Suspendare în temeiul art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. Indicarea unor persoane fără a se face dovada calităţii lor de moştenitori
Comentarii |
|
C. proc. civ., art. 243 alin. (1) pct. 1
Prin încheierea din şedinţa publică din data de 13 ianuarie 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a V-a civilă, s-a dispus suspendarea judecării cauzei, conform art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la introducerea în cauză a moştenitorilor apelantului-pârât P.C., decedat la 23 iulie 2009.
împotriva încheierii a declarat recurs recurenta-reclamantă P.E., solicitând repunerea pe rol a dosarului şi depunând în copie certificatul de deces al defunctului P.C.
Recursul este nefondat.
Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 243 alin. (I) pct. 1 C. proc. civ., judecata pricinilor se suspendă de drept, prin moartea uneia din părţi, afară de cazul când partea interesată cere termen pentru introducerea în judecată a moştenitorilor.
Prin încheierea din 13 octombrie 2010, atacată cu recurs, s-a dispus suspendarea judecăţii, întrucât în cauză, deşi au fost menţionaţi ca având această calitate copiii părţilor, totuşi nu s-a făcut dovada calităţii acestora de moştenitori în condiţiile legii (cu certificat de calitate sau de moştenitor).
C.A. Bucureşti, s. a lll-a civ., mirt. şi fam., decizia nr. 397 din 25 martie 2010
← Suspendare în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.... | Cerere de pronunţare a unei hotărâri care să ţină loc de... → |
---|