Obligaţie de întreţinere. Minor. Ordinea datorării
| Comentarii |
|
Obligaţia de întreţinere este datorată de rude în ordinea prevăzută de lege.
în aceste condiţii, minora trebuie să ceară întreţinerea de la mama sa, şi nu de la bunic, iar împrejurarea că mama copilului se sustrage cu rea-credinţă de la plata pensiei de întreţinere nu are relevanţă în cauză, deoarece există mijloace juridice de constrângere cu caracter penal.
(Decizia nr. 3061 din 9 noiembrie 2001 - Secţia a IV-a civilă)
Prin Sentinţa civilă nr. 593 din 30.03.2001, Judecătoria Bolintin Vale a respins cererea principală formulată de reclamantul M.N. şi cererea reconvenţională formulată de pârâtul M.G., prima având ca obiect încredinţarea spre creştere şi educare a minorei M.E., născută la 16.02.1996, iar cea de-a doua având ca obiect obligarea reclamantului la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorei.
Apelurile declarate de părţile din proces împotriva sentinţei au fost respinse ca nefondate.
împotriva deciziei Tribunalului Giurgiu a declarat recurs apelantul-pârât M.G., solicitând modificarea hotărârii în baza art. 304 pct. 9 din codul de procedură civilă şi obligarea reclamantului, în calitate de bunic al minorei, la plata unei pensii de întreţinere în favoarea acesteia, conform legii.
Curtea de apel a constatat că recursul nu este fondat având în vedere că instanţa de apel a stabilit în mod corect că obligaţia de întreţinere este datorată de rude în ordinea prevăzută de lege. în aceste condiţii, minora trebuie să ceară întreţinerea de la mama sa, şi nu de la bunic, iar împrejurarea că mama copilului se sustrage cu rea-credinţă de la plata pensiei de întreţinere nu are relevanţă în cauză, deoarece există mijloace juridice de constrângere cu caracter penal.
Faţă de cele menţionate, Curtea a constatat că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală, iar recursul întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă a fost respins ca nefondat.
A reţinut prima instanţă că, în conformitate cu art. 43 alin. 3 din Codul familiei, părintele divorţat căruia nu i s-a încredinţat copilul are dreptul de a păstra legături personale cu acesta, limitarea acestui drept fiind posibilă doar pentru asigurarea intereselor copilului.
S-a apreciat că, în speţă, se impune o astfel de limitare, faţă de programul solicitat de reclamantă, având în vedere starea psiho-fizică a minorei, care suferă de sechele de encefalopatie cronică infantilă, fiind retardată psihic, cu tulburări de limbaj, atrofie parţială nerv optic şi necesitând îngrijire medicală permanentă.
De asemenea, instanţa a considerat că despărţirea de mamă şi încredinţarea creşterii minorei către tată constituie un şoc suficient pentru aceasta, care nu poate fi perpetuat prin vizitări neregulate ale mamei; că se impune crearea pentru minoră a unui habitat în care să fie înconjurată de elemente obişnuite, nefiind profitabil copilului ca în zilele de week-end să fie exclus din acest mediu, apreciindu-se oportună doar măsura vizitării acesteia la domiciliul tatălui, în prezenţa şi sub observaţia acestuia.
în acelaşi timp, s-a apreciat că, în perioada vacanţelor de vară şi în vederea creării pentru minoră a unui climat de relaxare, mama poate lua pe minoră la domiciliul sau reşedinţa sa de vară, dar sub condiţia respectării regimului medical.
Sentinţa a rămas definitivă prin respingerea apelului declarat de reclamantă, conform Deciziei civile nr. 1783/A din 23.05.2001 a Tribunalului Bucureşti - Secţia a lll-a civilă.
Tribunalul a constatat că în mod corect a fost limitat programul de vizitare solicitat de reclamantă, având în vedere starea psiho-fizică precară a minorei, ce impune urmarea unui tratament medical special şi a cursurilor unei şcoli speciale, unde pârâtul este profesor. De asemenea, s-a avut în vedere starea sănătăţii reclamantei şi comportamentul inadecvat al acesteia, aşa cum a rezultat din adresele eliberate de şcoala frecventată de minoră şi din "studiul de caz" efectuat de Fundaţia "E.".
împotriva deciziei tribunalului a declarat recurs apelanta-reclamantă, care a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 10 din Codul de procedură civilă, arătând următoarele:
La soluţionarea cauzei, instanţele n-au avut în vedere actele depuse de reclamantă din care rezulta că de la naşterea minorei şi până la vârsta de 9 ani numai recurenta şi bunica paternă s-au ocupat de aceasta, în condiţii foarte bune, fără a-i pune în pericol sănătatea şi buna dezvoltare.
Nu s-a avut în vedere faptul că pretinsele studii depuse la dosar de către pârât sunt întocmite de o persoană care, profitând de ştampila unei fundaţii, îşi arogă diferite calităţi.
Analizând criticile formulate, Curtea constată recursul fondat, pentru următoarele considerente:
Stabilind programul de vizitare a copilului într-o anumită modalitate, respectiv prin restrângerea posibilităţii de a avea legături personale cu minora faţă de intervalul de timp solicitat şi numai în prezenţa tatălui, instanţele au avut în vedere starea precară a sănătăţii acesteia şi faptul că necesită tratament medical special.
S-a considerat şi că, prin comportamentul său, reclamanta ar fi influenţat-o emoţional negativ pe minoră. ,
Apreciind în acest fel, instanţele au ignorat mijloacele de probă administrate în cauză şi în acelaşi timp au pus accentul pe înscrisuri (adeverinţe) eliberate de diferite cadre didactice ale şcolii unde pârâtul însuşi îşi desfăşoară activitatea de profesor, înscrisuri care de cele mai multe ori nu constată stări de fapt, nu au un continut obiectiv, ci unul tendenţios la adresa reclamantei.
In ce priveşte mijloacele de probă, administrate de reclamantă şi neanalizate de instanţă, acestea sunt înscrisuri din care rezultă că reclamanta a dovedit preocupare pentru îngrijirea şi supravegherea deosebită a copilului, prezentându-se la şcoală pentru a urmări comportamentul acestuia şi progresele înregistrate (declaraţia numitei A.D.), că vizitele la şcoală se făceau cu permisiunea direcţiunii şi de cele mai multe ori în afara orelor de program (adeverinţa eliberată de Şcoala pentru ambliopi, sectorul 2).
De altfel, chiar din conţinutul întrebărilor formulate de pârât, rezultă că reclamanta împreună cu bunica maternă au vizitat-o în repetate rânduri pe minoră la şcoală (punctul 4 din interogatoriu), ceea ce nu poate demonstra decât grija pentru evoluţia corespunzătoare a copilului.
împrejurarea reţinută de instanţe că vizitele mamei o afectau emoţional pe minoră trebuia coroborată şi pusă în legătură cu dificultatea în care, datorită opoziţiei tatălui, aceste relaţii personale ale mamei cu propriul copil se puteau realiza.
Astfel, aceasta era nevoită să alerge după maşina în care se afla copilul sau să stea ascunsă în holul blocului pentru a-şi putea vedea copilul (punctul 3 al interogatoriului formulat de pârât, coroborat cu referatul de anchetă socială).
Toate aceste elemente trebuiau să conducă instanţele la concluzia că stabilirea unui program de vizitare a minorei numai la domiciliul acesteia şi în prezenţa tatălui nu este de natură să asigure realizarea unei relaţii afective între mamă şi fiică sau asigurarea stabilităţii emoţionale.
Crearea unei astfel de legături de afectivitate este în interesul copilului, fiind în măsură să contribuie la echilibrul său, mai ales în condiţiile de boală ale acestuia.
Nerecunoscând dreptul mamei de a avea legături personale fireşti cu minora, limitându-i programul de vizitare la câteva ore şi în prezenţa celuilalt părinte, instanţele au făcut doar o aplicare formală a dispoziţiilor art. 43 alin. 3 din Codul familiei.
De altfel, soluţia instanţelor este contradictorie, deoarece, deşi nu încuviinţează reclamantei ca în timpul anului programul de vizitare să se desfăşoare la domiciliul său, i se recunoaşte totuşi acesteia dreptul de a lua copilul timp de trei săptămâni pe perioada vacanţei de vară.
Pentru realizarea programului de vizitare, în această modalitate, este necesar însă ca legătura de afecţiune între reclamantă şi minoră să existe, relaţia dintre acestea să fie apropiată şi normală celei dintre părinte şi copil, o astfel de legătură neputându-se crea doar pe perioada celor trei săptămâni din vacanţa de vară.
în consecinţă, văzând că soluţionarea pricinii s-a făcut cu nesocotirea unor mijloace de probă administrate în cauză, a căror analiză ar fi condus la o altă soluţie, Curtea constată incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 10 din Codul de procedură civilă, în temeiul cărora recursul va fi admis şi modificată decizia tribunalului, în sensul admiterii apelului, cu consecinţa schimbării în parte a sentinţei primei instanţe, respectiv prin încuviinţarea mamei să aibă legături personale cu minora şi în prima şi a treia săptămână a lunii, de sâmbăta orele 10,00 până duminica orele 16,00, la domiciliul mamei.
| ← Relaţii personale cu minorul. Cerere formulată de către... | Minor. Exerciţiul drepturilor procedurale. Reprezentarea legală → |
|---|
