UZUCAPIUNE. PRECARITATEA POSESIEI. CONSECINŢE.
| Comentarii |
|
Dobândirea proprietăţii sau a altui drept real se poate face prin posedarea neîntreruptă a lucrului pe timpul fixat de lege, în condiţiile posesiei utile.
Precaritatea posesiei presupune deţinerea lucrului pentru altul, conform art. 1853 Cod civil.
întrucât recurenta-pârâtă a exercitat o posesie asupra unui bun ce a aparţinut fostului C.A.P., terenul era scos din circuitul
civil, iar prescripţia achizitivă a fost întreruptă, conform art. 1864 Cod civil.
Prin sentinţa civilă nr. 7.652 din 4.11.1997, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a admis acţiunea principală formulată de reclamantul pârât L.N. împotriva pârâtei-reclamant C.N., a stabilit linia de hotar dintre proprietatea reclaman-tului-pârât şi suprafaţa ocupată de pârâta-reclamantă, conform variantei B a raportului de expertiză, respectiv pe o latură în lungime de 58,8 m. şi 10 m. lăţime, învecinat la V cu str. Caporal Grigore Marin şi la E cu G.E.
A obligat pe pârâta-reclamantă să-i lase reclamantului-pârât în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa pe care i-o ocupă. A respins cererea reconvenţională, ca nefondată. A obligat pe pârâta-reclamantă la 749.560 lei, cheltuieli de judecată, împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta-reclamantă C.N., susţinând că greşit instanţa de fond a făcut aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 1890 Cod civil, întrucât, deşi actul sub semnătură privată nu este translativ de proprietate asupra terenului, se face dovada că între părţi s-a stabilit obiectul, preţul vânzării şi predarea posesiei, făcută la 8.05.1959.
De la data menţionată -8.05.1959 - apelanta a posedat continuu, neîntrerupt, netulburat, public şi sub nume de proprietar suprafaţa de 600 m2, din care intimatul-reclamant-pârât revendică o suprafaţă de 300 m2.
Tribunalul Bucureşti, prin decizia civilă nr. 2.161 A din 10.09.1998 a respins apelul, ca nefondat, motivat de faptul că actul invocat - chitanţa din anul 1959, nu poate fi considerat ca translativ de proprietate şi nici nu a intervenit uzucapiunea, prescripţia fiind întreruptă conform art. 1864 cod civil prin transferarea dreptului de proprietate asupra terenului către C.A.P. în anul 1962. C.N. a declarat recurs, criticând decizia sub următoarele aspecte: - i s-a acordat reclamantului mai mult decât s-ar fi cerut, respectiv 588 m2, în loc de 300 m2, cât a făcut obiectul acţiunii;
-nu s-a analizat de ambele instanţe chitanţa din 8.05.1959, ci doar cea datată 15.06.1972, cea din urmă fiind încheiată în perioada în care terenul s-a aflat în patrimoniul C.A.P., astfel încât, greşit, s-a respins cererea reconvenţională.
De asemenea, nu a avut în vedere că a plătit preţul stabilit încă din 1961, că a interpretat greşit dispoziţiile art. 1864 Cod civil şi a omologat astfel varianta B a expertizei.
Curtea, analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de toate motivele de recurs invocate, constată următoarele:
Obiectul acţiunii principale l-a constituit grăniţuirea proprietăţii părţilor prin stabilirea liniei de hotar cu obligarea pârâtei de a-i lăsa în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 300 m2 reclamantului, drepturi ce au fost probate prin titlul de proprietate depus de reclamantul L.N. şi confirmate de expertiza tehnică efectuată în cauză.
Prin soluţiile pronunţate nu i s-a acordat reclamantuiui mai mult decât s-a cerut, din contra, s-a stabilit că suprafaţa de 300 m2 este inclusă în titlul de proprietate al reclamantului.
Nici celelalte motive de recurs nu sunt fondate.
Ambele instanţe au analizat atât chitanţa datată 8.05.1959, cât şi actul datat 15.06.1972.
Dar, faţă de obiectul cererii reconvenţionale, prin care C.N. a solicitat să se constate dreptul său de proprietate, pe calea uzucapiunii, hotărârile sunt pe deplin legale prin aplicarea dispoziţiilor art. 1864 Cod civil, prescripţia fiind întreruptă, fără echivoc, prin scoaterea terenului din circuitul civil, ca urmare a înscrierii în C.A.P., după această dată C.N. exercitând o posesie precară asupra terenului, cu îngăduinţa C.A.P.-ului (art. 1853 alin. 2 Cod civil).
în atare condiţiuni, nu se mai impunea analizarea modului de plată a preţului, achitat în rate, în perioada 1959-1961, cât timp instanţa era învestită prin reconvenţională să se pronunţe asupra legalităţii uzucapiunii invocate, ceea ce a şi făcut, motivând atât în drept, cât şi în fapt soluţiile pronunţate.
Corect au reţinut ambele instanţe şi au omologat varianta „B" a expertizei cât timp reclamantul L.N. a probat că deţine asupra terenului în litigiu titlu autentic de proprietate, transcris în registrul de transcripţiuni, ce i-a fost reconstituit în baza Legii nr. 18/1991, titlu pe care C.N. nu l-a contestat legal.
Pentru considerentele arătate, Curtea constată neîndeplinite cerinţele de casare prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, motiv pentru care va respinge recursul, ca nefondat. (I.L.D.)
(Secţia a III-a civilă, decizia civilă nr. 1.306/1999)
| ← UZUCAPIUNE. CONDIŢIILE POSESIEI CERUTE PENTRU A UZUCAPA. | Relaţiile patrimoniale dintre soţi. Dreptul unui soţ de a... → |
|---|
