Uzucapiune. întreruperea termenului de prescripţie sub imperiul Legii nr. 58/1974 şi Legii nr. 59/1974
| Comentarii |
|
I. Termenul de prescripţie nu a fost întrerupt
Prin acţiunea înregistrată la 15 februarie 2000, reclamanţii au revendicat un teren în suprafaţă de 500 mp în temeiul art. 480 C. civ. şi au solicitat obligarea celor doi pârâţi la demolarea construcţiilor edificate pe acest teren, iar în subsidiar, autorizarea să efectueze ei aceste lucrări pe cheltuiala pârâţilor.
Acţiunea a fost motivată în sensul că între reclamanţi şi autorul unui pârât a intervenit un act de schimb la data de 21 martie 1967, prin care reclamanţii au dobândit terenul în litigiu şi au oferit o casă, iar pârâţii au ocupat terenul, fără drept, şi au edificat pe el un fanar.
Acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată de Judecătoria Brezoi, reţinându-se că pârâţii au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului revendicat prin uzucapiunea de 30 de ani în baza art. 1890 C. civ.
Tribunalul Vâlcea a admis apelul reclamanţilor, a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare, reţinându-se, în considerente, că instanţa a statuat că pârâţii au uzucapat prin joncţiunea posesiilor, fără a pune în discuţia părţilor această excepţie.
Reînvestită cu rejudecarea dosarului, Judecătoria Horezu a admis în parte acţiunea şi, în consecinţă, i-a obligat pe pârâţi să respecte dreptul de proprietate al reclamanţilor asupra terenului în suprafaţă de 246 mp.
A fost respins capătul de cerere privind demolarea grajdului amplasat pe acest teren.
S-a reţinut, în esenţă, în adoptarea acestei soluţii, că reclamanţii au devenit proprietarii terenului revendicat în baza unui act de schimb încheiat în 1967 şi pârâţii nu au posedat 30 de ani, pentru a fi întrunite prevederile art. 1890 C. civ., termenul fiind întrerupt prin intrarea în vigoare a Legii nr. 58 şi Legii nr. 59/1974, perioadă în care dreptul de proprietate se transmitea numai prin moştenire legală. In virtutea principiului accesiunii imobiliare prevăzut de art. 482 C. civ., instanţa de fond a reţinut că reclamanţii sunt proprietarii construcţiei aflate pe terenul în litigiu, motiv pentru care capătul de cerere privind demolarea a fost respins ca nemotivat.
Tribunalul Vâlcea a respins ca nefondate ambele apeluri declarate de părţile litigante.
Soluţionând recursul declarat de pârâţi, curtea de apel a admis calea de atac, a modificat decizia şi hotărârea instanţei de fond şi, în consecinţă, a respins acţiunea reclamanţilor, obligându-i la plata cheltuielilor de judecată.
în considerentele deciziei de casare s-a reţinut, în esenţă, că deşi reclamanţii posedă un act doveditor al schimbului invocat, în care se prevede că părţile vor intra în stăpânirea bunurilor, obiect al schimbului la data întocmirii convenţiei, din probele dosarului rezultă că reclamanţii nu au posedat niciodată terenul pretins.
Din ansamblul probatoriului administrat în cauză, curtea a constatat că din 1960 sau 1963, până în 1986, terenul a fost posedat sub nume de proprietar de D.L., iar din acest an până în 1989, de soţii A., care l-au vândut pârâţilor N.
S-a apreciat că, prin joncţiunea posesiilor arătate, pârâţii au dobândit proprietatea terenului prin posesiunea de lungă durată, termenul de uzucapiune nefiind întrerupt ca efect al cooperativizării agricole, întrucât terenul se afla într-o localitate necooperativizată şi cum posesiunea de către o altă persoană a început anterior intrării în vigoare a Legii nr. 58 şi Legii nr. 59/1974, nici prevederile acestora nu au întrerupt prescripţia.
Instanţa de recurs a constatat că instanţele - de fond şi apel - au omis să analizeze titlurile de proprietate ale părţilor, pentru a stabili dacă reclamanţii şi-au valorificat actul de schimb, în timp ce pârâţii au beneficiat de posesia terenului prin joncţiunea posesiilor.
Cum instanţa de apel a aplicat greşit prevederile art. 480 C. civ., curtea de apel a admis recursul, în temeiul art. 312 C. proc. civ., cu consecinţa modificării deciziei şi sentinţei şi a respingerii acţiunii.
C.A. Piteşti, decizia civilă nr. 205/R/01.02.2002
II. Termenul de prescripţie a fost întrerupt
Reclamanţii au chemat în judecată pe pârâţi, solicitând instanţei să constate că sunt proprietarii unei suprafeţe de teren de 2500 mp situată în Suburbia Tudor Vladimirescu a municipiului Tulcea.
Prin sentinţa civilă nr. 1823 din 23.05.2001, Judecătoria Tulcea a respins acţiunea formulată de reclamanţi, ca nefondată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că reclamanţii au dobândit un teren în suprafaţă de 2500 mp situat în Suburbia Tudor Vladimirescu prin înscris sub semnătură privată intitulat „Chitanţă", în jurul datei de 10 iulie 2000.
Terenul în litigiu a făcut obiectul unor vânzări succesive, tot prin acte sub semnătură privată, începând cu data de 7 decembrie 1980, reclamanţii din prezenta cauză solicitând constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra acestei suprafeţe de teren prin împlinirea termenului de 20 de ani prevăzut pentru uzucapiunea scurtă.
Pe lângă termenul de 20 de ani, necesar pentru a putea dobândi dreptul de proprietate prin uzucapiunea scurtă, s-a reţinut că trebuie îndeplinită şi condiţia justului titlu.
Instanţa a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile uzucapiunii scurte şi că terenurile se vând doar prin act autentic.
împotriva sentinţei sus menţionată au formulat apel reclamanţii, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Apelanţii au susţinut că în mod greşit a reţinut prima instanţă că înscrisul prin care au dobândit terenul ar fi lovit de nulitate absolută în sensul art. 1897 C. civ.
Examinând sentinţa atacată în raport de criticile formulate şi de probatoriul administrat, Tribunalul Tulcea, prin decizia civilă nr. 506 din 14.11.2001, a respins apelul reclamanţilor împotriva sentinţei civile nr. 1823 din 23.05.2001 pronunţată de Judecătoria Tulcea, ca nefondat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, s-au reţinut următoarele.
Uzucapiunea scurtă de la 10 la 20 de ani este prevăzută de art. 1895 C. civ. conform căruia „cel ce câştigă cu bună-credinţă şi printr-o justă cauză un nemişcător determinat, va prescrie proprietatea aceluia prin 10 ani, dacă adevărul proprietar locuieşte în circumscripţia tribunalului judeţean unde află nemişcătorul şi prin 20 de ani dacă locuieşte afară din acea circumscripţie";
Un posesor care s-a pus în posesie singur, fără nici un titlu, nu poate fi de bună-credinţă, fiindcă nu poate ignora nevalabilitatea posesiei sale.
Prin urmare, buna-credinţă implică de fapt existenţa unui just titlu.
în contra deciziei sus-citată au declarat recurs reclamanţii.
S-a susţinut interpretarea greşită a actelor deduse judecăţii şi încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
Recursul a fost respins ca nefondat.
Art. 1898 C. civ. prevede că „buna-credinţă este credinţa posesorului că, cel de la care a dobândit imobilul, avea toate însuşirile cerute de lege spre a-i putea transmite proprietatea. Este destul ca buna-credinţă să fi existat în momentul câştigării imobilului".
Prin cererea de faţă reclamanţii au chemat în judecată pe moştenitorii proprietarului terenului în litigiu, conform actului autentic de vânzare-cumpărare nr. 5436/28.01.1938.
Joncţiunea posesiilor este cerută faţă de dobânditori, cu toate că aceştia nu au fost chemaţi în judecată.
Atât în anul 1980, cât şi în 1981 era în vigoare Legea nr. 58/1974 care prevedea că terenurile sunt scoase din circuitul civil. în situaţia unui antecontract având ca obiect teren şi casă, antecontractul este nul absolut în partea referitoare la teren şi valabil în ce priveşte construcţia (art. 30 din Legea nr. 58/1974).
Prin încheierea unui antecontract părţile şi-au asumat obligaţia de „a face". Actul sub semnătură privată nu constituie prin sine însuşi temei de transmitere a dreptului de proprietate, pentru că nu este încheiat în forma autentică cerută de lege.
Din examinarea legislaţiei în vigoare la data încheierii actelor invocate rezultă că, pe perioada cât au fost în vigoare Legea nr. 58/1974 şi Legea nr. 59/1974, dreptul de proprietate asupra terenurilor nu putea fi dobândit pe calea uzucapiunii.
într-adevăr, cel ce invocă uzucapiunea nu poate să unească posesia exercitată de el cu posesia exercitată de autorul său, adică cu persoana care, la rândul ei, nu este titulara dreptului de proprietate.
Cum în cauza de faţă nu este îndeplinită cerinţa justului titlu pentru a opera prescripţia achizitivă de 10 ani până la 20 de ani, corect instanţele au respins acţiunea ca nefondată.
Reclamanţii au însă la îndemână o acţiune prin care instanţa să dea eficienţă voinţei părţilor exprimată cu prilejul întocmirii antecontractului şi să pronunţe o hotărâre care să constate valabilitatea convenţiilor sub semnătură privată.
Cum prin antecontract părţile îşi asumă o obligaţie de „a face", în virtutea principiului executării în natură a obligaţiilor prevăzut de art. 1073 C. civ., în cazul refuzului executării acestei obligaţii de către debitor, hotărârea dată va suplini consimţământul celui care refuză încheierea actului.
Singura condiţie sine qua non pentru promovarea unei acţiuni bazată pe antecontract este ca înţelegerea părţilor să fie cuprinsă într-un înscris sub semnătură privată care să îndeplinească elementele esenţiale ale unei convenţii (capacitate, consimţământ, obiect determinat, preţ).
C.A. Constanţa, decizia civilă nr. 160 din 18.02.2002
Notă: în această problemă, ministrul justiţiei a solicitat Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie declararea recursului în interesul legii, în vederea interpretării unitare a dispoziţiilor legale aplicabile.
