Taxă de timbru. Achitarea taxei judiciare de timbru de către o altă persoană juridică decât titulara cererii de chemare în judecată.

Potrivit art. 20 alin. 1 din Legea nr. 146/1997, modificată, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat iar potrivit alin. 2 al aceluiaşi articol, dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, instanţa va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată.

Neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii (art. 20 alin. 3 din lege).

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Brăila sub nr. 2875 din 28 iunie 2001, creditoarea A.F.P. Brăila a solicitat deschiderea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului debitoarei S.C. "TVR A" SRL Galaţi.

Tribunalul Brăila - judecătorul sindic, prin sentinţa nr. 565 din 23 iulie 2001. având în vedere dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 64/1995, republicată, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Galaţi, la această instanţă cauza fiind înregistrată sub nr. 1472/LJ/2001.

împotriva cererii creditoarei, debitoarea a formulat contestaţie motivând că nu se află în încetare de plăţi, contestaţie pe care însă nu a timbrat-o.

Prin sentinţa civilă nr. 1192 din 14 septembrie 2001, judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Galaţi a anulat ca netimbrată contestaţia debitoarei şi, în temeiul art. 31 alin. 7 din Legea nr. 64/1995, a dispus deschiderea procedurii falimentului acesteia.

Pentru a pronunţa această hotărâre, judecătorul sindic a reţinut că debitoarea a fost citată la două termen cu menţiunea cuantumului taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar pe care trebuia să le achite, însă aceasta nu s-a conformat.

împotriva menţionatei hotărâri debitoarea a declarat recurs motivând că, în ziua de 14 septembrie 2001 a achitat taxa judiciară de timbru în sumă de 300.000 lei şi timbrul judiciar în valoare de 10.000 lei, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei criticate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Curtea de Apel Galaţi, prin decizia civilă nr. 165/R/15 februarie 2002. a respins ca nefondat recursul declarat de debitoare menţinând hotărârea criticată ca fiind legală şi temeinică.

în motivarea hotărârii Curtea a reţinut că chitanţele privind achitarea taxei judiciare de timbru, depuse din eroare de S.C. "O" SRL Galaţi, nu acoperă dispoziţiile art. 20 alin. 2 din Legea nr. 146/1997, republicată, care prevăd expres că taxele de timbru se achită de către titularul cererii. Chiar dacă prin adresa nr. 3019/2002 depusă în recurs, S.C. "O" SRL Galaţi consimte ca taxa de timbru achitată de aceasta pentru alt dosar şi depusă din eroare în prezenta cauză, să fie considerată achitată pentru recurentă, Curtea nu o poate primi deoarece se încalcă dispoziţiile art. 20 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 146/1997, cu modificările ulterioare.

( decizia civilă nr. 165/R/2002 )

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Taxă de timbru. Achitarea taxei judiciare de timbru de către o altă persoană juridică decât titulara cererii de chemare în judecată.