Decizia comercială nr. 1726/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA C.ERCIALĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1726 /2011
Ședința din data de 04 mai 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE M. H. JUDECĂTOR M. B. JUDECĂTOR F. T.
G. D. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de D. G. A F. P. A J. M. împotriva sentinței civile nr. 379 din data de (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu pârâtele SC O. P. C. S., A. N. DE A. F. și reclamantul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MARAMUREȘ, având ca obiect - radiere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la cea de a doua strigare, se constată lipsa părților de la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Cauza se află la primul termen de judecată, recurs. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Prin Serviciul Registratură,(...), intimatul O. R. C. de pe lângă Tribunalul Maramureș a depus la dosarul cauzei istoricul societății în perioada (...) - (...), într-un singur exemplar, iar la data de (...) intimatul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI a depus întâmpinare, în două exemplare.
Se constată că recursul este declarat în termen iar recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 1591 al. 4 C. pr.civ., raportat la art. 21 din Constituție, art. 237 al. 5 din Legea nr. 31/1990, art.6 din Legea nr. 26/1990 și art. 60 din Legea nr. 31/1990, constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. După deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar. CURTEA Din examinarea actelor dosarului constată următoarele: Prin sentința civilă nr.379 pronunțată la data de (...) în dosar nr.(...) al T.ui M. a fost admisă cererea formulată de O. prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș în contradictoriu cu pârâta S. O. P. C. S., A. de A. F., D. G. a F. P. M. și în consecință a fost dispusă radierea S. O. P. C. S., comunicarea hotărârii cu ANAF,D. G. a F. P., ORC, înregistrarea și afișarea acesteia . Pentru a dispune astfel instanța a reținut că prin încheierea judecătorului delegat nr.2587 din (...) societatea pârâtă a fost dizolvată în temeiul art. 1 din Legea nr. 314/2001, pentru nemajorarea capitalului social, în conformitate cu art. 1 din Legea nr. 314/2001. Potrivit dispozițiilor art. 237 al. 8 din Legea nr. 31/1990, cu modificările și completările ulterioare, dacă judecătorul delegat nu a fost sesizat cu o cerere de numire a unui lichidator, persoana juridică se radiază din oficiu, la cererea O. N. al R. C. În cauză sunt întrunite cerințele cuprinse în art. 3 alin. 3 din OUG nr. 116/2009, raportat la cele ale art. 237 alin. 9 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată și modificată. Împotriva soluției menționate a declarat recurs D. G. a F. P. M. invocândexcepția lipsei de reprezentare a firmei întrucât la data radierii avea numit lichidator judiciar. Pe de altă parte se arată la data radierii societatea figurează cu debite în cuantum de 567 lei pentru care lichidatorul ar fi trebuit să prezinte demersurile făcute în vederea identificării debitului. Răspunzând celor invocate prin întâmpinare O. a arătat că lichidatorul nu a depus specimenul de semnătură și ca atare nu este justificată excepția. În plus se arată că societatea pârâtă se afla sub incidența art.3 alin.5 din OUG nr.116/2009 și prin urmare se impunea radierea. Recursul declarat nu este fondat. În acest sens se reține că în cauză a fost făcută corect aplicarea dispozițiilor ce reglementează radierea societății dizolvate în condițiile în care hotărârea de dizolvare nu a fost recurată iar după aceasta nu a existat o alta cerere. Pe de altă parte recurenta afirmă că prin acțiune dorește să pregătească valorificarea creanței sale. Acest element și înteresul trebuie demonstrate însă recurenta nu demonstrează existența unei creanțe împotriva societății radiate simpla afirmație nefiind suficientă prin ea însăși deoarece contravine art.1169 C.pr.civ. Prin urmare nefiind demonstrată susținerea, nu poate exista o măsură de salvgardare, un folos care să fie atribuit prin promovarea recursului. În plus nu se poate reține nici afirmațiile cu privire la lipsa reprezentării câtă vreme la registru nu a fost depus un specimen de semnătură iar în privința citării nu se justifica vreun interes. Față de cele de mai sus instanța urmează să respingă recursul declarat. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Respinge recursul declarat de D. G. A F. P. M. împotriva sentinței civile nr.379 din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui M. pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din (...). PREȘEDINTE JUDECĂTORI M. H. M. B. F. T. G. D. C. Red.F.T./S.M.D. 2 ex./(...) Jud.fond.M. P.
← Decizia comercială nr. 382/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii... | Decizia comercială nr. 5906/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii... → |
---|