Decizia comercială nr. 260/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA C.Ă,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 260/2011
Ședința ta de 20 decembrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. B. JUDECĂTOR M. H.
GREFIER D. C.
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanta SC R. R. SRL împotriva Sentinței comerciale nr.1043 din data de (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. C., în contradictoriu cu pârâta W.-D.&W. G., având ca obiect - pretenții.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 07 decembrie 2011, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, pentru când s-a dispus amânarea pronunțării la data de (...) și apoi la data de (...).
C.EA
Prin sentința comercială nr. 1043 din (...) pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul nr. (...) s-a respins cererea formulata de reclamanta S. R. R. S. impotriva paratei S. W.-D. & W. G., cerere având ca obiect obligarea paratei la plata comisionului de intermediere, a dobânzii legale aferente, a indemnizației de încetare a raporturilor contractuale și a dobânzii legale, a daunelor de interese și a dobânzii legale aferente.
A fost obligată reclamanta sa achite paratei cheltuieli de judecata in cuantum de 5000 euro, respectiv echivalentul in lei, la cursul BNR, din ziua platii.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul specializat a reținut următoarele:
Cererea formulată de reclamantă, cerere care a învestit instanța având ca obiect obligarea pârâtei la plata unor sume de bani, cu titlu de comision de intermediere, datorat în baza L. nr.500/2002, conform facturii nr.2009102/(...) și a dobânzii legale precum și la plata unei indemnizații de încetare a raporturilor contractuale prin raportare la art.22 din L. nr.5. și a unor daune interese datorate unor pretinse prejudicii cauzate reclamantei, în urma denunțării de către pârâtă, în mod unilateral și fără preaviz, a raporturilor contractuale specifice contractului de agenție.
Din modalitatea în care reclamanta a formulat cererea de chemare în judecată, temeiurile de drept invocate și motivele de fapt prezentate în dovedirea pretențiilor, instanța reține faptul că interpretarea pe care reclamanta o conferă raporturilor contractuale derulate cu pârâta este cea specifică unui contract de agenție, încheiat pe perioadă nedeterminată,, contract căruia îi sunt aplicabile dispozițiile L. nr.5..
În conformitate cu disp. art.18 din actul normativ invocat, contractul de agenție, indiferent dacă este încheiat pe perioadă determinată sau nedeterminată, ca de altfel și modificările ori adăugirile ulterioare datei lacare s-a încheiat convenția inițială, poate fi probat numai prin înscris, această încheiere a contractului în formă scrisă fiind impusă de legiuitor indiferent de valoarea lui, forma scrisă fiind cerută ad probationem, atât în raporturile dintre părți, cât și față de terți.
Din cuprinsul dispozițiilor art.18 din L. nr.5. instanța a reținut faptul că legiuitorul a înțeles să impună, pentru dovedirea existenței contractului
și, implicit, pentru dovedirea conținutului raporturilor contractuale pe care părțile și le-au asumat, a drepturilor și obligațiilor ce rezultă din convenția părților, necesitatea încheierii contractului, a convenției și, implicit, a acordului părților în formă scrisă.
Altfel spus, singura modalitate în care părțile pot face dovada faptului că au încheiat un contract de agenție este prezentarea înscrisului în sens de
„., acest înscris fiind indispensabil și impus pentru a aduce părților securitatea contractuală necesară unor astfel de raporturi. D., ca regulă, în materia raporturilor juridice de tip comercial libertatea probelor este regula, obligațiile și drepturile comerciale putând fi dovedite cu aceleași mijloace ca
și cele civile, existând o mai mare libertate de alegere și folosire a probelor, formalismul fiind mult mai atenuat decât în dreptul civil, în unele situații, cum este și cea care reglementează contractul de agenție, legiuitorul a înțeles să impună un anumit formalism care diminuează valoarea principiului libertății probelor.
În acest caz, în care există o dispoziție expresă a legii, proba cu martori, prezumția și orice alt mijloc de probă este exclusă.
De vreme ce contractul nu poate fi probat decât prin înscris înseamnă că forma scrisă prevăzută de lege este cerută ad probationem și nu ad validitatem. Absența înscrisului nu afectează existența contractului
(negotium juris), ci proba existenței sale în sens de instrumentum.
Instanța a apreciat că, în cazul în speță, în absența înscrisului, reclamanta este în imposibilitate de a dovedi încheierea contractului, acest fapt echivalând practic cu inexistența contractului, atât în raporturile dintre părți, cât și față de terți.
T. a considerat că existența contractului de agenție în forma scrisă este o condiție impusă de legiuitor, fiind obligatorie încheierea acestuia în modalitatea prevăzută de disp. art.18 din L. nr.5., neputând fi aplicabile prevederile art.55 Cod comercial, nefiind admisibile nici susținerile pârâtei conform cărora existând un început de dovadă scrisă, proba contractului de agenție poate fi făcută și cu martori.
Susținerile reclamantei conform cărora dovada înscrisului impus de lege și implicit a realizării acordului de voință dintre părți s-a realizat prin înscrisuri tip e-mail se impun a fi înlăturate deoarece nu s-a făcut dovada faptului că cele două părți litigante și-au exprimat acordul, la date și locuri diferite, ținând cont de distanța fizică dintre cele două persoane juridice, cu privire la încheierea unui contract de agenție. A. cu atât mai mult cu cât contractul de acest fel este un contract cu un anume specific, având caracteristici proprii, chiar dacă acest tip de contract este în fapt un contract de intermediere.
Contractul de agenție este instrumentul juridic ce reglementează operațiunile de intermediere desfășurate cu un anumit caracter de permanență de către un agent în beneficiul comitentului, respectiv o relație în care o persoană este împuternicită să acționeze în sumele și/sau pe seama altei persoane.
L. nr.5. reglementează obligațiile ce revin părților prin contractul de agenție. O. agentului și comitentului fac obiectul art. 5 și 6 din actulnormativ invocat. Având în vedere specificul contractului de agenție, normele care reglementează obligațiile părților au caracter imperativ. În acest sens, art.9 prevede că părțile nu pot deroga prin convenția contrară de la disp. art.5 și 6 din lege.
Ori, în condițiile în care reclamanta susține că a încheiat cu pârâta un contract de agenție, avea obligația să facă dovada încheierii contractului și prezentării înscrisului din care să rezulte care erau prepușii săi prin intermediul cărora urma să îndeplinească obligațiile ce decurgeau din împuternicirea ce se susține că îi era dată de comitent, precum și obligațiile concrete pe care le presupunea această intermediere, atâta timp cât legea reglementează modalitățile specifice de îndeplinire a obligațiilor ce decurg din împuternicirea dată de comitent.
Inexistența unui contract scris încheiat între cele două părți, în care să se stabilească perioada pentru care s-a încheiat contractul, durata determinată sau nedeterminată, drepturile și obligațiile părților și implicit condițiile colaborării, faptul dacă remunerația este fixă sau are și o cotă variabilă ori doar o cotă variabilă, momentul la care încetează colaborarea, motivele unei încetări unilaterale a pretinsei colaborări, aspecte care țin în mod neîndoielnic de specificul contractului de agenție, conduc la concluzia că raporturilor dintre cele două părți nu le sunt aplicabile dispozițiile L. nr.5..
În plus, agentului îi revenea obligația de a ține o evidență separată a operațiunilor comerciale efectuate în baza împuternicirii comitentului. Aceste evidențe sunt deosebit de importante, deoarece reflectă activitatea agentului și constituie o bază pentru determinarea remunerației.
În practică, părțile reglementează expres prin contractul de agenție aspectele referitoare la păstrarea și verificarea evidențelor, atât pentru agent, cât și pentru comitent, precum și modul de soluționare al eventualelor discrepanțe dintre asemenea înregistrări și prevalența lor.
Reclamanta nu a făcut dovada faptului că a încheiat cu pârâta o astfel de înțelegere și nici dovada că a ținut evidențe separate ale operațiunilor comerciale pentru care a pretins că a fost împuternicită, nefiind probată încheierea în scris a unor clauze referitoare la aceste aspecte esențiale, specifice contractului de agenție, determinante pentru stabilirea remunerației și a unei indemnizații eventuale datorate în baza art.22 din L. nr.5..
Instanța a considerat că necesitatea formei scrise prevăzută de legiuitor viza tocmai necesitatea ca părțile să reglementeze în contract modul în care urmau să se deruleze operațiunile contractuale dintre părți și că în lipsa înscrisului care dovedește încheierea contractului, raporturile dintre părți pot fi analizate din perspectiva contractului de mandat comercial, cu atât mai mult cu cât dispozițiile L. nr.5. se completează, în măsura compatibilității lor, cui prevederile legale privind contractul de mandat comercial.
Sumele de bani achitate reclamantei pot fi considerate, în lipsa dovedirii încheierii unui contract de agenție în formă scrisă, ca fiind corespunzătoare unei remunerații achitate de pârâtă pentru activitățile derulate de reclamantă în numele și pe seama mandantului.
Pretențiile reclamantei de a se dispune obligarea pârâtei la plata comisionului de intermediere în cuantum de 24.020,80 euro, corespunzător facturii nr.2009102/(...) nu au temei legal, contractul dintre părți, pretins a fi un contract de agenție, neavând caracteristicile unui contract de acest tip.
Inexistența contractului de agenție nu o îndreptățește pe reclamantă nici la plata indemnizației de încetare a raporturilor contractuale conform art.22 din L. nr.5. și nici la plata daunelor interese prevăzute de alineatul 3 al articolului menționat.
În baza prev. art.274 C.pr.civ., reclamanta a fost obligată să-i achite pârâtei cheltuieli de judecată în cuantum de 5.000 euro, cu titlu de onorariu avocațial, respectiv echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plății, fiind în culpă procesuală.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta SC R. R. SA solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună:
• Admiterea apelului declarat împotriva sentinței comerciale nr. 1043 pronunțată în dos. nr. (...) de către Tribunalul Comercial Cluj ;i modificarea în tot a hotărârii atacate ca fiind netemeinică și nelegală și, pe cale de consecință, să se admită cererea de chemare în judecată astfel cum aceasta a fost formulată,
• Să fie obligată intimata la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocațial, taxă de timbru și timbru judiciar atât pentru cheltuielile avansate pentru judecarea litigiului în primă instanță cât și pentru cele solicitate în prezenta cale de atac.
• în subsidiar, în măsura în care Instanța de apel va aprecia că se impune păstrarea sentinței atacate sub aspectul respingerii cererii de chemare în judecată, solicită să se dispună modificarea sentinței comerciale nr. 1043/2011 prin reducerea cheltuielilor de judecată acordate intimatei reprezentând onorariu avocațial în cuantum de 5000,00 euro în faza procesuală a soluționării litigiului în primă instanță, până la un cuantum rezonabil și echitabil.
În motivare s-a arătat că:
1. A. cum instanța de control va observa, primul și cel mai importat argument pe care instanța de fond și-a întemeiat hotărârea este lipsa unui contract încheiat în formă scrisă între părți dat fiind faptul că potrivit prevederilor art. 18 din L. 5. privind agenții permanenți, contractul de agenție încheiat pe perioadă determinată sau nedeterminată „poate fi probat numai prin înscris".
În cursul soluționării în fond a litigiului, reclamanta a arătat și a dovedit faptul că între părți a intervenit un Contract de agenție încheiat în scris prin corespondență de tip e-mail. A. este de altfel și particularitatea speței de față, respectiv faptul că părțile nu au întocmit un singur script care să le întrunească acordul de voință, datorită faptului că încheierea contractului s-a realizat la distanță, acordul de voințe s-a exprimat la date diferite, aspect care însă nu afectează existența și conținutul contractului.
Modalitatea realizării acordului de voințe dintre părți s-a realizat prin înscrisuri tip e-mail intervenite între părți, forța probantă a acestora fiind cea a înscrisurilor sub semnătură privată: „ încheierea unui contract comercial poate sa rezulte dintr-un schimb de scrisori, adese, telegrame, note, fax, e-mail etc. In acest caz, manifestările de voință ale părților, care concură la realizarea acordului de voință, adică la încheierea contractului, nu sunt materialitate într-un singur înscris, ci în două înscrisuri care cuprind oferta și acceptarea ofertei. Din cele arătate rezultă ca prin corespondență comercială se înțelege orice fel de înscrisuri (scrisori, telegrame, note, fax, e-mail ele) intervenite între comercianți în scopul perfectării, modificării sau stingerii unor obligații comerciale. Înscrisurile expediate și primite de comerciant, care constituie corespondentă comercială, fac parte din categoria înscrisurilor sub semnătură privată.
Ca atare, a apreciat și apreciază că nu este necesar pentru dovedirea raporturilor de agenție existența unui contract de agenție care să fi fost încheiat într-un singur script denumit „. de agenție", fiind suficient ca existența acestuia să se dovedească printr-un înscris. De asemenea, fiind vorba de un contract comercial, se admite unanim că acordul de voință, deși este de dorit, nu este esențial pentru valabilitatea lui să se întâlnească în același script. Ca atare, nimic nu viciază valoarea juridică a unui contract chiar dacă acesta se regăsește în mai multe scripte, atâta timp cât se întâlnește acordul de voință. Oferta de a contracta și acceptarea se pot realiza la momente diferite, prin scripte sau manifestări diferite și nu afectează acordul de voință odată ce s-a realizat.
In timpul soluționării pe fond a cauzei, reclamanta apelantă a depus ia dosarul cauzei în probațiunea pretențiilor invocate prin cererea de chemare în judecată o ampla corespondență comercială de tip e-mail derulată între părți, prin care a probat existența contractului de agenție în formă scrisă și clauzele esențiale ale acestuia, cum este valoarea comisionului, faptul că contractul de agenție era fără reprezentare, aria de acțiune a agentului
(apelanta din litigiu), respectiv R., bunurile care trebuiau să vizeze obiectul intermedierii, colaborarea dintre părți din care rezultă implicarea lor în funcționarea raporturilor contractuale, modul de suportare a cheltuielilor avansate cu ocazia promovării instalațiilor intimatei, obligațiile reclamantei în calitate de agent. E. esențial de învederat I. faptul că intimata W., nu a contestat niciodată existența și nici conținutul corespondenței depuse în probațiune la dosarul cauzei de către reclamanta în dovedirea raporturilor contractuale derulate. Mai mult, chiar intimata, în derularea litigiului în fond, a înțeles să uziteze de același gen de probațiune scrisă, corespondență e-mail, pentru a proba apărările sale. Ca atare, apreciază că s-a dovedit si existenta unei uzanțe între părți, practicată în cei 3 ani și jumătate de colaborare, de a folosi acest gen de corespondentă scrisă comercială și o achiesare totodată a părților litigante de a-si proba pretențiile prin conținutul acestei corespondențe.
Fără a insista foarte mult la acest moment, arată că toate email-urile intimatei care probează existența contractului în formă scrisă poartă semnătura electronică a aceleiași persoane care a și semnat răspunsul la interogatoriul administrat pe fondul cauzei, respectiv a d-nului S. K. D. ar fi putut exista o îndoială discutabilă referitoare la calitatea de înscris sub semnătură privată a comunicărilor e-mail dintre părți care nu poartă semnătura electronică, existența acestui element de identificare securizat, care beneficiază de o reglementare specifică chiar și în legislația noastră (L.
455/2001), apreciază că înlătură orice îndoială ar fi putut plana asupra acelor înscrisuri și a calității acestora de înscrisuri sub semnătură privată.
Instanța de fond, raportat la întreg probatoriul administrat a apreciat că în speță comunicările de tip e-mail nu pot constitui și nici nu constituie înscris sub semnătură privată dat fiind faptul că „ nu s-a făcut dovada faptului că cele două părți litigante si-au exprimat acordul la date si locuri diferite, ținând cont de distanta fizica dintre cele două persoane juridice cu privire la încheierea unui contract de agenție"". A mai apreciat ca în speță nu există un contract scris încheiat între cele două părți, în care să se stabilească elemente precum perioada pentru care se încheie contractul, drepturile și obligațiile părților, remunerația etc.
În orice alte condiții, o astfel de apreciere a instanței de fond probabil ar fi fost corectă, aprecierea probelor fiind un atribut suprem al instanței. Cu toate acestea, dată fiind existenta încheierii de ședință din data de (...), princare instanța de fond a respins excepția necompetenței instanțelor din R. în soluționarea prezentului litigiu, prin care instanța de fond a statuat și a dat o dezlegare problemei de drept referitoare la existența sau nu a unui înscris între părțile împricinate, se relvă că aceste aprecieri care sunt în totală contradicție cu cele ale încheierii de ședință la care face referire.
Cu alte cuvinte, apreciază că de vreme ce instanța de fond a dat o dezlegare problemei de drept reprezentând natura de contract scris între părți a comunicărilor e-mail derulate cuprinsă în argumentarea care a stat la baza respingerii excepției necompetenței, nu este permis ca ulterior, prin hotărâre, aceleași înscrisuri să fie considerate de aceeași instanță ca lipsite de valoarea probatorie odată stabilită.
Pe lângă faptul că raționamentul instanței de fond este contradictoriu, apreciază că și drepturile procesuale ale reclamantei au fost încălcate. Spune aceasta deoarece, având argumentele instanței de fond din încheierea de ședință din data de (...), s-a orientat spre o apărare care privea celelalte probleme ridicate de intimată precum neîndeplinirea obligațiilor contractuale și natura raportului contractual, apreciind în mod just că odată ce scriptelor depuse în probațiune li s-au acordat calitatea de contract încheiat în formă scrisă, această problemă fusese tranșată, urmând ca cercetarea judecătorească să se orienteze spre natura raportului contractual dintre părți și a celorlalte aspecte învederate de intimată.
In opinia reclamantei este criticabilă soluția instanței de respingere a cererii de chemare în judecată în totalitatea ei, însă este și mai criticabilă soluția de respingere a petitului privind obligarea intimatei la plata restului de comision în cuantum de 24.020,80 E. cuprins în factura nr. 2009102 din
(...) și a dobânzii legale calculate asupra sumei de mai sus.
Se referă în mod particular la acest petit dat fiind faptul că restul de comision cuprins în factura amintită reprezintă bonificația reclamantei pentru două proiecte încheiate cu succes pentru intimată, respectiv proiectul Vereș Agro Prod Com SRL si SC Pig Bând SRL. Valoarea contractelor de V.-C. intermediate de reclamantă era de 360.564,66 E. pentru primul contract și 639.788 E. pentru cel de-al doilea contract. Alături de aceste contracte, cei doi clienți au mai contractai: piese comandate de la W. în valoare de 37.500 E. primul client și 25.000 E. cel de-al doilea client. Comisioanele de intermediere datorate subscrisei pentru cele două contracte de vânzare-cumpărare sunt de: 40.000 E. pentru contractul cu SC] VERES AGRO PROD COM SRL ceea ce reprezintă aproximativ 12% din valoarea contractului și un comision de 7500 euro, reprezentând 20% din valoarea mărfii comandate în afara contractului de același client și 80.000 E. pentru contractul cu SC PIG BÂND SRL, ceea ce reprezintă aproximativ 12,5%) din valoarea de vânzare și un comision de 5000 E., reprezentând 20% din valoarea mărfii comandate în afara contractului de același client. In total reclamanta are de încasat un comision de 132.500 euro. Din întregul comision de intermediere pentru cele două contracte și pentru marfa comandată ulterior, a mai rămas de achitat un rest de 24.020,80 E., sens în care reclamanta a emis și comunicat factura nr. 2009102 din (...), pe care însă intimata nu a onorat-o.
In ceea ce privește aceste două proiecte, astfel cum însăși intimata a recunoscut și instanța a reținut prin încheierea de ședință din data de (...),
„incontestabil, există raporturi contractuale între cele două societăți în ceea ce privește proiectele Vereș Agro Prod Com SRI și Pig Bând SRL. Aceste două proiecte sunt reglementate în detaliu prin acorduri scrise încheiate între părți". Pe cale de consecință, de vreme ce raportat la aceste două proiecte nus-a constestat calitatea reclamantei de reprezentant al intimatei, s-a recunoscut existența unor acorduri încheiate în scris între părți pentru intermedierea acestor două contracte, iar natura raporturilor contractuale nu puteau fi decât de agenție, raportat la întreg probatoriul administrat de unde reies obligațiile părților si natura raportului contractual, în mod corect ar fi fost ca instanța să fi apreciat că între părți a existat un raportat de agenție în care comitentul nu si-a îndeplinit obligația de plată a comisionului astfel cum a fost negociat anterior. De altfel, a remarcat că, raportat la aceste două contracte nici nu s-a contestat calitatea de reprezentant, ci doar s-au adus apărări îndreptate spre neîndeplinirea obligațiilor contractuale. Acest fapt rezultă cu ușurință din toată corespondența derulată între părți.
Se mai arată că au fost greșit interpretate și aplicate prev. art. 55
C.com., acestea găsindu-și incidență în cauză, în condițiile existenței unui început de dovadă scrisă.
Instanța de fond nu și-a motivat din punct de vedere legal afirmația potrivit căreia în prezenta cauză deși există început de dovadă scrisă, proba contractului nu poate fi făcută cu martori, apreciind că obligația formei scrise este imperativă si nu se poate deroga de la aceasta nici chiar dacă legea (art. 55 C corn) prevede această posibilitate, Printr-un astfel de raționament apreciază că instanța de fond a adăugat la lege, în mod nepermis.
In contextul acestei rațiuni instanța de fond a și respins cererea noastră de administrare a probei testimoniale.
Ca un argument în plus, arată faptul că Contractul de agenție este reglementat actualmente prin prevederile art. 2072-2102 C. civ. nou care va intra în vigoare începând cu 1 oct. 2011. Evident, prezentul litigiu rămâne supus legii care a guvernat contractul părților, însă modificările apărute prin textele C. civ. antemenționate dovedesc odată în plus faptul că orientarea practicii este în sensul că impunerea formei scrise nu este imperativă. Prevederile art. 2078 C. civ. nou sunt cele care reglementează necesitatea formei scrise a contractului de agenție. In schimb, prevederile art. 2094 C. civ. nou sunt cele care prevăd normele de la care nu se poate deroga în defavoarea interesului agentului, iar cele cuprinse în art. 2078 nu sunt încadrate în textul art. 2094 C civ. nou.
Instanța de fond a apreciat că reclamanta în calitate de agent nu a făcut dovada faptului că a ținut evidența operațiunilor comerciale efectuate în baza împuternicirii comitentului, iar că importanța lor era majoră, deoarece reflectă activitatea agentului și constituie o bază pentru determinarea remunerației. De asemenea, instanța de fond a mai reținut faptul că reclamanta nu a făcut dovada prepușilor reclamantei care urmau să îndeplinească obligațiile ce decurgeau din împuternicirea acordată subscrisei dată de intimată. D. de faptul că instanța de fond, în opinia reclamantei, face discuție despre anumite aspecte care nu sunt esențiale pentru existența contractului de agenție, teoria sa este lacunară raportat la conținutul L. 5..
A., cu toate că instanța de fond observă că obligațiile de bază ale agentului sunt cele pe care le reglementează art. 5 din L. 5., în mod eronat apreciază că obligația reclamantei de a ține o evidență separată a operațiunilor comerciale era una importantă, chiar majoră pentru calificarea contractului dintre părți.
Prevederile art. 5 al. 3 lit. d din L. 5. reglementează obligația agentului de-a păstra în registrele sale partide separate pentru operațiunile ce privesc fiecare comitent, însă, după cum se poate deja deduce o astfel de obligațieexistă doar în situația în care același agent are mai mulți comitenți. In cazul de față însă, reclamanta nu a avut calitatea de agent decât pentru intimată, nefiind concomitent agenta a doi sau mai mulți comitenți.
Ca atare, obligația la care face referire instanța de fond nu este aplicabila situației de față.
Pe de altă parte, reclamanta nu doar că a evidențiat instanței de fond, din evidențele reclamantei, dar a și probat cu scripte deosebit de voluminoase aflate la dosarul cauzei activitatea pe care a depus-o pentru intimată în toata perioada de colaborare, precum și o lista cu toți angajații reclamantei, nominalizând persoanele din cadrul reclamantei care se ocupau de afacerea W. în R. Ca atare, considerentele instanței de fond sunt total străine de probatoriul administrat, ceea ce certifică faptul că instanța de fond nu a studiat deloc probatoriul depus la dosar, într-un sens sau altul al soluției adoptate.
In plus, chiar dacă nu ar fi existat o astfel de evidență despre care face vorbire instanța de fond, sancțiunea nu putea fi nicidecum schimbarea naturii raportului contractual derulat între părți, ci eventual neîndeplinirea unei obligații legale, dar care nu este de esența contractului de agenție.
Un ultim aspect pe care îl considera oportun să-l indice instanței de control ca reprezentând o apreciere eronată a naturii raporturilor contractuale dintre părți pe care instanța de fond a dat-o prin soluția adoptată este calificarea raportului contractual derulat între părți ca fiind contract de mandat.
Instanța de fond a apreciat că o asemenea interpretare poate fi desprinsă din faptul că însăși L. 5. indică prin dispozițiile sale finale faptul că, legea se completează în măsura compatibilității lor cu prevederile legale privind contractul de mandat comercial și că eventualele comisioane pe care intimata le-a achitat până în momentul de față ca fiind corespunzătoare activității derulate în numele și pe seama mandantului (adică intimata).
In expunerea apărărilor reclamantei prin scriptele depuse la dosarul instanței de fond, a făcut o largă argumentare pentru care raportul dintre părți nu poate fi calificat drept contract de mandat. D. de activitatea stufoasă pe care reclamanta cu resurse financiare și de personal proprii a îndeplinit-o pentru intimată în vedere promovării produselor sale și a intermedierii contractelor de vânzare cumpărare pe teritoriul R., pe care nu o va mai reitera, și care depășesc cu mult caracteristicile contractului de mandat, există și alte impedimente de natură legală care conduc la concluzia că raportul contractul derulat între părți nu poate fi clasificat drept contract de mandat comercial, chiar daca ambele contracte presupun în sine o activitate de intermediere.
Oricum, raționamentul instanței de fond în aprecierea tipului de contract existent, ca fiind mandat comercial, este greșit dat fiind faptul că din motivarea hotărârii reiese că, de vreme ce L. 5. se completează cu prevederile legale privind contractul de mandat, raportul dintre părți îndeplinește caracteristicile acestui contract de vreme ce nu există un înscris între părți care să reglementeze raportul contractual ca fiind de agenție. Or, nu se poate asocia un tip de raport comercial cu un altul doar pentru că există anumite trăsături comune.
In plus, faptul că L. 5. face trimitere la regulile mandatului comercial, înseamnă că contractul de agenție se completează cu aceste prevederi și nicidecum faptul că un contract de intermediere dacă nu îndeplinește condiția existenței înscrisului ar fi de fapt un contract de mandat.
Contrar aprecierilor instanței de fond, natura raportului contractual dintre cele două părți nu îndeplinește condițiile acestui gen de intermediere, contractul de mandat fiind o specie a activităților de intermediere, din cel puțin două motive extrem de evidente chiar si fără a intra într-o dezbatere amplă a activității efectiv prestate pentru W.: 1. contractul de mandat comercial este un mandat cu reprezentare (cel fără reprezentare este un contract de comision) în executarea căruia „ mandatarul încheie acte comerciale în numele și pe seama mandantului"; (Stanciu D. Cărpenaru, Drept C. Român, ediția a Vil-a, pag. 496) și 2. natura activității depuse pentru intermedierea afacerii W., depășește natura obligațiilor care îi pot fi opuse unui simplu mandatar, la fel și obligațiile intimatei erau reduse față de cele care le are un mandant.
Or, reclamanta, cum de altfel chiar intimata a arătat nu a încheiat în numele și pe seama sa niciun act juridic, contractele de vânzare-cumpărare erau încheiate direct de aceasta, deci nu se poate vorbi de un mandat cu reprezentare, cum este contractul de mandat comercial. De asemenea, reclamantei, în baza colaborării i-au fost impuse o serie de obligații care le depășesc pe cele specifice mandatului. A., reclamanta a efectuat o activitate amplă de reprezentare a pârâtei în R. care a presupus promovarea de produse, participări la târguri și expoziții de profil, o multitudine de deplasări în teren la potențiali clienți, negocieri de prețuri contractuale etc, toate aceste activități suportate financiar de reclamantă și nu de W.-D. & W. G., care, dacă ar fi avut calitatea de mandant ar fi trebuit să restituie toate aceste cheltuieli efectuate pentru îndeplinirea mandatului acordat (Stanciu D. Cărpenaru, Drept C. Român, ediția a VIL a, pag. 500), pe lângă plata remunerației pentru actul încheiat. A. caracteristică a raporturilor de mandat nu a guvernat raporturile dintre părți, astfel încât nu pot fi clasificate ca atare.
Datorită acestor considerente, solicită instanței de control să procedeze la reevaluarea probatoriului administrat în fondul cauzei, inclusiv a interogatoriului luat intimatei și a procesului verbal încheiat între părți la data de (...) în Germania unde părțile au negociat termenii încetării de comun acord a raportului contractual și a celorlalte scripte la care a făcut referire și care se află la dosarul cauzei.
In plus, având în vedere faptul că instanța de fond a respins proba testimonială pe care a solicitat-o, respectiv cea de audiere a martorilor propuși la termenul de judecată din data de (...), solicită respectuos audierea acestora martori care au cunoștință de raporturile derulate între părți, iar în eventualitatea în care se impune putem modifica sau completa lista martorilor.
In ceea ce privește solicitarea de reducere a cheltuielilor de judecată acordate intimatei reprezentând onorariu avocațial în cuantum de 5000,00 euro în faza procesuală a soluționării litigiului în primă instanță, până la un cuantum rezonabil și echitabil.
Fiind un subiect delicat cel al reducerii onorariilor avocațiale, cu care nu urmărește să șicaneze intimata, arată că în opinia reclamantei instanța de fond a acordat un onorariu avocațial mult prea oneros față de problemele de drept ridicate și dezbătute. Nu are nicio problemă cu faptul că această suma de bani s-a achitat de către intimată cu titlu de onorariu, însă apreciază că instanța nu trebuia să admită cuantumul acestuia în totalitate. în realitate, deși speța este una mai puțin uzuală, chestiunile de drept existente nu au ridicat probleme majore care să necesite o pregătire deosebită a cauzei. Nici soluționarea cauzei nu s-a întins pe o perioadăfoarte mare raportat la alte litigii comerciale, în speță au existat doar 5 termene de judecată, fără audiere de martori, fără administrarea altui probatoriu decât interogatoriu scriptic și proba cu înscrisuri.
Pârâta intimată W.-D. & W. G. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat in totalitate a apelului formulat de reclamanta R. R. SRL ca neîntemeiat, ambele părți depunând la dosar și concluzii scrise.
Deliberând asupra apelului, C.ea constată următoarele:
Cererea formulată de reclamantă are ca obiect obligarea pârâtei la plata unor sume de bani, cu titlu de comision de intermediere, datorat în baza L. nr.5., conform facturii nr.2009102/(...) și a dobânzii legale precum și la plata unei indemnizații de încetare a raporturilor contractuale prin raportare la art.22 din L. nr.5. și a unor daune interese datorate unor pretinse prejudicii cauzate reclamantei, în urma denunțării de către pârâtă, în mod unilateral și fără preaviz, a raporturilor contractuale specifice contractului de agenție.
In motivarea cererii de chemare în judecată, s-a arătat faptul că între părți s-a derulat începând cu mai 2005 un contract de agenție potrivit căruia reclamanta avea calitatea de agent, iar intimata deținea calitatea de comitent. O. contractului de agenție era intermedierea încheierii contractelor de vânzare-cumpărare a bunurilor produse și/sau comercializate de W.-D. & W. G., cu profil de echipamente și instalații pentru ferme si grajduri de porcine în R. R. contractual derulat între părți a încetat prin denunțarea unilaterală a convenției de către intimată. Cu toate că în prealabil părțile au negociat termenii și condițiile încetării de comun acord a contractului de agenție, intimata nu a mai respectat condițiile și termenii negociați, a cooptat salariatul reclamantei, pe dl. F. A., a înființat societatea comercială W. Ro SRL pe teritoriul R., societate prin intermediul căreia își continuă activitatea cu clienții reclamantei.
Pretențiile expuse în cererea de chemare în judecată au fost formulate în temeiul prevederilor L. 5. privind agenții comerciali permanenți și în temeiul prevederilor contractuale care au guvernat raportul comercial derulat între părți.
Tribunalul Comercial Cluj, prin sentința comercială nr. 1043/24 februarie 2011 a apreciat cererea ca fiind nefondată și, pe cale de consecință, a respins cererea de chemare în judecată. La baza deciziei instanței de fond se regăsește, în principal, argumentul conform căruia, deși între cele două părți s-au derulat raporturi contractuale, acestea nu sunt specifice contractului de agenție, în condițiile inexistenței unui înscris, în acord cu prev. art. 18 din L. nr. 5., aceste statuări făcând obiectul criticilor aduse prin apelul declarat.
Din lecturarea sentinței atacate și a motivelor de apel se desprinde concluzia conform căreia soluționarea spetei de fata depinde, în principal, de răspunsul ce trebuie dat la întrebarea referitoare la împrejurarea dacă au avut părțile în vedere sa încheie un contract de agenție care să reglementeze colaborarea dintre ele, din moment ce aceasta este cauza cererii de chemare în judecată formulată în fața instanței.
A., în mod corect, instanța de fond a analizat cu prioritate acest aspect deoarece toate pretențiile din acțiune au fost pretinse de R. R. SRL pe temeiul calificării raporturilor dintre părți ca fiind un contract de agenție.
Or, din analiza probatoriului administrat atât la fond, cât și în apel,
C.ea constată că sunt reale apărările intimatei conform cărora nu există un contract de agenție in forma scrisa, astfel cum este prevăzut de art. 18 din L.
5. privind agenții comerciali permanenți.
Apelanta susține ca pretențiile sale sunt justificate prin faptul ca intre părți a intervenit un contract de agenție încheiat in scris prin corespondenta de tip e-mail. D. este real că aceasta a fost modalitatea prin care părțile au comunicat, pe parcursul derulării raporturilor lor contractuale, înscrisurile depuse în acest sens fiind numeroase, nu este mai puțin adevărat faptul că reclamanta nu a înțeles să indice, cu exactitate, care dintre acestea ar fi, mai cu seamă, relevante, în sensul susținut în acțiune, iar C.ea apreciază că nici din analiza lor coroborată, o astfel de concluzie nu se desprinde, ele neconținând nicio referire expresă la intenția vreuneia dintre părți de a încheia un contract de agenție.
Mai mult, deși reclamanta face trimitere și la faptul că tribunalul nu ar fi analizat probațiunea administrată, ignorând-o în totalitate, nu trebuie uitat faptul că, prin răspunsul la interogatoriul luat pârâtei, la intrebarile 1,
2 si 3, se arată că între cele doua societăți (W. si R. R. SRL) nu a fost incheiat niciodată un contract de agenție, nici in forma scrisa si nici care rezulta din comunicările de tip e-mail (f. 123-125, vol. II, dosar fond).
În acest context, apar ca întemeiate susținerile intimatei conform cărora părțile nu si-au exprimat niciodată intenția ca raporturile dintre ele sa îmbrace forma contractului de agenție, prin același răspuns la interogatoriu fiind explicată metoda prin care pârâta încearcă să-și extindă afacerile în alte țări, precum și modalitatea în care inițiază și continuă relațiile pe care le stabilește cu colaboratorii săi. Mai mult, nu poate fi negată nici veridicitatea apărărilor legate de împrejurarea că, stabilirea unui comision pentru intermedierea tranzacțiilor, astfel cum a fost comunicat prin e-mailul din data de (...), nu aduce automat raportul contractual în planul celui de agenție.
Conform art. 18 din L. 5. - „Contractul de agenție încheiat pe perioada determinata sau nedeterminata, inclusiv modificările si adăugările ulterioare, poate fi probat numai prin înscris, indiferent de valoarea acestuia, atât in raporturile dintre parți, cat si fata de terți."
Cu privire la acest text legal, în doctrina citată în întâmpinare, s-a relevat că acest tip de contract poate fi probat numai prin înscris, forma ad probationem fiind obligatorie, iar nu facultativa. Nerespectarea ei determină imposibilitatea dovedirii actului cu alt mijloc de proba. Iar in caz de litigiu, in absenta înscrisului, imposibilitatea dovedirii contractului echivalează, practic, cu inexistenta contractului, atât in raporturile dintre părți, cât și fata de terți, opinie la care instanța achiesează, cu unele nuanțări, legate de incidența, și în acest caz, a prev. art. 55 Cod comercial.
Din această perspectivă, C.ea a ajuns la o soluție contrară celei adoptate de către tribunal, fără însă ca în economia cauzei, aceasta să fie de natură să ducă la schimbarea soluției pronunțate de tribunal.
Pentru a aprecia astfel, instanța de apel a validat argumentele apelantei cu privire la faptul că textul art. 18 din L. 5. instituie prevederi derogatorii dreptului comun referitoare la libertatea probatoriului specific materiei comerciale, limitând-o în privința acestui gen de contract. Î. nu este vorba despre o condiție ad validitatem, ci despre una instituită ad probationem, nu există nici un argument legal care ar face inaplicabile, în acest caz, prev. art. 55 C.com., proba cu martori fiind admisibilă în condițiile în care ea este permisă și de C. civil.
Or, conform art. 1197 vechiul Cod civil, „. mai sus prescrise (textul art. 1191-1196 care limitează proba cu martori) nu se aplică în cazul când există un început de dovada scrisă. Se numește început de dovadă orice scriptură aaceluia în contra căruia s-a format petiția, sau a celui ce el reprezintă și care scriptură face de a fi crezut faptul pretins".
D. intimata a sesizat în mod corect împrejurarea că este discutabilă, prin prisma celor mai sus expuse, existența unui început de dovadă scrisă în ceea ce privește, specific, existența și derularea între părți a unui contract de agenție, având în vedere probațiunea administrată la fond, C.ea a încuviințat proba cu martori, în temeiul prev. art. 129 alin. 5 teza I C.pr.civ., considerând că astfel se respectă dezideratul referitor la prevenirea oricărei greșeli în aflarea adevărului.
Cu toate acestea, nici cele relatate de către cei doi martori, conform declarațiilor de la filele 124-129, nu au fost în măsură să ducă la o concluzie contrară celei la care a ajuns instanța de fond.
A. întrucât niciuna dintre cele două persoane audiate nu au fost în măsură să ofere detalii pertinente cu privire la natura juridică a raporturilor comerciale dintre cele două părți, martorul D. V. fiind unul dintre posibilii clienți ce au fost contactați de reclamantă, în vederea promovării produselor pârâtei, iar martorul F. A. fiind angajat de către societatea reclamantă ulterior inițierii colaborării dintre aceasta și pârâtă.
D. acest din urmă martor este cel care administrează societatea W. Ro, înființată după încheierea raporturilor contractuale dintre cele două părți, în vederea promovării tehnologiei și produselor comercializate de către pârâtă, acesta relevând că atribuțiile pe care le are în prezent sunt aceleași pe care le îndeplinea anterior, pe perioada cât a fost angajatul reclamantei, aceasta împrejurare, în sine, nu poate fi de natură să contrazică soluția primei instanțe, din moment ce nu s-a reușit dovedirea împrejurării că părțile au urmărit încheierea unui contract de agenție și au avut reprezentarea consecințelor pe care acesta le produce, inclusiv în cazul denunțării unilaterale.
Aceste statuări sunt valabile și în ceea ce privește susținerile din apel, privind împrejurarea că natura și complexitatea activităților întreprinse de către reclamantă nu ar putea fi explicate prin obligațiile ce s-ar putea naște în sarcina sa în temeiul unui contract de mandat/., toată probațiunea administrată fiind de natură să valideze apărările legate de faptul că ea nu cuprinde nici o referire la intenția părtilor de a încheia un contract de agenție ci, cel mult, fac dovada existenței unor raporturi de colaborare dintre cele doua părți.
Pe intreaga durata a colaborării celor doua societăți, nu exista nici o referire la intenția vreuneia dintre ele de a considera raportul ca fiind unul de agenție, neputându-se impune in mod forțat unei parti si mai mult, după incetarea raporturilor de colaborare, sa se supună reglementarilor unei forme de contract pe care nu a avut-o in vedere pe întreaga durată a colaborării.
A., intimata relevă cu temei că voința societății W. in sensul de a nu supune raportul de colaborare prevederilor contractului de agenție, rezulta explicit si implicit din următoarele:
-lipsa unui contract de agenție in forma scrisa si lipsa vreunei mențiunidespre acest raport si clauzele sale specifice in corespondenta dintre parti;
-utilizarea raportului de agenție in cazul altor parteneri din E.pa (ex. Ungaria) fapt care rezulta din răspunsul la interogatoriu al societății W. (întrebarea 22), aspect care denota si faptul ca W. cunoștea existenta unei astfel de reglementari (care exista si la nivel european prin D. (...) a CE) dar nu a inteles sa o intrebuinteze în R.;
-practica W. de a nu incheia imediat un contract de agenție cu un colaborator nou impusa de necesitatea parcurgerii unei perioade de cunoaștere a celor doua societăți pentru verificarea capacității de a lucra impreuna (ex. Polonia - aceeași forma de colaborare ca in R.);
-calitatea de reprezentant exclusiv al unei societăți pentru produsele W.nu imprima automat calitatea de agent stabilita de L. 5., rațiunile pentru care W. a atribuit aceasta calitate societății R. R. SRL fiind evidențiate în răspunsul la interogatoriu al societății W. (intrebarea 3).
Drept consecință, sunt corecte concluziile conform cărora W. nu a avut intenția de a încheia un contract de agenție, fapt pentru care nu se poate impune de către reclamanta-apelanta sau de către instanța de judecata calificarea acestui raport ca unul de agenție.
Nu sunt fondate nici criticile referitoare la faptul că instanța de fond ar fi nesocotit dezlegarea data anterior cu privire la raporturile contractuale dintre parti, în contextul celor reținute încheierea de ședința din data de (...), întrucât instanța de fond a apreciat ca înscrisurile depuse de R. R. SRL nu fac dovada încheierii unui contract de agenție, dar nu a afirmat ca acestea nu fac dovada existentei raportului contractual intre parti. De altfel, inclusiv prin încheierea din data de (...), instanța de fond a reținut ca este esențiala stabilirea naturii convenției dintre cele doua parti, dar aceasta putandu-se realiza numai după administrarea probelor întrucât determinarea tipului de contract existent intre parti necesita administrarea unor probe ulterior soluționării excepției necompetentei.
Ca atare, instanța de fond a inlaturat înscrisurile de tip e-mail ca mijloace de proba pentru dovedirea contractului de agenție, iar nu pentru dovedirea unui contract scris intre părți.
Intimata subliniază cu temei că existenta unor clauze speciale impuse de L. 5. contractului de agenție determina obligativitatea încheierii unui astfel de contract in forma scrisă, instanța de fond apreciind in mod corect ca nu se poate vorbi de un raport contractual de agenție intre parti atât timp cat nu au fost reglementate in scris o serie de clauze obligatorii pentru desfășurarea unei astfel de activități.
A., nu au fost dezvoltate critici pertinente cu privire la justețea statuărilor instanței de fond, conform cărora inexistenta unui contract scris încheiat intre cele doua parti, in care sa se stabilească perioada pentru care s-a incheiat contractul, durata determinata sau nedeterminata, drepturile si obligațiile pârtilor si implicit, condițiile colaborării, faptul daca remunerația este fixa sau are si o cota variabila ori doar o cota variabila, momentul la care inceteaza colaborarea, motivele unei incetari unilaterale a pretinsei colaborări, aspecte care tin in mod neîndoielnic de specificul contractului de agenție, conduc la concluzia ca raporturilor dintre cele doua parti nu le sunt aplicabile dispozițiile L. 5., aceste aspecte punctuale nefăcând nici obiectul corespondenței dintre părți.
C.ea ia act și de faptul că criticile referitoare la calificarea data de instanța de fond raporturilor contractuale dintre parti nu sunt de natura a modifica hotărârea pronunțată, întrucât instanța a fost investita cu soluționarea unei cereri prin care reclamanta a solicitat ca pârâta sa fie obligata la plata unor sume de bani cu titlu de comision, indemnizații si despăgubiri in virtutea unui contract de agenție pretins a fi incheiat intre părți pe temeiul L. 5.. Or, din moment ce instanța a stabilit ca nu exista un raport contractual de agenție intre parti si a argumentat pe larg aceasta apreciere, pretențiile invocate de reclamanta-apelanta se impun a fi respinse. In aceste condiții, faptul ca instanța a făcut, in considerentele hotărârii, oserie de aprecieri cu privire la raportul dintre părți, indiferent daca sunt temeinice sau nu, nu pot sa atragă modificarea hotărârii instanței.
Chiar dacă apelanta invoca o comunicare a pârâtei prin care a arătat ca orice activitate de distribuție si service in R. se realizează exclusiv prin societatea R. R. SRL, acest aspect nu constituie un motiv de calificare a raporturilor ca fiind de agenție, din contra, certifica doar faptul ca apelanta a fost reprezentant al pârâtei in R., aspect care nu a fost contestat.
În acest context, se relevă de către intimată că la nivel de intermediere in comerțul internațional, exista o varietate de convenții ce pot sa fie încheiate intre comercianți (profesioniști), printre care se pot aminti: a. mandatul comercial (374-391 Cod. corn); b. agenție (L. 5.); c. comision (art. 405-412 Cod corn.); d. consignație (L. 178/1934); e. reprezentare comerciala (art. 392 - 401 Cod. corn.).
Fata de acest din urma tip de convenție, art. 401 Cod. com., referindu- se la textele de lege anterioare, stabilește ca „. acestei secțiuni se aplica reprezentantelor caselor comerciale sau ai societăților străine care de obicei tratează sau încheie in tara, in numele si pe socoteala acestora, afacerile comerciale cu care au fost însărcinați."
Ducând mai departe acest raționament, se afirmă corect că un raport de intermediere intre doi comercianți poate fi supus de către parți regulilor specifice ale mai multor tipuri de convenții, rămânând la aprecierea si voința lor de a alege forma sub care se vor desfășura raporturile de colaborare dintre ele. Iar in măsura in care părțile nu denumesc in mod expres tipul de convenție si acest aspect nu rezulta nici din interpretarea voinței lor interioare, este vorba despre un contract nenumit, în cazul cărora se aplică numai dispozițiile generale referitoare la contracte iar nu si reglementările speciale prevăzute de lege pentru un anumit tip de contracte.
În ceea ce privește comisionul solicitat de către R. R. SRL in petitul nr.
1 al acțiunii, în suma de 24.020,80 E., comision pe care R. R. SRL pretinde ca a fost fixat de parti dar neachitat de W., C.ea constată că, independent de discuțiile care s-au purtat pe tema temeiniciei acestei pretenții, din moment ce s-a apreciat că raporturile dintre părți nu s-au derulat în baza unui contract de agenție, orice alte susțineri sunt neavenite.
Nu va fi admisă nici solicitarea subsecventa ca instanța de apel sa reducă cuantumul cheltuielilor de judecata acordate de instanța de fond, intimata relevând că aceste cheltuieli se compun din onorariul avocațial si alte cheltuieli efectuate in prezentul dosar, fiind stabilite la nivel global la suma de 5.000 E..
A., se arată că aceste cheltuieli de judecată au fost solicitate in condițiile în care procesul in fata instanței de fond a durat mai mult de un an, problemele juridice ridicate de aceasta speța au fost numeroase si de o complexitate peste medie, ambele părți au depus o poziție scrisă consistentă si temeinic argumentată si probațiunea a fost complexă si a fost însoțită de fiecare dată de note de ședință.
Drept urmare, C.ea constată că nu impune în cauză aplicarea prev. art. 274 alin. 3 C.pr.civ., iar pentru toate aceste considerente, în baza prev. art. 296 C.pr.civ., se va respinge ca neîntemeiat apelul promovat de R. R. SRL, constatându-se că intimata nu a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată pentru această fază procesuală.
PENTRU ACE. MOTIVE, ÎN NUMELE L. DECIDE
Respinge apelul declarat de reclamanta SC R. R. SRL împotriva sentinței civile nr. 1043 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. C., pe care o menține în întregime.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din (...).
Red.M.B./dact.L.C.C.
4 ex./(...) Jud.fond: C. C.
| ← Decizia comercială nr. 408/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii... | Decizia comercială nr. 2572/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii... → |
|---|
