Succesiune. Prescripţia dreptului de opţiune succesorală. Necunoaşterea datei morţii decujusului. Consecinţe
| Comentarii |
|
în situaţia în care succesibilul nu acceptă moştenirea în termenul de 6 luni prevăzut de art. 700 alin. 1 Cod civil, el rămâne străin de moştenire, ca efect al prescripţiei dreptului de opţiune succesorală.
Fiind străin de moştenire, acest succesibil nu are nici calitatea procesuală de a cere împărţeala masei succesorale.
Faptul necunoaşterii, de către fiică, a datei morţii tatălui său, nu are nici o influenţă asupra cursului prescripţiei, câtă vreme aceasta nu a menţinut cu părintele ei legături de natură să-i permită, în mod normal, cunoaşterea, în timp util, a unui asemenea eveniment şi nu justifică repunerea ei în termenul de opţiune succesorală.
(Secţia a IV-a civilă, decizia nr. 638/7.04.1998)
Prin acţiunea înregistrată la 4.01.1995, aşa cum a fost precizată la 6.06.1997, reclamanta I.C.C. a chemat în judecată pe pârâta I.A. solicitând instanţei să constate deschisă succesiunea defunctului I.C., decedat la 20.04.1992, să constate că de pe urma defunctului au rămas ca moştenitoare reclamanta, în calitate de fiică, şi pârâta, în calitate de soţie supravieţuitoare, să stabilească masa succesorală şi să dispună ieşirea din indiviziune.
Judecătoria sectorului 2 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 4.987 din 6.05.1997, a admis excepţia prescripţiei dreptului reclamantei de a accepta succesiunea şi a respins acţiunea, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Apelul declarat de reclamantă a fost respins, ca nefondat, prin decizia civilă nr. 185/A din 21.01.1998 a Tribunalului Bucureşti - secţia a IV-a civilă.
Pentru a hotărî astfel, instanţele au reţinut că I.C.I. a decedat la 20.04.1992, termenul de acceptare a succesiunii, prevăzut de art. 700 Cod civil, de 6 luni, împlinindu-se la 20.10.1992. Potrivit art. 700 alin. 2 Cod civil, în cazul în care moştenitorul a fost împiedicat de a se folosi de dreptul său de opţiune, din motive de forţă majoră, instanţa poate prelungi termenul cu cel mult 6 luni de la data când a luat sfârşit împiedicarea. Faptul că reclamanta a luat cunoştinţă după 2 ani de decesul tatălui său, nu constituie un astfel de motiv, şi se datorează împrejurării că nu a interesat-o persoana defunctului, ci numai averea acestuia.
împotriva deciziei tribunalului, apelanta-reclamantă a declarat recurs, susţinând, printre altele, că, în mod greşit, instanţele au apreciat că dreptul său de opţiune este prescris şi că nu a operat forţa majoră, deoarece, în timpul vieţii, tatăl său a renegat-o şi a duşmănit-o ,a refuzat orice legături cu aceasta, iar după deces i s-a ascuns, cu rea-credinţă, acest eveniment.
Curtea de Apel va respinge recursul, considerând că, în mod corect, prima instanţă a respins acţiunea pentru lipsa calităţii active a reclamantei. Neacceptând moştenirea în termen de 6 luni, conform art. 700 alin. 1 Cod civil, reclamanta a rămas străină de moştenirea tatălui său şi, ca atare, nu are nici calitatea procesuală de a cere împărţirea masei succesorale.
în ceea ce priveşte situaţia de fapt, Curtea apreciază că, în mod corect, instanţele au stabilit că recurenta nu şi-a exercitat dreptul de opţiune succesorală în termenul legal, aflând despre decesul tatălui său de la organele de poliţie, la data de 23.05.1994 şi că faptul necunoaşterii morţii decujusului nu are nici o influenţă asupra cursului prescripţiei. Aceasta deoarece, circumstanţele în care s-au derulat raporturile dintre reclamantă şi părintele său nu întrunesc caracteristicile unui caz de forţă majoră; între rude de un asemenea grad trebuie să existe legături în virtuea cărora, în mod normal, să cunoască în termen util faptul decesului uneia dintre ele.
Notă: Pentru ca instanţa să repună pe un succesibil în termenul de opţiune succesorală nu este necesar ca acesta să dovedească existenţa unui caz de forţă majoră care 1-a împiedicat să-şi exercite dreptul, ci este suficient să facă dovada unei cauze temeinic justificate.
Aceasta, deoarece art. 700 alin. 2 Cod civil, care condiţiona repunerea în termen de existenţa forţei majore, a fost tacit şi parţial abrogat prin intrarea în vigoare a Decretului nr. 167/1958 referitor la prescripţia extinctivă.
Astfel, conform art. 19 din Decretul nr. 167/1958, prelungirea termenului de prescripţie este posibilă de îndată ce depăşirea acestuia a fost "temeinic justificată", iar potrivit art. 13 al aceluiaşi act normativ, forţa majoră este o cauză care suspendă cursul prescripţiei.
Faţă de aceste dispoziţii legale, instanţele aveau de stabilit, în speţa de faţă, dacă motivul invocat de reclamantă drept argument pentru repunerea în termenul de opţiune succesorală - care este un termen de prescripţie - este sau nu unul temeinic justificat şi nu dacă este un caz de forţă majoră.
| ← Succesiune. Legat universal. Acţiune în anulare. Vicii de... | Succesiune. Testament. Lipsa discernământului testatorului.... → |
|---|
