Decizia comercială nr. 82/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA C.Ă, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR. (...)

DECIZIE CIVILĂ NR. 82/2011

Ședința publică din data de 09 mai 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE : M. S.

JUDECĂTOR : M. I. I.

GREFIER : L. F.

S-a luat în examinare apelul declarat de apelanta O. C. împotriva deciziei civile nr. 126 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. C., în contradictoriu cu intimații B. A. D. SI O. A. și N. C. DE C. C.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Apelul promovat nu este legal timbrat lipsind taxa judiciară de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar de 0,3 lei.

S-a făcut cauzei, după care se reține că deși apelanta a fost citată cu mențiunea timbrării apelului promovat, cu suma de 4 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,3 lei, fila 6 din dosar, aceasta nu s-a conformat dispoziției instanței.

C.ea, din oficiu, raportat la dispozițiile art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr.

146/1997 invocă excepția nelegalei timbrări a apelului și reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate.

C U R T E A

Prin sentința comercială nr.126 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. C., s-a admis excepția tardivității formulării cererii de revizuire, excepție invocată din oficiu și în consecință, s-a respins ca tardiv formulată cererea de revizuire formulată de revizuienta O. C. în contradictoriu cu intimații B. A. D. și O. A. împotriva deciziei comerciale nr.192/R/2008 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dossarul nr.(...).

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel revizuienta O. C., înregistrat la

(...).

În conformitate cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 146/1997 s-a stabilit în sarcina revizuientei obligația de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 4 lei, iar în conformitate cu art. 1 din O.G. nr. 32/1995 timbru judiciar în sumă de 0,3 lei.

În temeiul dispozițiilor art. 20 alin. 2 din Legea nr. 146/1997 reclamantul a fost înștiințat să achite în contul bugetului local al unității administrativ - teritoriale în a cărei rază își are domiciliul sau, după caz, sediul fiscal, debitorul, sumele datorate cu titlu de taxe de timbru, sub sancțiunea prevăzută de art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997.

Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunea și cererile introduse la instanța judecătorească sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ. Aceste taxe sunt datorate atât de persoanele fizice cât

și de persoanele juridice și ele se plătesc anticipat.

Constatând că apelul nu a fost timbrat anticipat, că apelanta nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit înștiințării transmise la data de (...) (f.6), lipsind taxa judiciară de timbru în sumă de 4 lei și 0,3 lei timbru judiciar, că nu ne aflăm în prezența unei acțiuni sau persoane față de care operează scutirea legală de obligația timbrării, instanța de judecată urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. 5 din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, precum și O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar și să dispună anularea apelului ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Anulează ca netimbrat apelul declarat de apelanta O. C. împotriva deciziei comerciale nr.126 din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui C. C.

Decizia este definitivă și executorie.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 9 mai 2011.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER, M. S. M.-I. I. L. F.

Red.M.S./A.C.

2 ex. - (...)jud.fond.H. D.; Păcurar L.; B. E..

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia comercială nr. 82/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii