Testament defăimat ca fals. Termenul pentru introducerea cererii de revizuire

Comentarii

0

C. proc. civ., art. 322 pct. 4, art. 324 pct. 3

I. Prin decizia civilă nr. 1893/A de Ia 21 septembrie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IlI-a civilă, a admis apelul declarat de reclamanta T.M.V. în contradictoriu cu G.R., G.I., Primăria Municipiului Bucureşti şi SC H.N. SA, împotriva sentinţei civile nr. 5324 din 10 septembrie 2003 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că admiţând acţiunea a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. 1482/27097 din 13 noiembrie 1996.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că întreg imobilul din Bucureşti, str. P. nr. 4, alcătuit din parter şi trei etaje, a aparţinut numitului M.D. în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 11014 din 11 aprilie 1930. Acesta, prin testamentul olograf din 3 octombrie 1940, şi-a testat întreaga avere numiţilor R.C. şi I.M.Z., moşteniţi de reclamantă.

Faptul că originalul testamentului nu a fost depus la dosar nu poate fi sancţionat, potrivit art. 139 alin. (1) C. proc. civ., atâta vreme cât s-a depus la dosar copie legalizată de pe testamentul aflat în dosarul succesoral, certificată de Direcţia Generală a Arhivelor Statului.

Modalitatea în care a fost valorificat testamentul întocmit de defunctul M.D. rezultă din certificatul de moştenitor nr. 1572 din 17 septembrie 1992, din care rezultă că după defunctul M.D., încetat din viaţă la data de 12 ianuarie 1941, au rămas ca moştenitori legali C.R. şi T.M.

împrejurarea că acest certificat a fost eliberat după mult timp de la deschiderea succesiunii autorului nu este de natură să-i afecteze valabilitatea, atâta timp cât cei doi legatari şi-au însuşit în mod expres titlul de erede, înăuntrul termenului de 6 luni de la deschiderea succesiunii. De altfel, R.C. a figurat ca şi proprietar al imobilului şi tot de la acesta a şi fost naţionalizat.

Menţiunea din certificatul de moştenitor, precum că cei doi legatari ar fi fii ai defunctului, nu este de natură a afecta valabilitatea acestui certificat, câtă vreme eliberarea acestuia a fost făcută în temeiul testamentului lăsat de defunct.

Răspunzând motivelor de recurs ale pârâţilor G.R. şi G.I. (în plus, faţă de instanţa de apel), Curtea a reţinut că reclamanta face dovada calităţii procesuale active. Astfel, testamentul despre care se face vorbire în rezoluţia din 30 iunie 2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti nu a fost declarat fals, reţinându-se că nu s-a putut stabili dacă acesta a fost întocmit de către numitul M.D. sau dacă este rezultatul unei contrafaceri.

II. Soluţionând cererea de revizuire formulată împotriva acestei decizii, Curtea a reţinut, sub un prim aspect, că aceasta evocă fondul, căci a completat situaţia de fapt şi dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii.

Conform art. 324 pct. 3 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti, în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 4, din ziua în care partea a luat cunoştinţă de hotărârea instanţei penale de condamnare a judecătorului, martorului sau expertului, ori de hotărârea

care a declarat fals înscrisul. în lipsa unei astfel de hotărâri, termenul curge de la data când partea a luat cunoştinţă de împrejurările pentru care constatarea infracţiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, dar nu mai târziu de 3 ani de la data producerii acestora.

Or, testamentul atribuit numitului M.D. apare întocmit la data de 3 octombrie 1940 şi înregistrat la data de 10 februarie 1941 la Tribunalul Ilfov, astfel încât s-au scurs 68 de ani (şi nu mai puţin de 3 ani), până la data intentării cererilor de revizuire.

Prin rezoluţia nr. 2159/II/1/2006 din 1 septembrie 2006, prim-procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petenta G.R. împotriva soluţiei din dosarul nr. 5188/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, prin care s-a dispus neîn-ceperea urmăririi penale faţă de T.M.V., sub aspectul infracţiunilor de înşelăciune şi uz de fals.

Prin acelaşi act, s-a stabilit faptul că testamentul pe numele lui M.D. nu poate fi declarat fals, pe de o parte, întrucât nu a fost găsit originalul acestuia, iar, pe de altă parte, urmare a faptului că a intervenit prescripţia răspunderii penale.

Şi în raport de această dată, respectiv 1 septembrie 2006, când s-a constatat imposibilitatea constatării vreunei infracţiuni în legătură cu acest testament printr-o hotărâre penală, termenul de o lună calculat de la data când partea a luat cunoştinţă de împrejurarea pentru care constatarea infracţiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, dar nu mai târziu de 3 ani de la data producerii acestora, este îndeplinit.

Aceasta întrucât de la data producerii evenimentului privind constatarea imposibilităţii pronunţării unei hotărâri penale în legătură cu falsitatea testamentului, respectiv 1 septembrie 2006, s-au scurs mai mult de 3 ani până la data intentării cererilor de revizuire — 17 şi, respectiv, 21 octombrie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept civil: