Decizia comercială nr. 17/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA C., DE contencios ADMINISTRATIV ȘI F.
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 17/2011
Ședința . 2011
Completul compus din:
PREȘEDINTE R.-R. D.
Judecător L. U.
Grefier M. T.
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - apelul formulat de SC J. I. SRL, prin U. I. - ADMINISTRATOR J. AL SC J. I. SRL, împotriva sentinței civile nr. 394/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B.-N., în contradictoriu cu intimații SC DEA-T. I. SRL prin V. C. I., având ca obiect acțiune în constatare.
S-a făcut cauzei de către grefier, constându-se faptul că prin încheierea de ședință din data de (...) s-au consemnat atât mersul dezbaterilor, cât și concluziile orale ale părților, încheiere ce face parte din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Reține că prin sentința civilă nr. 394/(...) pronunțată de T. B.-N. în dosarul nr. (...) s-a admis acțiunea comercială precizată formulată de reclamanta SC Dea-T. I. SRL B. împotriva pârâtei SC J. I. SRL B. și, în consecință, s-a dispus anularea transferului dreptului de proprietate asupra autobuzului turistic marca MAN tip R(...)N5COACH cu nr. de identificare WM(...)3TT04490, an de fabricație 2003, înmatriculat inițial cu nr. (...) și cu nr. (...) către pârâta SC J. I. SRL B., a fost obligată pârâta să predea reclamantei autovehiculul menționat. Totodată, prin aceeași sentință, pârâta a fost obligată să plătească reclamantei și suma de 1012 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut, în esență, că după data de 19 decembrie 2005 reclamanta nu mai avea nicio obligație față de pârâtă pentru materialele livrate anterior în temeiul unor contracte comerciale, în consecință pretinsa compensare realizată prin ordinul de compensare întocmit la data de 17 septembrie 2006 este lipsită de cauză și ca atare în speță sunt incidente dispozițiile art. 948 pct. 4 corelat cu art. 966 din Codul civil, care statuează că obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă, nelicită nu poate avea nici un efect. Drept urmare, s-a dispus anularea transferului dreptului de proprietate al autovehiculului în litigiu, reținând că între părți nu existau creanțe reciproce exigibile care să fie stinse printr-o astfel de tranzacție comercială.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, pârâta,solicitând schimbarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca inadmisibile iar în subsidiar ca neîntemeiată.
Prin decizia civilă nr.156 din 29 octombrie 2009, Curtea de A. C. a admis apelul declarat de pârâta SC J. I. SRL împotriva sentinței comerciale nr.
394 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B. N. care o schimbă în tot, în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca fiind inadmisibilă și a fost obligatăintimata la plata către apelantă a sumei de 6.650 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 7201 Cod procedură civilă, în procesele și cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluționarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte, sens în care reclamantul va convoca partea adversă comunicându-i în scris pretențiile sale și temeiul lor legal, precum și toate actele doveditoare pe care se sprijină acestea. Prin decizia de recurs în interesul legii nr. 32/(...), obligatorie pentru instanțe potrivit dispozițiilor art. 329 Cod procedură civilă, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că sunt evaluabile în bani litigiile civile și comerciale având ca obiect constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial, constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situației anterioare. Or, în cauză s-a solicitat să se constate nulitatea transferului dreptului de proprietate cu privire la un autocar, situație în care ne aflăm în prezența unui litigiu comercial evaluabil în bani. Prin urmare, devin incidente dispozițiile art. 7201 Cod procedură civilă citate mai sus, referitoare la obligativitatea procedurii concilierii, conciliere care, însă, în speță nu a avut loc. În consecință, în lipsa parcurgerii acestei proceduri, acțiunea formulată este inadmisibilă. Susținerile reclamantei intimate în sensul că nu s-ar putea invoca această excepție de inadmisibilitate pentru prima oară în calea de atac a apelului nu sunt întemeiate. Potrivit dispozițiilor art. 294 alin. 1 Cod procedură civilă, excepțiile de procedură și alte asemenea mijloace de apărare nu sunt considerate cereri noi. Or, este evident că excepția de inadmisibilitate a acțiunii derivată din lipsa procedurii concilierii, invocată prin cererea de apel, este o excepție de procedură care, prin prisma dispozițiilor legale citate anterior, nu poate fi considerată cerere nouă. În consecință, pentru considerentele expuse anterior, Curtea a constatat că apelul formulat este fondat, motiv pentru care, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, a fost admis și a fost schimbat în tot hotărârea atacată în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca inadmisibile. În conformitate cu dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, intimata reclamantă SC dea T. I. SRL a fost obligată la plata către apelanta pârâtă SC J. I. SRL, a sumei de 6650 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloarea onorariului de expertiză și a celui avocațial. Decizia Curții de A. C. a fost atacată cu recurs de către reclamanta S. DEA T. I. S. B. Prin decizia nr.2326 din 18 iunie 2010 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de reclamanta S. DEA T. I. S. B. prin lichidator judiciar V. C. I. B. împotriva deciziei civile nr. 156 din 29 octombrie 2009 a Curții de A. C. și a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. În motivarea recursului, Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că prin dispozițiile art.7201 C.pr.civ., s-a reglementat efectuarea unei proceduri prealabile, în scopul de a se încerca soluționarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte. Rațiunea reglementării menționată a rezultat, din necesitate de a se degreva rolul instanțelor și de a se simplifica procedura soluționării cauzelor având ca obiect pretenții de natură bănească, cauze care pot fi soluționate pecale amiabilă și într-un termen rezonabil, astfel încât să se dea prioritate voinței părților în ceea ce privește soluționarea litigiilor pe cale judecătorească și nu pe cale amiabilă. Dispozițiile art.7201 C.pr.civ.m, pot constitui un veritabil fine de primire la data introducerii acțiunii. Or, în speță, după depunerea cererii și comunicarea pretențiilor și după parcurgerea unui grad de jurisdicție invocarea de către instanța de apel a lipsei concilierii prealabile apare excesiv de formal, cu efecte contrare scopului procedural urmărit. Prin această excepție se deteriorează scopul procedurii de a asigura o mai mare celeritate în soluționarea litigiilor comerciale ajungându-se la un efect contrar, ceea ce încalcă însăși rațiunea avută în vedere de legiuitor. Totodată de reținut a fost și greșita raportare a instanței de control judiciar la efectele deciziei nr.32/2008 a Înalta Curte de Casație și Justiție din perspectiva aplicării în timp a unei decizii în interesul legii. Astfel, decizia nr.32 a Secțiilor Unite a Înaltei Curții de C. și Justiție a fost publicată în Monitorul Oficial al României la data de 10 decembrie 2008, iar în raport de data introducerii acțiunii, respectiv 12 decembrie 2006, dispozițiile acesteia devin obligatorii de la data publicării. Având în vedere că instanța de apel a soluționat apelul pe excepția inadmisibilității, fără a intra în cercetarea fondului, Î. Curte, în temeiul art.312 C.pr.civ., a admis recursul, a casat decizia recurată și a trimis cauza la aceeași instanță pentru rejudecarea apelului. Examinând apelul, Curtea reține următoarele: 1. Cu referire la primul motiv de apel circumscris nerespectării dispozițiilor privitoare la concilierea prealabilă, Curtea constată că prin decizia de casare nr. 2326 din 18 iunie 2010 pronunțată de Î. - Secția C. în dos. nr. (...) a statuat irevocabil că un atare motiv nu este fondat în speță întrucât, după depunerea cererii și comunicarea pretențiilor și după parcurgerea unui grad de jurisdicție invocarea de către instanța de apel a lipsei concilierii prealabile apare excesiv și formal, cu efecte contrare scopului procedural urmărit . Din această perspectivă și cu această dezlegare în drept, care se impune și instanței de apel în rejudecarea cauzei, conform art. 315 alin. 1 C.pr.civ., Curtea va proceda la examinarea pe fond a celorlalte motive de apel. 2. Obiectul al acțiunii introductive de instanță așa cum a fost soluționat de către prima instanță este circumscris cererii de anulare a transferului de proprietate a unui bun pentru fraudă pentru cauză ilicită în convenții. Prin urmare, prima instanță a soluționat un capăt de cerere cu care a fost legal învestită. Sub aspectul criticii conform căreia aceasta nu ar fi soluționat toate capetele de cerere deduse judecății prin acțiunea introductivă, lăsând astfel nesoluționate aspectele legate de legalitatea facturilor fiscale, a certificatului de înmatriculare și a ordinului de compensare, Curtea constată că această omisiune nu justifică schimbarea sentinței atacate și rezolvarea pe fond a acțiunii deoarece apelanta nu justifică nicio vătămare în drepturile sale câtă vreme singura care ar putea justifica și proba o vătămare, reclamanta, nu a declarat al rândul sau apel invocând o astfel de critică. Pe cale de consecință, această critică este nefondată. 3. Sub aspectul criticii conform căreia instanța a evaluat greșit probatoriul administrat în cauză, Curtea reține următoarele: Din cuprinsul sentinței apelate, se poate conchide că prima instanță a analizat raporturile juridice dintre părți, a justificat elementul fraudulos reținut prin inexistența unei cauze reale (art. 948 pct. 4 rap. la art. 966 C.) evidențiind cum a ajuns la această concluzie. Chiar dacă actul denumit „. încheiat între cele două societăți sub nr 200 din (...) (f. 88 ds. Primei instanțe) reținut de către prima instanță în justificarea tezei lipsei cauzei în convenție de vânzare-cumpărare a bunului din litigiu, nu mai poate fi utilizat ca probă în proces, dat fiind concluziile raportului de expertiză criminalistică grafică nr. 186 din 14 septembrie 2009 realizat de L. I. de E. C. C., Curtea reține că relevant pentru a stabili raporturile reale dintre părți și a statua asupra valabilității convenției este actul notarial denumit „. autentificat de către B. N. P. V. M. din B. sub nr. 2648 din 09 august 2005 (f. 89 dos. primei instanțe) pe care și-a fundat soluția prima instanță. Astfel, acest act notarial este invocat chiar de către apelantă și necontestat de către niciuna dintre părțile litigiului, cuprinde în detaliu aceeași situație privind o parte a pretinsei creanțe invocată de pârâtă în contraprestație prin compensarea pretinsului preț al autocarului ca a făcut obiectul vânzării supusă cenzurii în prezenta pricină. Astfel mențiunea din factura fiscală nr. 9419353 din (...) (f. 6 dos. primei instanțe) conform căreia plata prețului stipulat a fost compensată cu SC J. I. SC CEM C., valoare reprezentând debit și penalități"; fără invocarea debitului menționat face fictivă contraprestația la care s-a obligat cumpărătorul. Cu privire la această constatare este relevant interogatoriul luat pârâtei SC J. I. SRL, prin administrator Pap I., probă administrată de prima instanță (f. 60-67 dos. primei instanțe) unde la întrebarea 9 pârâta recunoaște că dreptul de proprietate asupra autocarului ce face obiectul vânzării a fost transferat de la reclamantă la pârâtă în schimbul unei datorii pe care o avea vânzătoarea față de cumpărător, iar la întrebarea nr. 18 pârâta afirmă că datoria efectivă a reclamantei față de pârâtă era de un miliard șapte sute milioane lei (vechi) la care s+au adunat penalități, această sumă de banii fiind de fapt contravaloarea unei cantități de oțel beton și sârmă. De asemenea, cu referire la această datorie, p
âta afirmă în răspunsul la întrebarea nr. 19 că din septembrie 2006 nu mai figurează în evidențele societății ca și creanță, însă au rămas penalitățile contractuale, reclamanta fiind notificată pentru plată dar nu pentru a fi stinsă prin compensare. În fine, la întrebarea nr. 25 pârâta prin reprezentant recunoaște că nu a plătit nici-o sumă de bani înscrisă pe factura fiscală ce atesta tranzacția bunului invocând datoria nestinsă a reclamantei. Pentru evaluarea realității tranzacției comerciale dintre cele două societăți comerciale, Curtea consideră relevante și cercetările efectuate de organele fiscale asupra evidențelor contabile ale celor două societăți comerciale. Astfel, prin procesul-verbal din 26 martie 2007(f. 68-70) s-au consemnat constatările reținute de către organul de inspecție fiscală din cadrul DGFP a jud. B.-N., A. de control fiscal, în urma efectuării unui control la punctul de lucru deținut de reclamanta intimată unde s-a constatat că operațiunea economică din factura din litigiu nu a fost înregistrată în contabilitatea societății iar din notele explicative contradictorii ale administratorului și a contabilului societății reiese într-o accepțiune că operațiunea economică este reală în timp ce în altă ordine de idei se afirmă că operațiunea nu s-a înregistrat în contabilitate depunându-se plângere penală împotriva administratorului societății vânzătoare. De asemenea, în urma raportului de inspecție fiscală nr. 1009 din 28 martie 2007 efectuat de organul de inspecție de la A. de C. F. din cadrul DGFP a jud. B.-N. (f. 71-85 dos. primei instanțe) reiese că în jurnalul de vânzări aferent lunii septembrie 2006 nu a fost înregistrată operațiunea economică din factura fiscală seria BNVFZ nr. 9419353 din (...) respectiv comercializarea (vânzarea) unui autobuz la SC J. I. SRL B. în sumă totală de 219.798,95 RONdin care TVA în valoare de 35.093,95 lei iar sub aspect fiscal aceasta avut drept consecință calcularea, declararea eronată soldului sumei negative a TVA, fapt pentru care organul de inspecție fiscală a stabilit obligații suplimentare de plată privind TVA în sumă de 35.094 lei și majorări de întârziere în sumă de 4.520 lei. Din conținutul raportului de expertiză judiciară contabilă efectuat de expert contabil M. Ana în dos. nr. (...) (f. 92- 120) opozabil reclamantei rezultă că autocarul marca MAN, înmatriculat la SC DEA-T. I. SRL B. sub nr. (...) a fost achiziționat în leasing financiar în baza contactului nr. 363-23093 din 03 noiembrie 2003, valoarea calculată și înregistrată în contabilitate a acestui bun fiind de 861.604,50 lei iar amortizarea calculată și înregistrată în contabilitate pe total anii 2004, 2005 și perioada ian. - aug. 2006 este de 255.290,24 lei valoarea rămasă de amortizat la data de 1 august 2006 fiind de 606.314,26 lei (obiectivul nr. 17 filele 106, 107 dos. primei instanțe). Se mai reține că autovehiculul a fost înstrăinat de administratorul reclamantei către pârâtă în baza facturii fiscale seria BNVFZ nr. 9419353 din (...) cu prețul de 184.705 lei în timp ce valoarea contabilă netă era de 606.314,26 lei, deci sub valoarea bunului cu 421.609,26 lei. Expertul contabil reține că pe factura fiscală ce a consemnat tranzacția s-a menționat „plata în compensare"; afirmație care nu se confirmă deoarece SC DEA T. I. SRL nu a avut creanță înregistrată în contabilitate drept datorie către SC J. I. SRL la data înstrăinării și facturării tranzacției bunului. La obiectivul nr. 15 din expertiza precitată precum și în concluzii expertul evidențiază că prin vânzarea autocarului administratorul reclamantei a prejudiciat societatea cu suma de 606.314,26 prin diminuarea patrimoniului cu valoare contabilă iar la pct. 12 din concluzii expertul arată că din balanța de verificare a contului „Furnizori"; încheiată la data (...) rezultă că reclamanta nu datora nicio creanță către pârâta SC J. I. SRL iar în anul 2006 nu au existat operațiuni economice între cele două societăți și că ultimele tranzacții comerciale au avut loc în anul 2005, la 31 decembrie 2005 nefiind înregistrate în soldul contului „Furnizori"; SC J. I. SRL, în balanța furnizori a SC DEA T. I. SRL era zero, la finele anului 2005 nefiind înregistrate creanțe pe care reclamanta să le datoreze pârâtei. Depozițiile martorilor audiați în cauză (f. 124- 129 dos. primei instanțe) sunt contradictorii astfel că nu sunt relevante, Curtea reținând raporturile fiecărui martor cu fiecare parte din litigiu încât pot fi bănuite de subiectivism și favorizarea și întărirea versiunii fiecăreia din părțile litigante. Din coroborarea probelor mai sus evidențiate rezultă fără tăgadă că vânzarea-cumpărarea probată cu factura fiscală analizată în cauză ca formă simplificată a contractului de vânzare-cumpărare acceptată în comerț nu poate produce consecințele juridice valabile pe care le consemnează tranzacția comercială fiind lovită de nulitate sub aspectul prețului, al cauzei și al consimțământului elemente fundamentale și condiții esențiale pentru formarea valabilă a convenției (art. 948 și art. 1324 și urm. C.). Astfel, factura fiscală din litigiu încalcă legea contabilității nr. 82/1991, încalcă normele codului fiscal și a fost încheiată de către administratorul reclamantei H. I. și cel al pârâtei Pap I. în scopul ilicit de a sustrage bunul fără contraprestație din patrimoniul reclamantei. Din acestea se trage și concluzia lipsei de cauză a convenției evidențiată și de inexistența unei contraprestații din partea pârâtei cumpărătoare, aceasta nedovedind că ar exista datorii reale, certe, lichide și exigibile la data vânzării bunului, dublată și de mențiunea cuantumului prețului în factura fiscală care raportat la valoarea contabilă a fost serios diminuat, ceea ce pune problema legalității stabilirii acestuia ca element decisiv al încheierii tranzacțieicomerciale, având în vedere că în raportul juridic comercial este incompatibil cu liberalitățile. De altfel, Curtea reține că prețul stabilit ca element al tranzacției comercial pe lângă faptul că este nereal, nefiind probată existența vreunei datorii reciproce se erau susceptibile de compensare în contul transmisiunii dreptului de proprietate asupra bunului, așa cum a fost evidențiat în factura fiscală apare ca fiind fictiv și raportat la valoarea nominală a sumei este și derizoriu în raport de valoarea reală a bunului. Față de cele ce precedă, Curtea reține că apelul pârâtei nu este fondat, sentința pronunțată de instanța de fond, cu observarea considerentelor deciziei de față care o completează corespunzător, este legală și temeinică. Astfel fiind, în temeiul art. 296 C.pr.civ. Curtea va respinge apelul declarat de pârâtă cu consecința păstrării în tot a sentinței apelate. Intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată în această fază a apelului. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE Respinge apelul declarat de SC J. I. SRL împotriva sentinței civile nr. 394/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B.-N., pe care o menține în întregime. Decizia este definitivă și executorie. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 27 ianuarie 2011. Red.L.U./Dact.S.M 2 ex./(...).
| ← Decizia comercială nr. 21/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii... | Decizia comercială nr. 3051/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii... → |
|---|
