Decizia comercială nr. 3527/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 3527/2011

Ședința din data de 28 septembrie 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. H. JUDECĂTOR: M. B. JUDECĂTOR: F. T.

G.: D. C.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC F. T. & C. S., împotriva Sentinței civile nr. 2938 din data de (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., în contradictoriu cu reclamantul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MARAMUREȘ și intimata D. G. A F. P. A J. M., având ca obiect - dizolvare societate.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza se află la primul termen de judecată, recurs.

Recursul declarat este legal timbrat, cu taxă judiciară de timbru în valoare de 19,5 lei, achitată cu chitanța nr. 22090021158 din (...), aflată la fila

11 din dosar și timbru judiciar de 0,15 lei

Prin Serviciul Registratură, la data de (...) intimatul-reclamant a depus la dosarul cauzei întâmpinare, în două exemplare, iar la data de (...) recurenta- pârâtă a depus confirmarea care atestă depunerea bilanțului aferent anului

2008, la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș.

Se constată că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 242 pct. 2 C.pr.civ.

Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 1591 al. 4 C. pr.civ., raportat la art. 21 din Constituție, art. 237 al. 5 din Legea nr. 31/1990, art.6 din Legea nr. 26/1990 și art. 60 din Legea nr. 31/1990, constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

După deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 2938 pronunțată la data de (...) în dosarul nr. (...) al T.ui M., a fost admisă cererea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului B. reprezentat prin O. R. C. de pe lângă T. M., în contradictoriu cu pârâta S. T. & C. S. B., iar pe cale de consecință, a fost dispusă dizolvarea SC F. T. & C. S., în temeiul dispozițiilor art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990 republicată și modificată.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că în cauză sunt incidente prevederile art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990 republicată întrucât societatea nu a depus în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale situațiile financiare anuale ce trebuiau depuse la O. R. C.

Împotriva soluției menționate a declarat recurs pârâta S. F. T. & C. S. solicitând admiterea recursului, casarea sentinței, respingerea cererii.

În motivare se arată că pârâta a depus situațiile financiare în data de (...) cu chitanța nr.90090.

Examinând recursul declarat, în raport cu probele administrate, cu prevederile art. 3041 C.pr.civ. și cu dispozițiile legale incidente, Curtea reține că acesta este întemeiat.

În acest sens se reține că art. 237 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, în cuprinsul său, prevede că la cererea oricărei persoane interesate precum și a O.ui N. al R. C., tribunalul „va putea pronunța dizolvare, în cazurile în care: a) societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni; b) societatea nu a depus în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale situații financiare anuale sau alte acte care potrivit legii se depun la oficiul comerțului...";.

Din norma enunțată rezultă că legea recunoaște legitimarea procesuală activă O.ui R. C. de a sesiza tribunalul cu acțiune în pronunțarea dizolvării juridice pe temeiul prevederilor la lit. b, precum și a oricărei persoane interesate, dizolvarea judiciară fiind facultativă atât pentru partea care are dreptul să o ceară, cât și pentru instanță care apreciază dacă dizolvarea, ca sancțiune a societății, este oportună sau nu.

În cazul în care din acte rezultă că activitatea societății nu a încetat și că dizolvarea cu titlu de sancțiune a acesteia nu se impune, cererea întemeiată pe art. 237 lit. b din Legea nr. 31/1990 republicată poate fi respinsă.

În speță, actele îndeplinite de recurentă prin depunerea la organele financiare, dar și prin depunerea ulterioară la celelalte autorități, în afara termenului, se impun a fi validate, interesul menținerii ființei societare urmând să primeze alături de ocrotirea acestuia, impunându-se și ocrotirea deopotrivă a altor persoane juridice cu care se presupune că a intrat în raporturi juridice, câtă vreme activitatea sa comercială nu a încetat, iar societatea reflectă voința de a continua activitatea și de a îndeplini obligațiile impuse de lege. Ori, în acest context, nu mai apare ca justificată aplicarea sancțiunii dizolvării, de vreme ce publicitatea în registrul comerțului a actelor și faptelor din activitatea recurentei a fost îndeplinită.

Totodată în temeiul art.237 alin.3 din Legea nr.31/1990 corelat cu art.21 lit.h, art.25 și art.6 alin.1 din Legea nr.26/1990, ca efect al prezentei decizii, se va dispune efectuarea mențiunilor corespunzătoare în Registrul C.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Admite recursul declarat de pârâta SC F. T. & C. S. împotriva sentinței civile nr. 9382 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., pe care o modifică în sensul că respinge cererea de dizolvare formulată de reclamantul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI B. prin O. R. C. de pe lângă TRIBUNALUL MARAMUREȘ.

Dispune radierea mențiunilor din Registrul C. efectuate în baza sentinței recurate.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

M. H. M. B. F. T.

G. D. C.

Red.F.T../S,M.D.

3 ex./(...) Jud.fond.N. B.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia comercială nr. 3527/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii