Decizia comercială nr. 918/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA C.Ă,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSARUL NR. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 918/2011

Ședința publică din data de (...)

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. B. JUDECĂTOR: F. T. JUDECĂTOR: M. H. GREFIER: D. C.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC P. V. S. împotriva sentinței comerciale nr. 5423 din data de (...), pronunțată de

Tribunalul Comercial Cluj, în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu reclamantul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI prin O. R. C. de pe lângă Tribunalul Cluj și intimata D. G. A F. P. A J. C., având ca obiect - dizolvare societate.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:

Cauza se află la primul termen de judecată, recurs. P.cedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul declarat este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în valoare de 19,5 lei, achitată cu chitanța nr. 4305857 din (...), aflată la fila 2 din dosar și timbru judiciar de 1 leu.

Se constată că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul dispozițiilor art. 242 C. pr.civ.

C.ea, din oficiu, în temeiul art. 1591 al. 4 C., raportat la art.21 din

Constituție, art. 237 al. 5 din L. nr. 31/1990, art.6 din L. nr. 26/1990, art.60 din L. nr. 31/1990, constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

După deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 C., curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar.

C U R T E A

Prin sentința comercială nr.5423/(...) a T.ui C. C., pronunțată în dosarul nr.(...), s-a admis cererea formulată de reclamantul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI, reprezentat prin O. R. C. DE PE L. TRIBUNALUL CLUJ, prin director D. M. D., împotriva pârâtei SC P. V. S., și în consecință, s-a dispus dizolvarea SC P. V. S. în temeiul dispozițiilor art.237 alin.1 lit.b din L. nr.31/1990 republicată și modificată.

S-a dispus comunicarea hotărârii cu O. R. C. de pe lângă Tribunalul Cluj, D. G. a F. P. C. și publicarea ei în Monitorul Oficial al României partea a IV-a.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin cererea formulată de către reclamantul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI B. reprezentat prin O. R. C. DE PE L. TRIBUNALUL CLUJ s-a solicitat în contradictoriu cu SC P. V. S. să se dispună dizolvarea acesteia în temeiul prev. art.237 alin.1 lit.b din L. nr.31/1990 republicată.

În motivare s-a arătat că din evidențele O.ui R. C. de pe lângă Tribunalul Cluj rezultă că SC P. V. S. nu a depus situațiile financiare aferente anului 2008. Obligația de depunere a situațiilor financiare a fost mediatizată de către Oficiul Național al Registrului Comerțului printr-o campanie de informare a comercianților inițiată în urma cu un an de zile, însă SC P. V. S. a rămas în pasivitate, reprezentanții acesteia neefectuând demersurile necesare la oficiul registrului comerțului în vederea îndeplinirii cerințelor legale referitoare la depunerea situațiilor financiare anuale, astfel încât la momentul de față O. R. C. de pe lângă Tribunalul Cluj nu poate asigura publicitatea cu privire la situațiile financiare anuale.

O. registrului comerțului are obligația de a ține registrul comerțului, de a asigura opozabilitatea actelor și faptelor comercianților, prin publicitatea acestora, contribuind în acest fel la stabilitatea circuitului comercial. Legiuitorul a conferit O.ui N. al R. C., alături de oricare persoană care dovedește un interes, calitatea procesuală pentru a cere pronunțarea dizolvării societății comerciale în cazul în care aceasta nu și-a îndeplinit obligațiile legale menționate. În acest sens, art.237 alin.1 lit.b din L. nr.31/1990 republicată, astfel cum a fost modificată prin L. nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri și prevenirea corupției, cu modificările și completările ulterioare, dispune că la cererea oricărei persoane interesate, precum și a O.ui N. al R. C., tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății și în cazul în care societatea nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la oficiul registrului comerțului.

Pentru determinarea termenelor legale în care societatea comercială era obligată să depună situațiile financiare anuale, dispozițiile art.237 alin.1 din L. nr.31/1990 republicată, trebuie coroborate cu prevederile Legii contabilității nr.82/1991 republicată. Astfel, art.28 din L. nr.82/1991 republicată instituie în sarcina societăților comerciale obligația de a întocmi situațiile financiare anuale, iar art.34 prevede obligativitatea publicării acestora. Art.2 din Ordinul ministrului finanțelor publice nr.917/2005, definește termenul de publicare prin depunerea documentelor prevăzute de lege la oficiul registrului comerțului și afișarea unor indicatori care au caracter public, în modalitatea prevăzută de această instituție sau eliberarea la cerere de copii certificate de pe situațiile financiare anuale complete.

Referitor la termenele legale prevăzute pentru depunerea situațiilor financiare anuale, art.35 din L. nr.82/1991 menționează termene diferite, cel mai lung termen fiind de 150 de zile de la încheierea exercițiului financiar (care coincide, de regulă, cu anul calendaristic), pentru persoanele juridice care aplică reglementări contabile conforme cu Standardele

Internaționale de R. F.. În consecință, de la împlinirea acestui termen începe să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art.237 alin.1 lit.b din L. nr.31/1990 republicată.

Totodată, s-a mai arătat că obligativitatea publicării situațiilor financiare anuale este o condiție esențială și în conformitate cu legislația

Uniunii Europene în materie, parte integrantă a acquis-ului comunitarcorespunzător Capitolului 5 de negociere - „. societăților comerciale";, pe care statul român s-a angajat să îl respecte. În acest sens, art.2 alin.1 lit.f al Primei Directive a Consiliului European nr.68/151/EEC din 9 martie 1968 prevede că statele membre vor lua măsurile necesare pentru a asigura publicitatea situațiilor financiare ale fiecărui an.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs pârâta SC P. V. S. admiterea acestuia, modificarea hotărârii instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii reclamantei.

În motivare, se susține din eroare, recurenta a omis depunerea documentelor la O. R. C., că această omisiune a fost îndreptată prin depunerea , in (...), a situațiilor financiare aferente anului 2008.

Totodată, au fost depuse la dosar, în copie, actele invocate în susținerea recursului (f.8,9).

Deși citat, intimatul nu a depus întâmpinare și nici nu a trimis reprezentat în instanță în vederea precizării poziției procesuale.

Examinând recursul declarat, în raport cu probeleadministrate, cu prevederile art. 3041 C. proc. civ. și cu dispozițiile legale incidente, C.ea reține că acesta este întemeiat:

În acest sens, se reține că art. 237 alin. 1 din L. nr. 31/1990, în cuprinsul său, prevede că la cererea oricărei persoane interesate precum și a O.ui N. al R. C., tribunalul „va putea pronunța dizolvare, în cazurile în care: a) societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni; b) societatea nu a depus în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale situații financiare anuale sau alte acte care potrivit legii se depun la oficiul comerțului...";.

Din norma enunțată rezultă că legea recunoaște legitimarea procesuală activă O.ui R. C. de a sesiza tribunalul cu acțiune în pronunțarea dizolvării juridice pe temeiul prevăzut la lit. b, precum și a oricărei persoane interesate, dizolvarea judiciară fiind facultativă atât pentru partea care are dreptul să o ceară, cât și pentru instanță care apreciază dacă dizolvarea, ca sancțiune a societății, este oportună sau nu.

În cazul în care din acte rezultă că activitatea societății nu a încetat

și că dizolvarea cu titlu de sancțiune a acesteia nu se impune pentru asigurarea asanării activității comerciale, că o manifestare a voinței societare nu lipsește cererea întemeiată pe art. 237 lit. b din L. nr. 31/1990 republicată poate fi respinsă.

În speță, actele îndeplinite de recurentă prin depunerea la organele financiare, dar și prin depunerea ulterioară la celelalte autorități, în afara termenului, se impun a fi validate, interesul menținerii ființei societare urmând să primeze alături de ocrotirea acestuia, impunându-se și ocrotirea deopotrivă a altor persoane juridice cu care se presupune că a intrat în raporturi juridice, câtă vreme activitatea sa comercială nu a încetat, iar societatea reflectă voința de a continua activitatea și de a îndeplini obligațiile impuse.

Ori, în acest context, nu mai apare ca justificată aplicarea sancțiunii dizolvării, de vreme ce publicitatea în registrul comerțului a actelor și faptelor din activitatea recurentei a fost îndeplinită.

Prin urmare, reținând că nu mai sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 237 C., se va admite recursul, modifica hotărârea atacată în sensul respingerii cererii formulate de O. R. C. C. pentru dizolvarea societății.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta SC P. V. S. împotriva sentinței nr.

5423 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. pe care o modifică în sensul că respinge cererea de dizolvare formulată de reclamantul O. N. al R. C. B. prin O. R. C. de pe lângă Tribunalul Cluj.

Dispune radierea mențiunilor din Registrul C. efectuate în baza sentinței recurate.

Decizia este irevocabilă.

P.nunțată în ședința publică din data de (...).

Red./dact./M.H.

3 ex. / (...)

Jud. fond: D. M. D.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia comercială nr. 918/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii