Decizia comercială nr. 570/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA C.Ă,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 570/2011
Ședința ta de 09 F. 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. B. JUDECĂTOR: F. T. JUDECĂTOR: M. H. GREFIER: D. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC T. G. S. împotriva Încheierii pronunțate în ședința publică din data de (...), în dosarul nr. (...) al T. C. C., în contradictoriu cu reclamantul P. N. C. ȘI D. - O. J. C. și pârâții R. C. și J. (N.) E.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul- reclamant prin avocat L. R., care depune la dosarul cauzei împuternicire avocațială, recurenta-pârâtă prin avocat N. R., care depune la dosar împuternicire avocațială emisă în data de (...), lipsind intimații-pârâți.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Cauza se află la primul termen de judecată, recurs. Procedura de citare este legal îndeplinită.
De la dosar lipsește dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbru judiciar aferente recursului declarat.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin.4 C.pr.civ raportat la art. 21 din Constituție, art. 10 al.1 din L. nr. 554/2004 și art. 3 pct.3 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză. La interpelarea instanței, recurenta-pârâtă, prin avocat arată că nu a avut cunoștință de plata taxelor judiciare datorate pentru recursul declarat și învederează că va achita taxa datorată până la închiderea dezbaterilor. Reprezentantul intimatului-reclamant depune la dosarul cauzei întâmpinare, în două exemplare. Instanța comunică recurentei-pârâte un exemplar al întâmpinării depuse de intimatul-reclamant. Reprezentantul recurentei-pârâte învederează instanței că nu solicită termen pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării și depune la dosar un set de înscrisuri din care rezultă că în anul 2007 s-a înregistrat din partea reclamantului, pe rolul J. C. o acțiune identică cu cea din prezenta cauză, care a fost apreciată de instanță ca fiind de competența T. C. C. Instanța comunică intimatului-reclamant câte un exemplar de pe înscrisurile depuse de reprezentantul recurentei-pârâte. Nemaifiind excepții de invocat și cereri de formulat instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea recursului. Recurenta-pârâtă, prin avocat, solicită instanței admiterea recursului declarat, casarea încheierii pronunțate în data de (...) de către Tribunalul Comercial Cluj și continuarea judecății la Tribunalul Comercial Cluj, în considerarea calității de comerciant și a obiectului de activitate al recurentei, calitate ce atrage incidența prezumției prevăzută de art. 4 C., precum și fațăde dispozițiile art. 56 din Codul comercial care prevede că dacă actul este comercial pentru una din părți, toți contractanții sunt supuși, cât privește acel act, litigiilor comerciale. Cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată, reprezentantul recurentei-pârâte învederează instanței că le va solicita printr-o acțiune separată. Reprezentantul intimatului-reclamant solicită instanței respingerea recursului declarat și menținerea dispozițiilor încheierii recurate, arătând că acțiunea promovată, la care recurenta-pârâtă făcea referire, a fost judecată de tribunal pe o excepție, nu pe fond, iar cu privire la competență, aceasta aparține instanței civile iar nu celei comerciale. L. nr. 1. conține dispoziții speciale, faptul că este parte o societate comercială nu prezintă relevanță în cauză. Totodată, reprezentantul intimatului-reclamant solicită acordarea cheltuielilor de judecată în valoare de 4000 lei, conform chitanței atașate la dosar. După deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare. După închiderea dezbaterilor, reprezentantul recurentei-pârâte depune la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 4 lei, achitată cu chitanța nr. 671002922 din (...) și a timbrului judiciar. C U R T E A Prin Sentința comercială nr. 7280 din (...) pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul nr. (...) s-a admis excepția necompetenței materiale a T. C. C. și, în consecință: S-a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de P. N. Ț. C. ȘI D. - O. J. C. în contradictoriu cu pârâții SC T. G. S. C. N., R. G. și J. (N.) E. în favoarea T. C. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținuturmătoarele: Prin sentința civilă nr. 1. a J. C. N. pronunțată la data de 10 decembrie 2008 s-a admis excepția nelegalei timbrări a cererii, invocată de pârâtă și s-a anulat ca nelegal timbrată acțiunea formulată de reclamantul P. N. C. ȘI D. în contradictoriu cu pârâții SC T. G. S., R. G. și J. E. Tribunalul Cluj prin decizia civilă nr. 3. pronunțată la data de 18 martie 2009 a admis recursul declarat de P. N. C. ȘI D.- O. J. C. împotriva sentinței civile nr. 1. a J. C. N. și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Prin sentința civilă nr. 1. pronunțată la data de 11 noiembrie 2009 de J. C. N., s-a admis excepția necompetenței materiale a judecătoriei și s-a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de P. N. C. ȘI D. în contradictoriu cu pârâții SC T. G. S., R. G. și J. E. în favoarea T. C. C. Împotriva sentinței civile nr. 1. a J. C.-N. a formulat recurs P. N. Ț. C. D., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței primei instanței precum și a se constata că instanța competentă să judece acest litigiu în primă instanță este o instanță civilă, arătând că acțiunea este întemeiată pe prevederile L. nr. 1., astfel că această cauză este civilă. Tribunalul Cluj la data de 13 ianuarie 2010 prin decizia civilă nr. 2. a admis excepția nulității recursului și a constatat nulitatea recursului declarat de P. N. Ț. C. ȘI D.- O. J. C.. Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație în anulare, contestatorul P. N. Ț. C. D., solicitând admiterea contestației și anularea deciziei atacate, arătând că în mod greșit instanța de recurs a considerat excepția nemotivării în termen a recursului, întemeiată. Prin decizia civilă nr. 6. pronunțată la data de 1 iunie 2010 de către Tribunalul Cluj s-a respins ca nefondată contestația în anulare formulată de recurentul P. N. Ț. C. D. împotriva deciziei civile nr. 2. care a fost menținută în totul, fiind obligat contestatorul la plata sumei de 4.000 lei cheltuieli de judecată. La termenul de judecată 4 noiembrie 2010, tribunalul comercial, din oficiu, a ridicat excepția necompetenței sale materiale. Analizând excepția ridicată, instanța a găsit-o întemeiată, pentru considerentele ce se vor expune în cele ce urmează. A., instanța a luat în considerare faptul că prezenta acțiune este una care vizează legalitatea unui contract de vânzare cumpărare a unui imobil retrocedat, invocându-se prevederile art.13 alin.2 și art.17 alin.1 din L. nr.1., fiind așadar un litigiu de natură civilă, în condițiile în care nu există nici un element care să atragă competența unei instanțe specializate în drept comercial, nefiind incidente prevederile art. 3, 4 sau 56 C., neputând fi reținute considerentele conform cărora natura comercială ar rezulta din împrejurarea că una dintre părți are calitatea de comerciant. De asemenea, tribunalul comercial a reținut faptul că reclamantul și-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispoziții ale L. nr. 1., astfel încât, incidența acestora în cauză, este o chestiune care vizează fondul litigiului, astfel încât la momentul examinării normelor legale privind competența, instanța a avut în vedere strict dispozițiile legale, în temeiul cărora s-a inițiat demersul juridic dedus judecății. Din acest punct de vedere, L. nr. 1. este o lege de vocație generală, aplicându-se atât persoanelor fizice cât și persoanelor juridice implicate în restituirea bunurilor. Prin urmare, faptul că în litigiu este chemată și o societate comercială nu este de natură să schimbe caracterul civil al litigiului, caracterizarea unui litigiu ca fiind de natură civilă sau comercială, fiind necesar a fi efectuată în raport cu normele juridice aplicabile raporturilor dintre părți. Dreptul comercial are ca obiect normele juridice referitoare la fapte de comerț și comercianți și el privește raporturile juridice la care participă persoanele care au calitatea de comerciant, dreptul civil având ca obiect toate celelelalte raporturi patrimoniale, precum și raporturile nepatrimoniale. Contractele comerciale se disting însă printr-un element definitoriu și anume comercialitatea lor, în sensul că potrivit legii, ele sunt acte de comerț prin care se stabilesc raporturi juridice comerciale și din care izvorăsc obligații de aceeași natură. În cauză însă contractul de vânzare cumpărare în litigiu, nu se circumscribe raporturilor din sfera comercialului, întrucât din acesta nu izvorăsc nici un fel de obligații comerciale. Asupra naturii civile a litigiului într-o speță similară, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 2., reținând că L. nr. 1. pune în valoare un principiu fundamental al dreptului civil și anume cel al ocrotirii și apărării drepturilor subiective, stabilind și calea legală pentru exercițiul dreptului, procedura de urmat precum și căile de atac împotriva unor acte întocmite în cadrul acestor proceduri, care se adresează secțiilor civile ale instanțelor precizate de lege. Cu alte cuvinte, a subliniat Curtea, sepoate constata că toate litigiile născute din aplicarea acestui act normativ, sunt de competența instanțelor civile. Așadar, chiar dacă de principiu, art.4 C., instituie o prezumție de comercialitate pentru toate obligațiile comerciantului, prezumția de comercialitate este înlăturată, dacă obligația are caracter civil, cum este cazul în speță, sau necomercialitatea rezultă din însuși actul săvârșit de comerciant. A., dacă o anumită obligație asumată de comerciant este de natură civilă, prezumția de comercialitate este înlăturată, întrucât este știut faptul că în afara actelor și operațiunilor legate de activitatea pe care o exercită ca profesiune, comerciantul face și acte de natură civilă, care, evident nu pot fi supuse regimului Codului comercial. Întrucât legea nu precizează ce se înțelege prin acte civile, se consideră a fi avute în vedere actele de drept privat care prin structura și funcția lor esențială, nu se pot referi la activitatea lor comercială și care rămân civile indiferent de persoana care le săvârșește (necomerciant sau comerciant). În literatura de specialitate, s-a arătat că intră în această categorie, pe lângă actele de drept civil propriu zise, și actele juridice privind imobilele, care, în concepția Codului comercial, sunt acte civile. În fine, tribunalul a observat și faptul că pe parcursul derulării litigiului dintre părți, au fost pronunțate de către Tribunalul Cluj-secția civilă o serie de hotărâri judecătorești, instanța considerându-se astfel competentă să soluționeze litigiul dedus judecății. În consecință, având în vedere considerentele de fapt și de drept expuse, în temeiul disp. art. 158 C.pr.civ., coroborat cu art. 159 pct. 3 C.pr.civ., excepția necompetenței materiale a T. C. C. în judecarea cererii de chemare în judecată a fost admisă, cu consecința declinării competenței de soluționare a cererii în favoarea T. C. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta S. T. G. S. C.-N.,solicitând admiterea recursului, casarea Încheierii recurate din 4 noiembrie 2010 pronunțată în dosar nr. (...) a T. C. C. și continuarea judecății la Tribunalul Comercial Cluj. În motivare s-a arătat că litigiul este de natură comercială, iar valoarea obiectului cererii reclamantei este mai mare de 1 miliard lei vechi (adică 100.000 ron), fiind incidente în cauză prevederile art.2 pct.l litera a) din Codul de procedură civilă potrivit cărora competența de judecată în primă instanță revine T. C. C. Pârâta este o societatea comercială (deci comerciant) ce are ca principal obiect de activitate "închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate" (cod CAEN 7020), iar ca obiect de activitate secundar "alte mijloace de cazare" (cod CAEN 5523), "activități de arhitectură" (cod CAEN 7420) "administrarea imobilelor pe bază de tarife sau contract" (cod CAEN 7032) și "agenții imobiliare" (cod CAEN 7031); Calitatea de comerciant a pârâtei atrage incidența prezumției instituită de art.4 din Codul comercial. În susținerea aplicării prezumției, în speță este evident că achiziția imobilului se circumscrie exact obiectului de activitate al pârâtei, fiind realizată în scopul exploatării comerciale. Pe baza argumentelor mai sus schițate se poate concluziona că contractul de vânzare cumpărare a cărui nulitate se cere este un contract comercial, iar pe cale de consecință litigiul este unul comercial. Nu au relevanță decisivă în stabilirea competenței materiale motivele concrete invocate în susținerea cererii reclamantului. În speță, reclamantul invocă art.13 și 17 din L. 10 / 2001 ceea ce (probabil) a condus instanța la concluzia că litigiul este din categoria celor ce intră în sfera litigii lorreglementate de această lege specială. Exemplificativ (și pentru reducere la absurd) reclamantul putea invoca (și poate o va face) și încălcarea unor prevederi legale de natură administrativă ceea ce nu ar fi atras competența instanțelor de contencios administrativ. Concluzionând, în opinia pârâtei, ceea ce este definitoriu în stabilirea competenței este natura juridică a contractului a cărui nulitate se cere și nu motivele subiectiv invocate de reclamant. Pentru motivele mai sus rezumate, solicita admiterea recursului. Deliberând asupra recursului, Curtea constată următoarele: Problema de drept care trebuie dezlegată de către instanță în cadrul prezentului recurs este legată de stabilirea naturii litigiului și, implicit, a instanței competente să soluționeze cererea privind constatarea nulității absolute a unui contract de vânzare-cumpărare încheiat între o societate comercială și persoane fizice, privind un imobil care a intrat astfel în fondul de comerț al persoanei juridice și este susceptibil de utilizat în scopul desfășurării principalului său obiect de activitate, în condițiile în care motivul de nulitate invocat este încălcarea dreptului de preemțiune instituit prin dispozițiile art. 17 alin. 1 și 4 din L. nr. 1. și a dreptului la prelungirea contractului de închiriere, instituit prin art. 13 din același act normativ. A., imobilul ce constituie obiect al litigiului a fost restituit în natură, în urma soluționării notificării întemeiate pe prevederile L. nr. 1., în favoarea pârâților R. G. și J. (N.) E., fiind ulterior înstrăinat către pârâta SC T. G. S., prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la (...). În condițiile în care reclamantul folosea imobilul în temeiul contractului de locațiune cu nr. 2901 din (...), încheiat cu RA-APPS, acesta relevă în susținerea cererii că motivele de nulitate sunt date de încălcarea prev. art. 13 alin. 2 și art. 17 alin. 1 din L. nr. 1., constând în aceea că pârâții nu au prelungit contractul de închiriere al reclamantului și nu au respectat dreptul lor de preemțiune cu privire la cumpărarea imobilului. Inițial, acțiunea a fost înregistrată pe rolul J. C.-N., iar după parcurgerea unui ciclu procesual, competența de soluționare a cauzei a fost declinată în favoarea T. C. C., prin sentința civilă nr. 1. din dosar nr. (...) al J. C.-N.. În susținerea acestei soluții, s-a relevat că în cauză sunt incidente prev. art. 4 și 56 C., litigiul având o natură comercială. Reclamanta a declarat recurs împotriva acestei hotărâri, relevând doar că litigiul ar avea o natură eminamente civilă, fără însă a-și argumenta, în fapt și drept această poziție. Drept urmare, prin decizia civilă nr. 2. a T. C., s-a constatat nulitatea recursului. Pe rolul T. comercial C., cererea a fost înregistrată la data de (...), iar prin sentința recurată, s-a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, iar cauza a fost trimisă spre competentă soluționare T. C., prin raportare la valoarea obiectului cererii. În susținerea acestei soluții, s-a relevat că în cauză nu sunt incidente prev. art. 3, 4 sau 56 C., natura comercială neputând rezulta din simpla împrejurare că una dintre părți are calitatea de comerciant, prin raportare și la motivele de nulitate invocate. Curtea constată că criticile formulate prin recursul declarat de către pârâta SC T. G. S. sunt întemeiate, în mod greșit apreciindu-se că litigiul are o natură civilă, prin prisma următoarelor considerente: Prin contractul de vânzare-cumpărare a cărui nulitate se solicită a fi constatată, imobilul în litigiu a intrat în proprietatea pârâtei, făcând astfel parte din fondul său de comerț și fiind destinat realizării obiectului său de activitate, în condițiile în care principalul obiect de activitate al societățiiconstă în „închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate";, printre cele secundare figurând și „alte mijloace de cazare";, „. de arhitectură"; și „. imobiliare";. Din această perspectivă, sunt pertinente susținerile recurentei în sensul în care calitatea sa de comerciant atrage incidența prezumției instituite de art. 4 C., neputând fi combătută cu argumente pertinente afirmația conform căreia achiziția imobilului se circumscrie exact obiectului său de activitate, fiind realizată în scopul exploatării comerciale, respectiv a realizării de profit. Contrar susținerilor tribunalului, Curtea constată că natura civilă a actului nu rezultă nici din conținutul contractului de vânzare-cumpărare și nici din alte elemente conexe acestuia. În acest sens, în doctrină s-a arătat că este necesară abandonarea concepției Codului comercial, conform căreia vânzarea-cumpărarea bunurilor imobile reprezintă operațiuni civile și nu comerciale. Această soluție este cea tradițională, ea explicându-se prin grija legiuitorului pentru protecția actelor juridice privind bunurile de mare valoare, așa cum sunt cele imobile. Această abordare, însă, nu mai este de actualitate, doctrina și practica admițând caracterul comercial al vânzării sau închirierii bunurilor imobile, dacă ele fac parte din fondul de comerț, înțeles ca fiind ansamblul de bunuri mobile și imobile, corporale și incorporale, pe care un comerciant le afectează desfășurării unei activități comerciale, în scopul atragerii clientelei și, implicit, obținerii de profit. Or, toate aceste cerințe sunt îndeplinite în cauză, prin raportare la obiectul de activitate al pârâtei, în cauză găsindu-și aplicare prev. art. 56 C. În plus, recurentul relevă cu temei că nu au relevanță decisivă în stabilirea competenței materiale motivele concrete invocate în susținerea cererii reclamantului. Din această perspectivă, trebuie amintit că este reală împrejurarea că, în concepția L. nr. 1., sunt de natură civilă toate litigiile generate de modul de soluționare al notificărilor pentru restituirea imobilelor ce intră sub incidența acestui act normativ, în natură sau prin echivalent. Ulterior acestui moment însă, respectiv după ce imobilul este restituit foștilor proprietari, al căror titlu s-a consolidat și nu mai face obiectul unor contestații, nu mai există nici un temei pentru a aprecia că actele subsecvente de înstrăinare ar fi „. din circuitul general, în sensul de a se nega natura comercială a unui contract prin care el intră în fondul de comerț al unui comerciant, respectiv pentru a statua în sensul în care el ar avea o natură exclusiv și eminamente civilă. Cu alte cuvinte, independent de sediul materiei motivelor de nulitate invocate în cerere, nu se poate aprecia că litigiul ar avea o natură civilă, întrucât acesta nu este în măsură să schimbe natura contractului și, implicit, a litigiului. Pentru toate aceste considerente, în baza prev. art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. 1 și 5 C.pr.civ., recursul declarat va fi admis, sentința va fi casată, iar cauza va fi trimisă T. C. C. pentru continuarea judecății. PENTRU ACESTE M.IVE, ÎN NUMELE L. D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC T. G. S. împotriva încheierii comerciale 7280 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T. C. C. pe care o casează și dispune trimiterea cauzei T. C. C. pentru continuarea judecății. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din (...). Red.M.B./dact.L.C.C. 3 ex./(...) Jud.fond: N. Koșa
| ← Decizia comercială nr. 948/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii... | Sentința comercială nr. 298/2011, Curtea de Apel Cluj -... → |
|---|
