Decizia comercială nr. 177/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 177/2011
Ședința din data de 05 O. 2011
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE F. T. JUDECĂTOR M. B.
G. D. C.
S-a luat în examinare apelul declarat de pârâta SC M. C. S. împotriva sentinței civile nr. 4724 din data de (...), pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu reclamanții A. DE P. (...)C R. D., R. C., R. O., P. G., P. A. M., S. L. J., S. A., G. L., A. G., A. V., F. M., G. V., G. A., R. T. D., R. S., G. I., M. B., M. C., G. R., G. R. ANA și SC M. SA, având ca obiect - obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza se află la al doilea termen de judecată, apel.
Prin Serviciul Registratură, la data de (...) intimații-reclamanți au depus la dosarul cauzei întâmpinare, în două exemplare, iar la data de (...) apelanta- pârâtă a depus un script prin care expune punctul de vedere cu privire la competența instanței de fond în soluționarea cererii introductive.
Se constată că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 242 pct.2 C.pr.civ.
După deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe toate aspectele cauzei.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 4724 din (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...) s-a admis acțiunea formulată de reclamanții A. DE P. (...)C R. D., R. C., R. O., P. G., P. A. M., S. L. J., S. A., G. L., A. G., A. V., F. M., G. V., G. A., R. T. D., R. S., G. I., M. B., M. C., G. R., G. R. ANA și SC M. SA în contradictoriu cu pârâta SC M. C. S. și în consecință:
A fost obligată pârâtă să permită accesul în locuința imobilului proprietatea pârâtei, în natură spațiu comercial, situat în B. M., Bd.Republicii nr.18 - parter, al unui reprezentant al asociației de proprietari însoțit de un angajații SC M. I. S. B. M., în vederea realizării lucrărilor de racorduri și branșamente la rețelele de apă - contorizare individuală pentru beneficiarii proprietari ai apartamentelor cu nr.1-13 din B. M., Bd.Republicii nr.18, cu obligarea reclamanților de a efectua lucrările necesare pentru predarea spațiului comercial în starea în care se afla anterior executării lucrărilor menționate.
A fost obligată pârâta să plătească reclamanților, cheltuieli de judecată în suma de 1.208 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu avocațial.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Efectuarea lucrării de contorizare individuală pentru apă rece a apartamentelor ai căror proprietari sunt reclamanții, a fost hotărâtă de toți membri asociației la data de (...), cu ocazia ședinței asociației de proprietari.
Din probele administrate în cauză, rezultă că această lucrare este necesară și utilă încadrându-se în măsurile puse la dispoziția proprietarului, de prevederile art.15 și 16 din Legea nr.230/2007, privind înființarea, organizarea și funcționarea asociației de proprietari.
R. au făcut dovada obținerii tuturor autorizațiilor necesare lucrărilor de racorduri și branșamente la rețelele de apă - contorizare individuală.
Efectuarea lucrărilor necesită respectarea proiectului vechi, care presupune înlocuirea țevilor vechi cu altele noi, prin spațiul comercial aparținând societății pârâte.
Executarea lucrării pe un alt traseu decât cel vechi, ar afecta structura de rezistență a blocului, fapt confirmat și de martorul M. A. - diriginte de șantier la SC M. I. S. - executant branșament de apă la imobilul în discuție.
Raportat la considerentele mai sus expuse, în temeiul art.15 și 16 din Legea nr.230/2007, tribunalul a constatat că acțiunea este întemeiată, și a admis-o, potrivit dispozitivului.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel pârâta SC M. C. S. solicitând sa se schimbe in tot sentinta atacata in sensul de a respinge cererea formulată de A. de proprietari nr.276 si s.a.
În motivare s-a arătat că:
Societatea pârâtă nu este membra a Asociatiei de proprietari nr.276,avand la parterul blocului un spatiu special amenajat, toate utilitatile necesare respectiv, apa, gaz, canalizare fiind separate de cele ale membrilor asociației de proprietari.
Prin intâmpinarea depusa la dosar a solicitat instantei de fond, in probațiune, in cazul in care apreciaza ca nu este necesara intocmirea unei documentatii tehnice de executie, sa fie audiat un expert tehnic in instalatii desemnat de instanta pentru a-si da parerea cu privire la existenta sau inexistenta solutiilor tehnice de stabilire a traseului celor 13 conducte de apa altele decat cea a vechiului traseu, in conformitate cu prevederile art 207 Cod procedura civila, probă de care instanta de fond nu a ‚. cont si pentru care nu s-a pronuntat.
Martorul propus si audiat de catre instanta este chiar executantul lucrarii ele contorizare individuala cu care A. de proprietari a incheiat contractul de executie. In aceste conditii este firesc ca aceasta sa afirme ca nu exista alta solutie de montare a conductelor de apa decat respectarea vechiului traseu. In situatia in care instanta de fond ar fi audiat un expert pentru aceasta ar fi confirmat si alte soluții de montaj.
In sentinta civila atacata se face mentiunea ca "R. au facut dovada obținerii tuturor autorizațiilor necesare lucrărilor de racorduri si bransamente la retelele de apa - contorizare individuala - fapt ce nu corespunde realității intrucât prin documentele depuse la dosar aceștia nu au facut decat dovada obținerii autorizațiilor necesare pentru montarea conductei principale apa de la un cămin la alt cămin (ambele fiind amplasate in afara blocului nr.18 ) si nicidecum la montarea celor 13 conducte de la caminul de apometre la fiecare apartament.
Toate celelalte aspecte le-a prezentat instantei de fond atat prin intampinarea depusa cat si prin concluziile scrise ce se afla la dosar, aspecte despre care instanța de fond nu a ținut cont.
R. intimați A. DE P. N., s.a., au formulat întâmpinare solicitând - respingereaapelului ca nefondat.
Analizând apelul declarat Curtea constată următoarele:
Obiectul cauzei este legat de rezolvarea conflictului ivit între o asociație de proprietari și membrii acesteia și un alt proprietar al unui spațiu situat în același condominiu, societate comercială, care nu este membru al asociației, legat de modul de punere în executare al unei hotărâri a reclamantei de rând 1, referitoare la lucrări de intervenție asupra părților indivize comune ale imobilului, respectiv asupra rețelei de apă.
În concret, este vorba despre efectuarea lucrării de contorizare individuală pentru apă rece a apartamentelor ai căror proprietari sunt reclamanții, care a fost hotărâtă de toți membrii asociației, la data de (...), cu ocazia ședinței asociației de proprietari.
Întrucât, pentru efectuarea lucrării, este nevoie de lucrări ce nu se pot efectua decât în condițiile în care se permite accesul executantului în spațiul deținut de către pârâtă, a fost introdusă prezenta cerere, care a fost admisă prin sentința apelată, fiind obligată pârâta să permită accesul în locuința imobilului proprietatea pârâtei, în natură spațiu comercial, situat în B. M., Bd.Republicii nr.18 - parter, al unui reprezentant al asociației de proprietari însoțit de un angajații SC M. I. S. B. M., în vederea realizării lucrărilor de racorduri și branșamente la rețelele de apă - contorizare individuală pentru beneficiarii proprietari ai apartamentelor cu nr.1-13 din B. M., Bd.Republicii nr.18, cu obligarea reclamanților de a efectua lucrările necesare pentru predarea spațiului comercial în starea în care se afla anterior executării lucrărilor menționate.
Prin apelul declarat, se arată că această dispoziție este nelegală, întrucât existau și alte soluții tehnice pentru a se realiza lucrarea convenită de către membrii asociației, care să nu implice accesul în spațiul comercial deținut de către pârâtă, cu luarea în considerare a faptului că acesta a fost modernizat, cu costuri deloc neglijabile.
De asemenea, se reproșează tribunalului că nu ar fi încuviințat cererea privind efectuarea unei expertize în instalații care să verifice apărările formulate prin întâmpinare, singura probă administrată fiind audierea reprezentantului legal al executantului lucrării, care era evident interesat în păstrarea propriei soluții tehnice. În plus, s-a pus în discuție, ca urmare a interpelării instanței, și competența de soluționare a litigiului în primă instanță, apelanta apreciind că aceasta revenea instanțelor de drept comun, solicitând anularea hotărârii pe acest temei.
Cu privire la această ultimă chestiune, se constată că excepția necompetenței materiale a instanței specializate în materia litigiilor de drept comercial nu poate fi validată, din două considerente.
În primul rând, întrucât în fața instanței de fond nu a fost ridicat acestincident, devin aplicabile prev. art. 159 indice 1 alin. 2, pârâta fiind decăzută din dreptul de a o invoca în fața instanței de apel.
În plus, chiar trecând peste considerentele de ordin procedural, se constată că litigiul este de competența jurisdicției specializate - drept comercial.
R.-intimați susțin cu temei că acțiunea introductivă de instanță este de natură comercială și neevaluabilă în bani, astfel încât, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. a din Codul de procedură civilă, tribunalul judecă în primă instanță procesele și cererile în materie comercială al căror obiect este neevaluabil în bani.
Art. 4 din Codul Comercial instituie o prezumție de comercialitate pentru toate obligațiile comerciantului indiferent de izvorul lor, dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuși actul.
Pârâta apelantă are calitatea de comerciant, toate obligațiile acesteia sunt prezumate a fi comerciale, potrivit art. 4 Cod comercial. Astfel, cu excepțiile menționate de lege, toate obligațiile comerciantului, indiferent de izvorul lor
(contractual, derivând din fapte ilicite sau din săvârșirea unor fapte ilicite) au caracter comercial și sunt supuse legii comerciale, conform dispozițiilor art. 56
Cod Comercial. Cererea reclamantilor intimati este neevaluabilă în bani, constând dintr-o obligație de a face, astfel încât competența materială de soluționare în primă instanță a acțiunii comerciale ce formează obiectul cauzei de față revine, potrivit art.2 pct.1 lit.a Cod procedură civilă, tribunalului.
Cum în discuție este modul de exercitare al atributelor dreptului de proprietate al pârâtei și al limitelor acestuia și cum imobilul în litigiu a intrat în proprietatea pârâtei, făcând astfel parte din fondul său de comerț și fiind destinat realizării obiectului său de activitate, devin incidente considerentele pentru care s-a apreciat în doctrină că este necesară abandonarea concepției Codului comercial, conform căreia operațiunile legate de bunurile imobile sunt civile și nu comerciale. Această soluție este cea tradițională, ea explicându-se prin grija legiuitorului pentru protecția actelor juridice privind bunurile de mare valoare, așa cum sunt cele imobile.
Această abordare, însă, nu mai este de actualitate, doctrina și practica admițând caracterul comercial al vânzării sau închirierii bunurilor imobile, dacă ele fac parte din fondul de comerț, înțeles ca fiind ansamblul de bunuri mobile și imobile, corporale și incorporale, pe care un comerciant le afectează desfășurării unei activități comerciale, în scopul atragerii clientelei și, implicit, obținerii de profit.
Or, toate aceste cerințe sunt îndeplinite în cauză, astfel încât obligația comerciantului ce îi revine în contextul efectuării unor lucrări la părțile indivize comune ale unui condominiu este și ea comercială, în cauză găsindu-și aplicare prev. art. 4 și 56 C.com.
Lucrarea pentru contorizarea individuală presupune în mod obligatoriu înlocuirea elementelor din proprietatea comună, elemente care se află și în spațiul comercial proprietatea pârâtei-apelante.
Pe fondul cauzei, se constată că spațiul comercial, proprietatea pârâtei- apelante, este situat la parterul blocului de locuințe nr.18 , scara A , B-dul
Rebublicii , B. M., M..
În speță, faptul că pârâta-apelantă S. M. C. S. nu este membră a Asociației de proprietari nr. 276 nu are nicio relevanță. Obligația de a permite accesul reprezentantului asociației îi revine în calitate de proprietară a unui spațiu cu altă destinație decât aceea de locuință ce face parte dintr-un condominiu.
A. de proprietari se înființează prin acordul scris a cel puțin jumătate plus unu din numărul proprietarilor, ceea ce înseamnă că nu este necesar ca toți proprietarii de apartamente sau spații cu altă destinație decât locuință să fie membri ai asociației de proprietari. D. art. 4 alin. 1 din Legea 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari prevăd că " asociația de proprietari are drept scop administrarea și gestionarea proprietății comune care, pe lângă drepturi impune și obligații pentru toți proprietarii" indiferent dacă sunt sau nu membri ai asociației de proprietari.
Art. 14 din aceeași lege impune proprietarului unui spațiu ce face parte dintr-un condominiu obligația de a se abține a încălca, afecta sau prejudicia dreptul de proprietate comună sau individuală a celorlalți proprietari din condominiu.
În acest context, reclamanții arată în mod just că fapta pârâtei apelante de a nu permite accesul în spațiul proprietatea acesteia pentru executarea lucrărilor de contorizare individuală a apei constituie o încălcare a obligației prevăzute de art.14 din Legea 230/2007.
Potrivit dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, „cu un preaviz de 5 zile,proprietarul este obligat să accepte accesul în apartamentul sau în spațiul său al unui delegat al asociației, atunci când este necesar să se inspecteze, să se repare ori să se înlocuiască elemente din proprietatea comună, la care se poate avea acces numai din respectivul apartament sau spațiu. Fac excepție cazurile de urgență, când accesul se poate face fără preaviz.";
D. art. 16 din același act normativ prevăd că „proprietarii sunt obligați să ia măsuri pentru consolidarea sau modernizarea clădirii, pentru reabilitarea termică și eficiență energetică, potrivit prevederilor legale. Indiferent de natura intervențiilor, se va avea în vedere menținerea aspectului armonios și unitar al întregii clădiri";.
Se relevă de către intimați că, din probele administrate, rezultă că această lucrare este necesară și utilă și a fost demarată în urma hotărârii luate de membrii asociației de locatari.
A. de proprietari nr. 276 are ca membri toți proprietarii apartamentelor de la nr. 1 - 13, persoane fizice sau juridice situate în B. M., Bulevardul Republicii nr. 18, județul M., care au semnat acordul de asociere în vederea constituirii asociației de proprietari.
În baza procesului verbal datat (...) încheiat cu ocazia ședinței asociației de proprietari nr. 276 s-a decis în unanimitate de membrii asociației de proprietari realizarea lucrărilor de racorduri și branșamente la rețelele de apă - contorizare individuală pentru beneficiarii - proprietarii apartamentelor cu nr. 1 - 13 - din B.
M. Bd. Republici nr. 18, jud. M..
Se mai arată că reclamanții-intimați au depus cerere la SC V. SA B. M. și au întocmit documentația necesară obținând autorizația pentru realizarea lucrărilor de racorduri și branșamente la rețelele de apă - contorizare individuală pentru beneficiarii - proprietarii apartamentelor cu nr. 1 - 13 - din B. M. Bd. Republici nr. 18, jud. M..
Nu au fost combătute în mod pertinent, cu argumente convingătoare, de natură tehnică, susținerile reclamanților conform cărora lucrarea pentru contorizarea individuală presupune în mod obligatoriu înlocuirea elementelor din proprietatea comună, elemente care se află și în spațiul comercial proprietatea pârâtei-apelante, neputând fi efectuată cu acces din alt spațiu sau de la nivelele superioare ale apartamentelor proprietatea reclamanților, fiind absolut necesar accesul în spațiul proprietatea pârâtei-apelante. Mai mult, pentru a nu pune în pericol integritatea structurală a clădirii, este obligatorie respectarea traseului vechi al conductelor iar acest traseu vechi trece prin spațiul proprietatea pârâtei- apelante.
Totodată, se constată că este respectată și cerința justului echilibru între interesele pârâtei și cel comun, legat de înlocuirea unor elemente ce fac obiectul dreptului de proprietate perpetuă, în condițiile în care reclamanții au fost obligați, prin sentința atacată, la readucerea spațiului la starea inițială, în cauză fiind incidente și prev. art. 18 din Legea nr. 230/2007.
În acest context, trebuie amintit că, în cazul coproprietății forțate și perpetue, coproprietarii au drepturi destul de largi, putându-se comporta adesea ca și când ar avea un drept de proprietate exclusivă. Fiecare coproprietar poate poseda și utiliza bunul comun, fără a avea nevoie de consimțământul celorlalți coproprietari, dacă respectă următoarele două condiții sau reguli: a) să nu aducă atingere drepturilor simultane și concurente, de aceeași natură, ale celorlalți coproprietari; b) să exercite aceste atribute numai pentru utilizarea bunului principal spre a cărui folosire sau exploatare este destinat bunul accesoriu, în acord cuinteresul celorlalți coproprietari.
Ca atare, nu se poate da prevalență interesului pârâtei, cu atât mai mult cu cât acesta nu a apelat la procedura prev. de art. 26 din Legea nr. 230/2007, fiind astfel decăzută din dreptul de a aduce critici cu privire la hotărârea adunării generale a proprietarilor, adoptate în cadrul ședinței în care s-a pus în discuție modalitatea specifică de realizare a contorizărilor individuale.
Corecte sunt și apărările intimaților legate de criticile cu privire la probațiunea administrată, care sunt nefondate. Așa cum a reținut instanța de fond, reclamanții intimați au obținut toate avizele și autorizațiile necesare pentru realizarea lucrărilor de branșament apă - contorizare individuală (f. 33-58, dosar fond).
În plus, deși este real că martorul audiat este chiar executantul lucrării, nu poate fi ignorată împrejurarea că proiectul nr. 17/2009 pentru lucrarea branșament de apă și contorizare individuală este întocmit de S. V. S.A, singura competentă să efectueze proiectele de branșare la sistemul public de apă potabilă, iar necesitatea de a înlocui conducta veche de apă cu una nouă și respectarea aceluiași traseu de apă este impus de proiectantul menționat, acesta fiind și singurul furnizor de apă potabilă din orașul B. M.
Pârâta apelantă nu a propus probe prin întâmpinare și nici la termenele ulterioare nu a solicitat audierea vreunui martor, neindicând nici un nume, în întâmpinare menționând doar că în situația în care instanța va aprecia ca nefiind necesară întocmirea unei documentații tehnice de execuție să fie audiat un expert pentru" a-și da cu părerea".
Așadar, devin incidente prev. art. 138 Cod procedură civilă, conform cărora dovezile care nu au fost cerute în condițiile art.112, 115 și art. 132 C.pr.civ., nu vor putea fi invocate în cursul instanței, iar culpa pârâtei pentru modul în care a înțeles să-și construiască apărarea nu poate fi încadrată în excepțiile prevăzute de art. 138 alin. 1 pct. 2-4 Cod procedură civilă.
Pentru toate aceste considerente, apelul declarat va fi respins, în baza prev. art. 296 C.pr.civ., iar conform disp. art. 274 alin. 1 C.pr.civ., va fi obligată apelanta să plătească intimatelor A. DE P. nr. 276, ș.a., suma de 500 lei, cheltuieli de judecată în apel (f. 64).
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge apelul declarat de pârâta SC M. C. S. împotriva sentinței civile nr.
4724 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M. pe care o menține în întregime.
Obligă apelanta să plătească intimatelor A. DE P. nr. 276, M. R. D., R. C., R. O., P. G., P. A. M., S. L. J., S. A., G. L., A. G., A. V., F. M., G. V., G. A., R. T. D., R. S., G. I., M. B., M. C., G. R., G. R. ANA și SC M. SA, suma de 500 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 5 octombrie 2011.
Red.M.B./dact.L.C.C.
25 ex./(...) Jud.fond: N. B.
← Decizia comercială nr. 21/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii... | Decizia comercială nr. 382/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii... → |
---|