Decizia comercială nr. 1723/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 1723 /2011

Ședința din data de 04 mai 2011

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE M. H. JUDECĂTOR M. B. JUDECĂTOR F. T. G. D. C.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC F. P. S. împotriva sentinței civile nr. 5353 din data de (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu reclamantul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MARAMUREȘ și intimata D. G. A F. P. A J. M., având ca obiect - dizolvare societate (registrul comerțului).

La apelul nominal făcut în ședință publică, la cea de a doua strigare, se constată lipsa părților de la dezbateri.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

Cauza se află la primul termen de judecată, recurs. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul declarat este legal timbrat, cu taxă judiciară de timbru în valoare de 19,5 lei, achitată cu chitanța nr. 0. din (...) aflată la fila 10 din dosar și timbru judiciar de 0,3 lei.

Prin Serviciul Registratură, la data de (...), pârâtul O. R. C. de pe lângă

Tribunalul Maramureș a depus la dosarul cauzei întâmpinare, într-un singur exemplar.

Se constată că recursul este declarat în termen iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 1591 al. 4 C. pr.civ., raportat la art. 21 din Constituție, art. 237 al. 5 din L. nr. 31/1990, art.6 din L. nr. 26/1990 și art. 60 din L. nr. 31/1990, constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

După deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar.

CURTEA

Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.5353 pronunțată la data de (...) în dosarul nr.(...) al

T.ui M. a fost admisă cererea O. prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă

Tribunalul Maramureș în contradictoriu cu S. F. P. S. și în consecință a fostdispusă dizolvarea societății pârâte, comunicarea hotărârii cu părțile D. G. a F. P. M. și publicarea în Monitorul Oficial.

Pentru a dispune astfel instanța a reținut că art.28 din L. nr.82/1991 , republicată, instituie, în sarcina societăților comerciale, obligația de a întocmi situațiile financiare anuale, iar art. 34 prevede obligativitatea publicării acestora.

Referitor la termenele legale prevăzute pentru depunerea situațiilor financiare anuale, art. 35 din L. nr. 82/1991 menționează termene diferite, cel mai lung termen fiind de 150 de zile de la încheierea exercițiului financiar, pentru persoanele juridice care aplică reglementările contabile conforme cu Standardele Internaționale de R. F.. În consecință, de la împlinirea acestui termen începe să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art. 247 alin. (1) lit. b din L. nr. 31/1990 republicată.

În acest context, dat fiind că ultima zi pentru depunerea situațiilor financiare aferente anului 2008 a fost 31 mai 2009, se poate constata expirarea termenului de 6 luni prevăzut de art. 237 alin. (1) lit. b din L. nr. 31/1990.

Art. 237 alin. 1 lit. b) din L. nr. 31/1990, republicată, astfel cum a fost modificată prin L. nr. 1. privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri și prevenirea corupției, cu modificările și completările ulterioare, dispune: „La cererea oricărei persoane interesate, precum și a O.ui N. al R. C., tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazurile în care:

{...} b) societatea nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la oficiul registrului comerțului; {...}";.

Societatea pârâtă a fost citată cu mențiunea de a face dovada depunerii situațiilor financiare aferente anului 2008 la O. R. C., obligație neîndeplinită până în prezent, motiv pentru care in cauza sunt incidente dispozitiile art. 237 alin. 1 lit. b din L. 31/1990 privind societățile comerciale .

Împotriva soluției menționate a declarat recurs pârâta susținând că reprezentantul societății nu a avut cunoștință de nedepunerea situațiilor fiind plecat din localitate însă când a aflat a depus actele cerute iar în această situație dat fiind că societatea a început activitatea din 1996, desfășoară activitate, are dobândite bunuri, contracte în derulare neavând datorii nu seimpune aplicarea sancțiunii dizolvării.

Analizând recursul declarat prin prisma actelor dosarului a normelor incidente în temeiul art.304 C.pr.civ. Curtea reține că acesta este întemeiat:

În acest sens se reține că art. 237 alin. 1 din L. nr. 31/1990, în cuprinsul său, prevede că la cererea oricărei persoane interesate precum și a O.ui N. al R. C., tribunalul „va putea pronunța dizolvare, în cazurile în care: a) societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni; b) societatea nu a depus în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale situații financiare anuale sau alte acte care potrivit legii se depun la oficiul comerțului...";.

Din norma enunțată rezultă că legea recunoaște legitimarea procesuală activă O.ui R. C. de a sesiza tribunalul cu acțiune în pronunțarea dizolvării juridice pe temeiul prevederilor la lit. b, precum și a oricărei persoane interesate, dizolvarea judiciară fiind facultativă atât pentru partea care are dreptul să o ceară, cât și pentru instanță care apreciază dacă dizolvarea, ca sancțiune a societății, este oportună sau nu.

În cazul în care din acte rezultă că activitatea societății nu a încetat și că dizolvarea cu titlu de sancțiune a acesteia nu se impune, cererea întemeiată pe art. 237 lit. b din L. nr. 31/1990 republicată poate fi respinsă.

În speță, actele îndeplinite de recurentă prin depunerea la organele financiare, dar și prin depunerea ulterioară la celelalte autorități, în afara termenului, se impun a fi validate, interesul menținerii ființei societare urmând să primeze alături de ocrotirea acestuia, impunându-se și ocrotirea deopotrivă a altor persoane juridice cu care se presupune că a intrat în raporturi juridice, câtă vreme activitatea sa comercială nu a încetat, iar societatea reflectă voința de a continua activitatea și de a îndeplini obligațiile impuse de lege. Ori, în acest context, nu mai apare ca justificată aplicarea sancțiunii dizolvării, de vreme ce publicitatea în registrul comerțului a actelor și faptelor din activitatea recurentei a fost îndeplinită.

De altfel, validarea menținerii ființei societare constituie și vointa legiuitorului care prin O. nr.37 din (...), art.111 alin.1 lit.b statuează că la data intrării în vigoare a ordonanței se abrogă lit.b a alin.1 art.237 din L. nr.31/2990.

Ca atare față de cele reținute Curtea în baza art.312 C.pr.civ. va admite recursul, va modifica hotărârea în sensul respingerii cererii de dizolvare a S. CHI T. S. formulate de O. prin O. R. C. de pe lângă Tribunalul Cluj.

Totodată în baza dispozițiilor art.237 alin.3 din L. nr.31/1990 corelat cu art.21 lit.h, art.25 și art.6 alin.1 din L. nr.26/1990, ca efect al prezentei decizii, se va dispune efectuarea mențiunilor corespunzătoare în Registrul C..

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta S. F. P. S. împotriva sentinței civile nr.5353 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui M. pe care o modifică în sensul că respinge cererea de dizolvare formulată de reclamantul O. N. al registrului C. București prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș.

Dispune radierea mențiunilor din Registrul C. efectuate în baza sentinței recurate.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 4 mai 2011.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

M. H. M. B. F. T.

G. D. C.

Red.F.T./S.M.D.

2 ex./(...) Jud.fond.M. P.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia comercială nr. 1723/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii