Decizia comercială nr. 101/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 101/2011

Ședința publică din 25 Mai 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE M. B. JUDECĂTOR M. H. GREFIER D. C.

S-a luat spre examinare apelul declarat de către creditoarea S. TE & NO & RO S. prin lichidator judiciar CCI A. P. A. împotriva Sentinței comerciale nr. 3973 din (...) pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu debitoarea S. D. S., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă intimata-debitoare prin administrator G. I. și asistat de avocat N. V. D., cu împuternicire avocațială la dosarul de fond, lipsind apelanta.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza a fost amânată pentru a da posibilitatea părților să ia cunoștință de răspunsul la obiecțiunile formulate de părți la raportul de expertiză.

La interpelarea instanței, se relevă de către reprezentantul intimatei că semnăturile și ștampila de pa centralizatoarele aflate la filele 7-9 din dosarul de fond aparțin societății reclamantei, proiectantului general al investiției, numitul B. G., aflat în relații de colaborare cu pârâta, inginerului responsabil cu edificarea construcției și dirigintelui de șantier, angajat în vederea supravegherii lucrărilor efectuate de către pârâtă.

Reprezentantul intimatei-debitoare precizează că nu mai are excepții de invocat sau alte cereri de formulat.

Nemaifiind excepții de invocat și cereri de formulat, instanța acordă cuvântul asupra apelului declarat.

Reprezentantul intimatei solicită respingerea apelului declarat de către societatea SC TE & NO & RO SRL, prin lichidator judiciar CCI A. P. A. împotriva

Sentinței comerciale nr. 3973/2010 pronunțată de Tribunalul Sălaj, apreciind că din probațiunea administrată se deduce că lucrările, pentru care se pretind sume de bani, au fost efectuate, facturile nu reprezintă decât reluarea unor lucrări care au fost executate. Apreciază că pretențiile apelantei sunt neîndreptățite și categoric nedatorate. De asemenea arată că nu solicită acordarea cheltuielilor de judecată.

Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar.

CURTEA

Prin Sentința civilă nr. 3973 din (...) pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarulnr. (...) s-a respins ca nefondată acțiunea reclamantei S. TE&NO&RO S. prinlichidator A. P. A. împotriva pârâtei S. D. S., pentru pretenții.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Între părți s-a încheiat la data de (...) un contract de execuție de lucrări având ca obiect efectuarea și finalizarea lucrării de construcții și instalații aferente proiectului ˝ Î. fermă pentru îngrășarea porcilor˝ în localitatea N., jud. S..

Prețul convenit pentru executare s-a stabilit la 455.938,25. (f 10 - 20).

Conform susținerilor reclamantei, suma pretinsă prin acțiunea de față excede celei inițial convenite, reprezentând lucrări suplimentare.

Într-adevăr pentru aceste sume reclamanta a emis la data de (...) două facturi, neînsușite însă de către pârâtă. (f 5)

În dovedirea cererii sale reclamanta a prezentat la dosar dispozițiile de șantier cu nr.3.

Pentru soluționarea cauzei s-a dispus efectuarea în cauză a unei expertize în construcții având drept obiective identificarea lucrărilor evidențiate în dispozițiile de șantier, respectiv lucrări suplimentare, nemenționate în contract.

Răspunzând acestor obiective, expertul concluzionează că dispozițiile de șantier sunt întocmite formal, nu sunt însușite de factorii responsabili

(constructor și beneficiar) nu se referă la lucrările suplimentare ce trebuie executate și la modul de plată a acestor lucrări.

În continuare, expertul relevă că în realitate lucrările nu au fost executate și nici nu sunt cuprinse în alte situații de lucrări. ( f 122 - 125)

Coroborând probele administrate în cauză, tribunalul a constatat că reclamanta nu a făcut dovada susținerilor din acțiunea introductivă.

Dimpotrivă, se constată că facturile emise de reclamantă la data de (...), nu au fost însușite de pârâtă iar lucrările menționate în dispozițiile de șantier ( la care facturile se referă) nu au fost practic efectuate.

Așa fiind , acțiunea de față apare nefondată și a fost respinsă ca atare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel creditoarea SC TE & NO & RO SRL

Z. solicitând admiterea apelului așa cum a fost formulat și motivat în scris arătând că:

În fapt: prin acțiunea introductivă reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 166.852,31 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcții executate și a sumei de 65.071,50 lei reprezentând penalități de întârziere aferente. Pentru dovedirea sumelor pretinse au fost depuse la dosarul cauzei contractul de lucrări nr. 32 din (...), facturile 0026 și 0027 din (...) și dispozițiilor de șantier nr. 2 și 3 cu anexele lor.

Între părțile litigioase a fost semnat contractul de lucrări nr. 32 din (...) care a avut ca obiect "Î. fermă pentru îngrășarea porcilor". Valoarea lucrărilor cuprinse în devizul general și preluat în contract a fost de 455.938,25 lei. Pe parcursul execuției lucrărilor, datorită unor deficiențe de proiectare, a apărut necesitatea executării unor lucrări suplimentare, care nu au fost cuprinse în devizul general și nu au fost ofertate cu ocazia încheierii contractului de lucrări.

Necesitatea executării acestor lucrări suplimentare a fost constatat de către dirigintele de șantier care a fost angajatul beneficiarului și de către proiectant.

Aceste lucrări au fost comandate prin dispozițiile de șantier nr. 2 și 3 emise de către proiectant și dirigintele de șantier. P. dispoziției de șantier nr. 2 se schimbă soluția tehnică privind modul de executare a gardului iar diferențele de preț sunt acceptate de către antreprenor și beneficiar. Prin dispoziția de șantier nr. 3 se solicită executarea unei fose septice, drum. acces, filtru auto, infrastructură canal - dejecții, pardoseli, suprastructură - stâlpi, grinzi, planșee, și o magazine de furaje, valoarea lor fiind de 130.000,00 lei. Și în dispoziția de șantier nr. 3 se arată că, cantitățile și prețurile sunt acceptate de ambele părți contractante.

În apărarea sa pârâta arată că lucrările suplimentare nu au fost executate iar facturile emise ce conțin contravaloarea lor nu au fost acceptate. În susținerea acestor afirmații nu depune niciun document din care să rezulte cel puțin faptulcă facturile emise de către executant au fost returnate acestuia. În lipsa unei astfel de dovezi consideră că susținerea pârâtei este nefondată.

Pentru respingerea acțiunii reclamantei instanța de fond a arătat că aceste facturi nu au fost însușite, argument care nu este fondat având în vedere cele mai sus arătate.

Consideră că în lipsa unor dovezi concrete prin care pârâta să poată demonstra faptul că aceste facturi nu au fost acceptate, la dosar neexistând nici măcar un document contabil, cum ar fi fișa furnizorului, susținerea pârâtei trebuie înlăturată. În schimb pentru dovedirea sumelor pretinse la dosarul cauzei au fost depuse Dispozițiile de șantier nr. 2 și 3 cu anexele aferente, facturile emise și dovada transmiterii acestora.

Referitor la modul de efectuare a expertizei așa cum a reținut și instanța de fond, expertul nu a respectat prevederile legale privind citarea părților și anunțarea acestora despre efectuarea lucrării. Cu toate acestea în mod eronat consideră creditoarea, instanța a propus schimbarea expertului în loc să-l oblige pe acesta la efectuarea unei lucrări cu respectarea dispozițiilor legale. Această soluție i se pare cu atât normală cu cât lucrarea efectuată de expert a fost și achitată de reclamant, iar schimbarea acestuia atrage alte cheltuieli care nu erau cauzate din vina reclamantului. În măsura în care refacerea expertizei se datora reclamantului eram de acord cu avansarea unor noi cheltuieli dar în situația dată considerăm necuvenită.

Instanța respinge fără nicio motivație obiecțiunile 2 și 3, având în vedere că expertul și-a depășit cu mult atribuțiile prin obiectivele de expertiză.

Cea mai mare eroare strecurată în raportul de expertiză este susținerea expertului potrivit căreia lucrările cuprinse în Dispozițiile de șantier pentru lucrările suplimentare nu au fost executate cu toate că în descrierea obiectivului supus expertizei se arată că aceasta este înconjurată de gard (obiectul Dispoziției nr. 2) și are fosă septică (obiectul Dispoziției nr. 3). De altfel aceste aspecte au format obiecțiunile punctului 2 la expertiză.

În concluzie având în vedere cele mai sus arătate, solicită admiterea apelului, obligarea expertului la refacerea lucrării în conformitate cu dispozițiile legale, anularea sentinței civile nr. 3973 din (...) și admiterea acțiunii așa cum a fost ea formulată.

Analizând apelul declarat, Curtea constată că acesta este nefundat, pentruurmătoarele considerente:

Prin cererea sa, reclamanta S. TE&NO&RO S., prin lichidator A. P. A., a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâtei S. D. S. la plata sumei de 166.852,31 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcții executate cu 65.071,50 lei penalități.

În fapt, de relevă că, la data de (...), între cele două societăți comerciale a fost semnat contractul de execuție de lucrări cu nr. 32, având ca obiect executarea lucrărilor de construcții și instalații aferente proiectului „Î. fermă pentru îngrășarea porcilor"; situată în localitatea N., județul S.. Valoarea contractului la data semnării acestuia a fost de 455.938,25. Pe parcursul executării lucrărilor a apărut necesitatea efectuării unor categorii de lucrări care nu au făcut parte din proiectul tehnic de execuție în baza căruia a fost făcută oferta tehnică și financiară.

Valoarea acestor lucrări suplimentare a fost de 70.539,02 lei, facturile astfel emise au fost transmise beneficiarei, fără ca acesta să formuleze obiecțiuni. Pentru aceste sume, reclamanta a emis la data de (...) două facturi, neînsușite însă de către pârâtă (f 5), în baza dispozițiilor de șantier cu nr. 2 și 3.

Achiesând apărărilor pârâtei, conform cărora facturile menționate în acțiunea reclamantei nu au fost emise în baza contractului de execuție intervenitîntre părți, nu sunt înregistrate în contabilitatea societății, iar sumele pe care aceste facturi le menționează nu au temei legal în condițiile în care lucrările pretinse nu au fost niciodată efectuate, prima instanță a respins acțiunea, cu luarea în considerare a concluziilor expertizei de specialitate întocmite de expert F. L.

Prin apelul declarat, reclamanta critică această soluție, relevând că concluziile raportului de expertiză nu pot fi reținute, întrucât expertul se contrazice în susținerile pe care le face, cu atât mai mult cu cât nu a procedat, pentru efectuarea lucrării, la citarea părților.

Curtea a analizat, cu prioritate, aceste din urmă apărări, iar prin încheierea ședinței publice din (...), în baza prev. art. 208 alin. 1, art. 105 și art. 108 alin. 1

C.pr.civ., a dispus anularea raportului de expertiză depus la fond, solicitând expertului să întocmească o nouă lucrare, în contul sumei achitate de către reclamantă la fond, cu titlu de onorariu.

Din cuprinsul raportului depus la dosarul de apel (f. 19 și urm.), precum și a celorlalte probe, instanța reține că lucrările în litigiu s-au executat in baza contractului nr. 32/(...) încheiat intre SC D. SRL si SC TE&NO&RO SRL Z., prețul pentru executarea lucrarilor de constructii si instalatiile fiind de 4.,25 lei.

Prin actul aditional nr.3 din (...) valoarea contractului se modifica cu lucrarile suplimentare dispuse prin D. de santier, avand numarul de inregistrare nr. 12/(...) si care prevedea ca imprejmuirea prevazuta in proiect cu stalpi metalici si panouri din lemn sa fie inlocuita cu stalpi metalici si panouri din plasa de sarma zincata, astfel încât valoarea contractului ajunge la suma de 5.,19 lei.

Această dispozitie de santier este datata si semnata de : B.( si diriginte de santier) : Proiectant; Constructor.

De la inceperea lucrarilor pana la finalizare au emise de catre SC TE & NO

& RO SRL Z. urmatoarele facturi:

-factura nr.0006/(...) in valoare de 1.,34 lei, cuprinzand urmatoarele categorii de lucrari conform CENTRALIZATOR situatii de lucrari: - spatii verzi, -

U.:- batal pt dejectii, podet, drum acces si platforma betonata, fosa septica grajd,

- G. porci (infrastructura -fundatii ;infrastructura -dejectii; suprastructura inchideri), - Pavilion administrativ (infrastructura - fundatii; suprastructura - inchideri, sarpanta, invelitori) - Magazie furaje (infrastructura -fundatii; suprastructura -inchideri, sarpanta ,invelitori).

-factura nr.0007/(...) in valoare de 40978,31 lei, cuprinzand urmatoarele categorii de lucrari conform centralizator situatii de lucrari: G. porci (

;infrastructura - canal dejectii; suprastructura- inchideri; supatructura - stalpi, grinzi plansee).

-factura nr.0009/05.1O.2007 in valoare de 92714,28 lei, cuprinzand uramatoarele categorii de lucrari conform centralizator situatii de lucrari: G. porci ( infrastructura - pardoseli; suprastructura- sarpanta; supatructura- invelitoare ), Pavilion administrativ (infrastructura -stalpi, grinzi, plansee; suprastructura - inchideri, sarpanta, invelitori), Magazie furaje (infrastructura -fundatii; supratructura - stalpi, grinzi plansee; suprastructura -inchideri, sarpanta

,invelitori).

-factura nr.0012/(...) in valoare de 53921,34 lei, cuprinzand uramatoarele categorii de lucrari: U. (drum acces si platforma betonata, fosa septica grup sanitar), Pavilion administrativ (infrastructura - pardoseli;arhitectura-finisaje), Magazie furaje (supastructura -inchideri, sarpanta ,invelitori; arhitectura- finisaje).

-factura nr.0016/(...) in valoare de 2262,40 lei, cuprinzand uramatoarele categorii de lucrari: G. porci (infrastructura - canal dejectii; arhitectura-finisaje), Magazie furaje( arhitectura-finisaje).

-factura nr.0017/(...) in valoare de 84654,57 lei, cuprinzand urmatoarele categorii de lucrari: U. (batal pt dejectii, podet, drum acces si platforma betonata, fosa septica grajd, filtru auto), G. porci (infrastructura - canal dejectii; supatructura - invelitoare; filtru sanitar- instalatii sanitare.filtrusanitar- instalatii incalzire;instalatii interioare de apa).

-factura nr.0029/(...) in valoare de 97965,64 lei, cuprinzand uramatoarele categorii de lucrari: A. prot mediului (plantatii arbori, spatii verzi, reconstructie ecologica), U. (batal pt dejectii, drum acces si platforma betonata, fosa septica grup sanitar, canalizare exterioara, imprejmuire-NCS), G. porci ( suprastructura- inchideri; arhitectura -finisaje;, filtru sanitar- instalatii sanitare, canalizare exterioara, aliment. En. El.), Pavilion administrativ (infrastructura - pardoseli.arhitectura-finisaje; instalatii sanitare, instalatii de incalzire), Magazie furaje (suprastructura -inchideri, sarpanta ,invelitori).

Expertul a sesizat și faptul că există proces verbal de recepție la terminarea lucrarilor, avand nr de inregistrare la S. 65/(...), valoarea lucrarilor decontate fiind de 5.,19 lei. Acest proces este semnat de comisie si constructor, beneficiar, proiectant fără obiectiuni.

Față de aceste documente, expertul concluzionează în sensul în care dispozitiile de santier nr. 2 si 3 sunt intocmite formal, nu contin elementele necesare unei dispozitii de santier, respectiv: nu sunt datate, nu sunt semnate de toți factorii responsabili respectiv :. (si diriginte de santier) : Proiectant; Constructor și nu se indică ce lucrari suplimentare trebuie executate punctual si pe categorii de lucrari si cum se face plata lucrarilor ce trebuiesc executate. În plus, anexele atasate la dispozitiile nr. 2 si 3 sunt fictive si nu se regasesc in situatiile de lucrari.

Se mai precizează că lucrările de constructii precizate la obiectivul nr.l nu au fost executate.

Ca urmare a obiecțiunilor formulate de către reclamantă, expertul a depus la dosar completare la raportul de expertiza tehnica judiciara (f.33), conform căreia factura nr.0026/(...) se refera la sumele existente in centralizatorul la D. de santier nr.2.

In centralizatorul din luna iulie 2008 si situațiile de lucrări anexate, s-a emis o Nota de renuntare pentru împrejmuiri in suma de 26303.12 lei si o Nota de comanda suplimentată, care a fost achitata cu factura nr. 0029/(...) (in valoare de 97965,64 lei). Face mentiunea ca desi a fost achitată, contravaloarea imprejmuirilor apare in centralizatorul de la D. de santier nr.2, cuprinsa in factura nr.0026/(...) la 3 poziții. Ca atare, apar situații de lucrari in dublura.

Se mai arată că lucrările care se considera suplimentare au fost platite cu facturile nr. 0009/(...) (in valoare de 92714,28 lei) si nr.0012/(...) (in valoare de

53921,34 lei).

Pe de altă parte, factura nr.0027/(...) se refera la sumele existente in centralizatorul la D. de santier nr.3.

In centralizatorul din luna octombrie 2007 si februarie 2008, exista situatii de lucrări pentru fosa septica care au fost achitate cu facturile nr.0012/(...) (in valoare de 53921,34 lei) si nr.0017/(...) (in valoare de 84654,57 lei).

Astfel, în centralizatorul din lunile iulie-august 2007, luna octombrie 2007 , luna februarie 2008, luna iulie 2008 exista situatii de lucrari pentru Drum acces si au fost achitate cu facturile nr.0009/(...) (in valoare de 92714,28 lei) nr.0012/(...) (in valoare de 53921,34 lei) , nr.0017/(...) (in valoare de 84654,57 lei) si nr. 0029/(...) (in valoare de 97965,64 lei).

La categoria de lucrari I. -pardoseli lucrarea a fost achitata cu factura nr.

0009/(...) (in valoare de 92714,28 lei).

Prin urmare, prin raportare la concluziile fără echivoc ale expertului, care apreciază că lucrarile care au fost facturate cu facturile nr.26 si nr.27, emise la data de (...), se regăsesc in situatiile de lucrari si facturile emise pe parcursul executarii lucrarilor, dupa cum au fost mentionate mai sus, nu pot fi reținute criticile formulate în apel.

Astfel, se constată că expertul nu neagă faptul că aceste lucrări au fost executate, pe parcursul derulării contractului, ci relevă că au fost achitate, contravaloarea intrând în suma ce a fost, de altfel, decontată prin programul S., astfel încât facturile în litigiu au fost emise pentru lucrări plătite deja, soluția adoptată de către prima instanță urmând a fi menținută, urmare a respingerii apelului, în baza prev. art. 296 C.pr.civ.

Fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge apelul declarat de S. TE & NO & RO S. împotriva sentinței civile nr. 3973 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., pe care o menține în întregime.

Decizia este definitivă și executorie.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din (...).

Red.M.B./dact.L.C.C.

4 ex./(...) Jud.fond: D. I.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia comercială nr. 101/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii