SUCCESIUNE. ACT DE ACCEPTARE TACITĂ. RENUNŢARE EXPRESĂ LA MOŞTENIRE, INTERVENITĂ ULTERIOR. OPŢIUNEA SUCCESORALĂ - ACT JURIDIC UNILATERAL SI, ÎN PRINCIPIU, IREVOCABIL.
Comentarii |
|
Cel care a acceptat tacit succesiunea nu mai poate reveni asupra acceptării, operând regula de drept comun potrivit căreia actul juridic este irevocabil de la formarea lui, în afară de cazurile prevăzute de lege.
Reclamantul P.l. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâţii P.l. şi C.M., să se constate nulitatea certificatului de moştenitor nr. 552 din 1.06.1993, eliberat de notariatul de Stat Judeţean Teleorman, în urma dezbaterii succesiunii mamei lor, P.M., decedată la 2.06.1992, precum şi calitatea reclamantului de moştenitor al defunctei, alături de fratele său P.l. şi a soţului supravieţuitor P.R; să se constate deschisă succesiunea tatălui acestora, P.R. - decedat la 19.12.1992 şi calitatea pârâtului P.l. de unic moştenitor al defunctului şi să se dispună ieşirea din indiviziune cu privire la averea celor doi defuncţi.
Prin sentinţa civilă nr. 176 din 9.03.1998, Judecătoria Zimnicea, judeţul Teleorman a respins acţiunea reclamantului.
Apelul formulat împotriva acestei sentinţe de reclamantul P.l. a fost admis de Tribunalul Teleorman, iar prin decizia civilă nr. 1.471 din 30.06.1998 s-a desfiinţat sentinţa, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Tribunalul a reţinut că apelantul reclamant a acceptat tacit succesiunea mamei sale, iar după un an de la decesul acesteia, împreună cu sora sa -C.M., au renunţat expres la succesiune.
Cel care a acceptat moştenirea nu mai poate reveni asupra acceptării.
întrucât cauza s-a rezolvat pe excepţie, tribunalul a dispus trimiterea dosarului la aceeaşi instanţă, pentru a intra în cercetarea fondului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul P.I., invocând nelegalitatea şi netemeinicia ei.
în dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a învederat că printr-o eronată apreciere a probelor instanţele au reţinut că intimatul reclamant P.l. a acceptat tacit succesiunea.
Recursul este nefondat.
Probele administrate în cauză atestă că intimatul reclamant P.l. a acceptat succesiunea mamei sale, folosind o încăpere din imobilul rămas în succesiunea acesteia, cu destinaţia de bar.
Edificatoare în acest sens sunt răspunsurile la interogatoriu ale intimaţilor pârâţi - părţile, recunoscând că şi în prezent intimatul foloseşte încăperea respectivă cu aceeaşi destinaţie.
După un an de la decesul mamei lor, P.l. şi C.M. au renunţat expres la succesiune, eliberându-se astfel certificatul de moştenitor, potrivit căruia moştenitori acceptanţi ai succesiunii sunt P.R., în calitate de soţ supravieţuitor, şi P.I., în calitate de fiu.
Renunţarea ulterioară la succesiune, temeinic a fost apreciată de instanţa de apel ca lipsită de efect juridic asupra actului iniţial de acceptare, deoarece, opţiunea sucecsorală este un act juridic unilateral şi, în principiu, irevocabil.
Cel care a acceptat moştenirea nu mai poate reveni asupra acceptării, operând regula de drept comun potrivit căreia actul juridic este irevocabil de la formarea lui, în afară de cazurile prevăzute de lege. (Judecator Ioana Surdescu)
(Secţia a III-a civilă, decizia civilă nr. 213/1999)
← SUCCESIUNE. ACCEPTARE. EFECTE. TRECEREA UNUI IMOBIL ÎN... | SUCCESIUNE. DREPT DE OPŢIUNE SUCCESORALĂ. TERMEN DE... → |
---|