Decizia comercială nr. 492/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ Nr. 492/2011

Ședința publică de la 04 F. 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. M. JUDECĂTOR: G.-A. N. JUDECĂTOR: S. AL H. GREFIER: A. B.

{ F. | }

S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta SC A. R. SRL (fosta SC B. I. SRL) împotriva ordonanței comerciale nr. 8266 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului Comercial C., în contradictoriu cu intimații M. DEJ, SC F. E. F. T. N. SA - S. C., SC F. E. D. T. N. SA - S. C., SC S. SA, SC C. DE APĂ S. SA, având ca obiect cerere de suspendare a executării ordonanței președințiale.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut { F. |referatul} cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul declarat este legal timbrat.

Curtea, din oficiu, având în vedere data comunicării hotărârii recurate către reclamant și data formulării de către acesta a recursului care face obiectul prezentului dosar, în temeiul art. 301, raportat la art. 101, alin.

1 C. Pr. Civ. invocă excepția tardivității declarării recursului și rămâne în pronunțare pe excepția invocată.

{ F. | }

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 8266 din (...) pronunțată în dosarul (...) al Tribunalului Comercial C. s-au respins excepțiile invocate și s-a admis cererea formulată.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâta SC A. R. S.

La termenul de azi, din oficiu, instanța a pus în discuție excepția tardivității recursului.

Cu privire la această excepție,Curtea reține următoarele:

Potrivit art.582 al. 1 c.pr.civ. ordonanta este supusa recursului în termen de 5 zile de la pronuntare, daca s-a dat cu citarea partilor si de la comunicare, daca s-a dat fără citarea lor.

În cauză, instanța de fond a procedat la soluționarea cererii de emitere a ordonanței președințiale după citarea părților, situație în care termenul de recurs, de 5 zile, curge de la pronunțare și nu de la comunicare.

În baza principiului legalității instanța va constata că termenul de recurs de 5 zile a început să curgă la data de (...) și s-a împlinit, conf. art. 101 al. 1 c.pr.civ., la data de (...), zi lucrătoare.

Recursul a fost predat serviciului de poștă la data de (...), cu depășirea termenului legal.(f.8)

În consecință, față de cele menționate anterior, se va respinge ca tardiv recursul și se va menține în întregime hotărârea recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Respinge ca tardiv recursul declarat de pârâta SC A. R. SRL împotriva ordonanței comerciale nr. 8266 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al

Tribunalului Comercial C., pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din (...).

{ F. |

PREȘEDINTE,

D. M.

JUDECĂTOR,

G.-A. N.

JUDECĂTOR,

S. AL H.

GREFIER, A. B.

}

Red.DM Dact.DM/(...)/2ex

Jud. prima instanță E. Bendea

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia comercială nr. 492/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii