Încheierea comercială nr. 530/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

ÎNCHEIERE CIVILĂ Nr. 530/2011

Ședința 05 O. 2011

Completul compus din: PREȘEDINTE D. M. Grefier M. T.

S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - cererea de suspendare a sentinței comerciale nr. 1906/2010, pronunțată de T. B.-N., în dosarul nr. (...), formulată de petenta SC M. COM SRL, în contradictoriu cu intimații OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI R. DE O. R.

C. DE PE L. T. B. - N. și SCP I. S., având ca obiect suspendare provizorie a executării.

Soluționarea cererii s-a făcut în Camera de C., fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care Curtea, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 C. Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin cererea înregistrată în 3 octombrie 2011 petenta a solicitat suspendarea provizorie a executării sentinței comerciale nr. 1906 din 24 noiembrie 2010 pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B.-N. până la soluționarea cererii de suspendare formulată în cadrul recursului.

În motivarea cererii petenta arată că a înregistrat la R. C. situațiile financiare aferente anului 2008.

Din actele dosarului Curtea reține că prin sentința comercială nr.

1906/2010 a T.ui B.-N. s-a admis cererea formulată de O. prin ORC de pe lângă T. B.-N. și s-a dispus dizolvarea petentei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petenta - fila 3, iar în cadrul recursului a formulat cerere de suspendare.

Până la soluționarea cererii de suspendare petenta a formulat prezenta cerere de suspendare provizorie.

În vederea soluționării cererii de suspendare provizorie petenta a depus o cauțiune de 500 lei cu recipisa de consemnare 3. emisă de CEC B. S. B. - fila 20.

Față de împrejurarea depunerii cauțiunii Curtea constată că s-au îndeplinit cerințele procedurale prevăzute de art. 300 și art. 403 alin. 4

C.pr.civ.

În raport de motivul de suspendare, văzând și împrejurarea depunerii de înscrisuri la dosar, în temeiul art. 300 alin. 3 C.pr.civ. se va admite cererea și se va dispune suspendarea provizorie.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE

Admite cererea formulată de către recurenta SC M. COM SRL și în consecință:

Dispune suspendarea provizorie a executării sentinței civile nr. 1906 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B.-N., până la soluționarea cererii de suspendare a acestei hotărâri, cerere de suspendare formulată în cadrul recursului ce face obiectul dosarului nr. (...) al Curții de A. C.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședința publică din (...).

Red.D.M./dact.L.C.C.

2 ex./(...)

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Încheierea comercială nr. 530/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii