Uzucapiune. Lipsa elementului psihologic al posesiei (animus)
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa, reclamanta V.F. a chemat în judecată pârâtul Consiliul Local al oraşului Eforie Nord, solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se constate că reclamanta a devenit proprietara imobilului compus din 580 mp teren şi o construcţie, situat în Eforie Nord, ca efect al uzucapiunii de 30 de ani.
în motivare, reclamanta arată că tatăl său S.G., în prezent decedat, a fost împroprietărit în 1948 cu suprafaţa de 2 ha în fostul cartier agricol Eforie Nord, în această suprafaţă incluzându-se şi suprafaţa de 580 mp.
Pe acest teren de 580 mp au fost edificate două construcţii şi, încă din anul 1948, s-a realizat împrejmuirea cu gard a întregii suprafeţe.
Temeiul juridic al cererii îl reprezintă art. 1846 raportat la art. 1890 C. civ.
S-a depus la dosar anexat cererii schiţa cadastrală a imobilului şi titlul de proprietate emis în 1948 pentru suprafaţa de 2 ha teren pe numele autorului reclamantei.
Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii, motivat de faptul că posesia exercitată de reclamantă nu a fost o posesie utilă, astfel că nu poate duce la dobândirea dreptului de proprietate.
Prin sentinţa civilă nr. 1945 din 13.02.2001, Judecătoria Constanţa a respins acţiunea reclamantei, motivat de faptul că reclamanta a făcut dovada elementului material al posesiei, însă nu şi a celui intenţional, deoarece a posedat un teren dat spre folosinţă, pentru care nu plătea impozit ca un adevărat proprietar.
împotriva acestei sentinţe civile a declarat apel reclamanta, motivat de faptul că diverse persoane, profitând de regimul existent până în 1989, au ocupat terenul primit de tatăl reclamantei, iar urmaşii celui împroprietărit au rămas doar cu suprafaţa de 580 mp.
Prin decizia civilă nr. 1970/2001, Tribunalul Constanţa a respins apelul declarat, ca nefondat.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că posesia exercitată de reclamantă a fost precară, reclamanta folosind terenul în calitate de chiriaş, iar nu în nume de proprietar.
împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs reclamanta, pentru următoarele motive.
Instanţele de fond şi de apel au interpretat greşit probatoriile administrate în cauză, ignorând faptul că terenul litigios a fost proprietatea tatălui reclamantei, dobândit la reforma agrară din 1948, terenul fiind stăpânit netulburat timp de 30 de ani de către reclamantă.
Instanţa a aplicat greşit dispoziţiile art. 1848 C. civ., reţinând că posesia exercitată a fost precară, întrucât reclamanta a plătit în perioada regimului comunist taxe de folosinţă pentru teren, iar nu impozit pe teren. în realitate, în perioada de referinţă era interzisă deţinerea a două locuinţe, motiv pentru care nu s-a putut plăti impozit pe terenul construit în suprafaţă de 580 mp.
Recursul a fost respins ca nefondat, pentru următoarele motive.
Uzucapiunea este un mod de dobândire a proprietăţii sau a altor drepturi reale cu privire la un lucru, prin posedarea neîntreruptă a acestui lucru în tot timpul fixat de lege.
Uzucapiunea, în măsura în care apare ca un efect al posesiei prelungite în timp, despărţită de dreptul de proprietate, poate să reprezinte o sancţiune împotriva adevăratului proprietar, care, dând dovadă de o anumită neglijenţă, a delăsat bunul timp îndelungat.
în condiţiile în care reclamanta susţine că terenul în litigiu este proprietatea sa, moştenit de la tatăl său, care, la rândul său, 1-a obţinut prin împroprietărire în urma reformei agrare din 1948, acţiunea în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune apare ca fiind lipsită de interes, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de apel.
Terenul în suprafaţă de 580 mp, situat în intravilanul oraşului Eforie Nord face parte însă din domeniul privat al oraşului, proprietarul bunului înţelegând să îl închirieze, în scopul exploatării agricole, familiei reclamantei.
Astfel, din probele administrate în cauză rezultă că în evidenţele fiscale ale oraşului Eforie Nord pentru anii 1984 - 1987 este consemnată cu teren în folosinţă, iar pentru anii 1988 - 1989 este menţionată aceeaşi persoană.
Reclamanta, deşi a folosit terenul în suprafaţă de 580 mp netulburată timp de 30 de ani, nu s-a comportat ca un adevărat proprietar, neplătind impozit pe teren, ci taxe de folosinţă, în calitate de chiriaş al bunului.
Fiind un simplu detentor precar, în mod corect s-a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile legale impuse de art. 1846 şi urm. C. civ. pentru dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, reclamanta confirmând împrejurarea că până în anul 1989 a achitat taxa de folosinţă pentru terenul în litigiu.
C.A. Constanţa, decizia civilă nr. 128 din 6.02.2002
