Declaraţie de renunţare la drepturile asupra unor bunuri succesorale. Acceptare anterioară expresă a moştenirii. Calificare drept act de renunţare la drepturi litigioase
| Comentarii |
|
I. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 27 septembrie 2005, pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a IH-a civilă, sub nr. 4713/2005, reclamantele B.A., în calitate de administrator al proprietăţii defunctului M.C. în S.U.A. şi România, numit ca atare de Tribunalul de Testamente din Mineola, Districtul Nassau, Statul New York, S.U.A., la data de 26 noiembrie 2002 şi R.S.M.A., în calitate de legatar cu titlu universal şi soră a aceluiaşi defunct, au solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.I., în calitate de soţie supravieţuitoare şi rezervatar legal, ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună partajarea averii succesorale rămase de pe urma defunctului M.C.
Susţinerile pârâtei în sensul că reclamanta nu poate pretinde partajarea bunurilor imobile, cu excepţia apartamentului nr. 1 din Bucureşti, str. M.E. nr. 36, et. 1, sector 1, întrucât prin declaraţia autentică dată în 29 ianuarie 2003, în faţa Viceconsulului Statelor Unite ale Americii din Republica Germană, Landul Hessen, Frankfurt, a renunţat la drepturile sale asupra acestora au fost apreciate de către instanţă ca neîntemeiate, reţinând că, potrivit art. 66 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat, „moştenirea este supusă în ce priveşte bunurile imobile legii locului unde fiecare din aceste bunuri este situat”, iar art. 67 din acelaşi act normativ prevede că „legea aplicabilă moştenirii stabileşte inclusiv condiţiile şi efectele opţiunii succesorale”. Or, potrivit legii civile române, cel care a acceptat moştenirea în orice mod (tacit sau expres) nu mai poate reveni asupra acceptării, actul de renunţare fiind lipsit de orice efecte asupra acceptării. Mai mult, atât renunţarea, cât şi acceptarea, în dreptul succesoral român, sunt acte juridice indivizibile, iar succesibilul nu poate renunţa în parte la dreptul său succesoral pentru a accepta restul.
II. Curtea a reţinut următoarele:
în cauza de faţă, s-a pus problema interpretării declaraţiei autentice date de reclamantă la 29 ianuarie 2003 în faţa Viceconsulului Statelor Unite ale Americii.
Potrivit acestei declaraţii: „Eu, M.A.R., rezident permanent şi cetăţean, cu domiciliul în A L. 42, 53177 Bonn, Germania, sub jurământ mărturisesc: „Prin prezenta renunţ la drepturile mele numai la următoarele proprietăţi din România, la care am dreptul ca beneficiar al testamentului lui M.C. (1983) şi al codicilului lui M.C. (1998). Aceste proprietăţi sunt identificate după cum urmează: (1) pământul din satul
B., România, (2) studioul din Bd. B. nr. 9, Bucureşti, România, (3) blocul din str. A.V. nr. 36, Bucureşti, România, (4) primul apartament localizat în str. A.V. nr. 36, Bucureşti, România, (5) al doilea apartament localizat în str. A.V. nr. 36, Bucureşti, România, (6) compensaţie de la Guvernul României pentru proprietatea distrusă, aflată odată pe Bd. M. 334, Bucureşti, România, compensaţia menţionată fiind evaluată la 746,301 dolari SUA. Nu am primit şi nici nu voi primi nicio consideraţie în bani pentru această renunţare de la nicio persoană care să aibă interes”.
Dificultăţile de interpretare a acestui act juridic pornesc de la faptul că este redactat în limba engleză şi este emis în cadrul procedurii judiciare americane de dezbatere a succesiunii defunctului — astfel cum rezultă din preambulul său -, care se desfăşoară potrivit regulilor unui sistem de drept diferit de cel român.
Problema care se pune este aceea a traducerii sintagmei ,sitghs (...) I amnntitled as a beneficiary of the will (...)”, deoarece potrivit interpretării date de către recurenta-pârâtă, intimata-reclamantă a renunţat la un drept care se afla în patrimoniul său, consecinţă a acceptării anterioare a moştenirii în cadrul termenului de opţiune succesorală, în timp ce conform interpretării acesteia din urmă, prin acea declaraţie a arătat că nu îşi însuşeşte titlul de moştenitor pentru bunurile enumerate, desfiinţând cu efect retroactiv vocaţia sa de a-i fi transmise din patrimoniul defunctului în propriul patrimoniu.
Potrivit „The American Herilage - Dictionary of the English Language, Fourth Edition, 2000” verbul „7b entitle” înseamnă „to furnish with a right or claim to something: The coupon entitles the bearer to a 25 percent savings. Every Citizen is entitled to equal protection under the laW\ Prin urmare, expresia din limba engleză folosită în cuprinsul declaraţiei s-ar putea traduce aproximativ „drepturile (...) pe care Ie pot pretinde ca beneficiar al testamentului”, fiind susceptibilă, într-adevăr, de două interpretări, termenul „drepturile” putând desemna atât exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate asupra imobilelor dobândite ca beneficiar al testamentului, cât şi drepturile pe care le-ar putea dobândi în calitate de beneficiar al testamentului.
De aceea, actul juridic care formează obiectul analizei trebuie privit din perspectiva primei reguli de interpretare a actelor juridice civile, prevăzute de Codul civil în art. 977, respectiv aceea de a avea în vedere voinţa internă a părţii, în cazul actului juridic unilateral. în acest sens, trebuie avut în vedere contextul în care reclamanta a dat această declaraţie, care relevă exteriorizarea aceleiaşi intenţii reale a părţii.
Tocmai faptul acceptării anterioare exprese a succesiunii în faţa unui notar public, prin procura autentificată sub nr. 2448/29 mai 2002, nu lasă nicio îndoială asupra cunoaşterii de către reclamantă a dobândirii bunurilor pe cale succesorală, cu atât mai mult cu cât şi-a desemnat un mandatar în vederea dezbaterii moştenirii şi este greu de admis că, într-o asemenea situaţie, ar fi dispus a doua oară cu privire la succesiune.
Mai mult decât atât, deşi teoretic este posibil ca aceasta să se fi aflat într-o eroare de drept şi să nu fi avut cunoştinţă despre caracterul irevocabil al actului de opţiune succesorală, în condiţiile în care la data de 6 februarie 2003, mandatara sa, avocat A.O.B., care are pregătire juridică şi cu care este imposibil să nu se fi consultat, într-un fax adresat unei Curţi din statul New York în legătură cu respectiva declaraţie, s-a referit expres la cedarea proprietăţilor menţionate (said properties), această probabilitate se găseşte sub o limită rezonabilă.
Prin urmare, declaraţia autentică dată de reclamantă la 29 ianuarie 2003 în faţa Viceconsulului Statelor Unite ale Americii trebuie considerată un act de renunţare la anumite drepturi litigioase, care profită părţii adverse, fiind acceptat de aceasta în cadrul procedurii judiciare americane de dezbatere a succesiunii defunctului C.M.
C.A. Bucureşti, s. a lll-a civ., min. şi fam., decizia nr. 1151 din 6 iulie 2009, nepublicată
| ← Repararea prejudiciului moral. Transmiterea dreptului pe cale... | Declaraţia moştenitorului în sensul că nu a acceptat... → |
|---|
