Decizia comercială nr. 3495/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 3495/2011
Ședința publică din (...)
Completul compus din: PREȘEDINTE : D. P. JUDECĂTOR : A.-I. A. JUDECĂTOR : C. I.
G. : V. D.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC L. C. S., împotriva sentinței civile nr. 3632 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., cauza privind și pe intimații OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MARAMUREȘ și D. G. A F. P. M., având ca obiect dizolvare societate (registrul comerțului).
La apelul făcut în cauză nu s-a prezentat nimeni. Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul nu este timbrat, lipsind dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 19,5 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, recurenta fiind citată cu mențiunea timbrării fila 5 din dosar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, în data de (...), s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea ORCT MM.
Curtea, din oficiu, verificând competența generală, materială și teritorială potrivit dispozițiilor art. 1591 alin. 4 C.pr.civ. astfel cum a fost modificată prin L. nr. 2. constată că, este competentă să judece recursul în temeiul art. 10 alin. 2 din L. nr. 554/2004. Având în vedere că, recurenta SC L. C. S., deși legal citată cu mențiunea timbrării nu și-a îndeplinit obligațiile privitoare la timbraj, din oficiu, invocă excepția netimbrării recursului și reține cauza în pronunțare pe excepție. După închiderea dezbaterilor, dar înainte de pronunțare a hotărârii s-a înregistrat la dosar un înscris trimis prin fax, de către recurentă, prin care a solicitat judecarea cauzei în lipsă și prin care învederează faptul că, s-au plătit taxele de timbru datorate. Au fost depuse la dosar dovezile în original ce atestă plata taxelor de timbru trimise prin curier. C U R T E A : Prin sentința civilă nr. 3.632 din data de (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M. a fost admisă cererea formulată de reclamantul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI B. reprezentat prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MARAMUREȘ, în contradictoriu cu pârâta S. „. C. S. C., jud. M. și, în consecință, în temeiul art. 237 alin. 1 lit. b din L. nr. 31/1990 republicată și modificată, s-a dispus dizolvarea societății pârâte, comunicarea acestei hotărâri O.ui R. C., D.G.F.P. M. și publicarea ei în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că din lista de control emisă de O. R. C. rezultă că societatea pârâtă nu a înregistrat bilanțul anual aferent anului 2007. Totodată, societățile comerciale, printre altele, au obligația să organizeze și să conducă contabilitatea proprie potrivit disp. art. 1 coroborate cu cele ale art. 28 din L. nr. 82/1991. Asigurarea publicității situației reale a societăților comerciale viabile este un deziderat care nu poate fi realizat decât în condițiile aplicării strice și consecvente a disp. Legii nr. 26/1990 și a Legii nr. 31/1990. Având în vedere aceste considerente, tribunalul a apreciat cererea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului ca fiind întemeiată, deoarece societatea pârâtă nu a depus în cel mult 150 de zile de la încheierea exercițiului financiar prev. de art. 35 din L. nr. 82/1991, astfel că în temeiul disp. art. 237 alin. 1 lit. b din L. nr. 31/1990 republicată și a hotărât dizolvarea societății pârâte, cu consecințele ce decurg din această situație juridică, așa după cum s-a arătat în dispozitiv. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, societatea pârâtă S. „. C. S. C., solicitând admiterea lui, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii O.ui R. C. privind dizolvarea acestei societăți. Dezvoltându-și motivele de recurs, pârâta-recurentă a arătat că situațiile financiare aferente anului 2008 au fost depuse la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș, conform confirmării depunere din data de (...), astfel încât nu se mai impune dizolvarea societății pârâte, atâta timp cât și-a îndeplinit obligația impusă de lege. Recursul declarat în cauză este întemeiat. Astfel, analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva motivelor de recurs invocate, a disp. art. 3041 C.pr.civ. precum și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele: Este real că în conformitate cu disp. art. 237 alin. 1 pct. b din L. nr. 31/1990 republicată, la cererea oricărei persoane interesate precum și a O.ui N. al R. C., tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazul în care societatea nu a depus în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale situațiile financiare anuale sau alte acte care potrivit legii se depun la O. R. C. Examinând acest text de lege se constată că această dispoziție nu are un caracter imperativ, deoarece în cuprinsul său este folosită sintagma „tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății";. Drept urmare, Curtea este pusă în situația de a examina consecințele depunerii situațiilor financiare anuale de către societatea pârâtă după expirarea termenelor legale care sunt cuprinse în disp. Legii nr. 82/1991 republicată coroborate cu termenul de 6 luni prevăzut de textul citat din L. societăților comerciale. Având în vedere că din cuprinsul textelor legale în care sunt prevăzute termenele arătate, nu rezultă că acestea sunt termene de decădere, ci dimpotrivă, sunt termene de recomandare, concluzia firească este aceea că în condițiile în care societatea comercială pârâtă își îndeplinește obligația de a depune la O. R. C. situațiile financiare aferente, sancțiunea dizolvării societății comerciale pârâte nu se mai impune. Cum în cazul de față societatea pârâtă a făcut dovada depunerii la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș a situațiilor financiare anuale aferente anului 2008, recursul declarat de aceasta urmează a fi admis având în vedere disp. art. 312 alin. 1 teza I C.pr.civ., sentința civilă atacată modificată în sensul respingerii cererii formulate de reclamant privind dizolvarea societății pârâte. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : Admite recursul declarat de pârâta S. „. C. S. C. împotriva sentinței civile nr. 3.632 din 06 iunie 2008 pronunțată în dosarul nr. 3888/100/211 al T.ui M., pe care o modifică în sensul că respinge cererea formulată de reclamantul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI B. prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MARAMUREȘ. Dispune radierea mențiunilor din Registrul C. efectuate în baza sentinței recurate. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 27 septembrie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI D. P. A. I. A. C. I. G. V. D. Red. A.A.I Dact.H.C./3 ex/(...). Jud.fond:C.L.;
← Decizia comercială nr. 1677/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii... | Sentința comercială nr. 460/2011, Curtea de Apel Cluj -... → |
---|