilalt soţ.
(Decizia nr. 67 din 14 ianuarie 2002 - Secţia a IV-a civilă)
Prin cererea înregistrată la data de 29.05.1998 pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, reclamantul I.G. i-a chemat în judecată pe pârâţii I.M. şi I.E. şi a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtului la mutarea gardului la linia de hotar dintre proprietăţile celor două părţi şi îndepărtarea anexelor aflate pe linia de hotar.
Prin Sentinţa civilă nr. 17342 din 14.12.2000, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a admis acţiunea, a dispus grăniţuirea suprafeţei de teren de 360,22 mp aparţinând reclamantului, situată în Bucureşti, sectorul 2, astfel: la Nord - lungime de 12 m; la Est - lungime de 30,40 m; la Sud - lungime de 11,90 m; la Vest-lungime de 30,70 m.
Au fost obligaţi pârâţii să lase în deplină proprietate şi posesie suprafaţa de teren de 1,18 mp, reprezentată în raportul de expertiză şi schiţa de plan efectuate în cauză de expert N.A., între punctele 5-8-9.
Au fost obligaţi pârâţii să mute gardul despărţitor pe o lungime de 9,5 m, pct. 5 - 9 cu 12 cm pe proprietatea lor între punctele 5-8.
Au fost obligaţi pârâţii la 2.150.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că, prin Contractul de vânzare-cumpărare nr. 1629 din 8.05.1954, reclamantul I.G. a dobândit dreptul de proprietate asupra unei suprafeţe de teren - loc de casă - de 361,40 mp, situată în Bucureşti.
Din concluziile raportului de contraexpertiză efectuat în cauză, a rezultat că terenul proprietatea reclamantului are o suprafaţă reală de 360,22 mp, iar terenul proprietatea pârâţilor are o suprafaţă de 362,25 mp şi că pârâţii, datorită construcţiei şi împrejmuirilor făcute fără o trasare şi verificare atentă a elementelor topografice, au ocupat o suprafaţă de 1,18 mp din terenul proprietatea reclamantului pe o lungime de 9,5 m.
Prin Decizia civilă nr. 2188 din 19.09.2001, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ a respins ca nefondat apelul declarat de apelanţii-pârâţi I.M. şi I.E. împotriva sentinţei.
S-a luat act că apelantul-reclamant I.G. a renunţat la judecarea apelului.
Tribunalul a reţinut, în raport de primul motiv de apel invocat de pârâţi, în sensul că acţiunea ar fi fost introdusă de o persoană fără calitate procesuală, atâta timp cât pe actul de proprietate figurează şi soţia reclamantului, că, în conformitate cu art. 35 din Codul familiei, reclamantul putea să exercite singur această acţiune, nefiind vorba de o înstrăinare a terenului în devălmăşie sau de grevarea acestuia de anumite sarcini.
S-a mai reţinut că prima instanţă a realizat o corectă apreciere a probelor administrate în cauză (acte, martori, expertiză tehnică) şi a aplicat în mod corect dispoziţiile art. 584 şi ale art. 480 din Codul civil.
împotriva Deciziei civile nr. 2188 din 19.09.2001 a Tribunalului Bucureşti în termen legal au declarat şi motivat recurs apelanţii I.M. şi I.E.
Prin motivele de recurs formulate se critică decizia instanţei de apel în temeiul art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă. în susţinerea criticii se aduc mai multe argumente, şi anume:
1. Instanţa, în mod eronat, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii formulate numai de intimatul-reclamant I.G.
Se susţine că dispoziţiile art. 35 din Codul familiei nu operează în cauză, acţiunea formulată fiind un act de dispoziţie, pentru exercitarea căruia este necesar acordul tuturor coproprietarilor.
2. Decizia a fost pronunţată cu încălcarea art. 137 din Codul de procedură civilă, în sensul că instanţa trebuia să acorde un termen pentru formularea probatoriului şi pentru discutarea celorlalte motive de apel formulate.
3. Au fost încălcate şi dispoziţiile art. 292, 294, 295 şi 129 alin. 5 din Codul de procedură civilă, care prevăd obligativitatea instanţei de apel de a se pronunţa pe cererile de refacere sau completare a probatoriului, formulate de părţi.
4. Au fost încălcate dispoziţiile art. 128, 129, 147 şi 150 din Codul de procedură civilă.
Recursul nu este fondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 35 din Codul familiei, "soţii administrează şi folosesc împreună bunurile comune şi dispun tot astfel de ele. Oricare dintre soţi, exercitând singur aceste drepturi, este socotit că are şi consimţământul celuilalt soţ. Cu toate acestea, nici unul dintre soţi nu poate înstrăina şi nici nu poate greva un teren sau o construcţie ce face parte din bunurile comune, dacă nu are consimţământul expres al celuilalt soţ".
Prin urmare, legea instituie o prezumţie relativă de mandat tacit în cazul actelor de administrare exercitate de un soţ cu privire la bunurile comune.
Excepţia cuprinsă în ultima teză a art. 35 din Codul familiei vizează situaţiile în care este necesar consimţământul expres al ambilor soţi, prezumţia cuprinsă în alin. 1 al articolului menţionat neoperând, şi anume înstrăinarea şi grevarea unui bun imobil comun.
Este adevărat că în cazul unei acţiuni în revendicare - act de dispoziţie -prezumţia mandatului tacit între soţi este înlăturată, date fiind dispoziţiile art. 35 alin. 2 din Codul familiei.
însă, în cauza de faţă, aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de apel, formularea unei cereri în grăniţuirea celor două proprietăţi reprezintă un act de administrare, şi nu unul de dispoziţie, care în mod legal poate fi promovat şi numai de unul dintre soţi, având în vedere dispoziţiile art. 35 alin. 1 din Codul familiei.
Instanţa de apel nu a încălcat dispoziţiile art. 137 din Codul de procedură civilă, întrucât excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului-intimat, aşa cum a fost calificată de către apelanţi lipsa consimţământului expres al unuia din soţi, a fost formulată ca motiv de apel, instanţa analizând în mod corect calea de atac formulată în ansamblul său, pronunţându-se în primul rând pe motivele de apel care constituiau în acelaşi timp şi excepţii şi, ulterior, analizând şi celelalte critici formulate.
Drepturile procesuale ale părţilor nu au fost cu nimic încălcate. Potrivit încheierii din data de 12.09.2001, care constituie şi practicaua hotărârii recurate, apelanţii-pârâţi solicită desfiinţarea sentinţei şi pe fond respingerea acţiunii, fără a solicita admiterea refacerii sau completării probatoriului administrat de prima instanţă.
Prin urmare, în mod corect tribunalul a păşit la soluţionarea apelului, aplicarea dispoziţiilor art. 129 din codul de procedură civilă neînsemnând încălcarea imparţialităţii instanţei în procesul civil.
întrucât modul de soluţionare pe fond a litigiului nu face obiect de critică în calea de atac a recursului, instanţa de recurs nu se consideră învestită şi cu analiza acestor aspecte.
în consecinţă, în baza art. 316 din Codul de procedură civilă, raportat la art. 296 din Codul de procedură civilă, recursul va fi respins, ca nefondat.
| ← UZUCAPIUNE. PRECARITATEA POSESIEI. CONSECINŢE. | Incuviinţarea modificării aduse statutului unei federaţii,... → |
|---|
