Decizia comercială nr. 828/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 828/2011
Ședința publică de la 24 F. 2011
Completul compus din:
PREȘEDINTE Ana M. T.
Judecător R.-R. D.
Judecător L. U.
Grefier M. T.
{ F. | }
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta SC B. C. S., împotriva încheierii comerciale nr. 458/CC/2010, pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului Comercial C., în contradictoriu cu reclamanta A. D. R. M. E. și terții popriți P. C. B. și B. G. S. G. și pe recurent, având ca obiect sechestru asigurator.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamanta intimată, avocat C. S., cu delegație la dosar, în substituirea avocatei titulare Budușan Luiza I., lipsă fiind celelalte părți.
P.cedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.
C.ea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina. S-a făcut { F. |referatul} cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul nu este timbrat, deși pentru acest termen, recurenta a fost citată cu mențiunea achitării timbrajului aferent, în sumă de 5 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei, timbru judiciar, motiv pentru care, C.ea pune în discuția părții prezente excepția netimbrării recursului. Reprezentanta reclamantei intimate solicită admiterea excepției. C.ea rămâne în pronunțare asupra excepției invocată. { F. | } C.EA Prin încheierea comercială 458/CC/2010 a Tribunalului Comercial C., s-a admis în parte cererea formulată de creditoarea A. D. R. M. E.-L. în contradictoriu cu debitoarea SC B. C. S. și cu terții popriți P.C. B. și B. S. G., dispunându-se înființarea popririi asupra contului creditoarei în limita sumei de 495.279,77 lei pentru ambele conturi în mod cumulat până la soluționarea irevocabilă a dosarului (...) a Tribunalului Comercial C. stabilindu-se cauțiunea la suma de 99.055 lei. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs SC B. C. S. solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii în sensul respingerii cererii de înființarea a popririi asiguratorii. Recurenta a fost citată la data de (...) cu mențiunea de a depune taxa judiciară de timbru de 5 lei și timbru judiciar de 0,15 lei până la data de (...), însă aceasta nu s-a conformat obligației impusă de către instanță. În conformitate cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 146/1997 s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 5 lei, iar în conformitate cu art. 1 din O.G. nr. 32/1995 timbru judiciar în sumă de 0,15 lei. În temeiul dispozițiilor art. 20 alin. 2 din Legea nr. 146/1997 contestatoarea a fost înștiințată să achite în contul bugetului local al unității administrativ - teritoriale în a cărei rază își are domiciliul sau, după caz, sediul fiscal, debitorul, sumele datorate cu titlu de taxe de timbru, sub sancțiunea prevăzută de art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997. Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunea și cererile introduse la instanța judecătorească sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ. Aceste taxe sunt datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice și ele se plătesc anticipat. Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenta nu s- a conformat obligației de timbrare potrivit înștiințării transmise la data de (...), lipsind taxa judiciară de timbru în sumă de 5 lei și 0,15 lei timbru judiciar, că nu ne aflăm în prezența unei acțiuni sau persoane față de care operează scutirea legală de obligația timbrării, instanța de judecată urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. 5 din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, precum și O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar și să dispună anularea recursului ca netimbrat. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : Anulează ca netimbrat recursul declarat de SC B. C. S. C.-N., împotriva încheierii comerciale nr.458/CC din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) a Tribunalului Comercial C., pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă. P.nunțată în ședința publică din 24 februarie 2011. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER, ANA M. T. R. R. D. L. U. M. T. Red.RRD/AC 2 ex. - (...)
← Decizia comercială nr. 280/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii... | Decizia comercială nr. 3674/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii... → |
---|